ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1305/2015

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 777 din

3 martie 2014 Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis acțiunea principală

formulată de reclamantul Ț.V. și a obligat pârâtele SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U.

SA și SC C.F.R. I.R.L.U. SA, secția I.R.L.U. Pașcani să plătească reclamantului

diferența dintre drepturile salariate, inclusiv sporurile și prima de vacanță,

calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41

alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic ia nivel ramură

transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru

perioada 1 aprilie 2010-31 decembrie 2010 raportat la zilele efectiv lucrate,

actualizată cu indicele de inflație de ia data nașterii dreptului până la data

plății efective precum și la plata dobânzii legale B.N.R. calculate de la

momentul nașterii dreptului până la data plății efective; a obligat pârâtele să

plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2010 raportat

la zilele efectiv lucrate, conform ari. 30 din contractul colectiv la nivel de

grup de unități din transport feroviar actualizat cu indicele de inflație.

Prin aceeași

sentință, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului de acțiune cu

privire la obligarea la plata premiului pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010

și a respins această cerere; a respins excepția prescripției dreptului la

acțiune pentru celelalte capete de cerere.

Cererea

introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 30

martie 2013.

Nemulțumită de

soluție, pârâta SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA a declarat apel împotriva acestei

hotărâri judecătorești la data de 14 aprilie 2014.

Prin încheierea

de ședință din 16 septembrie 2014, Curtea de Apel lași, secția litigii de muncă

și asigurări sociale, a dispus (în urma cererii formulate de Five Sprl, în

calitate de administrator judiciar al SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA)

suspendarea cauzei, în baza dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind

procedura insolvenței (act normativ abrogat la data de 28 iunie 2014 prin

intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2014 privind procedurile de preinsolvență și

insolvență), reținând că prin încheierea din 3 septembrie 2014, Tribunalul

București, secția a VIl-a civilă, a admis cererea debitorului SC I.R.L.U.

C.F.R. I.R.L.U. SA, iar în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 a

deschis procedura generală împotriva debitorului și a desemnat administrator

judiciar provizoriu pe Five Sprl.

Împotriva

încheierii din 16 septembrie 2014 a declarat recurs pârâta SC I.R.L.U. C.F.R.

I.R.L.U. SA prin administrator judiciar Five Sprl.

Recurenta

susține că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 75 din Legea nr.

85/2014, împrejurare ce trebuia a fi observată de către instanța de apel în

exercitarea rolului său activ.

Recurenta nu a

indicat temeiul juridic al recursului.

La Înalta Curte

recursul a fost înregistrat în data de 30 octombrie 2014 și fost repartizat

spre soluționare completului CF7.

Învestită cu

soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a procedat la comunicarea cererii de recurs și a întâmpinării formulate

de intimatul Ț.V., prin care acesta a susținut admisibilitatea recursului, a

solicitat admiterea lui și continuarea judecății la Curtea de Apel Iași.

La data de 30

ianuarie 2015, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a

recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Completul de

filtru C7, la data de 03 februarie 2015, constatând că raportul întrunește

condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părților,

pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit

dovezilor aflate la filele 40-51 din dosarul de recurs, raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Nu au fost

înregistrate la dosarul cauzei puncte de vedere la raport.

Întrucât nu

toți membrii completului au fost de acord asupra admisibilității căii de atac,

prin încheierea din camera de consiliu de la 30 martie 2015 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis în principiu recursul și a

fost acordat termen în ședință publică, la data de 15 mai 2015, conform art.

493 alin. (6) și (7) C. proc. civ.

Recursul este

admisibil pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art.

414 alin. (1) C. proc. civ. asupra suspendării judecării procesuiui instanța se

va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la

instanța ierarhic superioară, iar potrivit alin. (2) recursul se poate declara

cât timp durează suspendarea cursului judecării procesuiui atât împotriva

încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin

care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Obiectul

prezentului dosar îl reprezintă recursul declarat împotriva încheierii de

suspendare a judecății cauzei, pronunțate în apel, într-un litigiu de muncă,

litigiu care nu este supus recursului potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr.

2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum

și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C.

proc. civ.

Din

interpretarea dispozițiilor art. 414 alin. (1) și (2) C. proc. civ., text legal

anterior menționat, rezultă că recursul este admisibil în principiu, întrucât

textul, în teza I nu face distincție, după cum încheierea de suspendare a

judecății este pronunțată într-o cauză în care hotărârea care finalizează

procesul este sau nu definitivă și, întrucât potrivit tezei a II-a, numai când

suspendarea judecății a fost dispusă de Înalta Curte, hotărârea este

definitivă. Recursul împotriva unei încheieri de suspendare a judecății cauzei

pronunțată de o judecătorie, un tribunal sau o curte de apel este admisibil,

indiferent că procesul se finalizează cu o hotărârea nedefinitivă sau

definitivă. Numai recursul declarat împotriva unei încheieri de suspendare a

judecății cauzei pronunțate de Înalta Curte este inadmisibil. Textul

reglementează o singură excepție de la regula posibilității atacării separate a

încheierii de suspendare a judecății cauzei, neputând fi extinsă această

excepție.

Examinând

hotărârea recurată prin prisma criticilor recurentei, a întâmpinării formulate

de intimatul-pârât Ț.V., având în vedere raportul asupra admisibilității în

principiu, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele

următoare:

Prioritar, se

impune a se preciza că în raport de motivele de nelegalitate invocate prin

cererea de recurs, neîncadrate în drept de către recurentă acestea vizează

greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor procedurale, critica

încadrându-se motivului de nelegaiitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare,

prezenta cale de atac urmează a fi analizată din perspectiva motivului de

nelegaiitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același act normativ.

De asemenea, se

impune a se face mențiunea cu privire la cadrul normativ incident cauzei.

La data de 28

iunie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 85/2014 privind procedurile de

prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în M. Of. la data de 25

iunie 2014, care a abrogat Legea nr, 85/2006.

Potrivit art.

343 din Legea nr. 85/2014 procesele începute înainte de intrarea în vigoare a

acestei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date.

Cererea de

suspendare formulată de Five Sprl în calitate de administrator judiciar al

pârâtei debitoare SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA, a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Se reține însă

că, urmare a cererii formulate de debitoarea SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA la

data de 20 august 2014, Tribunalul București, secția a VII-a civilă, prin

încheierea din 03 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 28428/3/2014, a

constatat deschisă procedura insolvenței cu privire la aceasta, în temeiul art.

71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și a desemnat administrator judiciar

provizoriu pe Five Sprl.

Prin urmare, se

constată că în mod greșit, instanța de apel a menționat în cuprinsul încheierii

ce face obiectul prezentei căi de atac, ca temei de drept al suspendării

apeiuiui, dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât procedura

insolvenței pârâtei este reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2011,

devenind aplicabile prevederile art. 75 din acest act normativ.

Potrivit art.

75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a

insolvenței și de insolvență, publicată în M. Of. la data de 25 iunie 2014, în

temeiul căreia a fost deschisă procedura de insolvență a pârâtei, "Nu sunt

supuse suspendării de drept prevăzute Ia alin. (1): a) căile de atac promovate

de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea

deschiderii procedurii și nici acțiunile civiie din procesele penale îndreptate

împotriva debitorului; b) acțiunile judiciare îndreptate împotriva

codebitorilor și/sau terților garanți.

Prin urmare,

din interpretarea sistematică și literală a dispozițiilor legale evocate

rezultă că legiuitorul a înțeles să excepteze de la suspendarea de drept, căile

de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unor creditori începute

înaintea deschiderii procedurii.

În cauza de

față, așa cum s-a arătat, cu privire la pârâta SC I.R.L.U. C.F.R. I R.L.U. SA,

debitoare a obligației de plată către reclamantul Ț.V. a diferenței dintre

drepturile salariale (conform sentinței civiie nr. 777 din 03 martie 2014

Tribunalul Iași, secția I civilă), prin încheierea din 03 septembrie 2014,

Tribunalul București a dispus deschiderea procedurii de insolvență.

De asemenea, se

reține că acțiunea reclamantului Ț.V. a fost înregistrată anterior datei la

care a fost deschisă procedura insolvenței cu privire la pârâta SC I.R.L.U.

C.F.R. I.R.L.U. SA, respectiv ia data de 30 aprilie 2013.

Totodată,

apelul împotriva sentinței tribunalului a fost promovat de debitoarea SC

I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA la data de 14 aprilie 2014.

Reiese deci că

în cauză sunt incidente dispozițiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014,

în cauză nefiind incident motivul de suspendare de drept a căii de atac,

prevăzut de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, pentru motivele arătate

anterior.

Pentru

considerentele mai sus arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de

pârâta SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA prin administrator judiciar Five Sprl

împotriva încheierii de ședință din data de 16 septembrie 2014 a Curții de Apel

Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în raport de dispozițiile

art. 497 C. proc. civ., va casa încheierea recurată și va trimite cauza pentru

continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate,

admite recursul declarat de pârâta SC I.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. SA cu sediul în

București, sector 1, prin administrator judiciar Five Sprl, cu sediul în

București, sector 1, în contradictoriu cu intimatut-reclamant Ț.V., domiciliat

în sat Cozmești, com. Stolniceni Prajescu, jud lași, cu domiciliul ales la

Cabinet individual de avocatură G.R., cu sediul în Roman, jud. Neamț, și

intimata-pârâtă SC C.F.R. I.R.L.U. SA, secția Ilru Pașcani, cu sediul în

Pașcani, jud. Iași, împotriva încheierii din 16 septembrie 2014 a Curții de

Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Casează

încheierea recurată și trimite cauza Curții de Apel lași pentru continuarea

judecății.

Definitivă.

Potrivit art.

427 alin. (1) C. proc. civ., decizia se va comunica părților.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 15 mai 2015.