ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1069/2019

HOTĂRÂRE

16.05.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1069/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 16 mai 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 23.08.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., S.C. C. S.R.L. și D. a formulat contestație la executare și a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate în principal încetarea obligației de fideiusiune, constituită de contestatorul A. în favoarea pârâtei B. S.A. în baza contractelor încheiate între părți, în subsidiar constatarea existenței unei obligații de fideiusiune în sarcina pârâtului D. în calitate de asociat și administrator al pârâtei S.C. C. S.R.L., anularea tuturor actelor de executare silită, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 10743 pronunțată la data de 03.12.2018, instanța a declinat competența teritorială și materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În fundamentarea acestei sentințe s-a reținut, în esență, că Tribunalul București este competent din punct de vedere material și teritorial să judece cauza raportat la dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., art. 95 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 107 alin. (1) C. proc. civ., și pentru faptul că ambii pârâți-intimați au sediul în București, iar sumele din contractele de credit sau sumele din cererea de executare silită din ambele contracte sunt mai mari de 200.000 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 17.01.2019 sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 502/2019 din 27 februarie 2019 instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a VI-a civilă; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, în esență, în temeiul art. 94, cu referire la art. 651, art. 712, art. 714, art. 129 alin. (1) pct. 2, art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ. următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a înțeles să învestească instanța de judecată cu un dosar având ca obiect contestație la executare, fiind formulate și apărări în ceea ce privește titlurile executorii.

Din analiza motivelor invocate de contestator în cuprinsul contestației la executare, instanța a constatat că acesta nu face altceva decât să invoce motive de fapt și de drept privitor la titlul executoriu, respectiv, dacă acesta mai poate fi urmărit sau nu în temeiul acestuia de creditorul obligației de executare.

Prin urmare, instanța a reținut în aplicarea art. 713 alin. (2) C. proc. civ., art. 712 C. proc. civ. cu referire la art. 651 alin. (1) C. proc. civ. că legiuitorul a înțeles să instituie o competență exclusivă în favoarea judecătoriei de la domiciliul debitorului urmărit.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Baia Mare competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială, iar, în principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte reține că instanța competentă se determină în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, care, în speță, circumstanțiază situația specifică unei contestații la executare, fiind formulate și apărări în ceea ce privește titlurile executorii.

Fiind vorba de o pricină referitoare la o contestație la executare, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine publică, de la care nu se poate deroga.

Dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar alin. (3) al acestui articol prevede că instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Potrivit art. 712 C. proc. civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) C. proc. civ., competentă să soluționeze contestația la executare este instanța de executare.

Totodată, dispozițiile art. 713 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care executarea silită se face în temeiul altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

Din interpretarea dispozițiilor legale enunțate, rezultă că, în materia contestației la executare determinant este domiciliul debitorului, astfel încât contestația trebuie introdusă la judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Prin urmare este instituită o competență exclusivă în favoarea judecătoriei de la domiciliul debitorului urmărit. În cauză această calitate o are contestatorul A., cu domiciliul în Baia Sprie, str. x, jud. Maramureș.

Cum în speță domiciliul debitorului urmărit se află în circumscripția Judecătoriei Baia Mare rezultă că acestei instanțe aparține competența de soluționare a cauzei.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.