ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 787/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 787/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față reține

următoarele,

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Iași ia data de 30 aprilie 2013, reclamantul R.M. a solicitat instanței

obligarea pârâtelor SC C.F.R. I.R.L.U. SA și SC C.F.R. I.R.L.U. SA. secția I.R.L.U.

Pașcani la plata diferenței dintre drepturile salariale, inclusiv sporurile și

prima de vacanță, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700

lei, conform art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la

nivel ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv

plătite pentru perioada 1 aprilie 2010-31 decembrie 2010 raportat la zilele

efectiv lucrate, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii

dreptului până la data plății efective precum și la plata dobânzii legale B.N.R.

calculate de la momentul nașterii dreptului până la data plății efective precum

și la plata salariului suplimentar pentru anii 2009 și 2010 raportat la zilele

efectiv lucrate, conform art. 30 din contractul colectiv la nivel de grup de

unități din transport feroviar actualizat cu indicele de inflație,

Prin sentința civilă nr. 776 din 3

martie 2014 Tribunalul lași, secția I civilă,

în majoritate, a admis excepția prescripției dreptului la

acțiune al reclamantului cu privire la obligarea la plata premierii pentru Ziua

Feroviarului pe anul 2010 și a respins această cerere; de asemenea, a respins

excepția prescripției dreptului la acțiune pentru celelalte capete de cerere.

Pe fondul cauzei, tribunalul a admis

acțiunea principală formulată de reclamantul R.M. și a dispus obligarea la

plata către reclamant a diferenței dintre drepturile salariale, inclusiv

sporurile și prima de vacanță, calculate în raport de salariul de bază minim

brut de 700 lei, conform art. 41 alin. (3) iit. a din Contractul colectiv de

muncă unic la nivel ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile

salariale efectiv plătite pentru perioada 1 aprilie 2010-31 decembrie 2010

raportat la zilele efectiv lucrate, actualizată cu indicele de inflație de la

data nașterii dreptului până la data plății efective precum și la plata

dobânzii legale B.N.R. calculate de la momentul nașterii dreptului până la data

plății efective; a obligat pârâtele să plătească reclamantului salariul

suplimentar pentru anii 2009 și 2010 raportat ia zilele efectiv lucrate,

conform art. 30 din contractul colectiv la nivel de grup de unități din transport

feroviar actualizat cu indicele de inflație.

Urmare a cererii formulate de pârâta

debitoare SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA la data de 20 august 2014 și

înregistrată în 2014, Tribunalului București, secția a VIl-a civilă, prin

încheierea din 03 septembrie 2014, a constatat deschisă procedura insoivenței

cu privire la aceasta în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și a

desemnat administrator judiciar provizoriu pe F. Sprl.

În cursul

judecării apelului declarat de pârâta debitoare

SC I.R.L.U. SA împotriva sentinței civile nr. 776 din 03

martie 2014 a Tribunalului Iași, F. Sprl, în calitate de administrator judiciar

al pârâtei SC I.R.L.U. SA, a formulat cerere prin care a solicitat suspendarea

de drept a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insoivenței și de insolvență.

Curtea

de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin încheierea de

ședință din 16 septembrie 2014, a constatat suspendat, de drept, apelul declarat

de pârâtă.

La data de 13

octombrie 2014 a fost înregistrată cererea de recurs SC I.R.L.U. C.F.R.

I.R.L.U. SA prin administrator judiciar F. Sprl împotriva încheierii de

suspendare din data de 16 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel lași.

Recursul a

fost înaintat spre competentă soluționare Înaltei Curți, recurenta criticând

măsura suspendării dispuse de către instanța de apel din perspectiva greșitei

aplicări a dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, reglementări

neincidente în speță, împrejurare ce trebuia a fi observată de către instanța

de apel în exercitarea rolului său activ.

În drept,

calea de atac a fost întemeiată pe dispozițiile art. 493 și următoarele din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În raport de

dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 2/2013 privind unele masuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/203 0 privind C. proc. civ., la data de 10

noiembrie 2014, cererea de recurs a fost comunicată intimaților, conform

dovezilor aflate ia filele 17, 18 și 19 din dosar.

Cu respectarea termenului legal

prevăzut de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 2/2013 privind unele

măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Intimatul R.M.

a formulat întâmpinare, comunicată celorlalte părți la data de 15 decembrie 2014,

conform dovezilor aflate la filele 28 și 29, prin care a solicitat admiterea

recursului, susținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 75 alin.

(2) din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora "Nu sunt supuse suspendării de

drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva

acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii

procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva

debitorului; h) acțiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor și/sau

terților garanți".

Pe baza

cererii de recurs și a întâmpinării, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin.

(2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost dispusă întocmirea

raportului care a fost comunicat părților în vederea formulării unui punct de

vedere.

În raport

de dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

constatând expirat termenul pentru depunerea punctelor de vedere la raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (7)

din același act normativ, completul de filtru, prin încheierea din camera de

consiliu din 19 februarie 2015, a admis în principiu recursul formulat de

pârâta SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA prin administrator judiciar F. Sprl împotriva

încheierii de ședință din data de 16 septembrie 2014 a Curții de Apel lași, secția

I civilă. Prin aceeași încheiere, a fixat termen de judecată la data de 18

martie 2015, când a constatat caracterul fondat al recursului pentru

următoarele considerente:

Prioritar,

se impune a se preciza că în raport de motivele de nelegalitate invocate prin

cererea de recurs, neîncadrate în drept de către recurentă, acestea vizează

greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor procedurale, critica

încadrându-se motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin.

(1) pct 5 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin

urmare, prezenta, cale de atac urmează a fi analizată din perspectiva motivului

de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același act

normativ.

De

asemenea, se impune a se face mențiunea cu privire la cadrul normativ incident

cauzei.

La data

de 28 iunie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 85/2014 privind procedurile de

prevenire a insolvenței și de imolvență, publicată în M. Of. la data de 25

iunie 2014, care a abrogat Legea nr. 85/2006, Cererea de suspendare formulată

de F. Sprl în calitate de administrator judiciar al pârâtei debitoare SC

I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 75 alin.

(1) din Legea nr. 85/2014.

Procedura

de deschidere a insolvenței pârâtei SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA a fost

declarată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014 așa cum reiese din

încheierea de ședință din 03 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VII-a civilă, în Dosarul nr. 28428/3/2014.

Prin urmare,

se constată că în mod greșit, instanța de apel a menționat în cuprinsul

încheierii ce face obiectul prezentei cai de atac, ca temei de drept al

suspendării apelului, dispozițiile art. 36 din Legea m. 85/2006, întrucât pe de

o parte aceste dispoziții erau abrogate la data pronunțării, iar, pe de altă

parte, procedura de deschidere a insolvenței pârâtei a fost dată în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 85/2014.

Împrejurarea ca,

la data la care a fost înregistrat dosarul în care a fost pronunțată încheierea

recurată, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 85/2006, nu poate atrage

incidența acestora, de vreme ce intrarea în insolvență a pârâtei fost

pronunțată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014.

Din istoricul

rezumat al cauzei, rezultă că atât cererea introductivă, înregistrată la data

de 30 aprilie 2013, cât și calea de atac a apelului, înregistrată ia data de 14

aprilie 2014, au fost anterioare deschiderii procedurii insolvenței la data de

03 septembrie 2014.

Dispozițiile art.

342 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de

insolvență prevăd următoarele: "Dispozițiile prezentei legi se

completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale C. proc. civ. și ale

C. civ."

Potrivit

dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. "Judecarea cauzelor se suspendă de drept prin deschiderea procedurii

insolvenței în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive, dacă debitorul

trebuie reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului

judiciar "

Prin

urmare, una dintre cauzele de suspendare de drept a judecății este reprezentată

de deschiderea procedurii insolvenței, fără ca legiuitorul să circumstanțieze

partea care este supusă acestei proceduri. Prin urmare, aplicând principiul ubi

lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, rezultă că deschiderea

procedurii insolvenței conduce ia suspendarea de drept a procesului atunci când

privește fie pe reclamant, fie pe pârât.

Dispozițiile

art. 412 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. au

valoare de noimă generală în raport cu prevederile Legii nr. 85/2006, respectiv

Legii nr. 85/2014 privind procedura insolvenței, așa cum reiese din

interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006,

respectiv a art. 342 din Legea nr. 85/2014.

Din

această constatare rezultă că norma din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. este incidență numai în cazul în care legea specială nu conține o soluție

proprie, derogatorie de la dreptul comun.

Potrivit

art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a

insolvenței și de insolvențâ, publicată în M. Of. la data de 25 iunie 2014",

în temeiul căreia a fost deschisă procedura de insolvențâ a pârâtei, "De la

data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare,

extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor

asupra averii debitorului Valorificarea drepturilor acestora se poate jace

numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a

creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul

desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de

deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178,

În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau,

după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea

creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de

executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de

deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și

executările silite suspendate încetează".

Alin. (2)

din același text legal amintit menționează următoarele " Nu sunt supuse

suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de

debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea

deschiderii procedurii si nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate

împotriva debitorului; b) acțiunile judiciare îndreptate împotriva

codebitorilor și/sau terților garanți

.

Prin

urmare, din interpretarea sistematică și literală a dispozițiilor legale

evocate, rezultă că legiuitorul a înțeles să excepteze de la suspendarea de

drept, căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unor creditori

începute înaintea deschiderii procedurii.

În cauza

de față, așa cum s-a arătat, cu privire la pârâta SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA,

debitoare a obligației de plată către reclamantul R.M., prin încheierea din 03

septembrie 2014, Tribunalul București a constatat deschisă procedura de

insolvențâ.

De

asemenea, se constată că acțiunea reclamantului R.M. a fost înregistrată

anterior datei la care a fost deschisă procedura insolvenței cu privire la

pârâta SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA, respectiv la 30 aprilie 2013.

Totodată,

apelul împotriva sentinței tribunalului a fost promovat de debitoarea SC

I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA.

Reiese

deci că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/20.14,

în cauză nefiind incident motivul de suspendare de drept a căii de atac,

prevăzut de dispozițiile art. 75 alin. (1) din același act normativ.

Pentru

considerentele mai sus arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de

pârâta SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA prin administrator judiciar F. Sprl împotriva

încheierii de ședință din data de 16 septembrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția

I civilă, și în raport de dispozițiile art. 497 din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., va casa încheierea recurată și va trimite cauza pentru continuarea

judecății.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA prin administrator

judiciar F. Sprl împotriva încheierii de ședință din data de 16

septembrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția I civilă.

Casează

încheierea recurată și trimite cauza Curții de Apel Iași, pentru

continuarea judecății.

Potrivit art.

427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia se va

comunica părților.

Definitivă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi, 18 martie 2015.