ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2289/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 28 ianuarie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Piețelor Sector 1 București, a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 2.048.034,11 RON, reprezentând penalități de întârziere, calculate la data scadenței facturilor încasate cu întârziere și până la data încasării efective a acestora, potrivit prevederilor contractuale asumate în baza contractelor de prestări servicii cu nr. x/29.04.2013, 54/21.04.2015 și 150/08.12.2017; a sumei în cuantum de 113.574,08 RON, reprezentând contravaloarea a 16 facturi neachitate pentru serviciile prestate conform contractelor de prestări servicii nr. x/05.05.2016 și nr. y/05.05.2016; a sumei în cuantum de 263.908,20 RON, reprezentând penalități, calculate de la data scadenței celor 16 facturi neachitate în cuantum total de 113.574,08 RON de și de la data scadenței celorlalte facturi achitate cu întârziere și până la data de 20.01.2020, precum și a celor ce vor fi calculate ulterior până la achitarea integrală a debitului restant, facturi ce au fost emise conform prevederilor contractelor de prestări servicii nr. x/05.05.2016 și nr. y/05.05.2016.

La data de 3 martie 2020, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, constatarea stingerii dreptului la acțiune prin prescripție cu privire la o parte din creanța pretinsă. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 14 aprilie 2021 Tribunalul București a respins cererea de introducere în cauză a Sectorului 1 al Municipiului București, prin Primar.

În motivare, a arătat că H.C.L. nr. 291/2020 este suspendată, față de înscrisurile depuse în ședință publică.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 1224/2021 din 7 mai 2021, a respins excepția prescripției, ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta Administrația Piețelor Sector 1 București; pârâta a fost obligată la plata sumei de 113.574,08 RON (debit principal) și a penalităților de întârziere în sumă de 263.908,2 RON (penalități de întârziere calculate de la data scadenței celor 16 facturi neachitate), precum și la plata penalităților de întârziere, calculate, în continuare, de la data de 23 ianuarie 2020 și până la momentul achitării efective a debitului principal; de asemenea, pârâta a fost obligată la plata sumei de 2.048.034,11 RON, reprezentând penalități de întârziere.

Împotriva încheierii din 14 aprilie 2021 și a sentinței civile nr. 1224/2021 din 7 mai 2021, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, Sectorul 1 al Municipiului București prin Primar a formulat apel, arătând că acționează în nume propriu și "pentru Administrația Piețelor Sector 1". În principal, a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârilor apelate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare. În subsidiar, a cerut schimbarea hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, prin admiterea excepției prescripției, iar pe fond, ca nedovedită și neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 80 din 18 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins apelul formulat de apelantele-pârâte Administrația Piețelor Sector 1 București și Sectorul 1 al Municipiului București Prin Primar împotriva încheierii de ședință din 14 aprilie 2021 și a sentinței civile nr. 1224/2021 din 7 mai 2021, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B..

B. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 12 mai 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, recursul declarat de recurentul-pârât SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, PRIN PRIMAR, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR SECTOR 1 BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 80 din 18 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Recurentul-pârât SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, PRIN PRIMAR, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR SECTOR 1 BUCUREȘTI și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În principal, raportat la situația juridică din cauză, dat fiind că judecata cauzei s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, recurentul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.. Față de dispozițiile art. 497 din același cod, a solicitat trimiterea cauzei la prima instanță (Tribunalul București, secția a VI-a civilă), ale cărei hotărâri - încheierea din 14 aprilie 2021 și sentința civilă nr. 1224/2021 din 7 mai 2021 - se impun a fi casate, pentru același considerent. În subsidiar, autorul recursului a solicitat trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea apelului, în limitele ce vor fi stabilite de decizia de casare.

Sub un prim aspect, recurentul-pârât consideră că soluția de respingere a apelului formulat împotriva încheierii din 14 aprilie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, este nelegală, întrucât analiza efectuată cuprinde motive contradictorii. Totodată, apreciază că soluția a fost dată cu interpretarea eronată a efectelor suspendării, a naturii transmisiunii care a operat în speță și cu ignorarea hotărârii irevocabile prin care a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării HCL Sector 1 nr. 291/2020.

Astfel, s-a arătat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 8, art. 13 alin. (1) și (3), art. 22 alin. (6), art. 39 alin. (1) teza a II-a, art. 153, art. 430 alin. (2), art. 500 alin. (1) din C. proc. civ., a dispozițiilor art. 251 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 250 alin. (2) din C. civ., precum și cu încălcarea art. 24 din Constituția României.

Recurentul-pârât susține faptul că instanța de apel a făcut confuzie între momentul la care s-au produs efectele HCL Sector 1 nr. 291/2020 (subrogația Primarului Sectorului 1 prin aparatul de specialitate în toate drepturile și obligațiile Administrației Piețelor Sector 1 și preluarea calității procesuale a Administrației Piețelor Sector 1) și momentul la care instanța ia cunoștință de producerea acestor efecte, care nu este același cu cel al producerii lor.

Astfel, subrogația în drepturile și obligațiile instituției desființate, precum și transmiterea calității procesuale s-au realizat prin efectul voinței emitentului actului, la momentul stabilit în cuprinsul acestuia, iar nu la momentul la care instanța ia cunoștință de aceste efecte. În plus, HCL Sector 1 nr. 291/2020 este un act public, astfel încât inclusiv față de terți acesta este opozabil de la publicarea sa.

Transmiterea drepturilor și obligațiilor, precum și a calității procesuale nu operează ca efect al voinței instanței, ci ca efect al voinței emitentului/părților actului juridic, instanța neputând decât să ia act de acest transfer. Această concluzie se impune cu atât mai mult în situația în care subrogarea și preluarea calității procesuale a intervenit ca efect al desființării Administrației Piețelor Sector 1, deci, al încetării existenței acestei entități.

În accepțiunea recurentului, este vorba de ipoteza unei transmisiuni echivalente cu cea produsă "pentru cauză de moarte", entitatea chemată inițial în judecată încetând să existe anterior soluționării cauzei în primă instanță.

Față de argumentele prezentate, recurentul apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., potrivit cărora "judecata va continua cu succesorul universal (...)", dispoziții ce au caracter imperativ. Aceste prevederi legale nu fac referire la vreun drept al instanței de a decide dacă operează sau nu transferul calității procesuale, ceea ce înseamnă că instanța este numai în măsură să ia act de acest transfer.

Atâta timp cât desființarea unei persoane juridice produce efecte similare decesului unei persoane fizice și anume încetarea existenței persoanei, în opinia autorului căii de atac, dispozițiile art. 39 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. se aplică și în cazul persoanelor juridice desființate, pentru identitate de rațiune.

O interpretare contrară ar duce la concluzia că, în cazul litigiilor promovate în contradictoriu cu o persoană juridică, judecata ar trebui să înceteze în mod obligatoriu, ca efect al desființării persoanei juridice, ceea ce ar presupune lipsirea părții adverse ab initio de posibilitatea de a încerca valorificarea intereselor sale, deși drepturile și obligațiile persoanei desființate sunt preluate de un succesor.

Recurentul a arătat că subrogația Primarului Sectorului 1 în drepturile și obligațiile Administrației Piețelor Sector 1, precum și preluarea calității procesuale, prin subrogație, s-a realizat încă din data de 3 februarie 2021, conform art. 5 alin. (3) din HCL nr. 291/2020, dată la care a fost încheiat procesul-verbal de predare-primire înregistrat sub nr. x/03.02.2021 la Administrația Piețelor Sector 1 și sub nr. x/03.02.2021 la Registratura generală a Sectorului 1 al Municipiului București, anterior pronunțării hotărârii de suspendare a executării HCL nr. 291/2020 (30.03.2021).

Prin urmare, a susținut faptul că hotărârea în care se reține că efectele HCL Sector 1 nr. 291/2020 nu s-ar fi putut produce decât în momentul în care instanța a luat cunoștință de transmiterea drepturilor și obligațiilor litigioase, iar nu anterior, așa cum s-a întâmplat în realitate, este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ.

Încălcarea prevederilor legale anterior menționate a determinat, la rândul său, încălcarea dispozițiilor art. 8. art. 13 alin. (1) și (3), art. 153 din C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 24 din Constituția României, ignorate de instanța de apel prin modalitatea de soluționare a cauzei, ceea ce atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Autorul recursului a mai arătat că soluția instanței de apel, care reține că efectele HCL Sector 1 nr. 291/2020 privind transferul drepturilor și obligațiilor litigioase, s-ar fi putut produce numai la momentul la care instanța a luat cunoștință de acesta, este dată cu ignorarea și încălcarea dispozițiilor art. 251 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 250 alin. (2) din C. civ., aspecte ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Din dispozițiile art. 251 alin. (2) C. civ., raportat la art. 251 alin. (1) din același cod, rezultă că persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării, așa cum este și cazul instituțiilor publice, încetează la data actului prin care s-a dispus încetarea sau, după caz, la îndeplinirea oricărei alte cerințe prevăzute de lege.

Actul prin care s-a prevăzut încetarea Administrației Piețelor Sector 1 (Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1 nr. 291/2020) - act care este public - a fost adoptat la data de 4 decembrie 2020.

Recurentul consideră că, ulterior acestei date, nu se mai poate discuta de o capacitate a acestei entități decât în limita activităților stipulate în actul de desființare, respectiv predarea portofoliului de litigii, care s-a realizat la data de 3 februarie 2021.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 250 alin. (2) din C. civ., dacă organul competent nu a dispus altfel, drepturile și obligațiile persoanei juridice desființate se transferă persoanei juridice dobânditoare.

Așadar, în lipsa unei stipulații contrare, transferul drepturilor și obligațiilor operează prin efectul legii, către persoana dobânditoare.

În lipsa unei alte prevederi în actul de desființare, transferul operează la momentul desființării, deci, chiar la data actului de desființare.

A aprecia că acest transfer s-ar fi putut produce numai la momentul la care instanța ar lua act de el, așa cum susține instanța de apel, presupune o încălcare a dispozițiilor legale anterior arătate.

Chiar dacă în speță a fost prevăzut un alt moment al transferului, întrucât nu numai actul de desființare (HCL nr. 291 din 04.12.2020), ci și finalizarea transferului drepturilor și obligațiilor (03.02.2021 - data încheierii procesului-verbal de predare - primire) sunt anterioare hotărârii judecătorești de suspendare a executării HCL (30.03.2021), din succesiunea actelor rezultă că hotărârea de suspendare nu mai putea bloca nici desființarea Administrației Piețelor Sector 1, nici preluarea drepturilor și obligațiilor acesteia de către Primarul Sectorului 1 al Municipiului București, inclusiv în ceea ce privește cauza de față.

În accepțiunea recurentului, este nelegală reținerea instanței de apel referitoare la faptul că hotărârea de suspendare ar fi împiedicat instanța să constate transmiterea drepturilor/obligațiilor litigioase, aceasta fiind întemeiată pe motive contradictorii. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu interpretarea eronată a actului juridic, respectiv a transmisiunii care a operat în speță, dar și cu interpretarea greșită a efectelor suspendării. Așadar, în speță, pe lângă încălcarea dispozițiilor art. 39 din C. proc. civ., se poate constata și încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) din același cod, a celor cuprinse în art. 251 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 250 alin. (2) din C. civ., aspecte care se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Așa cum s-a arătat, chiar dacă, prin sentința civilă nr. 2071/2021 din 30 martie 2021 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal (dosar nr. x/2020), s-a dispus suspendarea executării HCL nr. 291/04.12.2020 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare (soluție care, de altfel, a fost ulterior casată, fiind respinsă cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect) se impune a se observa că această soluție nu putea produce niciun efect asupra cauzei deduse judecății în dosarul nr. x/2020, în sensul respingerii cererii recurentului de introducere în cauză, în locul pârâtei Administrația Piețelor Sector 1, în calitate de succesor în drepturi al acesteia.

În primul rând, reținând că tribunalul ar fi fost împiedicat să constate transmisiunea drepturilor/obligațiilor litigioase, instanța de apel s-a raportat, în mod greșit, la o simplă transmitere a unor drepturi/obligații litigioase.

Așa cum rezultă din prevederile HCL Sector 1 nr. 291/2020, în speță nu a avut loc o simplă transmitere a unor drepturi/obligații litigioase, ci a avut loc o preluare a întregului patrimoniu și a activității Administrației Piețelor Sector 1 de către Primarul Sectorului 1 al Municipiului București, acesta devenind succesor universal al Administrației Piețelor Sector 1, care și-a încetat existența.

Recurentul apreciază că nu este vorba de o transmitere cu titlu particular a drepturilor/obligațiilor litigioase ce fac obiectul cauzei, nefiind incidente dispozițiile art. 39 alin. (2) din C. proc. civ.. Prin urmare, nu poate fi discutată posibilitatea soluționării cauzei în contradictoriu cu succesorul. În realitate, sunt aplicabile dispozițiile art. 39 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., care impun continuarea judecății cu succesorul universal. Nu sunt incidente nici dispozițiile art. 39 alin. (1) teza I din C. proc. civ., care ar fi permis continuarea judecății între părțile inițiale.

În ceea ce privește motivele contradictorii, autorul căii de atac a arătat că, deși se menționează în cuprinsul hotărârii recurate că suspendarea "vizează exact blocarea efectelor care nu s-au produs deja", chemată fiind să analizeze dacă în speță au operat sau nu efectele invocate de recurent, instanța de apel a reținut numai faptul că instanța de fond ar fi fost blocată de hotărârea de suspendare să constate transmiterea drepturilor/obligațiilor litigioase.

Or, constatând că suspendarea "vizează exact blocarea efectelor care nu s-au produs deja", per a contrario, instanța de apel confirmă faptul că hotărârea judecătorească de suspendare a executării HCL nr. 291/2020 nu putea bloca efectele aceleiași hotărâri care deja se produseseră.

În speță, deși s-a solicitat, instanțele fondului nu au făcut nicio analiză privind efectele HCL Sector 1 nr. 291/2020 care se produseseră deja și pe care, potrivit propriilor rețineri, suspendarea executării HCL nu le mai putea bloca.

Astfel, simpla raportare la hotărârea judecătorească de suspendare a executării HCL, fără a se realiza nicio analiză asupra efectelor HCL deja produse până la momentul suspendării, cum s-a solicitat, vine în contradicție cu reținerea instanței potrivit căreia suspendarea "vizează exact blocarea efectelor care nu s-au produs deja".

Raportat la acest aspect, recurentul apreciază că hotărârea atacată cuprinde o motivare contradictorie, critică ce se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Totodată, autorul recursului apreciază că decizia din apel a fost dată și cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., instanța de apel nepronunțându-se asupra criticilor care au vizat analiza efectelor HCL Sector 1 nr. 291/2020 deja produse până la intervenirea hotărârii de suspendare, aspect ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Hotărârea de suspendare a executării HCL Sector 1 nr. 291/04.12.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, nu putea produce efecte în prezenta cauză.

Recurentul a reiterat faptul că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea eronată a efectelor suspendării și cu încălcarea dispozițiilor art. 251 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 250 alin. (2) din C. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Inclusiv prin raportare la aceste dispoziții legale nu se poate aprecia că o hotărâre de suspendare, ulterioară momentului desființării, ar fi putut avea efecte în prezenta cauză, respectiv că ar fi putut împiedica instanța să constate transmiterea drepturilor/obligațiilor litigioase.

Din contră, în acest context, cu atât mai mult, se impunea a se analiza dacă efectele HCL nr. 291/2020 invocate în speță s-au produs deja, respectiv dacă acestea mai puteau fi sau nu blocate de hotărârea judecătorească de suspendare, analiză care nu a fost efectuată de niciuna dintre instanțele anterioare.

Referitor la efectele suspendării, recurentul a arătat că hotărârea de suspendare nu putea produce efecte decât pentru viitor, aspect recunoscut în mod implicit și de instanța de apel.

O soluție contrară, precum cea pronunțată în speță, echivalează cu faptul că hotărârii de suspendare a executării HCL Sector 1 nr. 291/2020 i-au fost atribuite, în mod nelegal, efectele unei hotărâri de anulare.

În consecință, suspendarea executării HCL Sector 1 nr. 291/2020 nu putea avea niciun efect asupra măsurilor din HCL Sector 1 nr. 291/2020 care fuseseră deja executate până la data de 30 martie 2021, așa cum a fost și măsura subrogării Primarului Sectorului 1 în drepturile Administrației Piețelor Sector 1.

Sentința prin care s-a dispus suspendarea executării HCL Sector 1 nr. 291/04.12.2020, hotărâre ce a fost pronunțată la data de 30 martie 2021, nu mai putea produce efecte asupra măsurilor dispuse/executate anterior datei de 30 martie 2021, respectiv asupra subrogării care era realizată încă din 3 februarie 2021, activitatea organizată în baza măsurilor deja executate urmându-și cursul.

De asemenea, recurentul a susținut faptul că efectele suspendării HCL Sector 1 nr. 291/2020 ar fi putut fi pretinse doar de către reclamanții din litigiul în cadrul căruia s-a pronunțat sentința privind suspendarea executării (dosarul nr. x/2020), părți între care nu se regăsește reclamanta din prezenta cauză.

În ceea ce privește opozabilitatea hotărârii judecătorești, instanța de apel a reținut că sentința de suspendare a executării ar fi opozabilă și terților care nu ar putea să o ignore.

Dincolo de faptul că nu s-a solicitat ignorarea hotărârii judecătorești de suspendare, ci analiza în concret a efectelor care puteau cădea sub incidența ei (în a căror sferă, așa cum s-a arătat, nu aveau cum să intre și cele vizând transferul drepturilor și obligațiilor, precum și preluarea calității procesuale în prezenta cauză), autorul recursului a solicitat să se observe că opozabilitatea sentinței civile nr. 2071/2021 din 30 martie 2021 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a fost invocată, din oficiu, de către instanță.

Așadar, este vorba de ipoteza atipică în care instanța, din oficiu, a înțeles să invoce opozabilitatea unei hotărâri față de terți, pe considerentul că nu poate ignora pretinsa realitate juridică rezultată ca efect al hotărârii de suspendare a executării, refuzând însă să analizeze în concret realitatea juridică incidentă în speță și anume dacă și în ce măsură acea hotărâre putea avea efecte în cauza dedusă judecății, respectiv dacă efectele invocate de recurentul din prezenta cauză erau deja produse la momentul dispunerii măsurii de suspendare a executării.

Având în vedere că prin maniera de soluționare a cauzei recurentului i-a fost încălcat efectiv dreptul la apărare, acesta a fost nevoit să demonstreze că efectele HCL Sector 1 nr. 291/2020 invocate în prezenta speță erau deja produse la momentul suspendării, însă instanța de judecată a refuzat să analizeze aceste aspecte.

În ceea ce privește măsura suspendării executării, s-a învederat instanței de apel că sentința civilă nr. 2071/2021 din 30 martie 2021 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a fost casată, iar, în rejudecare, cererea de suspendare a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, prin decizia nr. 1535/29.06.2021.

Chiar dacă ar fi apreciat că hotărârea de suspendare ar fi putut produce efecte în prezentul dosar, rejudecând cauza în apel, se impunea ca instanța de prim control judiciar să dea efect dispozițiilor art. 500 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea casată nu are nicio putere, dar și prevederilor art. 430 alin. (2) din același cod. În concret, recurentul susține faptul că instanța de apel trebuia să anuleze hotărârea tribunalului și să trimită cauza spre rejudecare, așa cum s-a solicitat.

Chiar și în situația în care s-ar putea reține alegațiile instanței de apel, potrivit cărora hotărârea de suspendare ar fi blocat transferul drepturilor și obligațiilor litigioase, precum și preluarea calității procesuale (deși acestea se produseseră înainte de suspendare), noua realitate juridică impunea instanței de apel să respecte hotărârea irevocabilă prin care a fost desființată hotărârea de suspendare și respinsă cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile legale anterior evocate.

Potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Or, în speță, respingerea cererii de suspendare a executării HCL nr. 291/2020 ca rămasă fără obiect, aspect ignorat de instanța de apel, presupune că nu mai existau efecte ale HCL care să nu fi fost deja produse la momentul la care a fost dispusă suspendarea executării.

În caz contrar, dacă ar mai fi existat vreun efect al HCL care să nu fi fost produs la data suspendării și care ar fi putut să fie blocat prin suspendare, instanța nu ar fi respins cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

Așadar, recurentul consideră că hotărârea instanței de apel, de menținere a soluției criticate, încalcă atât dispozițiile art. 500 alin. (1) din C. proc. civ., cât și puterea de lucru judecat de care se bucură decizia nr. 1535/29.06.2021 în ceea ce privește producerea efectelor HCL, decizie care, potrivit soluției pronunțate, constată că nu mai existau efecte ale HCL neproduse la data suspendării executării.

În raport de aceste argumente, autorul căii de atac apreciază că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ.

În ceea ce privește soluția dată asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1224/2021 din 7 mai 2021 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, recurentul-pârât a arătat că a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., astfel încât este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. De asemenea, consideră că instanța de apel a încălcat principiul privind prezumția de legalitate a actului administrativ, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Modalitatea de soluționare a cauzei a avut ca efect nerespectarea dreptului la apărare, sub acest aspect fiind încălcate și dispozițiile art. 8 și art. 13 alin. (1) din C. proc. civ., precum și cele ale art. 24 din Constituția României.

Deși s-au arătat motivele pentru care este intervenită subrogația, fiind invocată inclusiv hotărârea de casare a hotărârii de suspendare - nemaiputând exista, astfel, discuții asupra producerii transferului și preluării calității procesuale de către Primarul Sectorului 1, instanța a apreciat că soluționarea cauzei nu se impune a fi făcută în contradictoriu cu acesta și a respins apelul împotriva sentinței, întrucât nu s-a făcut referire în apel la transmiterea calității procesuale, că nu s-a făcut dovada reprezentării Administrației Piețelor Sector 1 de către Sectorul 1 al Municipiului București și că pârâta Administrația Piețelor Sector 1 nu și-a însușit apelul.

În primul rând, recurentul a menționat că apelul a fost promovat de Primarul Sectorului 1 pentru Administrația Piețelor Sector 1, iar nu de către Sectorul 1, context în care nu se punea problema dovedirii reprezentării Administrației de către Sectorul 1 al Municipiului București.

În altă ordine de idei, a precizat că apelul declarat în cauză a vizat tocmai soluționarea greșită a susținerilor ce au vizat subrogația Primarului Sectorului 1 în drepturile și obligațiile Administrației Piețelor Sector 1, precum și preluarea calității procesuale a acesteia, astfel încât nu pot fi reținute aprecierile instanței privitoare la faptul că nu s-ar fi făcut referire în apel la această transmisiune. Dacă aprecia că anumite aspecte sunt hotărâtoare în soluționarea cauzei, cum ar fi pretenția însușirii de către Administrația Piețelor Sector 1 a apelului declarat și reprezentarea acesteia, se impunea ca acestea să fie puse în discuția părților.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., "instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, neputându-și întemeia hotărârea decât pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii".

Or, în speță, instanța de apel s-a pronunțat asupra acestor aspecte vizând neînsușirea apelului de către Administrația Piețelor Sector 1 și nedovedirea reprezentării ei de către Sectorul 1, fără ca acestea să fi fost puse în discuția părților, respectiv fără a solicita minime explicații în acest sens.

În ceea ce privește situația juridică a Administrației Piețelor Sector 1, s-a arătat că aceasta a fost desființată în baza HCL Sector 1 nr. 291/2020 și că în drepturile și obligațiile acesteia s-a subrogat Primarul Sectorului 1 al Municipiului București, care a preluat și calitatea procesuală a entității desființate.

În primul rând, cum subrogația în drepturile și obligațiile Administrației Piețelor Sector 1 s-a produs anterior suspendării executării HCL nr. 291/2020, recurentul apreciază că, prin înscrisurile depuse, a fost probat dreptul Primarului Sectorului 1 al Municipiului București de a formula apărări pentru entitatea desființată.

Mai mult, așa cum s-a arătat, în speță nu puteau fi ignorate efectele deciziei nr. 1535 din 29 iunie 2021, de casare a hotărârii de suspendare și de respingere a cererii de suspendare a executării HCL, ca rămasă fără obiect, neexistând niciun motiv pentru ca instanța de apel să poată ignora efectele HCL Sector 1 nr. 291/2020.

Ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (28.01.2020), dar anterior soluționării acesteia, pârâta Administrația Piețelor Sector 1 a fost desființată în baza HCL Sector 1 nr. 291/04.12.2020, așa cum rezultă din prevederile art. 1 ale acestei hotărâri.

Apelul a fost formulat de către Primarul Sectorului 1 al Municipiului București atât în nume propriu, cât și pentru Administrația Piețelor Sector 1, actul de desființare al acestei instituții formând obiectul unui alt litigiu. Administrația Piețelor Sector 1 este entitatea împotriva căreia reclamanta a promovat cererea de chemare în judecată în dosarul de față și pe care instanța de fond a înțeles să o mențină ca parte în cauză, deși fusese desființată, entitate ale cărei drepturi și obligații au fost preluate de Primarul Sectorului 1 al Municipiului București, întrucât HCL nr. 291/2020 și-a produs deja efectele. Preluând dosarele existente pe rolul instanțelor și, subrogându-se în drepturile și obligațiile Administrației Piețelor Sector 1, Primarul Sectorului 1 al Municipiului București are dreptul de a formula apărări în locul acesteia.

O altă critică supusă analizei se referă la încălcarea prezumției de legalitate a HCL nr. 291/2020, fiind ignorate dispozițiile acesteia. Prezumția de legalitate a actului administrativ se bazează, la rândul său, pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, astfel încât se poate concluziona că nerespectarea unui act administrativ emis, în baza legii, echivalează cu nerespectarea legii.

Modalitatea de interpretare a instanței de apel care a refuzat să analizeze și a negat practic realitatea juridică din speță, duce la un non-sens, pretinzându-se, pe de o parte, dovedirea reprezentării unei entități care nu mai există, dar pe care instanța stăruie a o menține ca parte în cauză, refuzând să recunoască, fără niciun temei legal, efectele HCL Sector 1 nr. 291/2020, iar, pe de altă parte, negându-se dreptul Primarului Sectorului 1 al Municipiului București de a formula apărări pentru această entitate, deși a preluat drepturile și obligațiile ei.

În plus, pe lângă subrogarea în drepturile și obligațiile Administrației Piețelor Sector 1, recurentul a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere faptul că asigurarea apărărilor în cauză prin Primarul Sectorului 1 al Municipiului București, atât în raport de cele anterior arătate, cât și a calității acestuia de inițiator al HCL Sector 1 nr. 291/2020, până la soluționarea definitivă a litigiului ce vizează anularea HCL, constituie nu numai un drept (ca urmare a subrogației intervenite), ci și o obligație de diligență, specifică părților de bună-credință.

Autorul căii de atac a mai arătat că, potrivit actelor care stăteau la baza organizării sale, respectiv art. I din Regulamentul de organizare și funcționare al Administrației Piețelor Sector 1, adoptat prin HCL Sector 1 nr. 166/2016 (regulament ce constituie Anexa 3 la HCL Sector 1 nr. 166/2016), Administrația Piețelor Sector 1 funcționa ca instituție publică subordonată Consiliului Local.

Potrivit art. 155 alin. (1) lit. d) și alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ "Primarul îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții:

d) atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor, de interes local;

(5) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. d), primarul:

a) coordonează realizarea serviciilor publice de interes local, prin intermediul aparatului de specialitate";

În concluzie, prin raportare la dispozițiile art. 39 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., contrar reținerilor instanțelor anterioare, recurentul-pârât a solicitat Înaltei Curți să ia act de faptul că, în speță, a intervenit subrogația Primarului Sectorului 1 al Municipiului București prin aparatul de specialitate în toate drepturile și obligațiile Administrației Piețelor Sector 1, precum și de faptul că a avut loc transmiterea calității procesuale, context în care se impune admiterea recursului formulat, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

C. Apărarea intimatei

Intimata-reclamantă A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate.

Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-reclamantă.

D. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de soluționare a recursului

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 din C. proc. civ.

Prin rezoluția din 22 august 2022 s-a fixat termen la data de 3 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

E. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Recurentul-pârât SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, PRIN PRIMAR, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR SECTOR 1 BUCUREȘTI și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurentul-pârât consideră că soluția de respingere a apelului formulat împotriva încheierii din 14 aprilie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, este nelegală, întrucât analiza efectuată cuprinde motive contradictorii. Totodată, apreciază că soluția a fost dată cu interpretarea eronată a efectelor suspendării, a naturii transmisiunii care a operat în speță și cu ignorarea hotărârii irevocabile prin care a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării HCL Sector 1 nr. 291/2020.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât a invocat, în esență, o încălcare de către instanța de apel a regulilor de procedură, în ceea ce privește soluția pronunțată la termenul din 14 aprilie 2021 de către Tribunalul București, de respingere a cererii de introducere în cauză a Sectorului 1 al Municipiului București, prin Primar.

Contrar celor susținute de către recurent prin motivele de recurs, se constată că instanța de apel a dat o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor art. 38 și art. 39 din C. proc. civ., nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488, alin. (1) pct. 5 din același cod.

Astfel, potrivit art. 38 din C. proc. civ., calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional, ca urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății.

Art. 39 C. proc. civ. reglementează situația procesuală a înstrăinătorului și a succesorilor săi.

Conform alin. (1) al acestui articol, dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între părțile inițiale.

Potrivit acestor dispoziții legale judecata va continua între părțile inițiale, în situația în care dreptul litigios s-a transmis prin acte între vii, cu titlu particular, în cursul procesului.

Introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular, din oficiu sau la cererea uneia din părțile inițiale, a succesorilor universali ori cu titlu universal ai acestora sau din inițiativa dobânditorului cu titlu particular însuși este o instituție procesuală de sine stătătoare, care nu se identifică cu niciuna dintre formele de intervenție a terților în proces și ca urmare poate interveni în orice moment al procesului, deci, inclusiv în căile de atac.

Acest punct de vedere a fost subliniat chiar de către instanța supremă, care în cuprinsul Deciziei nr. 4/2020 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat faptul că, verificând jurisprudența instanțelor naționale, se constată că aceasta a recunoscut, în mod cvasiunanim, posibilitatea transmiterii calității procesuale, indiferent de stadiul procesual, deci, inclusiv în căile de atac, ca urmare a facultății părților de a dobândi sau transmite drepturi chiar în cursul procesului și tocmai în legătură cu pretențiile deduse judecății.

Potrivit jurisprudenței, persoana care dobândește drepturi sau și-a asumat obligații în legătură cu pretențiile deduse judecății va deveni parte în procesul civil.

Din practica constantă a instanțelor naționale rezultă că art. 39 din C. proc. civ. vizează modul de realizare a substituirii procesuale a părții care a transmis dreptul prin acte cu titlu particular și, fie că acest lucru se realizează din inițiativa dobânditorului cu titlu particular, fie că o cerere de introducere în cauză a fost formulată de părțile inițiale sau de succesorii lor universali sau cu titlu universal, nu au fost aplicate de niciuna dintre instanțe instituții precum intervenția voluntară, chemarea în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul ș.a.m.d.

Articolul 39 din C. proc. civ. vizează efectele transmiterii dreptului litigios în cursul procesului prin acte juridice cu titlu particular.

Actul juridic cu titlu particular privește transmiterea unui drept subiectiv civil privit individual (ut singuli), putând fi reprezentat, spre exemplu, de un contract de vânzare, contract de donație, legat al unor bunuri determinate etc. Actul juridic cu titlu particular poate fi încheiat între vii - inter vivos (efectele juridice producându-se independent de moartea autorului) - sau pentru cauză de moarte - mortis causa (efectele juridice realizându-se exclusiv în momentul și sub condiția morții autorului).

C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, distinge, în cazul înstrăinării dreptului litigios printr-un act juridic cu titlu particular, între ipoteza înstrăinării între vii și cea a înstrăinării pentru cauză de moarte, fără a prezenta relevanță caracterul gratuit sau oneros al înstrăinării.

Recurentul-pârât din prezenta cauză susține faptul că instanța de apel a făcut confuzie între momentul la care s-au produs efectele HCL Sector 1 nr. 291/2020 (subrogația Primarului Sectorului 1 prin aparatul de specialitate în toate drepturile și obligațiile Administrației Piețelor Sector 1 și preluarea calității procesuale a Administrației Piețelor Sector 1) și momentul la care instanța ia cunoștință de producerea acestor efecte, care nu este același cu cel al producerii lor.

În accepțiunea recurentului, este vorba de ipoteza unei transmisiuni echivalente cu cea produsă "pentru cauză de moarte", entitatea chemată inițial în judecată încetând să existe anterior soluționării cauzei în primă instanță.

Față de argumentele prezentate, recurentul apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., potrivit cărora "judecata va continua cu succesorul universal (...)", dispoziții ce au caracter imperativ. Aceste prevederi legale nu fac referire la vreun drept al instanței de a decide dacă operează sau nu transferul calității procesuale, ceea ce înseamnă că instanța este numai în măsură să ia act de acest transfer.

Atâta timp cât desființarea unei persoane juridice produce efecte similare decesului unei persoane fizice și anume încetarea existenței persoanei, în opinia autorului căii de atac, dispozițiile art. 39 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. se aplică și în cazul persoanelor juridice desființate, pentru identitate de rațiune.

Critica este nefondată, întrucât sunt aplicabile dispozițiile art. 39 alin. (1) teza I din C. proc. civ. ("Dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între părțile inițiale").

Regimul juridic al personalității, respectiv al persoanelor fizice/juridice face obiectul dreptului comun - reglementat de C. civ.

Relevant este regimul încetării existenței persoanei, regim pe care dreptul comun îl reglementează diferit în cazul celor două categorii de persoane, persoana juridică, respectiv persoana fizică. Astfel, în ceea ce privește persoana juridică, relevante sunt prevederile art. 244 și art. 251 din C. civ. potrivit cărora "(1) Persoanele juridice înființate de către autoritățile publice centrale sau locale, nesupuse dizolvării, pot fi desființate prin hotărârea organului care le-a înființat.

(2) În acest caz, dacă organul competent nu a dispus altfel, drepturile și obligațiile persoanei juridice desființate se transferă persoanei juridice dobânditoare, proporțional cu valoarea bunurilor transmise acesteia, ținându-se însă seama și de natura obligațiilor respective".

În schimb, în ceea ce privește persoana fizică, a cărei calitate de a fi subiect individual de drept este dată de capacitatea de folosință, noțiune care semnifică aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi și obligații, relevante sunt dispozițiile art. 35 din C. civ. potrivit cărora "capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia".

În situația în care, în cursul procesului, are loc o transmisiune a calității procesuale pentru una dintre părți, indiferent de stadiul procesual (primă instanță ori cale de atac) sau de calitatea părții (reclamant, pârât, apelant sau intimat, deopotrivă reclamant sau pârât în primă instanță), se impune ca, la solicitarea succesorului, formulată printr-o cerere înaintată la dosar, să se ia act de transmitere și să se dispună în sensul în care cesionarul să fie introdus drept parte în dosar.

Potrivit art. 479 din C. proc. civ., instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu.

Deși cel mai semnificativ și caracteristic efect al apelului este efectul devolutiv, ce constă într-o reînnoire sau reeditare a judecății pricinii în fond, astfel că problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel, trebuie subliniat că, totuși, caracterul devolutiv al apelului nu este unul absolut, el fiind limitat de două reguli restrictive exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) și tantum devolutum quantum judicatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat).

Principiul tantum devolutum quantum apellatum dă expresie unei limitări a efectului devolutiv al apelului, unei reguli restrictive în privința devoluțiunii ori transmiterii cauzei către instanța de apel.

Această regulă restrictivă stabilește că pricina se transmite către instanța superioară, spre a fi din nou judecată, doar în măsura sau în limitele în care activitatea instanței inferioare a fost criticată.

Analizând apelul formulat împotriva încheierii din 14 aprilie 2021 a Tribunalului București, Curtea de Apel București a reținut, în mod corect, că atât la momentul analizei pretinsei calități de succesor în drepturi a Sectorului 1 al Municipiului București prin Primar față de Administrația Piețelor Sector 1 (14.04.2021), cât și la momentul pronunțării sentinței, HCL nr. 291/04.12.2020, ce prevedea respectiva transmitere, avea efectele suspendate conform sentinței civile nr. 2071/2021 din 30 martie 2021 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal (dosar nr. x/2020). În acest context, instanța de apel a validat soluția dată de instanța de fond, care nu putea să dea prioritate voinței exprimate de părți, cu ignorarea efectelor hotărârii judecătorești.

Astfel, s-a reținut că hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane, conform art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., în condițiile în care stabilește o realitate juridică, contrar aserțiunilor apelantei. Mai mult, în interpretarea noțiunii de "terț" în sensul garantării principiului stabilității juridice, intră și orice autoritate publică, care este obligată să țină cont de efectele de opozabilitate pe care le produce o hotărâre constitutivă/declarativă de drepturi. Este adevărat că, terțul care nu a fost parte, poate face dovada contrară cu privire la respectivele raporturi juridice, însă în speță, terțul (reclamanta) nici măcar nu a invocat o altfel de situație juridică contrară suspendării efectelor hotărârii respective, cu atât mai puțin să dovedească că aceasta nu ar fi operat.

Referitor la susținerea potrivit căreia efectele HCL nr. 291/04.12.2020, cât privește transmisiunea drepturilor și obligațiilor (inclusiv procesuale) între Sectorului 1 al Municipiului București prin Primar și Administrația Piețelor Sector 1 erau deja produse, pentru motivul că s-a încheiat anterior procesul-verbal de predare-primire înregistrat sub nr. x/03.02.2021, instanța de prim control judiciar a reținut că apelanta face o interpretare eronată a momentului producerii efectelor. A reținut că în timpul unui litigiu pendinte, efectele de transmisiune de drepturi și obligații procesuale nu se produc, cu privire la cadrul procesual, prin simpla manifestare de voință a părților, necomunicată instanței sau părților adverse, ci doar de la momentul la care instanța a constatat transmiterea, în condițiile art. 39 din C. proc. civ.. Până la acel moment, suspendarea efectelor actului de transmitere a drepturilor și obligațiilor (fie cu titlu particular, fie cu titlu universal), printr-o hotărâre judecătorească, împiedică instanța în fața căreia se judecă litigiul să constatate, în limitele devoluate în litigiul respectiv, transmisiunea drepturilor/obligațiilor litigioase. Interpretarea contrară ar fi evident absurdă, din moment ce ar da prioritate voinței părților, încă neadusă la cunoștința instanței, față de efectele obligatorii (inclusiv pe aspectul opozabilității față de terți, instituții publice) ale unei hotărâri judecătorești de suspendare a unei transmiteri patrimoniale.

Curtea de Apel București a constatat că este, de asemenea, eronat argumentul că în acest fel s-ar fi acordat unei hotărâri de suspendare a HCL nr. 291/04.12.2020 efectele unei hotărâri de anulare. Faptul că anularea are efecte mai puternice (inclusiv retroactive) nu poate lipsi de conținut suspendarea efectelor actului administrativ, ce vizează exact blocarea producerii efectelor care nu s-au produs deja. Or, în speță, transmisiunea drepturilor litigioase, în condițiile legii, și constatarea transmiterii calității procesuale nu avusese loc, astfel încât nu putea avea loc, la acel moment, în temeiul unui act ale cărui efecte fuseseră suspendate de instanța judecătorească. Instanța de apel a mai reținut că, implicit, în mod corect Tribunalul București a respins solicitarea de introducere în cauză a Sectorului 1 a Municipiului București, prin Primar, astfel că nu se pune problema niciunei nelegale citări a acestuia (în continuare) sau a afectării dreptului său la apărare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte reține că dezlegările instanței de apel s-au încadrat în limitele procesuale proprii căii de atac, privind ceea ce s-a supus judecății la prima instanță și ceea ce s-a apelat, potrivit art. 477 și art. 478 din C. proc. civ.

Chiar și pentru ipoteza în care s-ar reține că, la data pronunțării sentinței civile nr. 2071/2021 din 30 martie 2021 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, efectele Hotărârii HCL Sector 1 nr. 291/04.12.2020 s-au produs deja, este evident faptul că secția a VI-a civilă a Tribunalului București nu putea emite, la momentul soluționării cererii de introducere în cauză, niciun fel de apreciere cu privire la temeinicia soluției pronunțate de secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Nu există nicio pârghie procesuală care să permită unui complet, care nu este de control judiciar, să evalueze legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești pronunțate de către un complet dintr-o altă secție a aceleiași instanțe de judecată. Așadar, la data de 14 aprilie 2021, secția a VI-a civilă a Tribunalului București nu putea proceda decât la observarea celor dispus