ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2008/2024

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub nr. x/2/2022 la data de 18.05.2022, reclamanta A S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtele B S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet de Insolvență C, și D S.A., acțiune în anularea sentinței arbitrale nr. 25 din 14.04.2022, pronunțată în dosarul arbitral nr. x/2020 de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, solicitând anularea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de arbitrare formulată de B S.R.L., precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 13, art. 430, art. 432 și art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă sub nr. y/2/2022 la data de 18.05.2022, reclamanta D S.A. a formulat acțiune în anulare împotriva aceleiași sentințe arbitrale.

Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, constatând întrunite condițiile reglementate de art. 139 alin. (1) C. proc. civ., prin încheierea de ședință nr. 14F din 23 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. y/2/2022, a admis excepția conexității invocată din oficiu, fiind conexat dosarul nr. y/2/2022 la dosarul nr. x/2/2022, cel dintâi fiind trimis Curții de Apel București – Secția a V-a civilă, în vederea atașării la dosarul nr. x/2/2022.

II. Hotărârile pronunțate în cauză:

S-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de intervenție accesorie în favoarea pârâtei D S.A., formulată de către A S.R.L.

III. Recursurile declarate în cauză:

III. Împotriva sentinței civile nr. 30 din 03 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2/2022, au declarat recurs reclamantele A S.R.L. și D S.A.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Arată, după expunerea parcursului litigiului și a situației de fapt, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanța nu a avut în vedere argumentul esențial expus de reclamante, respectiv că Tribunalul Arbitral care a pronunțat sentința arbitrală nr. 11/2019 a stabilit explicit limitele învestirii, respectiv că nu a fost învestit cu analiza validității sau eficacității declarațiilor unilaterale de reziliere emise reciproc de B și D.

Așadar, arată că, dintr-o primă perspectivă, motivarea primei instanțe este incompletă: instanța nu a expus considerentele pentru care sentința arbitrală nr. 11/2019 ar beneficia de autoritate de lucru judecat cu privire la legalitatea/temeinicia declarațiilor de reziliere, deși Tribunalul Arbitral a reținut explicit că nu a fost învestit cu un capăt de cerere în acest sens.

În al doilea rând, conform recurentei-reclamante, considerentele reținute de instanță sunt contradictorii, având în vedere că, în secțiunea din sentința arbitrală nr. 11/2019, despre care instanța reține că ar avea autoritate de lucru judecat cu privire la validitatea declarațiilor de reziliere, se menționează exact opusul. Astfel, în prima parte a citatului, Tribunalul Arbitral statuează că atât reclamanta, ca lider al antreprenorului, cât și pârâta beneficiară D au decis și notificat celeilalte părți rezilierea acordului contractual nr. 10003/10.08.2015, însă apreciază că nu poate cerceta legalitatea și temeinicia deciziilor de reziliere ale părților și se limitează să constate existența lor și a efectelor ireversibile pe care acestea le-au produs în privința încetării contractului nr. 10003 din 10.08.2015; în ultima secțiune a citatului reprodus în sentința recurată, Tribunalul Arbitral reține că efectele juridice ale deciziilor de reziliere a acordului contractual nr. 10003/10.08.2015, din 26.10.2017 a antreprenorului și cu efecte din 09.11.2017, respectiv a beneficiarului D S.A. din 08.11.2017, cu efecte din 08.11.2017, sunt

cele prevăzute de art. 1552 alin. (4) C. civ., care dispune că declarația de reziliere este irevocabilă, prevenirea acestor efecte neputând avea loc decât în ipoteza în care declarațiile de reziliere ar fi fost desființate în urma parcurgerii unei proceduri legale.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că sentința recurată încalcă regimul instituției autorității de lucru judecat.

Arată că a demonstrat încălcarea ordinii publice prin sentința arbitrală nr. 25/2022, dat fiind că acest act jurisdicțional atribuie autoritate de lucru judecat sentinței arbitrale nr. 11/2019 și sentinței arbitrale nr. 11/2020, deși ambele hotărâri menționează explicit că tribunalele arbitrale nu au fost învestite să se pronunțe cu privire la valabilitatea sau eficacitatea declarațiilor de reziliere.

Consideră că soluția primei instanțe încalcă prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. și perpetuează eroarea realizată și de Tribunalul Arbitral, nu are în vedere obiectul judecății și nu observă chestiunile litigioase care au fost dezlegate prin hotărârile arbitrale anterioare, ignorând cu desăvârșire limitele învestirii determinate explicit în sentința arbitrală nr. 11/2019 și sentința arbitrală nr. 11/2020.

În opinia recurentei, întinderea efectelor hotărârii arbitrale reprezintă o chestiune de ordine publică, întrucât asigură siguranța circuitului civil. Ca atare, sentința civilă nr. 30/03.03.2023, prin care s-a constatat că sentința arbitrală nr. 25/2022 nu încalcă ordinea publică, a fost pronunțată cu încălcarea art. 430 și art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Totodată, consideră că aplicarea greșită în speță a instituției autorității de lucru judecat a condus la încălcarea dreptului la apărare al reclamantei și a principiului contradictorialității, reglementate de art. 13 și art. 14 C. proc. civ., precum și de art. 3 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată recurenta-reclamantă că Tribunalul Arbitral învestit cu soluționarea dosarului arbitral nr. x/2020 a încălcat dreptul său și al D la apărare, prin respingerea ca inadmisibile a unor apărări de fond, respectiv cele care vizau valabilitatea și eficacitatea declarațiilor de reziliere emise de D și B, apreciindu-se că aceste apărări nu pot fi invocate în condițiile existenței sentinței arbitrale nr. 11/2019 și a sentinței arbitrale nr. 11/2020, care ar fi tranșat cu autoritate de lucru judecat chestiunea legalității încetării acordului contractual.

Apreciază că această soluție contravine prevederilor de principiu ale art. 13 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează dreptul la apărare, precum și dreptului la un proces echitabil.

În al doilea rând, învederează că chestiunea nevalabilității/ineficacității declarațiilor de reziliere nu a fost tranșată nici în cadrul dosarului arbitral nr. 141/2017, nici în cadrul dosarului arbitral nr. x/2019, fiind reținut explicit că aceste aspecte nu formează obiectul învestirii instanțelor arbitrale și că nu formează obiectul analizei.

În drept, recursul de întemeiază pe dispozițiile art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ, art. 13, art. 430, art. 432 și art. 608 lit. h) C. proc. civ.

În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.

În motivare, după expunerea situației de fapt și a litigiilor purtate între părți, a învederat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind încălcate prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Conform recurentei-reclamante, constatarea Curții de Apel București din sentința civilă nr. 30/03.03.2023, în sensul existenței efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 11/2019, este eronată, întrucât Tribunalul Arbitral nu a fost învestit în dosarul nr. x/2017 să se pronunțe cu privire la rezilierea acordului contractual.

Chiar dacă în sentința arbitrală nr. 11/14.03.2019 se menționează că acordul contractual nr. 10.003/10.08.2015 a încetat la data de 8/9.11.2017, ca urmare a declarațiilor de reziliere ale ambelor părți, nu se poate reține că aceste considerente ar avea autoritate de lucru judecat, câtă vreme ele nu tranșează o chestiune litigioasă, cu care tribunalul arbitral sau orice instanță să fi fost învestite. Această problematică nu s-a pus în dezbaterea părților în dosarul nr. x/2017 și nu se bucură de autoritate de lucru judecat.

În susținerea acestei critici, recurenta-reclamantă face referire la soluțiile pronunțate de Tribunalul Mehedinți și de Curtea de Apel Craiova în dosarul x/101/2017, la adresa Ministerului Fondurilor Europene AMDGPEIM nr. x/27.08.2018, comunicată Tribunalului Mehedinți în dosarul nr. x/101/2017, referitoare la efectele notificărilor de reziliere transmise de B, la minuta întâlnirii de management din data de 06.11.2017, la prevederile din Ghidul de utilizare a Contractelor FIDIC, învederând că acordul contractual a continuat prin acte adiționale ce nu au fost contestate de reclamantă, finalizându-se prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 10988/09 august 2019 și procesul-verbal de recepție finală nr. 25066/15.09.2020.

În drept, recursul de întemeiază pe dispozițiile art. 613 alin. (4) coroborat cu art. 483 și următoarele C. proc. civ.

În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.

IV. Apărările formulate:

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefondate, a recursurilor și obligarea recurentelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

V. Soluția instanței de recurs:

Analizând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este legală, iar recursurile sunt nefondate.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă A a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în vreme ce recurenta-reclamantă D S.A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a fost invocată, în esență, greșita respingere de către prima instanță a motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., prin care s-a criticat reținerea prin sentința arbitrală atacată a autorității de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 11/14.03.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Sub un prim aspect, deși recurentele-reclamante au invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce privește situația când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, niciuna dintre ele nu a indicat vreo dispoziție de drept material care să fi fost nesocotită de către prima instanță. În realitate, recurentele-reclamante au invocat încălcarea prevederilor 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., din perspectiva greșitei aplicări a dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., ce reglementează autoritatea de lucru judecat, precum și a încălcării dreptului la apărare și la un proces echitabil. Or, toate aceste chestiuni pun în discuție nereguli procedurale, care pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce vizează situația când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Prin urmare, exceptând criticile aduse de către recurenta-reclamantă A din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., toate celelalte critici aduse de către recurente vor fi analizate subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prima critică adusă de către recurenta-reclamantă A, subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., valorifică o pretinsă motivare insuficientă și contradictorie a primei instanțe. Critica este nefondată.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cercetând cuprinsul sentinței recurate, Înalta Curte constată că au fost expuse toate argumentele care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, arătându-se în mod clar care sunt motivele pentru care s-a reținut incidența autorității de lucru judecat.

Deopotrivă, prima instanță a răspuns criticii reclamantei referitoare la lipsa autorității de lucru judecat prin raportare la limitele învestirii tribunalului arbitral în dosarul nr. x/2018, arătând că esențial este că în acel dosar s-a analizat chestiunea rezilierii, chiar și pe cale incidentală.

Prin urmare, s-a oferit răspuns susținerii părții, iar simpla nemulțumire cu privire la conținutul acestui răspuns și dezacordul părții raportat la opinia exprimată de instanță nu se pot circumscrie unui viciu de motivare a hotărârii judecătorești.

Deopotrivă, nu se verifică nici existența unor considerente contradictorii în cuprinsul sentinței recurate. Din chiar modul în care a fost formulată această critică reiese că recurenta-reclamantă A nu invocă existența unor considerente contradictorii, care se exclud reciproc din punct de vedere al logicii, ci își manifestă nemulțumirea cu privire la opinia instanței referitoare la existența autorității de lucru judecat. Or, această critică nu poate fi subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci urmează a fi analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește respingerea de către prima instanță a motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., prin intermediul căruia s-a criticat reținerea prin sentința arbitrală atacată a autorității de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 11/14.03.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte observă că au fost formulate critici de către ambele recurente, critici care, astfel cum s-a argumentat, se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ce vizează situația când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acestor critici, care au un conținut similar în cuprinsul celor două recursuri, li se va răspunde printr-un considerent comun, Înalta Curte constatând caracterul lor nefondat.

Prin cererea de arbitrare ce a format obiectul dosarului arbitral nr. x/2020, soluționat prin sentința arbitrală nr. 25/14.04.2022, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, ce formează obiectul acțiunii în dosarul de față, B S.R.L. a solicitat obligarea D S.A. la plata unor sume de bani reprezentând contravaloarea unor lucrări executate în temeiul acordului contractual nr. 10.003/10.08.2015.

Observă instanța de recurs că între părțile litigante s-a derulat, anterior, un alt proces, ce a format obiectul dosarului nr. x/2017, soluționat prin sentința arbitrală nr. 11/14.03.2019, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Din cuprinsul acestei sentințe arbitrale reiese că aceasta a soluționat cererea B de obligare a D S.A. la plata unor sume de bani reprezentând costuri suplimentare, datorate în baza aceluiași acord contractual nr. 10.003/10.08.2015.

În cuprinsul sentinței arbitrale nr. 11/14.03.2019, rămasă definitivă, s-a reținut că ambele părți contractante au notificat rezilierea acordului contractual nr. 10.003/10.08.2015, precum și că, în lipsa unui capăt de cerere prin care să se conteste validitatea rezilierii, nu poate fi analizat acest aspect. Deopotrivă, a reținut tribunalul arbitral că, oricum, ar rămâne producătoare de efecte declarația de reziliere notificată de pârâtă reclamantei la data de 08.11.2017, cu privire la care, de asemenea, nu a fost învestit în privința legalității și temeiniciei. Astfel, s-a concluzionat în sensul că tribunalul arbitral se limitează să constate existența și efectele ireversibile ale declarațiilor de reziliere în ceea ce privește încetarea contractului nr. 10.003/10.08.2015.

Deopotrivă, la pagina 61 a sentinței arbitrale nr. 11/14.03.2019 s-a reținut în mod expres că la data de 8/9.11.2017 a încetat acordul contractual nr. 10.003/10.08.2015, ca urmare a declarațiilor și notificărilor de reziliere a acestuia de către părți.

Reține Înalta Curte că, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

În continuare, art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, statuând în sensul că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

După cum reiese din cuprinsul acestor prevederi legale, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune că ceea ce s-a statuat printr-o hotărâre anterioară trebuie să se ia în considerare într-un litigiu ulterior, atât timp cât are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Înalta Curte constată că în mod legal prima instanță a respins motivul de anulare întemeiat pe interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept procesual privind efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Este evident că între cele două litigii arbitrale există o legătură, ambele având ca obiect pretenții izvorâte din acordul contractual nr. 10.003/10.08.2015. Atât timp cât prin prima sentință arbitrală pronunțată, respectiv prin sentința nr. 11/14.03.2019, s-a reținut în mod expres că acordul contractual nr. 10.003/10.08.2015 a încetat prin reziliere, acest aspect se impune cu autoritate de lucru judecat într-un litigiu ulterior, ce vizează prezenții formulate în temeiul aceluiași contract, neputând fi contrazis, întrucât s-ar ajunge ca, prin două hotărâri succesive, să se rețină aspecte incompatibile (încetarea, respectiv subzistența aceluiași contract).

În esență, încetarea prin reziliere a acordului contractual nr. 10.003/10.08.2015 reprezintă o chestiune litigioasă, dezlegată în mod definitiv prin sentința arbitrală nr. 11/14.03.2019, astfel că nu mai poate fi repusă în discuție într-un litigiu ulterior.

Împrejurarea invocată de către recurentele-reclamante, respectiv neanalizarea de către tribunalul arbitral care a pronunțat sentința nr. 11/14.03.2019 a valabilității și eficacității declarațiilor de reziliere, pe motivul neînvestirii sale în acest sens, nu este de natură a înlătura autoritatea de lucru judecat. În dosarul nr. x/2017, soluționat prin sentința arbitrală nr. 11/14.03.2019, pârâta D S.A. și intervenienta accesorie în favoarea acesteia, A, aveau obligația de a formula toate apărările socotite relevante, inclusiv de a contesta, în cazul în care apreciau necesar, valabilitatea și eficacitatea declarațiilor de reziliere. În lipsa învestirii sale cu astfel de solicitări, tribunalul arbitral a statuat în sensul că a operat rezilierea acordului contractual, iar o concluzie contrară nu ar mai putea fi reținută într-un litigiu ulterior. Autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie în ipoteza în care ar putea fi înlăturată prin simpla invocare de către una dintre părți a unor apărări și argumente noi, care nu au fost valorificate în litigiul inițial.

Mai reține Înalta Curte că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este destinat a asigura evitarea riscului apariției unor contradicții între considerentele hotărârilor. În prezenta cauză, dacă nu ar opera efectul pozitiv al autorității de lucru judecat produs de sentința arbitrală nr. 11/14.03.2019, s-ar putea ajunge la situația în care, ulterior emiterii declarațiilor de reziliere, contractul să fie socotit, printr-o hotărâre definitivă, ca fiind reziliat, iar, printr-o altă hotărâre, să fie socotit în vigoare. Or, tocmai evitarea unei astfel de situații a fost avută în vedere de către legiuitor prin reglementarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Pe cale de consecință, în mod legal prima instanță a socotit nefondat motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., sub aspectul reținerii de către tribunalul arbitral a autorității de lucru judecat.

În atare context, sunt nefondate și criticile recurentei-reclamante A referitoare la încălcarea dreptului său la apărare, a principiului contradictorialității și a dreptului la un proces echitabil. Atât timp cât s-a reținut în mod corect existența autorității de lucru judecat, apărările reclamantelor din prezenta cauză nu mai puteau fi valorificate pentru reținerea unei situații contrare celei rezultate din sentința arbitrală nr. 11/2019.

În ceea ce privește referirile recurentei-reclamante A la sentința arbitrală nr. 11/2020, acestea nu pot fi luate în considerare, în condițiile în care prima instanță nu a soluționat acțiunea în anulare și prin raportare la existența autorității de lucru judecat a acestei sentințe, iar recurenta-reclamantă nu a adus critici subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din această perspectivă.

Nu în ultimul rând, excedează limitelor controlului instanței de recurs argumentele aduse de către recurenta-reclamantă D S.A. cu privire relevanța unor probe din care ar rezulta continuarea acordului contractual, acestea fiind chestiuni de temeinicie, iar nu de legalitate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele-reclamante A S.R.L. și D S.A. împotriva sentinței civile nr. 30 din 03 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Văzând aceste dispoziții legale, precum și faptul că recurentele-reclamante au pierdut procesul prin respingerea ca nefondate a cererilor de recurs, Înalta Curte va dispune obligarea acestora la plata către intimata-pârâtă a sumei de 14.790,21 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform dovezilor de la dosar (factura fiscală nr. 2427/18.03.2024 și extras de cont).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentele-reclamante A S.R.L. și D S.A. împotriva sentinței civile nr. 30 din 03 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.

Obligă recurentele-reclamante A S.R.L. și D S.A. la plata, în solidar, a sumei de 14.790,21 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs către intimata-pârâtă B S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 noiembrie 2024.