ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2081/2020

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 05.02.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe B. solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: 1. încetarea încălcării dreptului la reputație desfășurată de pârâta și interzicerea pentru viitor a încălcării acestui drept; 2. constatarea caracterului ilicit al faptei constând în încălcarea dreptului la reputație desfășurată de B.; 3. obligarea autoarei faptei ilicite, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare; 4. reparația patrimonială pentru prejudiciul cauzat, respectiv plata de daune morale în cuantum de 50.000 RON.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 264/23.03.2018 a Tribunalului Bacău, secția I civilă a fost admisă, în parte, acțiunea și s-a dispus încetarea încălcării dreptului la reputație desfășurată de pârâtă; a fost interzisă pentru viitor încălcarea acestui drept; s-a constatat caracterul ilicit al faptei constând în încălcarea dreptului la reputație desfășurată de pârâtă; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5000 RON, cu titlu de daune morale; a fost obligată pârâta la publicarea dispozitivului sentinței pronunțate în această cauză, după rămânerea definitivă, într-un ziar de circulație națională; a fost obligată pârâta să plătească martorei C. suma aferentă a 4 ore și 27 minute; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta B..

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 302/20.03.2019 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a fost admis pârâtei B., a fost schimbată, în parte, sentința apelată în sensul că a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de daune morale, ca nefondată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva deciziei civile nr. 302/20.03.2018 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă au formulat recurs atât reclamanta A., cât și pârâta B.. a) Recursul declarat de reclamanta A. În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta susține că nu a avut cunoștință de primul termen de judecată la instanța de apel - 23.01.2019, întrucât nu a fost citată la domiciliul procesual ales. Nu a avut cunoștință nici de al doilea termen de judecată - 20.02.2019, având cunoștință abia de al treilea termen - 20.03.2019, când a fost citată la domiciliul procesual ales, respectiv la sediul avocatului. Deși la acel termen a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța s-a pronunțat asupra cererii de apel, fără a pune în discuția părților excepțiile invocate prin întâmpinare. Recurenta-reclamantă susține că, procedând astfel, instanța a încălcat normele de procedură. În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. b) Recursul declarat de pârâta B. Cererea de recurs nu a fost motivată, motivele de recurs fiind depuse ulterior de pârâtă, după comunicarea raportului asupra admisibilității recursurilor. În memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a susținut următoarele: Reclamanta A. face parte dintr-un grup organizat în formă continuată, care i-a făcut două înscenări la care fapta nu există. De asemenea, pârâta a discreditat-o în mod constant, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză. Munca pârâtei a fost serios afectată prin învinuirea care i-a fost adusă, că ar fi agresat niște copii, în acest sens fiind făcută de către reclamanta A. o plângere la poliție. Recurenta-pârâtă a fost denigrată în presă și televiziune și a fost convins un părinte să prezinte în presă declarații mincinoase împotriva sa. Neadevăruri inventate de reclamantă și de părinți au fost demontate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, care a ajuns la concluzia că fapta nu există. În continuarea cererii de recurs, partea a dezvoltat aspecte care vizează situația de fapt din cauză făcând trimitere la administrarea de probe în dovedirea celor susținute. Nu a avut niciun contact cu reclamanta, astfel cum reiese din declarația martorei D.. S-a demonstrat că martora E., care a declarat că pârâta a denigrat-o pe reclamantă, făcând-o "șpăgăriță’’ nu a spus adevărul, fiind colegă de grupă cu aceasta. Instanța a refuzat să audieze martorii care ar fi declarat adevărul, respectiv colegele recurentei pârâte și a încuviințat ca martori pe angajații Inspectoratului Județean Bacău, care se aflau în conflict cu pârâta, deoarece i-au desfăcut ilegal contractul de muncă. Referitor la prejudiciul suferit prin faptele reclamantei, a susținut că acuzațiile repetate și nefondate i-au afectat integritatea morală și au avut repercursiuni în societate. A. a acționat cu vădită rea intenție pentru a-i deteriora imaginea din mediul profesional. A solicitat admiterea recursului și casarea în tot a deciziei atacate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. La termenul de judecată din 16 ianuarie 2020, stabilit pentru discutarea admisibilității în principiu a celor două recursuri, Înalta Curte a constatat că, la 16 octombrie 2019, după comunicarea raportului, recurenta-pârâtă B. a depus la dosar motivele de recurs. Întrucât decizia instanței de apel a fost comunicată părții la o adresă greșită, s-a dispus întocmirea unui supliment la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, în care să fie cercetate condițiile de fond și de formă vizând recursul pârâtei astfel cum a fost motivat. Din suplimentul la raport, primit de parte la 25 februarie 2020, a reieșit că hotărârea recurată a fost comunicată pârâtei la o adresă greșită decât cea indicată de în cererile de recurs, aflate la dosarul de recurs, împrejurare care a condus la concluzia că motivele de recurs, trimise prin poștă la 14.10.2019, au fost depuse în termen legal. Prin punctul de vedere la supliment, recurenta-pârătă a învederat că decizia nu i-a fost comunicată la adresa de domiciliu, ci la o adresă eronată, solicitând în final admiterea recursului și casarea în tot a deciziei din apel. Prin încheierea din 9 aprilie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A., a fost respinsă excepția tardivității recursului formulat de pârâta B., invocată de reclamantă, în schimb a fost admisă excepția nulității recursului declarat de pârâta F., împotriva aceleiași decizii și s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți, la data de 15 octombrie 2020. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție a) Recursul declarat de reclamanta A. Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate de reclamantă, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce succedă: Invocând motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că, pe de o parte, instanța de apel a încălcat prevederile art. 153 C. proc. civ., întrucât pentru primele două termene de judecată în apel a fost citată, în mod greșit, la un alt domiciliu decât cel procesual ales, astfel cum a solicitat prin întâmpinarea depusă în fața instanței de apel, iar, pe de altă parte, că instanța de apel nu a avut în vedere excepțiile invocate prin întâmpinare și nu le-a analizat. În cadrul motivului subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamanta invocă faptul că ar fi fost citată, în mod nelegal, la domiciliul său, în loc de domiciliul procesual ales arătat prin întâmpinarea depusă în apel. Cercetând lucrările și actele procedurale din dosar, Înalta Curte reține că, prin cererea introductivă, reclamanta și-a indicat domiciliul ca fiind cel din Bacău, str. x, jud. Bacău, domiciliu menținut pe toată durata procesului la instanța de fond, motiv pentru care instanța de apel, în mod legal, a efectuat procedura de comunicare a actelor procedurale la acest domiciliu. De-abia prin întâmpinarea depusă în apel și înregistrată la dosarul de apel la 22 noiembrie 2018, reclamanta indică domiciliul procesual ales la sediul reprezentantului său convențional. Pentru primul termen de judecată din apel, cel din 23 ianuarie 2019, reclamanta a fost citată la domiciliul acesteia, domiciliu unde a fost citată și pentru termenul de judecată din 20 februarie 2019, cauza fiind amânată pentru a se depune copia carnetului de muncă conform cu originalul de către apelanta-pârâtă. La termenul din 20 februarie 2019, instanța de apel a constatat lipsa de procedură cu intimata-reclamantă și a dispus citarea acesteia la domiciliul procedural ales la Cabinetul de avocatură G., conform celor indicate de intimata-reclamantă prin întâmpinarea depusă la dosar apel, cauza fiind amânată la 20 martie 2019, termen la care procedura de citare cu intimata-reclamantă (recurenta-reclamantă în prezentul recurs) a fost legal îndeplinită. Faptul că pentru primele două termene de judecată reclamanta a fost citată la domiciliul acesteia în loc de domiciliul procedural ales nu are relevanța propusă de recurentă, întrucât, pe de o parte, recurenta-reclamantă nu a invocat neregularitățile de citare la termenul următor producerii lor, anume la cel de-al treilea termen la care a fost legal citată la domiciliul procedural ales, cel din 20 martie 2019, astfel cum dispune art. 160 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Orice neregularitate cu privire la citare nu va fi luată în considerare în cazul în care, potrivit alin. (1), nu s-a cerut amânarea procesului, precum și în cazul în care partea lipsă la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost prezentă sau legal citată.", iar, pe de altă parte, instanța de apel a remediat viciul de procedură de citare cu recurenta-reclamantă, astfel că aceasta nu a suferit nicio vătămare. Prin urmare, critica recurentei-reclamante cu privire la încălcarea prevederilor art. 153 C. proc. civ. nu este fondată. Recurenta-reclamantă a mai invocat în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 224 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu a analizat excepțiile invocate de reclamantă prin întâmpinarea depusă în apel, anume excepția tardivității depunerii apelului formulat de pârâtă, excepția nulității cererii de apel, în baza art. 470 alin. (3) C. proc. civ., pentru lipsa indicării hotărârii atacate prin cererea de apel și excepția decăderii apelantei din dreptul de a indica motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, precum și din dreptul de a invoca probe în susținerea apelului. Argumentele prezentate în acest sens se circumscriu atât ipotezei relative la pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., cât și ipotezei referitoare la absența motivării, în contextul în care lipsesc considerentele care să justifice hotărârea adoptată prin prisma excepțiilor invocate de intimata-reclamantă (recurenta-reclamantă) prin întâmpinarea depusă în apel, fiind incidentă, astfel, și ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile sub acest aspect urmând a fi analizate și din această perspectivă. Astfel fiind, cu titlu preliminar, Înalta Curte are în vedere natura extraordinară a căii de atac a recursului, în care se exercită exclusiv un control de legalitate cu privire la o hotărâre necesar a nu fi afectată de viciul motivării. Or, motivarea hotărârii judecătorești este supusă atât exigențelor art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ., cât și principiilor jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful nr. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului (a se vedea cauza Albină împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României, cauza Dima împotriva României). Ca atare, motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, fiind de esența hotărârii, înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar. Ca instanță de prim control judiciar, curtea de apel este ținută a verifica, potrivit art. 479 C. proc. civ., în limitele cererilor de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță și, în consecință, a realiza un examen propriu al criticilor formulate în cauză și o "ascultare" reală și efectivă a tuturor elementelor esențiale ce i-au fost supuse verificării. În speță, însă, din analiza deciziei recurate, Înalta Curte constată că, deși instanța de apel face referire la faptul că apelul pârâtei nu a fost motivat în termen, reținând incidența prevederilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., nu au fost luate în analiză celelalte apărări ale reclamantei din întâmpinarea depusă în apel referitoare la excepția tardivității depunerii apelului formulat de pârâtă și excepția nulității cererii de apel pentru lipsa indicării hotărârii atacate prin cererea de apel, hotărârea recurată nefăcând niciun fel de referire la aceste excepții și modul de soluționare a acestora. În absența unui examen efectiv al acestor apărări invocate de reclamantă, Înalta Curte nu poate verifica, în temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, deoarece aspectele criticate în recurs, deși invocate și prin întâmpinarea depusă în apel, nu se regăsesc analizate în considerentele deciziei ce constituie obiectul recursului. În consecință, sub aspectul sus evocat, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată de instanța de apel nu răspunde apărărilor invocate de reclamantă prin întâmpinarea depusă în apel, drept pentru care critica recurentei-reclamante referitoare la lipsa motivării și încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, invocate ca motiv de casare a deciziei curții de apel, se vădește a fi întemeiată. În temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul reclamantei, cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. Raportat la considerentele ce preced, în rejudecare instanța de apel urmează a realiza o nouă judecată a cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel și a apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă în apel și neanalizate de instanța de prim control judiciar, cu observarea limitelor determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță. Referitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pretinse de reclamanta A. în prezenta cale de atac, Înalta Curte consideră că la acest moment procesual nu poate dispune asupra acestora, deoarece litigiul nu a fost soluționat pe fond și nu a fost stabilită partea câștigătoare, pentru a se putea aprecia asupra culpei procesuale. Astfel, posibilitatea de acordare a acestor cheltuieli va fi analizată de curtea de apel în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei. b) Recursul declarat de pârâta B. Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului, reținută prin încheierea din 9 aprilie 2020, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului pârâtei, pentru următoarele considerente: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Înalta Curte reține că susținerile recurentei, astfel cum au fost redate în cererea de recurs, descriu situația de fapt și starea conflictuală între cele două părți care a dus la declanșarea litigiului prin introducerea cererii de chemare în judecată și fac referire la probele administrate în cauză. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă, precum și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. sau a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate, cerință care nu este îndeplinită în speța de față, în care sunt supuse cenzurii numai critici în legătură cu temeinicia hotărârii. Așa fiind, cum aspectele susținute de recurenta-pârâtă nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., și cum în cauză nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în baza art. 489 alin. (2) Cod procedură, urmează a anula recursul formulat de pârâta B.. PENTRU ACESTE MOTIVE,