ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 402/2019

HOTĂRÂRE

27.02.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 402/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 23.01.2018, sub nr. x/2018, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 31.291,85 euro, în echivalent în RON la cursul BNR la data efectivă a plății; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate la această sumă, de la data de 01.01.2018 data scadenței obligației principale, și până la data achitării efective a debitului, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 12.04.2018, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată de pârâtă, instanța a reținut că aceasta este fondată reținând argumentația pârâtei în sensul neaplicabilității art. 12 din contract și implicit a art. 126 alin. (1) C. proc. civ., astfel că rămân incidente prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. având în vedere că părțile au optat pentru o anumită instanță, alta decât cea care în mod normal ar fi fost competentă să soluționeze litigiul în raport de prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care clauza contractuală vizând acest aspect este neclară, nearătându-se în mod expres că părțile aleg Judecătoria sectorului 6 București.

Pe cale de consecință, reținând că prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât convenția părților, inserată în art. 12 din contractul anterior menționat, nu menționează explicit opțiunea părților pentru o anumită instanță, alta decât cea care ar fi în mod normal competentă, iar în convenție nu este determinată exact instanța aleasă, ci numai gradul instanței (judecătoria) și localitatea (București); că prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât nu s-a prevăzut în contract locul executării obligațiilor asumate de pârâta-vânzător, nici măcar în parte s-a apreciat că singura normă de competență teritorială aplicabilă rămâne cea de drept comun, inserată în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., respectiv instanța de la sediul pârâtei, instanță care în speță, este Judecătoria Pătârlagele, județul Buzău.

Prin Sentința civilă nr. 4492/13.06.2018 Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe invocată de către pârâtă și a declinat competența teritorială de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Pătârlagele.

La Judecătoria Pătârlagele cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018 din 15.11.2018.

Prin rezoluția din data de 16.11.2018 s-a stabilit primul termen la această instanță la 08.02.2019 cu citarea părților.

La acest termen, cu ocazia verificării competenței instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 131 C. proc. civ., reclamanta a invocat în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența teritorială a Judecătoriei Pătârlagele, în favoarea căreia s-a declinat competența, susținându-și punctul de vedere exprimat în cererea de chemare în judecată în sensul că este competentă teritorial Judecătoria Sectorului 6 București, fiind vorba de o alegere de competență convențională, în condițiile prevăzute de art. 126 C. proc. civ.

Analizând excepția, prin prisma argumentelor invocate de către părți, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot conveni în scris sau, în cadrul litigiilor născute și prin declarație verbală în fața instanței, ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună, să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă, o astfel de situație fiind în speța de față.

În raport de obiectul cererii, competența materială aparține judecătoriei iar competența teritorială nu este una exclusivă, de la care părțile nu pot deroga.

Prin contractul încheiat între părți, la cap. 12 s-a prevăzut în mod expres că în cazul în care părțile nu ajung la o înțelegere pe cale amiabilă, litigiul decurgând din contractul menționat va fi de competența Judecătoriei București, unde-și are sediul Vânzătorul.

Această prevedere contractuală reprezintă o alegere de competență în sensul prevăzut de art. 126 C. proc. civ., care se aplică îndeosebi litigiilor în care competența de drept comun ar aparține unei alte instanțe decât aceea de la sediul reclamantei, așa cum este cazul în situația de față.

Pentru aceste considerente, instanța a constatat că sunt aplicabile litigiului de față prevederile art. 12 din contractul părților și respectiv cele ale art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât rezultă în mod implicit opțiunea părților pentru instanța de la sediul reclamantei, această instanță fiind Judecătoria Sectorului 6 București.

Pe cale de consecință, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de către reclamantă, referitor la Judecătoria Pătârlagele, județul Buzău, în favoarea căreia s-a declinat competența și a declinat la rândul său competența teritorială de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. A constatat că s-a ivit conflict negativ de competență în condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Reclamanta a învestit instanța cu o cerere în pretenții decurgând din contractul încheiat cu pârâta.

Conform art. 126. (1) C. proc. civ. părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Prin contractul încheiat între părți, la Capitolul 12 s-a prevăzut în mod expres că în cazul în care părțile nu ajung la o înțelegere pe cale amiabilă, litigiul decurgând din contractul menționat va fi de competența Judecătoriei București, unde-și are sediul vânzătorul.

Această prevedere reprezintă o clauză atributivă de competență, părțile convenind să atribuie competența de soluționare a litigiilor născute din derularea contractului în favoarea instanțelor competente material aflate pe raza Municipiului București, chiar dacă aceste instanțe nu au fost nominalizate expres.

Întrucât competența de soluționare a litigiului de față nu este una exclusivă, ci alternativă, iar litigiul vizează drepturi de creanță, clauza atributivă de competența stipulată de către părți la art. 12 din convenție produce efecte în cauză, în sensul prorogării voluntare de competență în favoarea instanței sesizate, alta decât instanțele la care se referă art. 107 C. proc. civ.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4), C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.