ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1504/2020

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, sub nr. x/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții S.C. B. S.A. și C. solicitând instanței obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 250.000 euro reprezentând despăgubiri bănești pentru prejudiciu moral cauzat prin calomnierea sa, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul C. a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantului A. la plata sumei de 650.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru daunele aduse demnității, onoarei și reputației, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4885 din 29.06.2007, pronunțată de Judecătoria Bacău, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, avându-se în vedere valoarea obiectului cererii.

Prin sentința civilă nr. 1702/D/03.12.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.; a fost respinsă cererea pârâților privind obligarea reclamantului-pârât la plata despăgubirilor având ca temei abuzul de drept și a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul-pârât A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. Bacău și pârâtul-reclamant C.; au fost obligați pârâții C. și S.C. B. S.A. să plătească reclamantului-pârât suma de 45.000 RON despăgubiri, cu titlu de daunele morale. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant C.. S-a luat act de declarația reclamantului-pârât privind solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul A., cât și pârâții S.C. B. S.A. și C..

Prin decizia nr. 250 din 1 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantului A. și au fost admise apelurile declarate de pârâții S.C. B. S.A. și C. sentința civilă apelată fiind schimbată în parte, în sensul că a fost respinsă ca nefondată cererea principală. Au fost menținute dispozițiile din sentința apelată cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, respingerea cererii pârâților privind obligarea reclamantului-pârât la plata despăgubirilor având ca temei abuzul de drept și respingerea cererii reconvenționale, fiind înlăturate din dispozitivul sentinței apelate dispozițiile contrare deciziei.

Împotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs reclamantul A. și pârâtul C..

Prin decizia nr. 134 din 26 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamantul A. și pârâtul C., a casat decizia recurată nr. 250 din 1 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

În rejudecare, Curtea de Apel Bacă, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 154 din 20 februarie 2017, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului A., a admis apelul declarat de pârâtul C., a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins, ca nefondată, cererea principală; a menținut din sentința apelată dispozițiile cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, respingerea cererii pârâților privind obligarea reclamantului-pârât la plata despăgubirilor având ca temei abuzul de drept și respingerea cererii reconvenționale; a înlăturat din dispozitivul sentinței apelate dispozițiile contrare deciziei.

În ceea ce privește cererea înregistrată la data de 26.04.2017, prin care apelantul-reclamant A. a solicitat lămurirea înțelesului și întinderii deciziei civile nr. 154/2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, prin încheierea, din camera de consiliu, pronunțată de aceeași instanță la data de 15.05.2017, a fost respinsă, ca nefondată, cererea în baza art. 443 C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 154/20.02.2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă a formulat recurs reclamantul A., iar la data de 23 mai 2017, reclamantul a declarat recurs și împotriva încheierii de ședință din 15 mai 2017, privind lămurirea dispozitivului deciziei instanței de apel, cu a căror soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 1135/28.03.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 154/20.02.2017 a Curții de Apel Bacău.

S-a casat, în parte, decizia atacată și s-a trimis cauza la aceeași instanță spre rejudecarea apelurilor declarate de reclamantul A. și pârâtul C.. S-au menținut dispozițiile deciziei recurate referitoare la păstrarea dispozițiilor din sentința apelată vizând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, respingerea cererii privind obligarea reclamantului-pârât la plata de despăgubiri, întemeiate pe abuzul de drept și respingerea cererii reconvenționale. S-a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 15.05.2017 privind cererea de lămurire a deciziei recurate. S-a casat încheierea recurată și s-a respins cererea de lămurire formulată de reclamant, ca rămasă fără obiect.

Prin decizia nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 1702/03.12.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2013.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, formulată de petentul A..

Împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 și a încheierii din 28 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A., iar pârâții C. și S.C. B. S.A. au formulat împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018, atât recurs principal, cât și recurs incident față de o parte din considerentele deciziei.

În motivarea recursurilor s-au arătat următoarele.

A.1. Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 reclamantul A. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Reclamantul solicită a se constata că în motivarea de la pagina 15 a deciziei recurate se arată că a fost înlăturat caracterul solidar al răspunderii patrimoniale, reținându-se că "nu se pune problema coparticipării procesuale obligatorii între cei doi pârâți", iar la pag. 16 se arată că "Având în vedere că fapta ilicită a celor doi pârâți este unică... Curtea va constata, astfel, că fiecare din cei doi pârâți datorează aceeași sumă de 45.000 de RON".

Având în vedere că prin sentința nr. 1702/03.12.2013 a Tribunalului Bacău, dată în primul ciclu procesual s-a statuat ca pârâții C. și S.C. B. S.A. să plătească în solidar suma de 45.000 RON, reclamantul apreciază că obligația de a plăti fiecare pârât suma de 45.000 de RON, precizată în motivarea deciziei recurate, ar fi fost posibilă numai în măsura în care s-ar fi admis apelul pe care l-a formulat împotriva sentinței nr. 1702D/3.12.2013 a Tribunalului Bacău, întrucât prima instanță stabilise o stare de solidaritate, considerată de instanța de apel prin decizia recurată ca fiind desființată în urma deciziei de casare nr. 1135/28.03.2018, pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, în al doilea ciclu procesual.

Astfel, dacă s-a constatat desființată starea de solidaritate, reclamantul învederează că în cadrul apelului pe care l-a declarat și în limitele deciziei de casare nr. 1135/28.03.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de apel trebuia să analizeze întinderea prejudiciului cauzat de fiecare din pârâți (atât de C., cât și de S.C. B. S.A.), luând în considerare și aspectele din primul paragraf de la pag. 13 a deciziei de casare 1135/28.03.2018, privitoare la analiza întinderii prejudiciului cauzat de pârâtul C., ce urma a fi făcută de instanța de apel.

Se arată că prin decizia de casare nr. 1135/28.03.2018 s-a statuat faptul că, în cadrul rejudecării apelului reclamantului, pârâta S.C. B. S.A. nu putea fi obligată la o despăgubire mai mică de 45.000 de RON, lăsându-se în același timp posibilitatea ca instanța de apel să fixeze în rejudecare orice cuantum al despăgubirii pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat de fapta ilicită a pârâtului C..

Față de împrejurarea că în motivarea deciziei recurate, nr. 984/07.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, s-a precizat că flecare din cei doi pârâți datorează aceeași sumă de 45.000 de RON, reclamantul arată că instanța de apel s-a orientat către o soluție de obligare a pârâtului C. la plata unei despăgubiri de 45.000 de RON pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin fapta sa ilicită, menținând însă despăgubirea pârâtei S.C. B. S.A. în limita minimală arătată în paragraful întâi de la pag. 13 a deciziei de casare nr. 1135/28.03.2018 (minim 45.000 de RON).

Reclamantul susține că aceste ipoteze puteau fi analizate numai în cadrul apelului pe care l-a declarat împotriva sentinței nr. 1072D/03.12.2013 a Tribunalului Bacău, pentru că apelul declarat de C. împotriva aceleiași sentințe urmărea respingerea cererii de chemare în judecată, or această soluție nu ar mai fi putut fi posibilă în rejudecarea apelului în care s-a pronunțat decizia ce face obiectul prezentului recurs, întrucât prin decizia de casare nr. 1135/28.03.2018 s-a statuat nu numai existenta faptei ilicite, a vinovăției, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, ci s-a statuat în mod explicit și obligativitatea pentru instanța de rejudecare de a aprecia asupra întinderii prejudiciului suportat de reclamant cauzat de fapta ilicită săvârșită de pârâtul C. (pag. 9-12 din decizia de casare nr. 1135/28.03.2018).

Față de împrejurarea că în motivarea deciziei nr. 984/07.11.2018 instanța de apel s-a orientat spre o despăgubire de 45.000 de RON pe care pârâtul C. să o plătească reclamantului pentru fapta ilicită comisă, anume o despăgubire având același cuantum cu despăgubirea minimală pe care S.C. B. S.A. a fost obligată să o plătească reclamantului conform primului paragraf de la pag. 13 a deciziei de casare nr 1135/28.03.2018, reclamantul arată că o asemenea motivare nu putea susține decât o soluție de admitere a apelului pe care 1-a formulat împotriva sentinței nr. 1072D/03.12.2013 a Tribunalului Bacău, nicidecum o soluție de respingere, așa cum s-a precizat în dispozitivul deciziei recurate.

Se susține existența unei contrarietăți între motivare și dispozitivul deciziei instanței de apel, cu atât mai mult cu cât din întreaga motivare a deciziei nr. 984/7.11.2018 a Curții de Apel Bacău se arată că nu rezultă elemente din care s-ar putea înțelege că instanța de apel ar fi dorit să respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva pârâtului C. (situație care ar fi încălcat caracterul obligatoriu al deciziei de casare nr. 1135/28.03.2018) sau că instanța de apel ar fi dorit să aprecieze că fapta comisă de pârâtul C. nu necesită instituirea unei sume de bani cu titlu de despăgubire, reparația acesteia fiind suficientă prin constatarea existenței caracterului ilicit și prin stabilirea vinovăției (aspect pe care nu 1-a avut în vedere instanța de apel).

A.2. Prin cererea de recurs formulată împotriva încheierii din 28 ianuarie 2019 reclamantul A. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susținând că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 443 raportat la art. 445 C. proc. civ., a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute necondiționate.

Se invocă existența unei neconcordanțe între motivarea și dispozitivul deciziei nr. 984/07.11.2018, întrucât în motivare se recunoaște dreptul reclamantului de a primi 45.000 RON de la pârâtul C. și 45.000 RON de la pârâta S.C.B. S.A., însă pentru că dispozitivul deciziei precizează o soluție de respingere inclusiv a apelului reclamantului practic s-a menținut starea de solidaritate instituită prin sentința tribunalului, situație în care trebuie lămurită împrejurarea dacă reclamantul trebuie să primească în mod separat o despăgubire de la pârâtul C. și o despăgubire de la pârâta S.C. B. S. A. sau dacă trebuie să primească o singură despăgubire, în solidar de la ambii pârâți.

Reclamantul învederează că prin încheierea atacată instanța a încălcat prevederile art. 445 C. proc. civ., ce instituie obligativitatea procedurii lămuririi unei hotărâri al cărei dispozitiv ridică probleme de aplicare, text ce stabilește în mod expres că asemenea probleme nu se pot soluționa pe calea apelului ori a recursului, ci numai în condițiile art. 443 C. proc. civ.. Or prevederile art. 445 C. proc. civ., instituind obligativitatea procedurii, se arată că sunt norme imperative ce vizează organizarea procesului judiciar civil, iar nerespectarea lor se sancționează cu nulitatea necondiționată, reglementată de art. 174 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

B.1. Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 pârâții C. și S.C. B. S.A. au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurenții susțin că instanța de apel s-a rezumat la a afirma că "suma de 45.000 RON stabilită de prima instanță este o despăgubire aptă să constituie o satisfacție echitabilă și să asigure un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită". Se apreciază că motivarea instanței de apel este sumară, ceea ce echivalează cu o lipsă a motivări, invocându-se încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., regulă de procedură a cărei încălcare atrage sancțiunea nulității, precum și a prevederilor art. 501 C. proc. civ., făcând trimitere la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Cu referire la jurisprudență, se arată că motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea acesteia, iar nemotivarea hotărârii este un viciu de formă care atrage nulitatea acesteia, având in vedere prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

In acest context, recurenții învederează că prin decizia nr. 1135/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cel de-al doilea ciclu procesual s-a stabilit că, în rejudecare, Curtea de Apel Bacău va avea obligația de a rezolva "problema întinderii (evaluării) prejudiciului, fiind și o chestiune de apreciere a probelor, (care) nu poate fi stabilită în recurs".

Cu toate acestea, analizând hotărârea recurată, se arată că rezultă că instanța de apel nu a respectat obligațiile trasate în sarcina sa de către instanța superioară și, fără a analiza în mod corespunzător situația dedusă judecații și probele administrate, s-a rezumat la o motivare de sumară, necorespunzând exigențelor trasate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. dar și de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, conform cărora judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, pentru ca părțile, ulterior, să poată supune acest raționament controlului judiciar efectuat de instanța superioară.

Recurenții susțin înlăturarea de către instanța de apel a argumentelor și apărărilor formulate, fără a fi analizate în mod real și fără a se arăta care sunt motivele pentru care procedează în acest mod, oferind doar o explicație superficială.

Prin urmare, întrucât motivarea sumară echivalează cu lipsa unei motivări, recurenții consideră că decizia recurată este, în fapt, nemotivată, ceea ce atrage casarea în parte a acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată în fond.

In plus, se invocă și încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 501 C. proc. civ., arătându-se că instanța de apel avea obligația de a proceda la aprecierea probelor în vederea determinării prejudiciului (pag. 11 din decizia nr. 1135/2018), aspect care nu a fost luat în considerare după cum se susține că rezultă din cuprinsul hotărârii.

Este susținut și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții invocă faptul ca instanța de apel a soluționat în mod greșit apelul formulat, fără a avea în vedere incidența în cauză a dispozițiilor art. 1353 C. civ., procedând în mod nelegal la validarea despăgubirii stabilite de prima instanță în condițiile în care apreciază că prin demersurile procesuale realizate în cadrul dosarului de revendicare nr. 4744/110/2007* nu au făcut altceva decât să se apere în fața acțiunilor lui A., inclusiv împotriva executării silite demarate de acesta ce a avut ca și consecință evacuarea și predarea către acesta a bunului imobil cu 3 săptămâni înainte de obținerea unei hotărâri definitive și irevocabile.

În continuare, recurenții arată că evaluarea prejudiciului trebuia să se realizeze în conformitate cu dispozițiile art. 1531 si urm. C. civ. coroborate cu dispozițiile art. 1381 și urm. C. civ., dispoziții legale ce se susține că au fost încălcate și/sau aplicate greșit de instanța de apel. Astfel, având în vedere că prejudiciul invocat de reclamant este unul de natura nepatrimonială, repararea integrală a prejudiciului reglementată de art. 1385 alin. (1) C. civ. trebuie justificată de criterii obiective, rezultând din gradul de lezare suferit de reclamant, raportat la afectarea dreptului la demnitate al acestuia. Mai mult decât atât, criteriul general reținut de Curtea Europeana a Drepturilor Omului este cel al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea adusă acestora, atingerea adusa reputației (cauza Tolstoy Miloslavskv).

Se susține că instanța de apel nu a avut în vedere niciun criteriu obiectiv la pronunțarea soluției, astfel că hotărârea pronunțată este nelegala.

Recurenții consideră că soluția dată de instanța de apel de obligare a acestora la plata sumei de 45.000 RON (sumă ce se arată că este mai mare decât cea acordată, în general, de către instanțe pentru insulte aduse în public) apare ca fiind un venit nejustificat pentru reclamant și o amendă pentru pârâți, o sancțiune care a intervenit fără a fi întrunite condițiile prevăzute de lege. Se mai arată că înțeleg să critice prin prezentul recurs și soluția Curții de Apel Bacău prin care se stabilește că "fiecare dintre cei doi pârâți datorează aceeași sumă de 45.000 RON" dacă aceasta se va interpreta în sensul de a fi înlăturată solidaritatea acestora, având în vedere că acest din urmă aspect a fost stabilit deja de Tribunalul Bacău și nu a fost criticat de niciuna dintre părți, iar apelul reclamantului a fost respins, așadar soluția primei instanțe nu a fost modificată și în cadrul propriului apel situația părții nu se poate înrăutăți.

Totodată, se susține că soluția instanței de apel reprezintă o ingerință în dreptul recurenților la libera exprimare, ocrotit de art. 10 din Convenție, ingerință nepermisa de legislația internă română și sancționată constant de CEDO, potrivit jurisprudenței sale.

Concluzionând, recurenții solicita admiterea recursului, casarea în parte a deciziei in ce privește soluția de respingere a apelului formulat de C. și, în consecință, trimiterea cauzei spre o nouă judecata instanței de apel.

B.2. Prin cererea de recurs incident formulată împotriva unei părți din considerentele deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 pârâții C. și S.C. B. S.A. au invocat motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând înlăturarea considerentelor Curții de Apel Bacău prin care s-a reținut că "Decizia de casare a Înaltei Curți de Casație si Justiție înlătură însă acest caracter solidar al răspunderii patrimoniale" (pag. 15, penultimul paragraf), precum și menținerea celorlalte considerente pronunțate în susținerea soluției de respingere a apelului formulat de A., precum si a dispozitivului deciziei sub acest aspect.

Se arată că în al treilea ciclu procesual, Curtea de Apel Bacău a respins apelul formulat de A., menținând ca temeinică și legală hotărârea Tribunalului Bacău prin care pârâții au fost obligați în solidar la plata sumei de 45.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Cu toate că soluția pronunțată de Curtea de Apel Bacău le este favorabilă, față de recursul formulat de reclamantul A., pârâții învederează că au apreciat că se impune criticarea parțială a considerentelor deciziei ce fac parte din motivarea instanței în ce privește soluția de respingere a apelului lui A., pe calea prezentului recurs incident.

Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenții invocă încălcarea de către instanța de apel a normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, făcând referire la prevederile art. 22 alin. (6) și 501 C. proc. civ., ce statuează ca judecătorul trebuie să se pronunțe în limitele învestirii dar și că problemele de drept dezlegate de instanța de recurs sunt obligatorii pentru instanța fondului.

Recurenții consideră că în mod eronat s-a reținut că "decizia de casare a Înaltei Curți de Casație si Justiție înlătură însă acest caracter solidar al răspunderii patrimoniale", justificându-și această concluzie prin dispozițiile deciziei de casare, anume că "nu se pune problema unei coparticipări procesuale pasive obligatorii între cei doi pârâți, pentru a se reține că soluția favorabilă unuia dintre ei produce efecte și în favoarea celui de-al doilea" (pag. 13, parag. 2 din decizia de casare), întrucât în cadrul paragrafului citat de instanța de apel, Înalta Curte a analizat incidența în cauză a coparticipării procesuale pasive dintre cei doi pârâți prin raportare la normele incidente procedurale și nu solidaritatea pasivă a debitorilor în ce privește obligația de plată a despăgubirilor, solidaritate care se arată că rezultă din lege.

Prin urmare, recurenții apreciază că apar, pe de o parte, ca fiind excedentare considerentele criticate prin cererea de recurs incident, întrucât apelantul A. nu a adus prin apel critici vizând stabilirea solidarității dintre debitori de către instanța de fond, motiv pentru care apreciază ca instanța de apel a depășit limitele învestirii sale și, pe de alta parte, ca fiind eronate, susținând greșita interpretare de către Curtea de Apel Bacău a dispozițiilor deciziei de casare și arătând că se poate aprecia că aceste considerente încalcă decizia de casare care statua cu privire la aspecte procedurale și nu de drept material.

Reclamantul A. a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenții-pârâți, solicitând respingerea acestuia.

Pârâții C. și S.C. B. S.A. au depus întâmpinare la recursurile formulate de reclamant, solicitând respingerea ambelor recursuri, ca nefondate.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâți, în cuprinsul acesteia arătând că sunt nefondate apărările acestora referitoare la recursurile declarate de reclamant.

Prin întâmpinarea depusă de reclamant la recursul incident formulat de pârâții C. și S.C. B. S.A. reclamantul a solicitat să se aprecieze asupra tardivității recursului incident, susținând totodată inadmisibilitatea acestuia, întrucât în raport de prevederile art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ. condiția esențială a căilor de atac incidente este aceea ca ele să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe, iar prin criticile formulate prin cererea de recurs incident nu se tinde la schimbarea sentinței nr. 1702D/03.12.2013 a Tribunalului Bacău, ci la înlăturarea unei părți din motivarea deciziei instanței de apel nr. 984/07.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în al treilea ciclu procesual.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 și a încheierii din 28 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, precum și recursul principal și recursul incident declarate de pârâții S.C. B. S.A și C. împotriva aceleiași decizii.

Referitor la tardivitatea recursului incident, se reține că recursul incident formulat de pârâții C. și S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, fiind înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție în aceeași zi cu întâmpinarea la cererile de recurs formulate de reclamant și depus la poștă la 6 mai 2019, potrivit datei înscrise pe ștampila aplicată de serviciul poștal Poșta Română pe plicul aflat la dosar, a fost formulat cu respectarea prevederilor art. 491 raportat la art. 474 C. proc. civ.

În ceea ce privește inadmisibilitatea recursului incident se reține că, față de împrejurarea că acesta tinde la înlăturarea unei părți din motivarea deciziei instanței de apel nr. 984/07.11.2018 și nu la schimbarea sentinței nr. 1702D/03.12.2013 a Tribunalului Bacău, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 491 și 472 Cod procedură civile rezultă că cererea de recurs incident trebuie să vizeze schimbarea deciziei pronunțate în apel - contrar celor susținute prin întâmpinarea la recursul incident depusă de reclamant.

Înalta Curte a constatat nefondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.

A.1. În ceea ce privește recursul formulat de către reclamantul A. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 sunt de reținut următoarele.

În esență, în motivarea recursului se susține că ar exista contradicție între considerente și dispozitiv întrucât în motivarea de la pagina 15 a deciziei recurate se arată că a fost înlăturat caracterul solidar al răspunderii patrimoniale, reținându-se că "nu se pune problema coparticipării procesuale obligatorii între cei doi pârâți" (C. și S.C. B. SA), iar în motivarea de la pag. 16 a deciziei recurate se arată că "având în vedere că fapta ilicită a celor doi pârâți este unică ... Curtea va constata, astfel, că fiecare din cei doi pârâți datorează aceeași sumă de 45.000 de RON", considerente care ar fi trebuit să ducă la admiterea apelului său iar nu la respingerea acestuia.

Astfel, se apreciază în cadrul recursului că, având în vedere că prin sentința nr. 1072D/3.12.2013 a Tribunalului Bacău s-a statuat ca pârâții C. și S.C. B. S.A. să plătească în solidar suma de 45.000, obligația de a plăti fiecare pârât suma de 45.000 de RON, precizată în motivarea deciziei recurate ar fi fost posibilă numai în măsura în care s-ar fi admis apelul reclamantului împotriva sentinței.

Este de remarcat, în primul rând, că apelul declarat împotriva sentinței nu viza înlăturarea solidarității pasive ci majorarea sumei la care a fost evaluat prejudiciul de către prima instanță. Ca atare, simpla concluzie a instanței de apel în sensul că prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 1135/2018, s-ar fi înlăturat caracterul solidar al răspunderii patrimoniale, fapt ce ar reieși din paragraful: "… nu se pune problema unei coparticipări procesual pasive obligatorii între cei doi pârâți, pentru a se reține că soluția favorabilă unuia dintre ei produce efecte și în favoarea celui de al doilea", nu ar fi putut avea drept consecință admiterea apelului declarat de către reclamant.

Referitor la evaluarea prejudiciului, instanța de apel a reținut următoarele:

"Curtea apreciază, în acest context, că suma de 45.000 RON stabilită de prima instanță, reprezentând contravaloare daune morale, este o despăgubire aptă să constituie o satisfacție echitabilă și să asigure un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită.

Concluzia are la bază atingerea adusă demnității, onoarei și reputației apelantului-reclamant A. prin afirmațiile făcute în cererea de preschimbare termen depusă în dosarul de revendicare aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în faza procesuală de soluționare a recursului, la data de 13.12.2012.

S-a afirmat, astfel, în această cerere de către S.C. B. S.A. Bacău, prin administrator C. că se speră ca "Înalta Curte de Casație și Justiție să facă aplicarea corectă a legii și să nu permită unor impostori să obțină ceea ce nu li se cuvine, prejudiciind în acest mod subdobânditori de bună credință".

În raport de probatoriul administrat în cauză, de circumstanțele și locul în care apelantul-reclamant a fost numit "impostor", Curtea apreciază că suma de 45.000 RON este o sumă rezonabilă și proporțională cu suferința psihică suferită de reclamant.

Având în vedere că fapta ilicită a celor doi pârâți este unică, pe de o parte, și dispozițiile art. 501 C. proc. civ., pe de altă parte, Curtea va constata, astfel, că fiecare din cei doi pârâți datorează aceeași sumă de 45.000 RON.

Se rețin, totodată, în acest context și dispozițiile art. 252, art. 253 și art. 1357 din C. civ.."

Ca atare, instanța de apel a considerat că, întrucât fapta ilicită a celor doi pârâți este unică prejudiciul constând în suferința psihică suferită de reclamant nu poate fi decât tot unic. De asemenea, a considerat că evaluarea acestui prejudiciu la suma de 45.000 RON stabilită de prima instanță, reprezentând contravaloare daune morale, este o despăgubire aptă să constituie o satisfacție echitabilă și să asigure un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită.

Astfel, nu se poate concluziona din motivarea instanței de apel că aceasta ar fi înțeles să-l oblige pe pârâtul C. la o sumă diferită, de 45.000 RON, decât cea stabilită în sarcina S.C. B. S.A. prin aplicarea art. 501 C. proc. civ. Dimpotrivă, instanța de apel a precizat expres că suma este unică.

Referitor la indicațiile date în decizia de casare nr. 1135/2018 în sensul că "în ipoteza în care cuantumul despăgubirii, va fi stabilit la o valoare inferioară sumei de 45.000 de RON (reținută prin sentința civilă nr. 1702D/3.12.2013 a Tribunalului Bacău), instanța de rejudecare va avea în vedere că pârâta S.C. B. S.A. nu va putea fi obligată la o sumă mai mică decât cea stabilită prin hotărârea primei instanțe", consecință a faptului că S.C. B. S.A. nu a criticat decizia pronunțată în apel într-un ciclu procesual anterior sub aspectul nesoluționării propriului apel, acestea nu sunt în sensul susținut de către recurentul reclamant, adică de a se determina valoarea prejudiciului în mod distinct, raportat la fiecare dintre pârâți.

Prin decizia de casare nr. 1135/2018 s-a lăsat posibilitatea instanței de apel ca, în rejudecarea apelului declarat de către pârâtul C., în cadrul operațiunii de evaluare a prejudiciului, să ajungă la o sumă mai mică decât cea stabilită de prima instanță, ceea ce ar fi însemnat că pârâtul C. nu putea fi obligat să plătească drept despăgubiri decât acea sumă mai mică, restul, până la suma de 45.000 RON, în condițiile în care s-a ajuns la concluzia că fapta ilicită a fost unică și prejudiciul unic, urmând a fi recuperat în mod obligatoriu doar de la S.C. B. S.A..

Totuși, această posibilitatea nu s-a mai materializat atâta timp cât instanța de apel, în rejudecarea apelurilor reclamantului și pârâtului C., a evaluat prejudiciul la aceeași sumă de 45.000 RON.

În consecință, este nefondat recursul declarat de către reclamantul A., raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 și art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

A.2. Este nefondat recursul declarat de către reclamantul A. împotriva încheierii din 28 ianuarie 2019, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin această încheiere a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, formulată de petentul A..

În susținerea cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 984/7.11.2018 formulată de reclamantul A. s-a arătat că soluția nu concordă cu motivarea; astfel, în penultimul paragraf al paginii 15 se precizează că prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înlăturat coparticiparea procesual pasivă obligatorie între cei doi pârâți, iar în penultimul paragraf al motivării de la pag. 16 se stabilește că fiecare dintre pârâți datorează aceeași sumă de 45.000 RON; deci potrivit motivării, pornind și de la sensul termenului de "fiecare": "și unul și altul", precum și de la decizia de casare 1135/2017 ce a stabilit că nu există indivizibilitate privitor la obiectul acțiunii, astfel că admiterea unuia dintre cei doi pârâți nu ar putea avea consecințe favorabile și împotriva pârâtului care nu a declarat apel, soluția ar fi trebuit să fie de admitere a apelului său, nu de respingere.

În motivarea încheierii s-a reținut că "lămurirea dispozitivului este permisă de legiuitor pentru situații expres și limitativ prevăzute, (…) pentru înlăturarea unor dubii asupra înțelesului, întinderii sau aplicării dezlegărilor date de instanță prin dispozitiv, ori a contradictorialității dintre dezlegările din dispozitiv. În cauză, se solicită însă a se lămuri o pretinsă neconcordanță între considerente și dispozitiv apreciindu-se că motivarea ar susține o soluție de admitere a apelului, nu de respingere. Iar această solicitare nefiind acoperită de instituția lămuririi dispozitivului, cererea nu poate fi primită pe calea pretinsă."

În esență, în cadrul recursului se susține că instanța de apel "a încălcat prevederile art. 445 C. proc. civ. care instituie obligativitatea procedurii lămuririi unei hotărâri al cărei dispozitiv ridică probleme de aplicare, text procedural care stabilește în mod expres că asemenea probleme nu se pot soluționa pe calea apelului ori a recursului, ci numai în condițiile art. 443 C. proc. civ.."

Așa cum s-a menționat mai sus, în susținerea cererii de lămurire a dispozitivului reclamantul A. a arătat că soluția nu concordă cu motivarea și că soluția ar fi trebuit să fie de admitere a apelului său, nu de respingere.

Or, această pretinsă neconcordanță între considerente și dispozitiv, așa cum corect a reținut instanța de apel, nu se încadrează în prevederile art. 443 alin. (1) C. proc. civ., care are în vedere caracterul neclar sau contradictoriu al dispozitivului, posibilele neconcordanțe dintre considerente și dispozitiv putând fi criticate în recurs în temeiul art. 488 așin. 1 pct. 6 C. proc. civ., așa cum de altfel cum s-a și întâmplat, conform analizei expuse anterior, în cadrul punctului A.1.

B.1. În ceea ce privește recursul formulat de către pârâții C. și S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018, sunt de reținut următoarele.

În cadrul primului motiv de recurs s-a susținut nemotivarea deciziei atacate sub aspectul evaluării prejudiciului produs ca urmare a faptei ilicite săvârșite în cauză la suma de 45.000 RON, fiind invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Ținând cont că pentru situația în care se pretinde că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază legiuitorul a reglementat, în cadrul punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., un motiv de nelegalitate distinct de cel general prevăzut în cadrul punctului 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, urmează ca aceste motive să fie analizate din această perspectivă.

Or, observând considerentele deciziei atacate, așa cum se arată de altfel și în recurs, instanța de apel a apreciat că suma de 45.000 RON stabilită de prima instanță, reprezentând contravaloarea daunelor morale, este o despăgubire aptă să constituie o satisfacție echitabilă și să asigure un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, concluzia având la bază atingerea adusă demnității, onoarei și reputației apelantului-reclamant A. prin afirmațiile făcute în cererea de preschimbare termen depusă în dosarul de revendicare aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în faza procesuală de soluționare a recursului, la data de 13.12.2012, în cadrul căreia s-a afirmat de către S.C. B. S.A. Bacău, prin administrator C. că se speră ca "Înalta Curte de Casație și Justiție să facă aplicarea corectă a legii și să nu permită unor impostori să obțină ceea ce nu li se cuvine, prejudiciind în acest mod subdobânditori de bună credință".

Curtea de apel a apreciat în raport de probatoriul administrat în cauză, de circumstanțele și locul în care apelantul-reclamant a fost numit "impostor", că suma de 45.000 RON este o sumă rezonabilă și proporțională cu suferința psihică suferită de reclamant.

Ca atare, instanța de apel a făcut referire la probatoriul administrat în cauză constând tocmai în cererea în care s-au făcut aceste afirmații din care au rezultat și circumstanțele și locul unde s-a produs fapta ilicită.

Pentru aceste motive nu se poate reține nici încălcarea art. 501 C. proc. civ., în sensul că în rejudecare nu s-ar fi procedat la aprecierea probelor în vederea determinării prejudiciului.

Recurenții pârâți au arătat că au susținut în cadrul apelului că despăgubirea pentru prejudiciul moral produs reclamantului ar fi trebuit să fie evaluată în raport de următoarele aspecte, care nu ar fi fost analizate prin decizia atacată:

- nu ar exista niciun element obiectiv care să justifice soluția primei instanțe de obligare la plata unei sume neobișnuit de mari pentru astfel de cauze, anume, 45.000 RON pentru folosirea unui cuvânt într-o cerere adresată unei instanțe, cuvânt care (i) nu a fost adresat reclamantului și (ii) care nu a avut nicio înrâurire asupra soluției pronunțate în acea cauză, cererea fiind de preschimbare a termenului de judecată soluționată în camera de consiliu;

- și, că nu ar fi făcut altceva decât să exercite cu bună-credință drepturile procesuale: dreptul la apărare, dreptul la liberă exprimare, dreptul la un proces echitabil, exercitare care nu poate fi sancționată mai aspru decât este sancționată, de exemplu, fapta de a denigra, în public, o persoană, în acest sens invocând art. 1353 C. civ. - cauza exoneratoare de răspundere.

Observând aceste aspecte relevate în recurs ca nefiind analizate de către instanța de apel la evaluarea prejudiciului, se constată că apărările legate de faptul că afirmația respectivă nu i-ar fi fost adresată reclamantului, că nu ar fi avut nicio înrâurire asupra soluției pronunțate în acea cauză, cererea fiind de preschimbare a termenului de judecată soluționată în camera de consiliu, că nu a făcut decât să exercite cu bună-credință drepturile procesuale: dreptul la apărare, dreptul la liberă exprimare, dreptul la un proces echitabil, fiind aplicabilă cauza exoneratoare de răspundere prevăzută de art. 1353 C. proc. civ. țineau de verificarea îndeplinirii condiției răspunderii civile delictuale a existenței faptei ilicite.

Or, constatarea existenței faptei ilicite și a faptului că sunt nefondate aceste apărări ale pârâților s-a realizat în mod definitiv prin decizia de casare nr. 134/2016 (considerentele ICCJ de la punctul 1.c.), astfel că nu se mai impunea o analiză separată a acestora în rejudecarea apelului, care, în urma pronunțării deciziei de casare nr. 1135/2018, privea doar problema evaluării prejudiciului, în limitele acolo expuse.

În consecință, acest prim motiv de recurs este nefondat, neputându-se reține nici încălcarea dreptului la un proces echitabil (art. 6 parag. 1 CEDO).

Este nefondat și motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Primul argument legat de faptul că instanța de apel ar fi soluționat în mod greșit apelul fără a avea în vedere incidența în cauză a dispozițiilor art. 1353 C. civ. este nefondat pentru aceleași motive expuse în cadrul motivului de recurs anterior, aplicarea acestor dispoziții ținând de verificarea îndeplinirii condiției existenței faptei ilicite, aspect cu privire la care s-a statuat în mod definitiv prin decizia de casare nr134/2016.

În cadrul celui de-al doilea argument recurenții au susținut că au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel la evaluarea prejudiciului dispozițiile art. 1531 și urm. (evaluarea prejudiciului) C. civ. coroborate cu dispozițiile art. 1381 și urm. (repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale) C. civ.

În susținerea acestei afirmații recurenții pârâți au arătat că, având în vedere că prejudiciul invocat de reclamant este unul de natură nepatrimonială, repararea integrală a prejudiciului reglementată de art. 1385 alin. (1) C. civ. trebuie justificata de criterii obiective, rezultând din gradul de lezare suferit de reclamant, raportat la afectarea dreptului la demnitate al acestuia, criteriul general reținut de Curtea Europeana a Drepturilor Omului fiind cel al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea adusa acestora, atingerea adusa reputației (cauza Tolstoy Miloslavsky), motiv pentru care ar fi fost necesar ca reclamantul să probeze măsura în care i-a fost afectată reputația și situația profesională, socială și familială, lucru care nu s-ar fi întâmplat în speță.

Așa cum s-a reținut în considerentele deciziei atacate, instanța de apel a avut a aprecia măsura în care s-a adus atingere demnității, onoarei și reputației apelantului-reclamant A. prin afirmațiile făcute în cererea de preschimbare termen depusă în dosarul de revendicare aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în faza procesuală de soluționare a recursului, la data de 13.12.2012, în cadrul căreia s-a afirmat de către S.C. B. S.A. Bacău, prin administrator C. că se speră ca "Înalta Curte de Casație și Justiție să facă aplicarea corectă a legii și să nu permită unor impostori să obțină ceea ce nu li se cuvine, prejudiciind în acest mod subdobânditori de bună credință".

În acest context, în raport de probatoriul administrat în cauză, de circumstanțele și locul în care apelantul-reclamant a fost numit "impostor", curtea de apel a apreciat că suma de 45.000 RON este o sumă rezonabilă și proporțională cu suferința psihică produsă reclamantului.

Or, această evaluare este o apreciere subiectivă a instanței de apel bazată pe circumstanțele obiective ale cauzei, ce au rezultat din probele administrate, și anume conținutul afirmației apreciată ca injurioasă, circumstanțele și locul unde a fost făcută această afirmație.

Raportat la aceste circumstanțe nu avea legătură cu cauza impunerea de către instanță a administrării unor probe în sarcina reclamantului legate de măsura în care i-a fost afectată reputația și situația profesională, socială și familială.

Așa cum a reținut instanța de apel, aceasta a avut de stabili despăgubirea cuvenită pentru suferința psihică produsă reclamantului prin injuriile adresate reclamantului de către pârâți în modalitatea expusă anterior, insulte conținute în cadrul unei cereri depuse într-un dosar aflat pe rolul unei instanțe de judecată, apreciere care ține de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea acesteia.

Acesta este motivul pentru care nu este relevantă nici raportarea recurenților pârâți, pentru a susține că suma de 45.000 de RON este mult prea mare, la jurisprudența legată de repararea prejudiciilor produse ca urmare a unor insulte aduse în public, în presă. De altfel, din hotărârea la care se face trimitere în recurs nu rezultă că ar exista circumstanțe comparabile cu cele din prezentul litigiu, aprecierea asupra modalității corespunzătoare de reparare a prejudiciului fiind dependentă de aceste circumstanțe.

În consecință, ținând cont că în determinarea sumei rezonabile și proporționale cu suferința psihică produsă reclamantului instanța de apel s-a bazat pe circumstanțele obiective ale cauzei ce au rezultat din probele administrate, că nu a fost invocată jurisprudență corespunzătoare unor cazuri similare din care să rezulte că suma stabilită de către instanța de apel ca despăgubiri pentru prejudiciul produs pentru încălcarea unui drept nepatrimonial ar fi disproporționată în mod vădit, nu se poate reține existența unor motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții pârâți au mai susținut în cadrul motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. că înțeleg să critice prin prezentul recurs și soluția Curții de Apel Bacău prin care stabilește ca "fiecare dintre cei doi pârâți datorează aceeași suma de 45.000 RON" daca aceasta se va interpreta în sensul de a fi înlăturată solidaritatea pârâților.

Pe de o parte, solidaritatea pasivă reprezintă un beneficiu în favoarea creditorului, beneficiu care constă în posibilitatea de a executa pe fiecare dintre debitori pentru întreaga obligație, cu corelativul obligației fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime. Astfel, deși există o pluralitate de debitori ei sunt ținuți de o prestație unică. În caz contrar, creditorul ar trebui să își dividă pretenția între cei doi debitori, în funcție de raporturile obligaționale specifice existente între aceștia. Ca atare, înlăturarea solidarității pasive prin hotărârea atacată, nu ar fi reprezentat în mod obligatoriu un dezavantaj pentru pârâții debitori.

Pe de altă parte, instanța de apel a constatat că fiecare din cei doi pârâți datorează aceeași sumă de 45.000 RON, având în vedere că fapta ilicită a celor doi pârâți este unică.

Or, nu rezultă din această afirmație că instanța de apel ar fi înlăturat efectul principal al solidarității pasive, și anume posibilitatea de a executa pe fiecare dintre debitori pentru întreaga obligație, chiar dacă a legat acest efect nu de instituția solidarității pasive ci de circumstanțele specifice de săvârșire a faptei ilicite, faptă unică-prejudiciu unic.

Recurenții pârâți au mai susținut că această soluție a instanței de apel ar reprezenta și o ingerința în dreptul lor la libera exprimare ocrotit de art. 10 din Convenție, dar nu au adus argumente suplimentare față de cele expuse anterior, care să poată face obiectul analizei temeiniciei lor în fața instanței de recurs.

Astfel, este nefondată și această critică, neputându-se reține încălcarea principiului neproducerii unei situații mai grele în propria cale de atac sau a limitelor apelului.

B.2. Este nefondat recursul incident formulat împotriva unei părți din considerentele deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 de către pârâții C. și S.C. B. S.A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În prealabil, ținând cont că pentru situația în care se formulează cale de atac separată împotriva considerentelor unei hotărâri legiuitorul a reglementat, în cadrul art. 461 alin. (2) C. proc. civ., o procedură generală raportat la care nu există norme speciale în cadrul art. 488 și urm. C. proc. civ., care să fie aplicate cu prioritate, urmează ca aceste motive să fie analizate din această perspectivă.

Prin acest recurs s-a solicitat înlăturarea considerentelor Curții de Apel Bacău prin care s-a reținut că "decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție înlătură însă acest caracter solidar al răspunderii patrimoniale" (pag. 15, penultimul paragraf).

S-a invocat, pe de o parte, că aceste considerente ar fi excedentare, întrucât apelantul A. nu ar fi adus prin apel critici vizând stabilirea solidarității dintre debitori de către prima instanță de fond, iar pe de altă parte, ca fiind greșite, deoarece decizia de casare statua cu privire la aspecte procedurale și nu de drept material.

Nu se poate reține că aceste considerente ale instanței de apel ar exceda limitelor rejudecării în apel, având în vedere că instanța de apel a făcut această analiză prin aplicarea art. 501 C. proc. civ., în încercarea de a determina problemele de drept dezlegate de instanța de recurs care ar fi fost obligatorii pentru instanța de apel.

De asemenea, nu se poate reține că argumentul din cadrul deciziei din recurs că "nu se pune problema unei coparticipări procesual pasive obligatorii între cei doi pârâți, pentru a se reține că soluția favorabilă unuia dintre ei produce efecte și în favoarea celui de-al doilea" ar statua cu privire la aspecte procedurale și nu de drept material.

Situația coparticipării procesuale pasive obligatorii reprezintă un aspect de drept material, care prin voința legiuitorului produce efecte în plan procesual, conform art. 60 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, aceste argumente formulate în recursul incident nu pot sta la baza înlăturării considerentelor din decizia atacată, relevate în cadrul acestuia.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 și a încheierii de ședință din data de 28 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, recursul principal și recursul incident declarate de pârâții S.C. B. S.A. și C. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 și a încheierii de ședință din data de 28 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Respinge, ca nefondate, recursul principal și recursul incident declarate de pârâții S.C. B. S.A. și C. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iulie 2020.