Decizia nr. 20 din 5 aprilie 2021

Decizia nr. 20 din 5 aprilie 2021

5 aprilie 2021

30 iunie 2021

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 20/2021                                         Dosar nr. 12/1/2021

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2021

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 430 din 23/04/2021

Marian Budă – preşedintele Secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului

Ianina Blandiana Grădinaru – judecător la Secţia a II-a civilă

Virginia Florentina Duminecă – judecător la Secţia a II-a civilă

Veronica Magdalena Dănăilă – judecător la Secţia a II-a civilă

Elisabeta Roşu – judecător la Secţia a II-a civilă

Iulia Petronela Niţu – judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu – judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Trănica Teau – judecător la Secţia a II-a civilă

George Bogdan Florescu – judecător la Secţia a II-a civilă

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 12/1/2021 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de domnul judecător Marian Budă, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia a II-a Civilă privind dezlegarea următoarelor probleme de drept:

– în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor?;

– prin sintagma „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă” folosită în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală?.

După prezentarea referatului cauzei de către magistratulasistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, domnul judecător Marian Budă, preşedintele completului de judecată, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

II. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Art. 3. – Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.

Art. 4. – (1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

(2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.[…]

Art. 7. – (1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.

(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.

(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate.

(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.

(5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.

(6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.

III. Expunerea succintă a procesului

IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii

– existenţa unei cauze în curs de judecată;

– instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

– cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

– soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;

– chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

– Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

– sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este formulată în cadrul unui Dosar aflat în curs de judecată, aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia a II-a civilă, înregistrat cu nr. 23.710/281/2016;

– instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă prezenta cauză în ultimă instanţă;

– Curtea de Apel Ploieşti a fost legal învestită cu soluţionarea recursului: litigiul are ca obiect o contestaţie întemeiată pe prevederile art. 7 din Legea nr. 77/2016 prin care contestatoarea-creditoare, primind notificarea formulată de consumator în temeiul art. 5 din lege, contestă îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de acest act normativ;

– de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării depinde soluţionarea cauzei pe fond, constituind critici de nelegalitate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, în recursul principal declarat de pârâţi, modalitatea în care instanţa de apel a făcut interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, în legătură cu împrejurarea dacă prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, precum şi dacă prin sintagma „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă” folosită în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală;

– elementul de noutate este conferit de faptul că problema de drept a cărei lămurire se solicită nu a constituit obiectul unei analize şi al unei dezlegări jurisprudenţiale consecvente, nefiind cristalizată o practică judiciară în această privinţă: sesizarea priveşte o chestiune de drept susceptibilă de interpretare diferită a prevederilor Legii nr. 77/2016, care poate genera practică neunitară;

– Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei ce constituie obiect al sesizării, nici pe calea unei alte hotărâri prealabile, nici prin recurs în interesul legii şi nu este obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, aşa cum reiese din site-ul instanţei supreme.

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

VI. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

– prin darea în plată a aceluiaşi imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, dacă scopul încheierii contractelor se poate subsuma scopurilor determinate de legiuitor în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016;

– textul art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 are în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, scop ce poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, nefiind exclusiv şi predeterminat relevant cel menţionat în contract, cu rezerva că, în măsura în care acesta este prevăzut în contract, nu este necesară administrarea unor dovezi în plus de către consumator pentru a-l dovedi, iar dacă contractul nu menţionează destinaţia contractului, se pot administra alte mijloace de probă pentru a dovedi scopul avut în vedere de consumator.

Opinia exprimată de judecătorii din cadrul Secţiei a II-a Civile, de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Neamţ este în sensul că se pot stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor şi poate fi dovedit cu orice mijloc de probă faptul că a fost contractat creditul de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă.

S-a arătat că cele două teze ale art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 reflectă două mari categorii de credite din practica bancară: prima teză („creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă”) se referă la credite pentru investiţii imobiliare (cu particularitatea că trebuie să fie vorba despre o locuinţă), iar cea de-a doua teză („indiferent de scopul pentru care a fost contractat, creditul este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă”) are în vedere credite pentru nevoi personale nenominalizate, însă însoţite de o ipotecă imobiliară (cu aceeaşi particularitate).

Pe cale de consecinţă, în situaţia în care destinaţia prevăzută în contract este alta decât aceea care ar atrage aplicarea Legii nr. 77/2016, nu este posibilă producerea unor probe extrinseci în susţinerea faptului contrar.

În concluzie, opinia unanimă a fost în sensul că trebuie avut în vedere numai scopul dovedit prin înscrisul sub semnătură privată – contract de credit, ce constituie titlul executoriu, prin raportare la menţiunea efectivă din acesta.

La nivelul Secţiei a VI-a civile a Curţii de Apel Bucureşti, punctul de vedere exprimat a fost în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, dacă îndeplinirea obligaţiei de restituire a fost garantată cu respectivul bun imobil.

În ceea ce priveşte a doua problemă, opinia majoritară exprimată a fost în sensul că legiuitorul a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

Judecătorii din cadrul Secţiilor III-VI Civile ale Tribunalului Bucureşti şi judecătoriilor din circumscripţia acestuia au exprimat opinii în ambele sensuri ale problemei de drept supuse analizei, însă punctul de vedere evidenţiat în mod majoritar a fost după cum urmează:

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: […] c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă.

Aşadar, legiuitorul a preferat să acorde protecţie numai consumatorilor care au încheiat un singur contract de credit, expunerea de motive a legii făcând referire de mai multe ori la principiul echităţii. De asemenea, în aceeaşi expunere de motive se vorbeşte despre o criză a contractului (la singular).

Pe de altă parte, atunci când a dorit să se refere la o pluralitate, legiuitorul a făcut aceasta în mod expres. În cuprinsul art. 4 lit. c), de exemplu, legea impune condiţia garantării creditului cel puţin cu un imobil având destinaţia de locuinţă.

În mod similar, art. 4 alin. (2) reglementează situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul (la singular) de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri (o pluralitate) şi statuează că debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate (o pluralitate) în favoarea creditorului.

De aceea, s-a opinat în sensul că legiuitorul a dorit să excludă din câmpul de aplicare a legii situaţia în care debitorul a încheiat mai multe contracte de credit.

Referitor la a doua problemă, a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, atâta vreme cât acesta a fost cunoscut de creditor la acel moment, iar împrejurarea cunoaşterii de către creditor a scopului prefigurat de consumator poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

Interpretarea conform căreia singurul mod în care se poate dovedi existenţa scopului urmărit de consumator şi cunoaşterea acestuia de către creditor la momentul încheierii contractului ar fi menţiunea expresă inserată în cuprinsul contractului este reducţionistă şi, în opinia judecătorilor, străină de conţinutul textului legal şi de intenţia legiuitorului. S-a arătat că o asemenea interpretare ar avea efectul de a exclude aprioric din câmpul de aplicare a legii toate produsele bancare, cu excepţia contractelor de credit imobiliar, acordate în mod explicit pentru achiziţionarea, construirea, extinderea, modernizarea, amenajarea, reabilitarea unui imobil.

Or, în practică, au existat multiple situaţii în care creditorul a acordat un împrumut pentru nevoi personale, fiindu-i însă comunicat în mod clar de către consumator scopul urmărit prin accesarea creditului: acela de achiziţionare a unui imobil.

Cunoaşterea de către creditor a scopului prefigurat de consumator reiese, de cele mai multe ori, din dosarul de creditare întocmit de creditor.

La nivelul Judecătoriei Călăraşi, referitor la prima problemă supusă analizei, opinia majoritară a judecătorilor din cadrul instanţei a fost în sensul că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit, iar cu privire la cea de a doua problemă, a fost avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Ialomiţa şi instanţelor arondate acestuia au apreciat, cu privire la prima problemă de drept, că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, dacă este îndeplinită condiţia ca acest imobil să garanteze toate contractele de credit în discuţie.

Cu privire la a doua chestiune de drept, s-a considerat că legiuitorul a avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului de credit şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală, creditorul trebuind să cunoască destinaţia creditului la momentul încheierii acestuia, având în vedere regulile bancare specifice aplicabile fiecărei categorii de credite, precum şi posibilitatea debitorului de a se prevala de dispoziţiile Legii nr. 77/2016.

La nivelul Tribunalului Ilfov şi instanţelor arondate acestuia, cu privire la prima chestiune de drept, într-o opinie, exprimată de o parte a magistraţilor Tribunalului Ilfov şi o parte din magistraţii Judecătoriei Cornetu, s-a arătat că prin darea în plată a unui imobil se pot stinge doar creanţele izvorând din contractul de credit garantat cu acel imobil sau din contractul de credit acordat în scopurile reglementate de art. 4 alin. (1) lit. c) privind acel imobil.

În argumentarea acestei opinii, s-a susţinut că Legea nr. 77/2016 este o lege derogatorie, care instituie condiţii speciale de operare a dării în plată. În primul rând, caracterul derogatoriu este oferit de calitatea subiectelor acestei legi: debitorul care este consumator în sensul legislaţiei speciale şi creditorul ce este instituţie de credit, instituţie financiară nebancară sau cesionar al creanţelor deţinute asupra consumatorilor.

O a doua circumstanţiere pe care Legea nr. 77/2016 o face este cu privire la obligaţia ce se doreşte a fi stinsă prin intermediul dării în plată: respectiv un credit ce a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă.

O a treia derogare este făcută de la art. 1.271 din Codul civil, fiind circumstanţiate în cuprinsul legii evenimentele ce pot constitui impreviziune, a modului în care se notifică intenţia de a negocia contractul pentru a restabili echilibrul contractual, dar şi modul în care încetează contractul.

Având în vedere multitudinea de aspecte derogatorii conţinute de Legea nr. 77/2016, în temeiul art. 10 din Codul civil, care prevede că „legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege”, s-a reţinut că aceasta este de strictă interpretare şi aplicare.

S-a constatat că art. 2 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 reglementează expres situaţia în care obligaţia asumată a fost garantată cu două sau mai multe bunuri. În mod asemănător, dacă legiuitorul ar fi urmărit să permită acoperirea a două sau mai multe datorii ale aceluiaşi debitor faţă de acelaşi creditor folosindu-se de acelaşi bun, ar fi trebuit să prevadă acest lucru în mod expres.

Pe de altă parte, un alt argument de text din care reiese intenţia legiuitorului de a permite stingerea doar a unei creanţe prin intermediul dării în plată reglementate de Legea nr. 77/2016 este acela că de fiecare dată când se vorbeşte despre creanţă, este folosit termenul la singular, iar nu la plural, de exemplu art. 1 alin. (3), art. 4 alin. (1) lit. c), 5 alin. (1) etc.

Într-o altă opinie, împărtăşită de o parte dintre magistraţii Tribunalului Ilfov, magistraţii Judecătoriei Buftea şi o parte dintre magistraţii Judecătoriei Cornetu, s-a apreciat că este posibilă stingerea mai multor creanţe prin darea în plată a unui singur imobil. Astfel, în practică este posibil ca acelaşi imobil/aceleaşi imobile să fie grevate de două sau mai multe ipoteci pentru două sau mai multe credite ale aceluiaşi debitor, faţă de acelaşi creditor, iar fiecare dintre credite să îndeplinească condiţiile prevăzute de Legea nr. 77/2016.

Cu toate acestea, s-a arătat că, pornind de la scopul legii, care, potrivit expunerii de motive, urmăreşte protejarea debitorilor potrivit principiului echităţii, nu se poate concluziona faptul că legiuitorul ar fi dorit să excludă din câmpul de aplicare al legii situaţia în care un imobil garantează mai multe contracte de credit.

De altfel, având în vedere faptul că legiuitorul a reglementat în mod expres situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe imobile, statuând în sensul că debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, pentru identitate de raţiune, se poate aprecia că datoriile izvorâte din două sau mai multe contracte de credit încheiate cu acelaşi creditor pot fi stinse prin darea în plată a unui singur imobil, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de Legea nr. 77/2016.

De asemenea este posibilă executarea silită a mai multor creanţe într-un singur dosar execuţional prin mecanismul intervenţiei în procedura de executare silită. Or, în aceste condiţii, în măsura în care prin darea în plată ar putea fi acoperite mai multe creanţe, fiind întrunite şi celelalte condiţii prevăzute prin Legea nr. 77/2016, nu este exclusă posibilitatea dării în plată a unui singur imobil, pentru stingerea mai multor creanţe, situaţia efectivă urmând a fi analizată de la caz la caz.

La nivelul Secţiei civile din cadrul Tribunalului Giurgiu, s-a conturat opinia majoritară în sensul că prin darea în plată a unui imobil pot fi stinse doar creanţele izvorând din contractul de credit garantat ipotecar cu acel imobil sau din contractul de credit acordat în scopurile reglementate de art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind acel imobil.

S-a considerat că această interpretare nu este contrazisă în situaţiile premisă ale garantării cu acelaşi imobil a mai multor contracte de credit sau a coexistenţei unui contract de credit garantat ipotecar cu un imobil şi a altui contract de credit încheiat în scopurile menţionate la art. 4 alin. (1) lit. c) teza I din lege cu acelaşi creditor, întrucât în aceste împrejurări regula expusă urmează a se aplica în mod corespunzător în raport cu fiecare contract de credit.

În ceea ce priveşte a doua chestiune de drept din cererea de sesizare, opinia judecătorilor Tribunalului Giurgiu a fost că legiuitorul a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

Destinaţia (scopul) utilizării creditului trebuie cunoscută de către creditor la momentul încheierii contractului de credit, determinând reguli bancare specifice aplicabile fiecărei categorii de credite şi, totodată, posibilitatea pentru debitor de a se prevala de dispoziţiile Legii nr. 77/2016. Scopul prefigurat de consumator trebuie să rezulte expres din cuprinsul contractului, întrucât potrivit primei teze a art. 4 alin. (1) lit. c) din lege, în această situaţie creditul nu este garantat cu un imobil având destinaţia de locuinţă.

În consecinţă, s-a considerat că scopul încheierii contractului de credit de către consumator nu poate fi dovedit cu alte probe în afara contractului de credit.

La nivelul Tribunalului Teleorman s-a arătat că prin darea în plată a unui singur imobil nu se pot stinge creanţe izvorâte din mai multe contracte de credit încheiate între debitori şi acelaşi creditor; cu privire la a doua problemă, s-a menţionat că se are în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

Secţia civilă a Tribunalului Sălaj a arătat că prin darea în plată a unui imobil se pot stinge creanţe izvorâte din mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, iar cu privire la a doua problemă, scopul avut în vedere este cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Maramureş, într-o opinie majoritară, a comunicat că darea în plată a unui singur imobil nu poate în principiu stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit, decât în ipoteza în care imobilul respectiv constituie garanţie pentru toate acele creanţe, iar prin sintagma în discuţie a fost avut în vedere scopul efectiv consemnat în contractul de credit, cunoscut la încheierea contractului.

Opinia exprimată de Secţia a II-a civilă a Curţii de Apel Cluj este în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 77/2016, darea în plată a unui singur imobil nu poate în principiu stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit decât în ipoteza în care imobilul respectiv constituie garanţie ipotecară pentru toate acele contracte de credit.

Mai mult, darea în plată a unui imobil poate stinge creanţa din mai multe contracte de credit dacă toate respectivele contracte de credit au fost încheiate cu scopul de a construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita respectivul imobil cu destinaţie de locuinţă sau dacă toate aceste contracte de credit, indiferent de scopul lor, sunt garantate cu o ipotecă asupra aceluiaşi imobil.

Cu privire la cea de a doua întrebare, s-a arătat că scopul prefigurat de consumator la data încheierii contractului poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, deoarece nu există vreo dispoziţie legală care să limiteze libertatea probatorie a debitorului cu privire la acest aspect.

În ce priveşte scopul contractării creditului, în majoritate, s-a opinat că legiuitorul a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit doar cu menţiunea contractuală, nu şi cu alte mijloace de probă.

Opinia judecătorilor din cadrul Secţiei I civile a Tribunalului Iaşi a fost în sensul că, prin faptul constituirii unei a doua ipoteci asupra aceluiaşi bun, creditorul acceptă implicit că bunul respectiv reprezintă o garanţie suficientă pentru a asigura, în caz de neplată, satisfacerea tuturor drepturilor de creanţă garantate. În acest context, darea în plată a unicului imobil asupra căruia au fost constituite două sau mai multe ipoteci ar trebui să reprezinte o valoare suficientă pentru a acoperi toate creanţele garantate, astfel încât opinia este în sensul în care, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor.

Cu privire la semnificaţia sintagmei „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă”, s-a considerat că a fost avut în vedere scopul consemnat efectiv în contract, întrucât în raport cu acest scop declarat banca a configurat produsul specific oferit clientului, fiind evident că un asemenea scop a contat atât pentru acordarea creditului, cât şi pentru stabilirea condiţiilor de contractare.

Cu toate acestea, nu poate fi exclusă de plano ipoteza în care, deşi scopul menţionat în contract nu este cel de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă, părţile să fie de acord ca debitorul să probeze destinaţia concretă a sumelor care au format obiectul împrumutului. Cu atât mai mult este posibilă dovedirea destinaţiei concrete a împrumutului în situaţia în care nu este indicat în contract niciun scop al împrumutului.

În adoptarea acestei opinii s-a avut în vedere că prin darea în plată a imobilului se transferă dreptul de proprietate asupra acestuia către creditor concomitent cu stingerea tuturor datoriilor pe care debitorul le are faţă de creditor născute din respectivul contract de credit.

Dacă cu un imobil s-a garantat restituirea mai multor credite contractate de la acelaşi creditor, este normal ca prin darea în plată a acelui imobil să fie stinse toate datoriile pe care debitorul le are faţă de acel creditor.

Cu ocazia acordării creditelor garantate cu un singur imobil, creditorul, prin acordarea creditului în aceste condiţii, a apreciat că valoarea imobilului acoperă toate împrumuturile acordate, apreciere bazată pe evaluarea imobilului efectuată de creditor cu ocazia acordării creditelor.

Cu privire la cea de-a doua chestiune de drept, opinia exprimată a fost în sensul că sintagma folosită în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit pentru care a fost acordat împrumutul, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea inserată în cuprinsul contractului.

În aceste condiţii, odată ce se constată stinsă creanţa izvorând dintr-un contract de credit, imobilul va trece în proprietatea băncii, astfel încât consumatorul nu va mai deţine imobilul pe care doreşte să îl dea în plată pentru stingerea creanţelor decurgând din alte contracte de credit, iar cererea de dare în plată va deveni inadmisibilă în ceea ce priveşte celelalte contracte de credit.

Scopul contractării creditului este cel prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, chiar dacă este altul decât cel consemnat efectiv în contractul de credit.

Secţia a II-a civilă a Tribunalului Arad a arătat că, în raport cu particularităţile fiecărei speţe în parte, este necesar a se ţine cont de următoarele aspecte: darea în plată a unui imobil reprezintă o operaţie unică, în sensul în care trebuie avut în vedere faptul că, după realizarea acesteia, amiabil sau forţat, debitorul nu mai poate să dispună încă o dată asupra bunului care a ieşit din patrimoniul său; este posibil ca un creditor să acorde aceluiaşi debitor mai multe credite şi fiecare dintre acestea să fie garantate cu câte o ipotecă imobiliară în gradul corespunzător, situaţie în care ar putea fi admisibilă o cerere de dare în plată a imobilului pentru stingerea doar concomitentă a tuturor creditelor încă scadente. De asemenea s-a susţinut că, potrivit art. 273 alin. (1) din Codul de procedură civilă, înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovada între părţi până la proba contrară.

Opinia judecătorilor Secţiei a II-a civile din cadrul Tribunalului Timiş a fost în sensul că nu pot fi stinse mai multe credite având scopuri diferite, chiar încheiate cu acelaşi creditor prin darea în plată a unui singur imobil, dacă creditele nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, iar prin sintagma prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ se poate avea în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului şi care ar putea fi dovedit prin orice mijloc de probă, atunci când în cuprinsul contractului nu a fost declarat în mod amănunţit, direct şi neechivoc acest scop, dacă se tinde a se dovedi că împrumutul a fost luat pentru modernizare, amenajare sau reabilitare a unui imobil cu destinaţie de locuinţă.