ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4231/2018

HOTĂRÂRE

10.10.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4231/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 27.11.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. să se dispună în principal constatarea nulității absolute parțiale a contractului de prestări servicii nr. x/03.04.2017, respectiv a dispozițiilor art. 5.1 lit. m) și a) anexei nr. 4 la aceasta, iar în subsidiar, constatarea acelorași dispoziții contractuale ca fiind nescrise.

În drept, reclamanta nu a invocat niciun text de lege.

Prin sentința civilă nr. 1134 din 13 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtă prin întmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În considerentele acestei sentințe, tribunalul a reținut că toate capetele de cerere promovate prin acțiune au un caracter evaluabil în bani în măsura în care prin acestea se solicită constatarea nulității absolute și constatarea ca fiind nescrise a unor clauze care fac parte dintr-un contract care reglementează drepturi și obligații corelative cu un conținut patrimonial.

Reținând cele statuate prin decizia nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, precum și dispozițiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., instanța a constatat că valoarea obiectului cererii, indicată de reclamantă prin cererea precizatoare din 23.11.2017 este de 231,96 RON, valoare inferioară pragului valoric de 200.000 RON instituit prin prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 6322 din 19 iunie 2018, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă a admis excepția sa de necompetență materială și teritorială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

În considerentele acestei sentințe, cu privire la necompetența materială s-au reținut prevederile art. 94, 95 și 101 C. proc. civ., precum și faptul că în prezenta cauză se solicită declararea nulității unei clauze cu caracter nepatrimonial, iar nu anularea unui întreg act juridic patrimonial.

Astfel, fiind o cerere de anulare a unui act nepatrimonial care izvorăște dintr-un contract nepatrimonial raportat la obiectul acestuia conform art. 2 din contractul de prestări servicii nr. x/03.04.2017, instanța a reținut că acest tip de cerere nu poate atrage stabilirea competenței după valoarea, întrucât aceasta nu există. Astfel, neîncadrându-se în art. 94 C. proc. civ. instanța a apreciat că revine tribunalului competența de soluționare a cauzei în temeiul art. 95 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la necompetența teritorială, în temeiul art. 113, 107 și 116 C. proc. civ., constatând că, în fapt, sediul debitoarei este în Timișoara, iar în contract se prevede că pârâta are calitatea de utilizator, iar reclamanta de agent temporat de muncă.

S-a arătat că art. 4.3 din contractul de prestări servicii nr. x/03.04.2017 prevede că la finalul fiecărei luni agentul de muncă temporară va prezenta utilizatorului situația centralizatoarea a orelor prestate efectiv, situație care va fi confirmată de reprezentanții utilizatorului în baza evidenției proprii a pontajului, precum și o situație a rapoartelor emise în luna respectivă. Facturile și anexele facturilor vor fi transmise utilizatorului prin poștă la adresa indicată de acesta- București, str. x.

Instanța a reținut că s-a prevăzut un loc al executării obligațiilor în București.

Prin urmare, judecătoria a apreciat că în cauză competența este alternativă, ori locul sediului pârâtului în temeiul art. 107 C. proc. civ., ori locul executării obligației chiar și parțială (București, Sector 2), în temeiul art. 113 alin. (3) C. proc. civ., iar alegerea competenței aparține reclamantului în temeiul art. 116 C. proc. civ.

Instanța a constatat că reclamanta a ales una din cele două competențe teritoriale alternative, investind în mod legal instanța din București, iar instanța și pârâtul nu pot cere mutarea la cealaltă instanță competentă teritorial, întrucât alegerea competenței alternative aparține reclamantului, nefiind prevăzută de lege posivilitatea admiterii excepției necompetenței teritoriale alternative invocată de pârât, întrucât la momentul alegerii uneia dintre cele două competențe alternative, instanța a devenit competentă teritorial.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. S.R.L. a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de prestări servicii nr. x/03.04.2017, respectiv a dispozițiilor art. 5.1 lit. m) și a) anexei nr. 4 la aceasta, precum și constatarea acelorași dispoziții contractuale ca fiind nescrise.

Obiectul acțiunii deduse judecății are un caracter neevaluabil în bani, fiind vorba de contestarea unor dispoziții contractuale cu caracter nepatrimonial prin care au fost reglementate obligațiile părților în domeniul instruirii salariaților, în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și al comunicării și cercetării accidentelor de muncă și al incidentelor periculoase.

Prin urmare, Înalta Curte reține că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile generale în materie de competență ale Noului C. proc. civ., având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Conform prevederilor art. 95 pct. 1 din cod, tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Întrucât în speță se solicită declararea nulității unor clauze cu caracter nepatrimonial, nefiind aplicabile dispozițiile art. 94 C. proc. civ., un astfel de litigiu este în competența materială de primă instanță a tribunalului, conform dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Normele de competență teritoarială incidente raportului juridic litigios sunt dispozițiile art. 107, 113 alin. (3) și 116 din C. proc. civ., fiind vorba de o competență alternativă, între instanța sediului debitoarei (Timișoara) și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligației (București, sector 2), aceste instanțe fiind deopotrivă competente să judece pricina.

Totodată, art. 116 din C. proc. civ., prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Având în vedere că dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială alternativă, reclamantul este singurul care poate alege ce instanță să învestească cu soluționarea cererii sale, dintre instanțele deopotrivă competente din punct de vedere teritorial.

În speță, se constată că reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată în calitate de pârâtă pe B. S.R.L. și a ales să învestească Tribunalul București cu soluționarea demersului său judiciar, aceasta fiind instanța de la locul executării obligațiilor, prevăzut la art. 4.3 din contractual de prestări servicii nr. x/03.04.2017 .

Odată sesizată în mod legal de către reclamant una dintre instanțele competente alternativ, în temeiul dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ., nici pârâta din cauză, nici instanța de judecată nu pot contesta opțiunea acestuia și nu pot invoca competența teritorială alternativă drept temei pentru declinarea competenței de soluționare a cauzei, cu consecința încălcării voinței reclamantului.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.