ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 565/2020

HOTĂRÂRE

05.03.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 565/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 aprilie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata echivalentului în RON al sumei de 408.201,37 euro, reprezentând daune materiale, la plata sumei de 45.000 RON, reprezentând daune morale și la plata dobânzii aferente despăgubirilor materiale, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 1073 - 1090 C. civ. și art. 998, art. 1073 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 32/2019 din 14 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de către pârâtă și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 107 din C. proc. civ., potrivit cărora cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, dispoziții ce consacră o competență teritorială de ordine privată raportat la obiectul litigiului - pretenții (acțiune în răspundere contractuală).

Cu privire la art. 109 din C. proc. civ., invocat de către reclamant, Tribunalul Bacău a constatat că acest text de lege prevede trei ipoteze limitative în care acțiunea se poate introduce și la instanța locului unde societatea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, respectiv pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta.

Or, reclamantul a alegat prin acțiunea introductivă fapta culpabilă a comitetului de credite al centralei B., care și-ar fi încălcat competențele, condițiile de afaceri și procedurile și au stornat sumele de bani.

S-a relevat că faptele inculpaților C., președinte, D., A. și E., membrii ai comitetului de credite al Centralei S.C. B. S.A., care la data de 21 februarie 2007 au decis și au ordonat blocarea sumelor existente în contul bancar deschis la dispoziția părții civile A. de către Sucursala Bacău a S.C. B. S.A., stornarea plății ordonate de către clientul băncii, beneficiar la creditului bancar, S.C. F. S.A., în contul deschis la sucursala din Bacău a S.C. B. S.A., către partea civilă A., precum și a B. au fost cercetate în cadrul dosarului penal.

În acest sens, s-a făcut referire la faptul că prin decizia penală nr. 1175 din 02.11.2016, definitivă, pronunțată în cadrul dosarului nr. x/2012, Curtea de Apel Bacău a reținut că "decizia managerială luată de inculpați, în limita competențelor stabilite prin normele interne ale băncii, se circumscrie modului de executare a contractului încheiat de către S.C. B. S.A. și partea civilă A., contract asumat odată cu semnarea contractului-cadru "Condiții generale de afaceri ale S.C. B. S.A." și deschiderea contului curent la bancă de către aceeași parte civilă.

Instanța penală a reținut că în cauza pendinte contractul bancar reprezintă legea părților, iar modalitatea de executare a obligațiilor de natură contractuală nu poate reprezenta un act de serviciu în sensul normei incriminatorii a infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât neexecutarea unei obligații luate într-o convenție civilă nu are caracter penal, consecințele decurgând dintr-o astfel de nerespectare fiind reglementate de C. civ.

S-a menționat că blocarea sumelor de bani existente în contul părții civile și stornarea plății efectuate de societatea F. S.R.L. în favoarea părții civile A., reprezintă o conduită asumată și legată de executarea unui contract, care nu poate fi interpretată ca fiind similară actului îndeplinit în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Prin urmare, s-a conchis în sensul că eventualele pretenții izvorâte din nerespectarea obligațiilor contractuale se impun a fi valorificate doar prin promovarea unei acțiuni civile în cadrul unui litigiu civil, întrucât nerespectarea clauzelor contractuale activează regulile privind răspunderea contractuală.

Așadar, Tribunalul Bacău a concluzionat în sensul că reclamantul a dedus judecății o faptă ilicită săvârșită de B. S.A., și nu de Sucursala din municipiul Bacău a băncii, faptă grefată pe executarea unui contract și, nicidecum, pe o obligație convenită ce urma a fi executată la sediul dezmembrământului din municipiul Bacău.

Totodată, s-a arătat că nu pot fi reținute prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., întrucât în cererea de deschidere a contului, prezentată ca fiind convenția părților, acestea nu au prevăzut o clauză prin care să se stipuleze locul unde obligația urmează a fi executată, astfel încât competența teritorială se stabilește conform dreptului comun.

Față de datele prezentate în acțiune, instanța a considerat că nu pot fi reținute nici prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece reclamantul nu a acționat în calitate de consumator, așa cum această noțiune este definită de pct. 13 de la anexa la Legea nr. 296/2004, ci a acționat în cadrul activității sale comerciale, urmărind să obțină un câștig din vânzarea terenului, apreciindu-se relevante afirmațiile din acțiune, respectiv aceea că au fost generate "probleme în mediul de afaceri unde și-a pierdut credibilitatea" - dosar.

Prin urmare, Tribunalul Bacău a găsit întemeiată excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, instanță în circumscripția căreia se află sediul pârâtei.

Dosarul a fost înregistrat la 7 iunie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, iar prin încheierea din 17 octombrie 2019 a acestei instanțe s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale (funcționale) a secției a IV-a Civile a Tribunalului București și s-a declinat soluționarea cauzei, în favoarea secției a VI-a a Tribunalului București spre a fi judecată de un complet specializat.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă a constatat că fapta civilă contrară legii pe care reclamantul o supune dezbaterii judiciare (art. 969 C. civ., respectiv art. 998 C. civ. aplicabil ratione temporis) este în legătură directă cu obiectul de activitate al băncii pârâte, mai exact, cu prerogativele legale sau contractual asumate față de clientul său, care are deschis cont la una din sucursalele băncii. Prin urmare, s-a conchis în sensul că analiza pe care instanța este chemată să o facă derivă din exploatarea unei întreprinderi, iar sub aspectul dreptului substanțial, devin incidente prevederile art. 3 pct. 11 raportat la art. 7 și art. 56 din Codul comercial.

La 4 decembrie 2019 dosarul a fost înregistrat, sub nr. x/2018*, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 13 din 8 ianuarie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În argumentarea acestei soluții, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a reținut că art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează, din punct de vedere teritorial, competența de drept comun pentru judecata în primă instanță, stabilind instanța competentă să soluționeze litigiul în absența unei norme contrare.

A notat că în cazul cererilor formulate împotriva unei persoane juridice de drept privat, legiuitorul a stabilit o competență teritorială alternativă în cuprinsul art. 109 C. proc. civ., potrivit căruia acțiunea formulată împotriva unei persoane juridice de drept privat poate fi introdusă și la instanța în a cărei circumscripție se află sediul dezmembrământului său, atunci când pretențiile reclamantului vizează obligații legate de respectivul sediu secundar.

S-a mai reținut că Sucursala Bacău a B. S.A., cu care reclamantul a încheiat contractul de cont curent din data de 10.11.2006, este un dezmembrământ fără personalitate juridică, iar pretențiile formulate sunt în legătură cu obligațiile asumate prin acest contract de cont curent, respectiv cu operațiunile efectuate în contul deschis la sucursala din Bacău.

Tribunalul București a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (2) C. proc. civ., invocate de către reclamant, întrucât norma se referă la persoanele fizice atunci când au calitatea de pârât, în cazul persoanelor juridice fiind prevăzută o regulă similară în art. 109 din C. proc. civ.

De asemenea, s-a considerat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atâta timp cât reclamantul nu a solicitat despăgubiri pentru încălcarea vreunui drept ocrotit de legislația în materia protecției consumatorilor.

S-a constatat că în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, conform art. 116 din C. proc. civ., astfel încât instanța sesizată nu se poate dezînvesti prin declinarea competenței de soluționare a cauzei din oficiu sau la cererea pârâtului.

Prin urmare, s-a concluzionat că invocarea excepției necompetenței teritoriale de către reclamant, în fața instanței către care a fost declinată competența de soluționare a cauzei, nu este inadmisibilă, întrucât dacă s-ar considera altfel ar însemna să fie golite de conținut dispozițiile art. 116 C. proc. civ., în temeiul cărora reclamantul are dreptul de a alege instanța pe care o învestește cu soluționarea cauzei dintre cele deopotrivă competente.

Or, în speță, reclamantul a ales să introducă acțiunea la Tribunalul Bacău, în raza căruia se află un dezmembrământ fără personalitate juridică al băncii pârâte, întrucât pretențiile sale sunt în legătură cu obligațiile băncii izvorâte din contractul de cont curent, încheiat prin reprezentantul dezmembrământului, respectiv cu operațiunile efectuate în contul reclamantului deschis la Sucursala Bacău a B. S.A.

Tribunalul București a mai reținut că la art. 3 (Locul îndeplinirii actelor și faptelor juridice) din Condițiile generale de afaceri care fac parte integrantă din contractul de cont curent, s-a prevăzut, în mod expres, că locul de operare pentru client și bancă este clădirea în care se află sucursala băncii care gestionează conturile clientului, de unde rezultă că locul executării contractului de cont curent este sediul sucursalei.

Prin urmare, s-a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc o competență alternativă a instanței de la locul prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației în cazul cererilor privind executarea contractului, de vreme ce reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor interese inclusiv ca urmare a încălcării obligațiilor prevăzute în Condițiile generale de afaceri care fac parte integrantă din contractul de cont curent.

S-a considerat că nu este competentă exclusiv instanța în a cărei circumscripție își are sediul principal banca pârâtă, deși reclamantul a invocat drept temei al pretențiilor sale și răspunderea civilă delictuală, în contextul în care, prin decizia penală nr. 1175 din 02.11.2016 a Curții de Apel Bacău s-a dispus achitarea inculpaților (B. și membrii comitetului de credite al centralei B.), reținându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Tribunalul București a constatat, pe de o parte, că reclamantul a invocat și răspunderea contractuală, iar, pe de altă parte, că pretinsul prejudiciu s-a produs la sediul sucursalei, unde a fost deschis contul reclamantului și au fost efectuate operațiunile de stornare a plăților ordonate de terțul S.C. F. S.R.L.

Or, în conformitate cu art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., competența de soluționare a cererilor privind obligațiile izvorâte dintr-o faptă ilicită aparține, deopotrivă, instanțelor în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 27 ianuarie 2020.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, pentru următoarele considerente:

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale, înscrisă în art. 107 C. proc. civ., se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Prin cererea dedusă judecății, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata daunelor materiale în cuantum de 408.201,37 euro, în echivalent RON, la plata daunelor morale în cuantum de 45.000 RON, precum și la plata dobânzii legale aferente daunelor materiale.

Astfel, se reține că reclamantul a înțeles să solicite atragerea răspunderii băncii pârâte din dublă perspectivă, respectiv în temeiul răspunderii civile contractuale și în temeiul răspunderii civile delictuale, sens în care a invocat încălcarea clauzelor contractului de cont curent încheiat la data de 10 noiembrie 2006 și stornarea în sistem informatic a plăților efectuate în contul său, în valoare de 1.182.476,30 euro și în valoare de 973.460,56 RON, cu consecințe păgubitoare pentru reclamant.

Potrivit art. 109 din C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

Acest text de lege reglementează o competență teritorială alternativă, în sensul că este competentă și instanța de la locul unde persoana juridică de drept privat chemată în judecată are un dezmembrământ fără personalitate juridică.

Totodată, prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. stabilesc că în afară de instanțele prevăzute de art. 107-112, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

În speță, Înalta Curte a reținut că este vorba despre o acțiune îndreptată împotriva pârâtei B. S.A., ce derivă dintr-un contract de cont curent încheiat de către reclamant cu o sucursală a băncii, respectiv Sucursala din Bacău, astfel încât operează competența teritorială alternativă instituită de prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ., iar reclamantul are dreptul de a opta între două sau mai multe instanțe deopotrivă competente, potrivit dispozițiilor art. 116 din același cod.

Mai mult, având în vedere că reclamantul a cerut și atragerea răspunderii băncii pârâte, pe tărâm delictual, Înalta Curte a constatat că sunt incidente și dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora competența teritorială de soluționare a cererii ce izvorăște dintr-un fapt ilicit este alternativă între instanța de la sediul pârâtei, instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită și instanța în raza căreia s-a produs prejudiciul.

Prin urmare, și pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă, legiuitorul a prevăzut că reclamantul are dreptul de a alege instanța la care dorește să introducă acțiunea, astfel încât instanța respectivă, odată ce a fost sesizată de către reclamant, nu va putea să își decline competența în favoarea unei alte instanțe.

Cum reclamantul A. s-a adresat Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe.