ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 126/2020

HOTĂRÂRE

22.01.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 126/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24.09.2018 pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei de 162.920 RON, reprezentând contravaloarea licențelor achitate și a sumei de 21.924 euro (respectiv 101.988,25 RON, la cursul de schimb afișat de B.N.R. la 20.09.2018), cu titlu de penalități, precum și să oblige pârâta la plata către S.C. B. S.R.L. a sumei de 9.408 euro (respectiv 43.765,07 RON, la cursul de schimb afișat de B.N.R. la 20.09.2018), reprezentând penalități, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 70/06.03.2019, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă pe calea întâmpinării și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că în speță sunt incidente doar dispozițiile art. 107 C. proc. civ., nu și cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., pentru că locul executării obligațiilor asumate nu a fost prevăzut în contract.

Așa fiind, notând că sediul pârâtei este situat în raza teritorială a Tribunalului Ilfov, văzând art. 107 C. proc. civ., a declinat în favoarea acestui tribunal competența de soluționare a cauzei.

Dosarul a fost înregistrat la 24.04.2019 pe rolul Tribunalului Ilfov.

Prin sentința civilă nr. 2274/01.07.2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, a respins excepția necompetenței teritoriale și a declinat în favoarea Judecătoriei Buftea competența de soluționare a cauzei.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că valoarea capătului principal de cerere este în sumă de 162.920 RON, astfel că, față de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j), art. 95 pct. 1, art. 98, art. 30 alin. (4) și art. 123 C. proc. civ., competența soluționării cauzei aparține judecătoriei.

În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale, a apreciat că aceasta se impune a fi respinsă, întrucât, pe de o parte, competența atrasă de obiectul cererii de chemare în judecată este una relativă, astfel că poate fi invocată doar de pârât, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu sunt incidente, în condițiile în care părțile nu au prevăzut în contract locul executării, fie chiar în parte, a obligațiilor asumate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Buftea la 15.07.2019.

Prin sentința civilă nr. 5656/03.10.2019, Judecătoria Buftea, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. reglementează o competență teritorială alternativă, în favoarea instanței locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Cu privire la locul prevăzut în contract, a apreciat că acesta nu trebuie menționat explicit, ci trebuie să rezulte din examinarea ansamblului și a naturii obligațiilor contractuale.

Or, analiza contractului încheiat între reclamante și pârâtă, prin prisma specificului relațiilor comerciale desfășurate, relevă că locul prevăzut în contract pentru executarea, fie și în parte, a obligațiilor pârâtului de implementare și mentenanță este sediul reclamantelor din municipiul Bacău.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău la 16.10.2019.

Prin sentința civilă nr. 6578/20.11.2019, Judecătoria Bacău, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă, a respins excepția necompetenței sale materiale, invocată de reclamante și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență; totodată, a dispus suspendarea judecății cauzei, conform art. 134 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, iar potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ. "în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății".

Apreciind că, în speță, stabilirea competenței materiale este determinată de valoarea pretențiilor deduse judecății, care se situează sub pragul valoric de 200.000 RON, iar nu de valoarea contractului, a respins excepția necompetenței materiale a judecătoriei.

În ceea ce privește excepția necompetenței sale teritoriale, a reținut că regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cum acțiunea este una în pretenții, competența teritorială este relativă, astfel că poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe; dacă partea în drept invocă excepția de necompetență teritorială, instanța, constatând că este fondată această excepție, este datoare să-și decline competența.

Pe de altă parte, a reținut că art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. instituie o competență teritorială alternativă în sensul că, în cazul cererilor privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației.

Apreciind că părțile nu au prevăzut în mod explicit în cuprinsul contractului locul executării, fie chiar în parte, a obligației, a apreciat că această normă de competență nu este aplicabilă speței, dar și că în fața Judecătoriei Buftea nu a fost invocată excepția relativă a necompetenței teritoriale de niciuna din părți.

Or, dispozițiile art. 130 C. proc. civ. limitează posibilitatea judecătorului de a invoca din oficiu necompetența, cea de ordine privată putând fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, în caz contrar, fiind prevăzută în persoana acestuia sancțiunea decăderii, conform art. 208 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, prin raportare la regula de drept comun, văzând că sediul pârâtei este situat în circumscripția Judecătoriei Buftea, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamantele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au învestit instanța cu o acțiune vizând obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei de 162.920 RON, reprezentând contravaloarea licențelor achitate și a sumei de 21.924 euro (respectiv 101.988,25 RON, la cursul de schimb afișat de B.N.R. la 20.09.2018), cu titlu de penalități, precum și la plata către S.C. B. S.R.L. a sumei de 9.408 euro (respectiv 43.765,07 RON, la cursul de schimb afișat de B.N.R. la 20.09.2018), reprezentând penalități.

Conform art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere", iar conform alin. (2), "pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile cererii principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele,(...)."

Cum, în speță, valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere este de 162.920 RON, raportat la dispozițiile legale sus-menționate, competența materială de soluționare a cauzei aparține judecătoriei.

Cu privire la competența teritorială, instanța supremă reține că, în principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor când legea instituie norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speță, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Prin urmare, atât timp cât în speță nu sunt incidente norme de competență exclusivă, de ordine publică, necompetența teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu și de instanță din oficiu.

Ca atare, Judecătoria Buftea nu putea invoca, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, de ordine privată, întrucât se opun dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

De aceea, Înalta Curte constată că, în condițiile în care pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea, aceasta a devenit singura competentă în soluționarea cauzei.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Buftea.