ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 53/2023

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1913 din 6 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins cererea principală în cauza privind pe reclamanta Administrația Piețelor Sector 2, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. și intervenienta C. S.R.L., ca inadmisibilă; s-a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei; s-a admis cererea reconvențională și s-a constatat valabilitatea contractului de asociere nr. x/21.05.2003 încheiat de reclamanta Administrația Piețelor sector 2 cu pârâta A. S.R.L. în insolvență prin administrator judiciar B..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta Administrația Piețelor Sector 2, prin care a solicitat modificarea hotărârii, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 962A/2022 din 15 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins apelul declarat de Administrația Piețelor Sector 2 împotriva sentinței civile nr. 1913/06.07.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele A. S.R.L. prin administrator judiciar B. și C. S.R.L..

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR SECTOR 2 a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 962A/2022 din 15 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, se susține, în esență, că instanța de apel în mod greșit a respins apelul formulat de ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR SECTOR 2, încălcând dreptul la un proces echitabil (exigență a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, consacrată și prin art. 21 alin. (3) din Constituția României, prin art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și prin art. 6 C. proc. civ.).

Totodată, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, arată recurenta, constituie o formă specifică a încălcării/aplicării greșite a unor norme de drept material.

Enunțând dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., solicită instanței de recurs a avea în vedere că reclamanta a depus la dosar o serie de înscrisuri pentru a dovedi situația de fapt, însă acestea nu au fost avute în vedere de către instanța de apel.

În opinia recurentei, instanța de apel nu relatează în mod concret care sunt motivele de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului reținând în motivarea hotărârii susținerile și motivele expuse de intimată (fără a motiva susținerile tuturor părților, precum și temeiurile de drept invocate de părți).

Nemotivarea hotărârii echivalează cu o necercetare a fondului pricinii și, prin urmare, recurenta apreciază că se impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, vizând relațiile contractuale ale părților aflate în proces, reiterând criticile din apel, recurenta arată că debitoarea A. S.R.L nu și-a mai achitat debitul contractual către Administrația Piețelor Sector 2 din luna august a anului 2018, astfel că, prin notificarea nr. x/19.09.2018, acesteia i s-a pus în vedere să procedeze la plata sumelor datorate recurentei, care erau la acea dată în cuantum de 51356,681ei.

Intimata A. S.R.L. nu și-a îndeplinit obligațiile din contractul de asociere nr. x/21.05.2003, astfel încât au devenit aplicabile prevederile art. 12 par. 4 din contract. La data de 16.01.2019, s-a emis notificarea nr. 51 privind rezilierea contractului de asociere, astfel că, în conformitate cu art. 19 din contract, în termen de 30 de zile de la data rezilierii, intimata avea obligația să elibereze piața ce face obiectul contractului.

Menționează că la data rezilierii, 17.02.2019, intimata datora suma de 219.599,32 RON, reprezentând cotă aport aferentă perioadei parțial august 2018 - parțial februarie 2019 în sumă de 85.877,48 RON, penalități de întârziere aferente în sumă de 77.362,38 RON, precum și penalității de întârziere în sumă de 56.359 RON, aferente cotelor de aport încasate, corespunzătoare perioadei parțial iunie 2018 - parțial august 2018. În opinia recurentei, instanța de apel trebuia să țină cont de aceste aspecte și să constate rezilierea contractului de asociere.

A mai arătat că instanța nu a avut în vedere că prin notificarea nr. x/21.02.2019 s-a solicitat pârâtei eliberarea și predarea imobilului, aceasta neprezentându-se la data fixată în acest sens. De asemenea, prin notificarea nr. x/19.09.2018 s-a pus în vedere pârâtei să plătească sumele datorate, astfel că instanța trebuia să dispună evacuarea pârâtei.

Recurenta a menționat că a aflat ulterior emiterii notificării de reziliere că societatea A. S.R.L. a intrat în procedura generală de insolvență la data de 15.01.2019, iar la data comunicării notificării deschiderii procedurii de insolvență, actul privind rezilierea contractului fiind comunicat intimatei, contractul încetând cu data de 17.02.2019. Notificarea deschiderii procedurii insolvenței a avut loc la data de 12.02.2019, la această dată notificarea de reziliere fiind comunicată societății.

S-a mai arătat că dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2014 nu sunt aplicabile în speță, întrucât acestea se referă la sancțiunea nulității unor clauze contractuale ce reglementează desființarea contractului, decăderea din beneficiul termenului sau de declarare a exigibilității anticipate pentru motivul deschiderii procedurii insolvenței.

Intimata-intervenientă C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând în principal, admiterea excepției și, în consecință, anularea recursului; iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de intimata - intervenientă prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta nu a formulat critici de nelegalitate care să vizeze un eventual viciu al motivării deciziei instanței de apel, în cele trei ipoteze prevăzute de motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și invocat de recurentă, respectiv dacă hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, dacă hotărârea cuprinde motive contradictorii, ori dacă cuprinde numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta doar reproșează instanței de apel că a preluat concluziile intimatei, solicitând, în realitate, o reevaluare a situației de fapt.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și relatarea situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În altă ordine de idei, comparând cererea de recurs cu cererea de apel, se constată că o mare parte din așa-zisele critici de nelegalitate nu reprezintă altceva decât o reluare a susținerilor formulate în calea de atac devolutivă a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe . Însă, chiar dacă ne aflăm în situația în care, prin decizia instanței de apel, a fost menținută soluția primei instanțe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanței de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de însăși instanța de apel.

Astfel, având în vedere că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv, motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este formal invocat, recurenta urmărind, prin reluarea criticilor cenzurate de instanța de apel, o nouă verificare și interpretare a celor susținute în fața instanței de apel.

Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Recurenta reiterează și în prezenta cale de atac că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2016 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, fără a combate în vreun fel argumentele instanței de apel în fundamentarea soluției pronunțate, care au avut în vedere dezlegările date prin decizia nr. 42/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În lipsa unor critici care să vizeze considerentele hotărârii atacate, instanța de recurs nu se poate substitui recurentei, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanței de apel.

Rezumând, cele expuse în cuprinsul cererii de recurs ignoră considerentele pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, iar argumentele recurentei sunt străine de rațiunile pentru care instanța, prin decizia recurată, a respins apelul reclamantei și a menținut hotărârea primei instanțe.

Nu în ultimul rând, instanța supremă reține că recurenta s-a prevalat de o pretinsă încălcarea a dreptului la apărare în raport cu prevederile art. 6 alin. (1) CEDO, art. 21 alin. (3) din Constituția României, art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, art. 6, art. 22 alin. (2) C. proc. civ., fără a oferi o minimă argumentație în drept care să situeze susținerile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Or, pentru ca susținerile recurentei să poată fi analizate din perspectiva unui motiv de casare, este necesar nu numai ca titulara recursului să indice norma de drept material sau procedural pretins a fi fost nesocotită/încălcată/interpretată eronat, ci aceasta trebuie să arate, în concret, și în ce mod instanța de apel a nesocotit acea normă, dezvoltând critici de nelegalitate care să vizeze efectiv considerentele deciziei recurate, însă, în cauză, nu s-a procedat în acest mod.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR SECTOR 2 împotriva deciziei civile nr. 962A/2022 din 15 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR SECTOR 2 împotriva deciziei civile nr. 962A/2022 din 15 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2023.