ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 86/2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 decembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Brașov, sub număr de dosar x/2018, creditoarea S.C. A. S.R.L. prin CII B., în calitate de administrator judiciar, a solicitat obligarea debitoarei S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 6188 RON în urma contractului de prestări servicii nr. x/10.10.2016, rest de plată din factura nr. x/31.03.2017; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1015-1022 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 15 aprilie 2019 Judecătoria Brașov a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, față de dispozițiile art. 10.1 din contract, iar, prin sentința civilă nr. 6098 din 26 iunie 2019 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.

În motivare, s-a reținut că potrivit art. 10.1 din contract, părțile au stabilit că eventualele litigii ce pot apărea în legătură cu executarea sau interpretarea contractului vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar în cazul în care nu se poate obține vreun rezultat pe această cale, litigiul va fi dedus spre soluționare instanțelor de judecată competente de la sediul beneficiarului.

S-a constatat că această clauză contractuală cuprinde o clauză atributivă de competență, iar instanța stabilită de părți ca fiind competentă a soluționa litigiul coincide în speță cu instanța stabilită de art. 107 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 8848/2019 din 13 septembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În motivare, s-a reținut, în esență, aplicabilitatea dispozițiilor art. 130 alin. (3) și (4) C. proc. civ., potrivit cărora necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu e obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Astfel, în condițiile în care pârâta nu a invocat prin întâmpinare în fața Judecătoriei Brașov excepția necompetenței teritoriale, s-a reținut că invocarea din oficiu a excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Brașov s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Brașov competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Se reține că, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Creditoarea S.C. A. S.R.L. prin CII B. a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat obligarea debitoarei S.C. C. S.R.L. la plata sumei 6188 RON reprezentând contravaloare factură emisă în baza raporturilor contractuale rezultate din contractul de prestări servicii nr. x/10.10.2016.

Astfel, litigiul pendinte are ca obiect o acțiune în răspundere civilă contractuală rezultată din raporturi născute între profesioniști, competența teritorială fiind de ordine privată.

Este de reținut că potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Așadar, potrivit textului legal evocat, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În cauză, Judecătoria Brașov a invocat din oficiu și admis excepția necompetenței sale teritoriale, în raport de art. 126 alin. (1) C. proc. civ. și dispozițiile art. 10.1 din contractul de prestări servicii, înaintând cauza la instanța determinată în avans de părțile contractuale pentru soluționarea litigiilor ce urmau a apărea în legătură cu executarea sau interpretarea contractului, instanță care în speță corespundea cu cea prevăzută de art. 107 C. proc. civ. (de la sediul debitorului persoană juridică).

Or, excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu de către Judecătoria Brașov (instanța inițial învestită), fără a fi invocată de către pârâtă printr-o eventuală întâmpinare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin înregistrarea acțiunii pe rolul Judecătoriei Brașov coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâtă, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., această instanță a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu, chiar dacă la momentul sesizării aceasta nu era competentă să judece cauza după niciunul dintre criteriile de competență alternativă.

Totodată, este de reținut că potrivit prevederilor art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situația necompetenței de ordine privată:

"partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței". În această situație, nici chiar reclamanta (creditoarea), după introducerea cererii de chemare în judecată, nu poate reveni asupra alegerii în favoarea unei alte instanțe competente. Instanța sesizată rămâne competentă să soluționeze pricina.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Brașov, așa încât, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) și (4) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2020.