ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2457/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a civilă, la data de 16 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Societatea "A." S.R.L. Sibiu a chemat în judecată pe pârâtele B. și B.., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună: obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.162.120,50 RON, reprezentând contravaloarea a 5 facturi neachitate în termen, și anume: factura seria x nr. x/14.11.2017, în valoare de 150.232,79 RON inclusiv TVA; factura seria x nr. x/14.11.2017, în valoare de 16.660 RON inclusiv TVA; factura seria x nr. x/14.11.2017, în valoare de 321.589,50 RON inclusiv TVA; factura seria x nr. x/14.11.2017, în valoare de 528.777,18 RON inclusiv TVA; factura seria x nr. x/14.11.2017, în valoare de 144.861,03 RON inclusiv TVA, precum și obligarea pârâtelor la plata unor penalități de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere aferente sumei de 1.162.120,50 RON, calculate de la data scadenței (15.11.2017) și până la data plății efective (precizând, că la data promovării cererii, 15.10.2020, penalitatea se ridica la nivelul sumei de 618.829,16 RON); cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Pârâtele B. și ICM SpA au formulat întâmpinare, prin care au invocat inadmisibilitatea cererii de obligare a lor la plata prețului lucrărilor executate de reclamantă și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

La termenul de judecată din 18.05.2021, instanța a calificat inadmisibilitatea cererii de plată a prețului drept apărare de fond, a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei B., invocată din oficiu și a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 1834 din 30 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București – secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. și B..

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, reclamanta Societatea "A." S.R.L.

Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 313A/2022 din 23 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a admis apelul declarat de apelanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1834/30.06.2021, pronunțate de Tribunalul București – secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele B. și ICM SpA, și a înlăturat considerentele menționate la pct. IV din cuprinsul sentinței apelate; a menținut soluția cuprinsă în dispozitivul sentinței.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamanta Societatea "A." S.R.L. Sibiu, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reformarea sentinței civile nr. 1834/2021, pronunțate la data de 30.06.2021 de către Tribunalul București – secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020 și rejudecarea procesului în fond.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a relevat considerente privind încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material în primul ciclu procesual și a criticat decizia recurată pentru încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel, invocând, în esență, următoarele motive de recurs, astfel cum acestea au fost structurate de recurentă la secțiunea B a cererii de recurs:

Instanța de apel în mod eronat a menținut soluția primei instanțe, câtă vreme a eliminat considerentele care au stat la baza soluției pronunțate de către prima instanță, întrucât considerentele eliminate au servit drept temei primei instanțe pentru respingerea acțiunii acesteia.

Totodată, susține recurenta-reclamantă, instanța de apel nu a provocat o nouă judecată asupra fondului, instanța nestatuând în fapt și în drept, astfel cum prevede art. 476 alin. (1) C. proc. civ., ca efect devolutiv al căii de atac; instanța de apel a procedat la o judecată simplă, superficială, fără a avea în vedere toate probele din prima instanță, fără a avea propriile considerente, fără a înlocui considerentele primei instanțe ce au fost anulate și fără aplicarea corectă a normelor legale de drept material cu privire la probe și la prescripția extinctivă.

Recurenta- reclamantă consideră că soluția de înlăturare a considerentelor criticate și înlocuirea acestora cu propriile considerente ar trebui să fie în linie cu soluțiile ce pot fi dispuse de instanțele de judecată în cazul admiterii apelului.

Corelativ, în ceea ce privește recursul promovat, susține că, în cazul admiterii recursului, soluția va fi de casare a hotărârii recurate și, în rejudecare, înlocuirea acestor considerente cu propriile considerente, care să servească drept temei al soluției ce va fi pronunțate și va constitui, în mod definitiv, dispozitivul hotărârii astfel pronunțate.

Concluzionând pe acest aspect, recurenta- reclamantă arată că, în speță, intervine o situație complexă în drept, întrucât calea extraordinară de atac introdusă nu vizează exclusiv considerentele primei instanțe ori lipsa considerentelor instanței de apel, ci impactul acestora, respectiv, a lipsei acestora asupra soluției, soluție care nu este consolidată de "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția", ce sunt obligatoriu, imperativ, a fi cuprinse în hotărârea judecătorească, conform art. 425 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

În final, recurenta-reclamantă menționează instanței de control judiciar faptul că recursul său, cale extraordinară de atac este întru totul admisibilă, iar soluția trebuie să fie în raport de considerentele proprii ale instanței de recurs, instanță de control judiciar, și fără menținerea soluțiilor nelegale, netemeinice, ale instanței de fond și ale instanței de apel, care nu au un fundament. Astfel, redarea de către instanța de judecată a unor considerente de ordin general, fără particularizare la speță, fundamentează, în realitate, o decizie nemotivată a instanței de apel, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar, situație de natură să atragă casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, la data de 12.05.2022, sub nr. x/2020.

Intimata- pârâtă B.. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 07 iulie 2022, prin care a invocat: excepția inadmisibilității petitului nr. 4 din cererea de recurs, privind rejudecarea procesului în fond de către instanța de recurs; cu privire la motivul de recurs din secțiunea A, excepția inadmisibilității acestuia, deoarece, prin secțiunea A din cererea de recurs s-a criticat soluția dată de prima instanță în prezenta cauză, aceasta nefiind susceptibilă de recurs, conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. în măsura în care s-ar considera că motivele din cadrul secțiunii A vizează hotărârea instanței de apel, a invocat excepția nulității, pentru nemotivare și a invocat excepția inadmisibilității, deoarece, motivele invocate în susținerea secțiunii A din recurs nu au fost invocate prin apelul formulat în cauză, încălcându-se, astfel, dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs din secțiunea B din cererea de recurs, a invocat excepția nulității acestui motiv de recurs și, pe cale de consecință, a solicitat anularea parțială a recursului, deoarece aspectele prezentate la secțiunea B din recurs nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pe care recurenta își întemeiază recursul.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, cu obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecată.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 22.08.2022 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 17 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Preliminar, în ce privește excepțiile invocate de intimata-pârâtă B.. prin întâmpinare, față de motivele de recurs din secțiunea A a cererii de recurs, Înalta Curte constată că aceste excepții nu se impun a fi analizate, având în vedere că motivele de recurs ce vor fi examinate sunt doar cele formulate de recurenta-reclamantă la secțiunea B. Aceasta, având în vedere precizarea recurentei, în sensul că motivul invocat la punctul A din cererea de recurs nu este un veritabil motiv de recurs, ci doar un preambul, pentru a face o trecere ușoară de la sentința instanței de fond la decizia recurată, iar motivele de recurs invocate se regăsesc la secțiunea B a cererii de recurs.

De asemenea, Înalta Curte constată că este nefondată și excepția nulității motivului de recurs formulat în cuprinsul secțiunii B a cererii de recurs, apreciind că aceste critici, astfel cum au fost dezvoltate în scris, pot fi încadrate în critici de nelegalitate, în sensul textului art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Însă, în ce privește motivul de casare căruia i se subsumează, deși recurenta-reclamantă l-a întemeiat, în drept, pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate, astfel cum au fost dezvoltate în scris, pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, se invocă încălcarea unor norme de procedură, iar nu a unor norme de drept material.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept în care poate fi încadrat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În esență, prin recursul promovat, recurenta-reclamantă a criticat modalitatea în care instanța de apel a procedat la valorizarea prescripției dreptului material la acțiune, desprinsă din considerentele sentinței civile nr. 1834/30.06.2021, a instanței de fond, și a pretins că în mod cu totul eronat instanța de apel a menținut soluția primei instanțe câtă vreme a eliminat considerentele care au stat la baza soluției pronunțate de către prima instanță, întrucât considerentele eliminate au servit drept temei pentru respingerea acțiunii.

Critica este nefondată.

Apelul este calea ordinară de atac de reformare, prin care, se realizează, de regulă, în procesul civil, principiul dublului grad de jurisdicție, adică, o a doua judecată de fond, instanța de apel statuând și în fapt, cât și în drept. Instanța de apel verifică soluția din perspectiva legalității și a temeiniciei.

Acest efect devolutiv are două limite raționale: tantum devolutum, quantum apellatum (art. 477 C. proc. civ..), adică instanța de apel rejudecă în fapt și în drept ceea ce apelantul a înțeles să atace din hotărârea primei instanțe, și tantum devolutum, quantum iudicatum (art. 478 C. proc. civ..), respectiv instanța de apel, fiind o instanță care efectuează o nouă judecată de fond, exercită și controlul judiciar complet, în fapt și în drept asupra a ceea ce a hotărât prima instanță și, din acest motiv, instanța de apel, în principiu, nu poate fi pusă în situația de a soluționa cereri care nu au fost formulate în fața primei instanțe.

Plecând de la aceste considerații de ordin teoretic și raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată, așa cum corect a semnalat și instanța de apel, că, prin sentința pronunțată de instanța de fond, obiect al apelului, s-a dispus doar admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei A. S.R.L., și subsecvent admiterii acestei excepții, respingerea cererii de chemare în judecată formulate.

Din cuprinsul sentinței, s-a constatat că instanța de fond nu s-a limitat doar la analizarea acestei excepții și la a expune considerentele pentru care a apreciat că este întemeiată, astfel cum au fost acestea redate la pct. III din hotărâre, ci, în continuare, la punctul IV. cu denumire marginală "Asupra cererii de chemare în judecată" instanța de fond a prezentat argumentele privind fondul cauzei și raportul juridic litigios pentru care a considerat neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata prețului menționat în cuprinsul facturii fiscale nr. x/14.11.2017.

Or, excepția prescripției este o excepție de fond, absolută care obligă instanța, în cazul admiterii ei, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului.

Astfel fiind, în speță, față de aceste prevederi legale și contrar susținerilor recurentei- reclamante, instanța de apel, în mod corect, a constatat că prima instanță a încălcat prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. atunci când, deși a admis excepția prescripției, în continuare a cercetat și fondul cauzei, deși o asemenea analiză nu mai era utilă, având în vedere efectul admiterii excepției prescripției, care împiedică cercetarea în fond a cauzei.

Apelul a fost analizat în limitele efectului devolutiv, determinate de ceea ceea s-a judecat, potrivit prevederilor art. 478 alin. (1) C. proc. civ., și în raport de aspectele care, în mod concret, au fost criticate în cererea de apel.

Împrejurarea că, potrivit prevederilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ. apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, nu are semnificația faptului că judecătorul ar putea sau ar trebui să își însușească toate considerentele instanței de fond, inclusiv acelea de prisos, cum în mod nefondat pretinde recurenta-reclamantă, căci, în caz contrar, ar încălca principul tantum devolutum quantum judicatum (adică, nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat).

Drept consecință, în mod legal s-a apreciat că trebuie înlăturate, conform art. 461 alin. (2) C. proc. civ., acele considerente prin care s-a statuat asupra netemeiniciei pretențiilor deduse judecății ce ar putea fi valorificate cu autoritate de lucru judecat.

De asemenea, contrar susținerilor recurentei, soluția de înlăturare a acestor considerente este "în linie", conformă, cu soluția dispusă de instanța de judecată în cazul admiterii apelului, căci, constatând legalitatea soluției de admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel, chiar dacă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a menținut soluția cuprinsă în dispozitivul sentinței, fiind înlăturate doar acele considerente de prisos, care priveau fondul cauzei.

O cale de atac îndreptată împotriva dispozitivului unei hotărâri vizează, întotdeauna, și considerentele decizorii pe care acesta se fundamentează, ceea ce nu înseamnă că instanța de control judiciar, învestită în aceste limite, ar putea vreodată ca, menținând dispozitivul hotărârii atacate, să admită acea cale de atac, pentru unicul motiv că nu și-a însușit toate motivele de fapt și de drept reținute de prima instanță, ci le-a eliminat pe acelea care au fost de prisos.

Este total nefondată susținerea recurentei- reclamante că în mod eronat instanța de apel a menținut soluția primei instanțe, câtă vreme a eliminat considerentele care au stat la baza soluției pronunțate de către aceasta, deși acele considerente au servit drept temei primei instanțe pentru respingerea acțiunii și, astfel, în opinia recurentei, dacă acțiunea nu ar fi fost respinsă, dreptul său material la acțiune nu ar fi fost prescris, conform interpretării per a contrario a prevederilor art. 2539 alin. (2) C. civ.

De altfel, printr-o asemenea susținere, recurenta-reclamantă critică decizia recurată sub aspectul neadoptării unei soluții procedurale neprevăzute și nepermise de lege, create de aceasta iar, a accepta soluția propusă de recurentă, în această modalitate, înseamnă a institui un mijloc și o posibilitate vădit nelegale de întrerupere a cursului prescripției.

În fine, Înalta Curte constată nefondate și susținerile privind nemotivarea hotărârii și care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în mod nelegal pretinzând recurenta-reclamantă că instanța de apel a procedat la o judecată simplă, superficială, fără a avea în vedere toate probele din prima instanță, fără a avea propriile considerente și fără a înlocui considerentele primei instanțe, ce au fost anulate.

Din cuprinsul hotărârii recurate, rezultă exact contrariul: instanța de apel a expus motivarea în fapt care a determinat-o să ajungă la soluția înlăturării considerentelor care priveau fondul cauzei, indicând, totodată, și temeiul de drept al acestei soluții, fiind, deci, respectate și cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Având în vedere toate cele reținute mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, iar motivele invocate de recurenta-reclamantă nu justifică casarea acesteia, recursul fiind nefondat și urmează a fi respins.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. a cheltuielilor de judecată, echivalentul în RON al sumei de 4.250 Euro, la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând onorariul de avocat, conform documentelor justificative aflate la dosarul de recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 313A/2022 din 23 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București– secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta- reclamantă A. S.R.L. să plătească intimatei- pârâte B. echivalentul în RON al sumei de 4.250 Euro, la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2022.