ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 102/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 102/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 102/2017

Asupra

cauzei de față, reține următoarele:

1)

Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, la data

de 03 noiembrie 2014 sub nr. x/3/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu

pârâta SC B. SA și intervenientul forțat C., a solicitat obligarea

pârâtei la plata următoarelor sume de bani - cu titlu de despăgubiri

civile: suma de 40.000,00 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, pentru

acoperirea prejudiciului material reprezentat de cheltuieli destinate refacerii

stării de sănătate, cu achiziționarea medicamentelor

necesare în spital, precum și a celor prescrise de medici pentru a fi

administrate în ambulatoriu, a dispozitivelor medicale, a investigațiilor

medicale, a asistentelor, infirmierelor, medicilor, cu plata procedurilor de

recuperare, suma de 300.000,00 euro în echivalent lei la data plății,

cu titlu de despăgubiri pentru compensarea prejudiciului moral suferii ca

urmare a vătămării corporale (pretium doloris, prejudiciu de

agrement, prejudiciu juvenil și prejudiciu estetic).

2)

Judecata în primă instanță.

Prin

sentința civilă nr. 5925 din 28 octombrie 2015, pronunțată

de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă în Dosarul nr. x/3/2014

a fost admisă in parte cererea formulată de reclamanta A., în

contradictoriu cu pârâta SC B. SA și intervenientul forțat C.,

fost obligată pârâta la

plata sumei de 3.226 lei cu titlu de despăgubiri materiale și 50.000

euro cu titlu de daune materiale in echivalent lei la data plății.

3)

Judecata în apel.

Prin

Decizia civilă nr. 791/2016 din 12 mai 2016, Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondate apelurile

formulate de apelanta pârâtă SC B. SA și de reclamanta A. împotriva

sentinței civile nr. 5925 din 28 octombrie 20

75, pronunțata de Tribunalul

București secția a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimatul

intervenient C.

4)

Judecata în recurs. Completul de filtru.

Împotriva

deciziei curții de apel a formulat recurs pârâta SC B. SA.

Dosarul

a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 22 iulie 2016, primind

dată recomandată 07 septembrie 0216 și repartizat Completului

filtru nr. 10 (C.F. 10).

Prin

rezoluția completului de filtru din 06 septembrie 2016, a fost

dispusă comunicarea cererii de recurs intimaților C. și A. cu

mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare.

La

data de 13 octombrie 2016, cu respectarea termenului legal de 30 de zile,

astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 17 alin. (3) teza a II-a

din Legea nr. 2/2013 Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

intimata A., prin avocat D., a formulat întâmpinare.

Prin

întâmpinare, intimata a invocat excepția nulității recursului întrucât,

criticile de nelegalitate invocate nu se încadrează în motivele de

nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 1-8 din Legea nr.

134/2010 privind C. proc. civ.. în susținerea acestei excepții, a

arătat că aspectele invocate vizează chestiuni de temeinicie

care exced controlului instanței de recurs. Pe fond, a solicitat

respingerea ca nefondat a recursului.

Recurenta

nu a depus răspuns la întâmpinare.

Prin

rezoluția din 07 noiembrie 2017, completul de filtru a dispus comunicarea

către părți a raportului asupra admisibilității în

principiu a recursului, în vederea formulării unui punct de vedere la

raport.

Raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat

părților, conform dovezilor aliate la dosar la filele 68, 69 și

punct de vedere la raport prin care a reiterat excepția

nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de

nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., invocată și prin

întâmpinare, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondat a recursului. De

asemenea, a invocat că m mod nelegal instanța a reținut

incidența dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013

apreciind ca recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru. Prin urmare,

a solicitat sa se constate ca recursul nu este scutit de la plata taxei

judiciare de timbru.

La

termenul de judecată stabilit în complet de filtru Ia data de 18 ianuarie

20.18, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției

nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de

nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ. și asupra excepției netimbrării

recursului, invocate de intimata - reclamantă A. precum și asupra

excepției nulității recursului, pentru lipsa semnăturii,

invocată din oficiu de către instanță.

În ceea

ce privește excepția netimbrării recursului, invocate de

intimata - reclamantă A., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor an. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind

taxele judiciare de timbru " Art. 29. - (1) Sunt scutite de la plata taxei

judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru

exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare Ia:

1) cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile

materiale și morale decurgând din acestea;

Învestită

cu verificarea conformității dispozițiilor legale redate cu

reglementările Constituției, instanța de control

constituțional a statuat prin decizia pronunțată în

ședința din 27 mal 2015, că dispozițiile art. 29 alin. (1)

lit. i) din O.U.G. nr, 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt

constituționale în măsura m care sunt scutite de la piața taxei

judiciare de timbru acțiunile și cererile referitoare la

despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale

decurgând dintr-o cauză penală, în condițiile în care fapta

cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârșirii acesteia, era

prevăzută ca infracțiune.

În cauza

de față, fapta care a generat vătămarea corporală a

reclamantei, cu toate consecințele patrimoniale și nepatrimoniale ale

acesteia, a constituit obiectul cercetării organelor de urmărire

penală, care au deschis pe numele făptuitorului, C., Dosarul penal nr.

x/P/2012 al Parchetului de pe lângă judecătoria Cornetu.

În cadrul

Dosarului penal nr. x/P/2012 s-au efectuat acte de urmărire penală,

sub aspectul săvârșirii față de reclamanta - de către C.

- a infracțiunii de vătămare corporală din culpă

prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. (2) și (4) C.

pen. -1969.

La

data de 09 mai 2014 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr.

x/1748/2014 acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu cu inculpatul, C., pentru

săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală

din culpă și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având

o alcoolemie peste limita legală.

Prin

sentința penală nr. 314 din 06 iunie 2014 pronunțată în Dosarul

nr. x/1748/2014, judecătoria Cornetu a admis acordul de recunoaștere

a vinovăției încheiat în timpul urmăririi penale de Parchetul de

pe lângă Judecătoria Cornetu cu inculpatul C., condamnându-i la

pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita

legală și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Totodată,

în baza art. 486 alin. (2) C. proc. pen., instanța penală a

lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

Prin

urmare, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, prezentul

recurs este scutit de la plata taxei de timbru judiciar.

Pentru

argumentele arătate, Înalta Curte va respinge excepția netimbrării

recursului invocată de intimata - reclamantă A.

Prin

raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost

invocată excepția nulității recursului pentru lipsa

semnăturii, asupra căreia Înalta Curte a rămas în

pronunțare și pe care o va admite pentru următoarele

considerente:

Conform

dispozițiilor art. 486 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., republicat, "Cererea de recurs va cuprinde următoarele

mențiuni: e) semnătura părții sau a mandatarului

părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau,

după caz, a consilierului juridic.

De

asemenea, alin. (3) al aceluiași articol prevede că: "(3)

Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum

șl cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub

sancțiunea nulității".

Deși

textul legal nu menționează în mod expres, sancțiunea

nulității recursului intervine nu numai în situația în care

lipsește semnătura părții, a avocatului sau a

reprezentantului legal, ci și atunci când acesta nu este semnat de

către o persoană îndrituită în acest sens sau de către o

persoană mandatată în acest scop de către parte. în cazul

persoanelor juridice, este necesar ca persoana care semnează cererea de

recurs să reprezinte în mod legal persoana juridică la momentul

declarării căii de atac.

În

acest sens sunt dispozițiile art. 209 și art. 210 C. civ.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 209 C. civ. „Persoana juridică își

exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile

prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. Au calitatea

de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice sau

persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt

desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau

colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice. Raporturile dintre

persoana juridica și cei care alcătuiesc organele sale de administrare

sunt supuse, prin analogie,

regulilor

mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de

constituire sau statut".

De

asemenea, art. 210 C. civ. prevede că „Până la data constituirii

organelor de administrare, exercitarea drepturilor și îndeplinirea

obligațiilor care privesc persoana juridică se fac de către

fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate

în acest scop. Actele juridice încheiate de către fondatori sau de

către persoanele desemnate cu depășirea puterilor conferite

potrivit legii, actului de constituire ori statutului, pentru înființarea

persoanei juridice, precum și actele încheiate de alte persoane

nedesemnate obligă persoana juridica în condițiile gestiunii de

afaceri. Cel care contractează pentru persoana. juridică rămâne

personal ținut față de terți dacă aceasta nu se

înființează ori dacă nu își asumă obligația

contractată, în afara cazului când prin contract a fost exonerat de

această obligație""

Reiese,

așadar, că persoana juridică își exercită drepturile,

inclusiv cele referitoare la exercitarea căilor de atac împotriva

hotărârilor judecătorești, și își îndeplinește obligațiile,

prin organele sale de administrare, legal desemnate în momentul îndeplinirii

actului de procedură. în lipsa organelor de administrare, până Sa

data constituirii acestora, exercitarea drepturilor și îndeplinirea

obligațiilor care privesc persoana juridică se fac de către

fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate

în acest scop, așa cum prevede art. 210 alin. (1) C. civ.

Întrucât

limitarea prevăzută de art. 84 alin, (1) din C. proc. civ. intervine

numai în situația în care persoana juridică optează pentru

reprezentare convențională în fața instanței, caz în care

își poate alege reprezentantul doar dintre categoriile prevăzute de

textul menționat, rezultă ca, în lipsa reprezentării

convenționale, drepturile procesuale ale persoanei juridice pot fi

exercitate numai prin reprezentantul său legal, care trebuie să

facă dovada calității sale.

Dispozițiile

C. civ. se completează cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, recurenta

fiind o societate pe acțiuni.

Potrivit

dispozițiilor art. 174 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., "Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau

parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea

cerințelor legale, de fond sau deforma."

Prin

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, legiuitorul a instituit

procedura de filtrare a recursurilor cu scopul impunerii părților a

unor exigențe în declararea recursurilor, exigențe care privesc

printre altele, cerințe de formă, cum este și cea privitoare la semnătură.

În

ceea ce privește încălcarea dispozițiilor referitoare la

reprezentarea procesuală, conform art. 176 pct. 2 C. proc. civ., nulitatea

este necondiționată de existența unei vătămări,

în sensul în care nu operează

în funcție de existența unei

vătămări, ceea ce înseamnă că nu este permisă

dovada contrară, adică a lipsei vătămării.

Sancțiunea

prevăzută pentru lipsa oricăreia dintre mențiunile la care

se referă alin. (1) lit. a) și c)-e) a art. 486 C. proc. civ., precum

și a oricăruia dintre documentele la care se referă art. 486 alin.

(2) C. proc. civ. este prevăzută generic ca fiind nulitatea.

Art.

82 alin. (1) din C. proc. civ. se referă la obligația instanței

care constată lipsa dovezii calității de reprezentant de a da un

termen pentru acoperirea acesteia.

În

procedura filtrului, verificarea dovezilor calității de reprezentant

va fi făcută în temeiul art. 493 alin. (3) C. proc. civ., iar

raportul, odată comunicat, va conferi posibilitatea părții

să remedieze lipsa.

Cererea

semnată de o persoană care nu are calitatea de reprezentant, poate fi

ratificată în termenul acordat pentru complinirea acestei deficiențe,

prin prezentarea părții în fața instanței și semnarea

cererii,

Același

art. 82 în alin. (1) C. proc. civ. se referă la obligația care

incumbă instanței care, constatând lipsa dovezii calității

de reprezentant și după acordarea unui termen în acest sens, de a

anula cererea.

În cauza

de față, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, fila 12, reiese

că, inițial, recurenta SC B. SA a transmis o cerere de recurs

nesemnată. Ulterior, la data de 01 august 2016, recurenta a transmis

cererea de recurs semnata de E., datată 18 iulie 2016. Cu toate acestea,

semnătura numitei E., în calitate de vicepreședinte, nu este

aptă a complini lipsa semnăturii, ca o condiție de formă

esențială oricărei cereri adresate instanțelor de

judecată. Aceasta întrucât, pentru a putea să acopere lipsa

semnăturii de pe cererea de recurs, era necesar ca semnătura să

fie aplicată de către o persoană abilitată de pârâtă

în acest sens, care să reprezinte în mod legal pe aceasta.

Or,

conform certificatului constatator aflat la fila 3 a Dosarului Tribunalului

București nr. x/3/2014, vol. I, numitei E. i-a expirat calitatea de membru

al directoratului la data de 30 iunie 2016.

Exemplarul

semnat al cererii de recurs a fost datat 18 iulie 2016, fila 7 a dosarului de

recurs.

Reiese,

așadar, că la data Ia care a fost exercitat recursul, 18 iulie 2016, E.

nu mai avea calitatea de membru al directoratului, astfel că nu mai putea

reprezenta în mod legal pe pârâta SC B. SA în instanță, potrivit art.

143 și art. 143 din Legea nr. 31/1990.

Deși

prin comunicarea raportului, Înalta Curte de Casație și Justiție

a învederat recurentei că cererea de recurs nu îndeplinește

condițiile de formă stabilite de legiuitor sub sancțiunea

nulității, necuprinzând semnătura persoanei abilitate sa

reprezinte interesele pârâtei, respectiv faptul că numitei E.,î-a expirat

calitatea de membru al directoratului, nu a înțeles să acopere aceste

lipsuri.

Pe

cale de consecință, actul procedural întocmit iară respectarea

condițiilor de reprezentare este supus sancțiunii

nulității, necondiționat de existența unei

vătămări, conform prevederilor art. 176 pct. 2 coroborat cu art.

486 alin. (3) C. proc. civ.

în

aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., în etapa de filtru a recursului, completul de judecată a

constatat că cererea de recurs nu este semnală de reprezentantul

legal al recurentei, așa cum impun dispozițiile an. 486 alin. (1) lit.

e) coroborat cu dispozițiile art. 486 alin. (3) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., republicat.

În consecință,

reținând că cererea de recurs nu îndeplinește o condiție

formală și intrinsecă, reglementată expres de lege, în

absența căreia, instanța nu se poate considera regulat

învestită, Înalta Curte consideră că se impune aplicarea

sancțiunii nulității prevăzută de art. 486 alin. (3)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat.

Analizând

cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este

reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, se constată că recurenta a fost

asistată în faza procesuală a recursului de o persoană

specializată în domeniul juridic, respectiv avocat F., așa cum reiese

din împuternicirea avocațială aflată la fila 21 a dosarului

curții de apel. Prin urmare, reiese că aceasta a beneficiat în

această fază procesuală de asistență juridică de

specialitate, o necunoaștere a dispozițiilor procedurale neputând fi

invocată în acest context, legea acordând avocaților prezumția

de specialiști ai dreptului.

Și

din perspectiva dreptului la apărare, reglementat de același art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată

că raportul asupra admisibilității în principiu a recursului

prin care a fost constatat că recursul nu îndeplinește

condițiile de formă stabilite sub sancțiunea

nulității, a fost comunicat recurentei la adresa indicată chiar

de către aceasta în cuprinsul cererii de recurs aflată la fila 79 a

dosarului Înaltei Curții de Casație și Justiție, ocazie cu

care i s-a pus în vedere că are posibilitatea formulării unui punct

de vedere la raport. Cu toate că recurenta a depus punct de vedere la

raportul prin. care î s-a comunicat ca cererea de recurs nu îndeplinește

condițiile de formă stabilite sub sancțiunea

nulității, aceasta nu a înțeles să complinească lipsa

semnăturii de pe cererea de recurs.

Învestită

cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în

contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura

de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., republicat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

statuat ca dreptul de acces la instanță nu este unul absolut, acesta

putând fi supus limitărilor legale, eu condiția ca dreptul să nu

fie afectat în substanța sa, O limitare a dreptului de acces la

instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât

dacă urmărește un scop legitim și există un raport de

rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul

urmărit.

Astfel,

prin Decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către

Stalul român a prevederilor art. 6 din Convenție. S-a reținut că

procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată,

reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu

se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de

admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care

urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină,

în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii,

prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și

urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat

că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință

disproporționată în dreptul său de acces ia instanță (art.

6 din Convenție), reținând că reclamanta a fost informată

de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă

a-i fi aplicată.

Deși

în speța redată se face vorbire despre anularea unei cereri de

chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de

dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

republicat, aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziția, de

principiu, a instanței de contencios european cu privire la soluțiile

de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condițiilor de formă,

cum este și cazul în speță, atunci când limitările impuse

îndeplinesc condițiile enunțate și standardele Curții în

această materie.

Având

în vedere că excepția nulității recursului pentru lipsa

semnăturii reprezintă o excepție procesuală de

procedură absolută și peremptorie, Înalta Curte nu poate trece

la analiza pe fond a cererii și nici asupra excepției

nulității recursului pentru reîncadrarea criticilor în motivele de

nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. invocată de intimata -

reclamantă A.

Pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de

pârâta SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 791/2016 din 12 mai 2016

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția nulității și excepția netimbrării

recursului invocate de intimata - reclamantă A.

Constată

nul recursul declarat de pârâta SC B. SA, împotriva Deciziei civile nr.

791/2016 din 12 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este

supusă nici unei căi de atac și se comunică

părților, conform dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr.

134/2010 privind C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2017.