ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 248/2025

Ședința publică din data de 6 februarie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x din 19 februarie 2020, cu privire la care s-a format dosarul nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat Tribunalului arbitral ca prin sentința arbitrală ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata:

a) beneficiului nerealizat de reclamantă în baza Contractului de Asociere și a contractelor subsecvente încheiate în 2017, aferent lucrărilor comandate de CNAIR și însușite integral de B., estimat provizoriu la suma de 1.000.000 RON:

b) penalităților de întârziere calculate conform Contractului de Asociere asupra sumei de la pct. a) de mai sus, estimate provizoriu la suma de 7.000.000 RON, urmând ca penalitățile de întârziere să fie calculate până la plata efectivă a debitului principal;

c) beneficiului nerealizat de reclamantă în baza Contractului de Asociere și a contractelor subsecvente încheiate în 2017, aferent lucrărilor care nu au fost comandate de CNAIR în baza contractelor subsecvente încheiate în 2017, estimat provizoriu la suma de 1.000.000 RON:

d) conform art. 51 din Regulile de procedură arbitrală, obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor arbitrale ale reclamantei;

e) dobânda legală penalizatoare asupra sumelor de la pct. c) și pct. d) de mai sus, calculate de la data pronunțării sentinței și până la plata efectivă a debitului principal.

La data de 29 iulie 2021, reclamanta a formulat o cerere de modificare a cuantumului pretențiilor prin care și-a majorat pretențiile la suma totală de 14.834.958,46 RON, prin modificarea câtimii capătului de cerere de la lit. a) la suma de 983.448,19 RON; modificarea câtimii de la lit. b) la suma de 12.819.036,06 RON; și modificarea câtimii de la lit. c) la suma de 1.032.474,27 RON.

În consecință, obiectul cererii de arbitrare are următorul conținut:

a) obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat de reclamantă în baza Contractului de Asociere și a contractelor subsecvente încheiate în 2017, aferent lucrărilor comandate de CNAIR și însușite integral de B., în cuantum de cel puțin de 983.448,19 RON;

b) obligarea pârâtei la plata penalilor de întârziere calculate conform Contractului de Asociere asupra sumei de la pct. a) de mai sus, în cuantum de cel puțin 12.819.036,06 RON, calculate până la data de 3.08.2021, urmând ca penalitățile de întârziere să fie calculate până la plata efectivă a debitului principal;

c) obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat de reclamantă în baza Contractului de Asociere și a contractelor subsecvente încheiate în 2017, aferent lucrărilor care nu au fost comandate de CNAIR în baza contractelor subsecvente încheiate în 2017, în cuantum de cel puțin 1.032.474.27 RON;

d) conform art. 51 din Regulile de procedură arbitrată, obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor arbitrale ale reclamantei;

e) obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare asupra sumelor de la pct. c) și pct. d) de mai sus, calculate conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, de la data pronunțării sentinței și până la plata efectivă a debitului principal.

Prin sentința arbitrală nr. 91 din 15 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active.

A fost admisă în parte acțiunea arbitrală și a fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 320.284,86 RON cu titlu de beneficiu nerealizat, aferent lucrărilor comandate de CNAIR și însușite integral de pârâta în baza Contractului de Asociere și a contractelor subsecvente nr. 75/12.05.2017 și nr. 162/25.08.2017.

A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate conform Contractului de Asociere asupra sumei ce constituie beneficiu realizat aferent lucrărilor comandate de CNAIR și însușite integral de pârâtă.

A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata beneficiului nerealizat de reclamantă în baza Contractului de Asociere și a contractelor subsecvente nr. 75/12.05.2017 și nr. 162/25.08.2017.

A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare asupra sumelor ce constituie beneficiu nerealizat aferent lucrărilor care nu au fost comandate de CNAIR în baza contractelor subsecvente din 2017, calculate conform art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011 de la data pronunțării sentinței și până la plata efectivă a debitului principal.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 65.118,76 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale, sumă pentru care vor curge dobânzi legale penalizatoare, calculate conform art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011, de la data pronunțării sentinței și până la plata efectivă a debitului.

Prin sentința arbitrală nr. 109 din 22 noiembrie 2021, Tribunalul Arbitral a dispus, cu privire la cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., de îndreptare a unor erori materiale din sentința arbitrală nr. 91/15.10.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, admiterea cererii reclamantei în sensul în care:

La pag. 38 din sentința arbitrală, paragraful:

"Pentru aceste două Contracte, față de dispozițiile exprese ale Acordului de asociere și ținând cont de dispozițiile art. 1350, art. 1531 și art. 1548 C. civ., Tribunalul a considerat că reclamanta este îndreptățită la obținerea beneficiului nerealizat, aferent lucrărilor comandate de CNAIR și însușite integral de B., în cuantum de 320.284,86 RON (50% din suma de 261.123,69 RON profit realizat de B. din Contractul nr. x/12.05.2017-DRDP București și 50% din suma de 379.446,03 Iei profit realizat de B. din Contractul nr. x/25.08.2017-DRDP București), așa cum rezultă și din Raportul de expertiză realizat de expertul desemnat de Tribunal în acest dosar, urmând să oblige pârâta la plata acestei sume".

Va avea următorul conținut:

"Pentru aceste două Contracte, față de dispozițiile exprese ale Acordului de asociere și ținând cont de dispozițiile art. 1350, art. 1531 și art. 1548 C. civ., Tribunalul a considerat că reclamanta este îndreptățită la obținerea "beneficiului nerealizat, aferent lucrărilor comandate de CNAIR și însușite integral de B., în cuantum de 640.569,72 RON (261.123,69 RON reprezentând beneficiu nerealizat din Contractul nr. x/12.05.2017-DRDP București și 379.446,03 Iei reprezentând beneficiu nerealizat din Contractul nr. x/25.08.2017-DRDP București), așa cum rezultă și din Raportul de expertiză realizat de expertul desemnat de Tribunal în acest dosar, urmând să oblige pârâta la plata acestei sume".

La pag. 41 din sentința arbitrală, paragraful:

"Având în vedere stabilirea de către Tribunal a obligației pârâtei de plată către reclamantă a sumei de 320.284,86 RON cu titlu de beneficiu nerealizat, aferent lucrărilor comandate de CNAIR și însușite integral de pârâta B. în baza Contractului de Asociere și a contractelor subsecvente nr. 75/12.05.2017 și nr. 162/25.08.2017, Tribunalul urmează să stabilească dacă asupra acestei sume urmează să se aplice plata penalităților de întârziere conform Contractului de asociere, așa cum susține reclamanta".

Va avea următorul conținut:

"Având în vedere stabilirea de către Tribunal a obligației pârâtei de plată către reclamantă a sumei de 640.569,72 RON cu titlu de beneficiu nerealizat, aferent lucrărilor comandate de CNAIR și însușite integral de pârâta B. în baza Contractului de Asociere și a contractelor subsecvente nr. 75/12.05.2017 și nr. 162/25.08.2017, Tribunalul urmează să stabilească dacă asupra acestei sume urmează să se aplice plata penalităților de întârziere conform Contractului de asociere, așa cum susține reclamanta".

La pag. 47 din dispozitivul Sentinței arbitrale, paragraful:

"Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 320.284,86 RON cu titlu de beneficiu nerealizat, aferent lucrărilor comandate de CNAIR și însușite integral de B. în baza Contractului de Asociere și a contractelor subsecvente nr. 75/12.05.2017 și nr. 162/25.08.2017"

Va avea următorul conținut:

"Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 640.569,72 RON cu titlu de beneficiu nerealizat, aferent lucrărilor comandate de CNAIR și însușite integral de B. în baza Contractului de Asociere și a contractelor subsecvente nr. 75/12.05.2017 și nr. 162/25.08.2017".

La pag. 45 din Sentința arbitrală, paragraful:

"Față de admiterea în parte a acțiunii arbitrale și căderea în pretenții a pârâtei, având în vedere dispozițiile ari 50 și 51 din Regulile de procedură arbitrală și ale art. 451-453 și art. 595 din C. proc. civ., Tribunalul urmează să oblige pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor arbitrale acordate proporțional cu pretențiile admise, în sumă de 65.118,76 RON, formată din: 852,3 RON taxă înregistrare dosar; 20.832 RON taxă arbitrală aferentă câtimii admiterii cererii; 5.000 RON onorariul expertului desemnat de Tribunal; 28.434,46 RON onorariu avocațial; 10.000 Iei onorariu expert consilier".

Va avea următorul conținut:

"Față de admiterea în parte a acțiunii arbitrale și căderea în pretenții a pârâtei, având în vedere dispozițiile art. 50 și 51 din Regulile de procedură arbitrală și ale art. 451-453 și art. 595 din C. proc. civ., Tribunalul urmează să oblige pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor arbitrale acordate proporțional cu pretențiile admise, în sumă de 72.741,76 RON, formată din: 852,3 RON taxă înregistrare dosar, 28.455 RON taxă arbitrală aferentă câtimii admiterii cererii; 5.000 RON onorariul expertului desemnat de Tribunal; 28.434,46 RON onorariu avocațial; 10.000 RON onorariu expert consilier".

La pag. 47 din dispozitivul Sentinței arbitrale, paragraful:

"Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 65.118,76 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale, sumă pentru care vor curge dobânzi legale penalizatoare, calculate conform art. 3 alin. 2l din O.G. nr. 13/2011, de la data pronunțării sentinței și până la plata efectivă a debitului".

Va avea următorul conținut:

"Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 72.741,76 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale, sumă pentru care vor curge dobânzi legale penalizatoare, calculate conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, de la data pronunțării sentinței și până la plata efectivă a debitului".

Cu privire la cererea formulată de pârâta B. S.R.L. de îndreptare a unor erori materiale din sentința arbitrală nr. 91 din 15 octombrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, instanța arbitrală a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei.

Prin sentința de îndreptare nr. 122 din 16 decembrie 2021, Tribunalul arbitral a dispus, cu privire la cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. de îndreptare a unor erori materiale din sentința arbitrală nr. 91 din 15 octombrie 2021, astfel cum a fost rectificată prin sentința de îndreptare erori materiale nr. 109 din 22 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiate.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a la 18 noiembrie 2021, astfel cum a fost precizată la 19 noiembrie 2021 și completată la 23 decembrie 2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

(i) obligarea pârâtei B. la plata beneficiului nerealizat de reclamanta în baza Contractului de Asociere și a contractelor subsecvente încheiate în 2017, aferent lucrărilor comandate de CNAIR și însușite integral de B., în cuantum de cel puțin 983.448,19 RON;

(ii) obligarea pârâtei B. la plata penalităților de întârziere calculate conform Contractului de Asociere asupra sumei de la lit. (i) de mai sus, în cuantum de cel puțin 12.819.036,06 RON, calculate până la data de 3 august 2021, urmând ca penalitățile de întârziere să fie calculate până la plata efectivă a debitului principal;

(iii) obligarea pârâtei B. la plata beneficiului nerealizat de reclamantă în baza Contractului de Asociere și a contractelor subsecvente încheiate în 2017, aferent lucrărilor care nu au fost comandate de CNAIR în baza contractelor subsecvente încheiate în 2017, în cuantum de cel puțin 1.032.474,27 RON;

(iv) conform art. 51 din Regulile CICA, obligarea pârâtei B. la plata tuturor cheltuielilor arbitrale ale reclamantei, în cuantum de 328.838,56 RON, conform notei de cheltuieli din 3 august 2021;

(v) obligarea pârâtei B. la plata dobânzii legate penalizatoare asupra sumelor de la lit. iii) și iv) de mai sus, calculate conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratoare și penalizatoare pentru obligații bănești, precum pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar, de la pronunțării hotărârii arbitrale până la plata efectivă a debitului principal.

Pârâta B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate că secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, pe rolul căreia a fost înregistrată acțiunea în anulare formulată de reclamantă, a) nu este competentă material procesual (funcțional) să soluționeze prezenta cauză, urmând ca după ce se va constata necompetența să se ia măsurile necesare pentru repartizarea aleatorie a cauzei; b) în principal, respingerea acțiunii în anulare ca inadmisibilă; c) într-un prim subsidiar, respingerea acțiunii în anulare ca neîntemeiată; d) într-un al doilea subsidiar, pentru ipoteza în care s-ar aprecia de către instanța de judecată că acțiunea în anulare ar fi întemeiată, în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Arbitraj. Dar pentru evitarea oricărui dubiu și a oricărei interpretări din partea reclamantei, face precizarea că acest petit subsidiar este formulat exclusiv în considerarea obligației avocațiale de a asigura părții reprezentate toate apărările, iar nu ca vreo recunoaștere în ce privește cererea acesteia. e) Obligarea reclamantei A. la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 23 decembrie 2021 reclamanta A. S.R.L. a depus o cerere intitulată cerere completatoare, prin care a solicitat anularea sentinței arbitrale de îndreptare a erorilor materiale nr. 109 din 22 noiembrie 2021 și a sentinței arbitrale de îndreptare a erorilor materiale nr. 122 din 16 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2020 considerând că și aceste sentințe încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 29/2019, privite în comun cu sentința îndreptată sunt lovite de viciul nemotivării, cuprind aceeași încălcare a principiului disponibilității.

Pârâta B. S.R.L. a depus întâmpinare la cererea completatoare prin care a solicitat să se constate, în temeiul art. 52 din Regulile de procedură ale Curții de Arbitraj raportat la art. 446) C. proc. civ., inadmisibilitatea cererii completatoare a acțiunii în anulare formulată de A.. În subsidiar, să admită excepția lipsei de interes a reclamantei în ceea ce privește criticile aduse sentinței de îndreptare nr. 109 din 22 noiembrie 2021, respingând în parte cererea completatoare ca lipsită de interes.

Pe fondul cererii completatoare solicită, în principal, respingerea cererii ca inadmisibilă, având în vedere că motivele invocate nu se circumscriu motivelor de anulare prevăzute de art. 608 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea cererii completatoare ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin încheierea de ședință din 9 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și a declinat competența de judecare a cauzei, uneia din secțiile Curții de Apel București specializate în astfel de litigii, respectiv Secțiile a V-a sau a VI-a.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 62 din 24 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței arbitrale nr. 91 din 15 octombrie 2021, a sentinței arbitrale de îndreptare a erorilor materiale nr. 109 din 22 noiembrie 2021 și a sentinței arbitrale de îndreptare a erorilor materiale nr. 122 din 16 decembrie 2021, toate pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

Prin decizia nr. 1860 din 28 septembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 62 din 24 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., a casat sentința atacată și a trimis cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2022* la 29 februarie 2024.

Prin sentința civilă nr. 51 din 26 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția V-a civilă, în rejudecare după casare a fost respinsă ca neîntemeiată cererea în anulare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței arbitrale nr. 91 din 15 octombrie 2021, a sentinței arbitrale de îndreptare nr. 109 din 22 noiembrie 2021 și a sentinței arbitrale de îndreptare nr. 122 din 16 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicitând în principal, reținerea cauzei spre rejudecare în fond și, în rejudecare, admiterea motivului de anulare a sentinței arbitrale nr. 91 din 15 octombrie 2021, reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) din același Cod, cu consecința admiterii acțiunii anulare astfel cum a fost completată, anulării sentinței arbitrale nr. 91 și a sentințelor de îndreptare, iar pe fondul cauzei, admiterea în întregime a pretențiilor A. și obligarea B. la plata acestora, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că sentința atacată nu este motivată corespunzător standardelor de motivare, iar acolo unde motivarea există, motivele sunt contradictorii.

În acest sens, se susține că obligația instanței de a își motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele acesteia a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților, punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și raționamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată, iar neîndeplinirea acestor condiții atrage casarea hotărârii, cum este cazul și în speța de față.

În ceea ce privește motivarea contradictorie, recurenta arată că din motivarea instanței rezultă că, deși aceasta a considerat că atunci când este incident efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, nu se analizează tripla identitate de părți, obiect și cauză, totuși, pentru a reține legalitatea soluției pronunțate de tribunalul arbitral în legătură cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 29/2019, în vădită contradicție cu ce reținuse deja, instanța a analizat atât obiectul, cât și cauza celor două dosare și a constatat că acestea nu sunt identice.

În concret, lipsa de identitate a obiectului și cauzei celor două acțiuni promovate de A. a fost considerentul decizoriu în raport de care instanța a confirmat "soluția de respingere a excepției puterii de lucru judecat".

Procedând în această manieră, recurenta susține că instanța de fond a oferit o motivare contradictorie, lăsând să se înțeleagă că, motivul respingerii acțiunii în anulare rezidă în lipsa triplei identități, deși aceasta nu poate fi analizată în contextul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Referitor la critica ce vizează faptul că sentința atacată nu este motivată, recurenta susține că o hotărâre judecătorească se analizează prin prisma calității considerentelor și nu a cantității acestora, însă în cazul de față, motivarea instanței lipsește cu desăvârșire, excepție făcând motivele contradictorii privind efectele autorității de lucru judecat.

In acest sens, instanța de casare va observa că instanța nu a oferit nicio motivare concretă în raport cu încălcările punctuale clamate de către A. și nu a prezentat niciun raționament logico-juridic care să conducă la concluzia că acțiunea în anulare ar fi neîntemeiată. Absolut niciunul din argumentele formulate în susținerea încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 29/2019 nu a fost analizat de către instanță.

În acest context, recurenta apreciază că instanța a pronunțat o soluție vădit nemotivată, care nu poate rămâne în circuitul civil, cu atât mai mult cu cât confirmă posibilitatea ca două hotărâri arbitrale care au analizat același raport juridic Contractul de asociere încheiat între B. și A. să conțină soluții diferite pe aspecte de interpretare a unor chestiuni de drept.

Pentru motivele expuse, recurenta solicită instanței de recurs să caseze sentința atacată în conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 raportate la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Intr-o altă critică, recurenta susține că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității și principiul aflării adevărului - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., incident în cauză în considerarea următoarelor argumente:

Astfel, prin soluția pronunțată, instanța a încălcat dispozițiile art. 9 alin. (2) și ale art. 22 alin. (2) și (4) C. proc. civ., care obligă judecătorul, pe de o parte, să judece în limitele în care a fost învestit prin cererile și apărările părților și pe de altă parte, să stăruie în aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii și să dea sau să restabilească calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății.

În concret, în cauză, soluționând motivul de anulare a sentinței arbitrale nr. 91/2021 - încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 29/2019, întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., instanța a desconsiderat total limitele învestirii sale prin acțiunea în anulare, având în vedere că nu a analizat argumentele formulate de A. și, totodată, a ignorat și prevederile art. 22 C. proc. civ. care îi impuneau să stăruie în aflarea adevărului și să pronunțe o soluție legală în limitele învestirii sale prin cererile și apărările părților.

Mai susține recurenta că dacă, instanța ar fi respectat și aplicat dispozițiile art. 22 C. proc. civ., atunci ar fi lecturat sentința arbitrală nr. 29/2019 și ar fi observat că, ceea ce a interpretat tribunalul arbitral în dosarul nr. x/2017 au fost clauzele contractului de asociere și nicidecum contractele subsecvente, iar răspunderea B. a fost analizată inclusiv pe perioada anului 2017 în contextul soluționării cererii reconvenționale formulate de B. care a supus analizei tribunalului arbitral întreaga perioadă de derulare a Acordului-cadru (2016-2018) încheiat între B. și CNAIR.

Astfel, greșit și cu încălcarea limitelor învestirii sale, concluzionează instanța și în legătură cu "refuzul de a executa anumite lucrări (reținut prin sentința arbitrală nr. 91/2021 în sarcina reclamantei)" susținând că acest refuz nu ar echivala cu "însușirea tuturor lucrărilor de către B.", instanța raportându-se la interpretarea acordului-cadru, interpretare care, însă nu a făcut niciodată obiectul analizei de către tribunalul arbitral, instanța neînțelegând diferențele esențiale între Contract de Asociere, Acord-cadru și contracte subsecvente încheiate în baza Acordului-cadru.

În concret, dezlegările diferite oferite prin sentința arbitrală nr. 91/2021 cu încălcarea celor definitiv anterior statuate prin sentința arbitrală nr. 29/2019 și care au fost invocate și dezvoltate prin acțiunea în anulare se referă la interpretarea diferită a aplicabilității clauzei penale de la art. 3.

Prin sentința arbitrală nr. 29/2019, Tribunalul a stabilit sfera de aplicare a clauzei penale și a reținut că aceasta nu este aplicabilă doar în situația în care A. ar fi executat lucrări, iar B. ar fi întârziat transferul către A. a sumelor încasate de la CNAIR, ci și în situația în care A. nu a executat lucrări, iar cauza neexecutării este imputabilă B.. În consecință, în dosarul arbitral nr. x/2017, B. a fost obligată să achite penalitățile contractuale de întârziere asupra beneficiului nerealizat de A. aferent lucrărilor la care era îndreptățită în baza primului contract subsecvent.

Astfel, prin sentința arbitrală nr. 91/2021, clauza penală a primit o interpretare diametral opusă celei din sentința arbitrală nr. 29/2019, reținându-se că această prevedere contractuală s-ar aplica doar în situația în care A. ar fi executat lucrări, iar B. ar fi întârziat transferul sumelor încasate de la CNAIR (interpretarea restrictivă propusă de B. și infirmată prin sentința arbitrală nr. 29/2019).

De asemenea, recurenta susține interpretarea diferită a prevederilor Contractului de Asociere în ceea ce privește rolul liderului și convocarea comitetului de conducere, care contrazice dezlegarea dată prin sentința arbitrală nr. 29/2019.

Așadar, prin sentința arbitrală nr. 29/2019, în interpretarea prevederilor Contractului de Asociere s-a reținut că, față de mecanismul contractul prevăzut de Contractul de Asociere, B. - în calitate de lider, avea obligația de a convoca comitetul de conducere, sens în care momentul și agenda întâlnirilor trebuiau stabilite de B..

Prin sentința arbitrală nr. 91/2021, Contractul de Asociere a primit o interpretare diametral opusă sub acest aspect, Tribunalul însușindu-și interpretarea propusă de B., în sensul în care, în lipsa unei clauze contractuale care să prevadă expres acest lucru, B., în calitate de lider, nu avea obligația de a convoca comitetul de conducere, astfel încât oricare dintre părți, deci inclusiv A., putea convoca Comitetul de Conducere.

Această interpretare a fost, cel puțin în înțelegerea A., printre principalele motive pentru care Tribunalul a respins capătul de cerere prin care A. a solicitat obligarea B. la plata beneficiului nerealizat aferent lucrărilor care nu au fost comandate de CNAIR.

Mai susține recurenta că, prin raportare la același raport juridic și aceeași situație de fapt s-au dat dezlegări contrare în privința răspunderii contractuale.

Sub un prim aspect, se arată că sentințele atacate au dat o dezlegare contrară în ceea ce privește temeinicia refuzului A. de a executa lucrări în condițiile impuse în mod nelegal de B., iar sub un al doilea aspect, se arată că sentințele atacate au dat o dezlegare diferită în ceea ce privește încălcarea de către B. a obligației de informare.

Față de aspectele evocate de către recurentă cu privire la chestiunile prezentate, se susține că nu au fost analizate de către instanță, aceasta refuzând să observe că în speță este vorba despre un caz clasic de încălcare a autorității de lucru judecat (în componenta pozitivă), refuzul instanței urmând a fi sancționat cu casarea sentinței atacate, inclusiv din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru toate motivele expuse, recurenta se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

La 17 octombrie 2024, intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea petitului principal, iar pe fond respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea intimatei, la 1 noiembrie 2024, solicitând înlăturarea susținerilor ca fiind nefondate.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În acest sens, recurenta susține încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., întrucât nu a ținut cont de îndrumările cuprinse în decizia de casare - nr. 1860/2023 - desconsiderând total limitele învestirii sale prin acțiunea în anulare, având în vedere că nu a analizat argumentele formulate de A. ignorând și prevederile art. 22 C. proc. civ. care îi impuneau să stăruie în aflarea adevărului și să pronunțe o soluție legală în limitele învestirii sale prin cererile și apărările părților.

Rejudecând în limitele stabilite de Înalta Curte prin decizia nr. 1860/2023, instanța a analizat sentința arbitrală nr. 91/2021 și sub aspectul existenței autorității lucrului judecat, reținând în mod corect că soluția dispusă de Tribunalul arbitral cu privire la aceasta este legală, confirmând astfel soluția Tribunalului arbitral care a reținut că sentința arbitrală nr. 29/2019, care a privit exclusiv pretenția A. derivată din contractul subsecvent nr. 101/2016, nu poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat în cererea reclamantei A. pentru pretențiile formulate în legătură cu cele șase contracte subsecvente încheiate și derulate în anul 2017, ce formează obiectul prezentului dosar.

In acest context, se reține că în rejudecare, curtea de apel a respectat dezlegările date de către instanța supremă prin hotărârea de casare, contrar celor susținute de către recurentă, astfel că în faza rejudecării s-au analizat toate apărările recurentei, precum și aspectele invocate, concluzionând că acestea sunt neîntemeiate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că rejudecând, Curtea de Apel București s-a conformat dispozițiilor deciziei de îndrumare nr. 1860/2023 și a judecat în limitele trasate de instanța supremă, arătând argumentat că nu există autoritate de lucru judecat derivând din sentința arbitrală nr. 29/2019, pentru judecățile ulterioare, confirmând astfel hotărârea dată de Tribunalul arbitral, respectiv sentința arbitrală nr. 91/2021.

În ceea ce privește existența puterii de lucru judecat derivată din sentința nr. 29/2019, recurenta susține că prin aceasta s-ar fi dezlegat chestiuni care sunt producătoare de efecte juridice în cauza soluționată de Tribunalul arbitral prin sentința nr. 91/2021.

În acest context, recurenta susține că prin sentința arbitrală nr. 29/2019, ce a soluționat pretențiile sale derivând exclusiv din contractul subsecvent nr. 101/2016 derulat numai în anul 2016, s-ar fi stabilit că B. ar fi încălcat obligațiile contractuale pentru cele 6 (șase) contracte încheiate și derulate în anul 2017, precum și asupra modului de interpretare care trebuie dată clauzelor contractuale.

Față de aceste susțineri, instanța supremă constată că nu poate exista autoritate de lucru judecat derivând din sentința arbitrală nr. 29/2019 pentru pretenții ale recurentei derivând din cele 6 (șase) contracte subsecvente încheiate în anul 2017, dar și din imposibilitatea de a opune criticile A. cu privire la încălcarea obligațiilor din Contractul subsecvent nr. 101/2016 - derulat în anul 2016, în litigiul soluționat pentru pretențiile formulate de A. derivate din cele 6 (șase) contracte subsecvente încheiate în anul 2017, pentru care s-a și stabilit pe baza probelor administrate că în cazul a 4 (patru) dintre acestea, A. a refuzat în mod expres orice executare.

Într-o altă critică, A. susține că o autoritate de lucru judecat derivând din sentința arbitrală nr. 29/2019 ar rezulta și din respingerea cererii reconvenționale formulată în acel dosar, însă prin cererea reconvențională s-a solicitat obligarea A. la plata de despăgubiri reprezentând beneficiul pe care l-ar fi realizat din executarea altor contracte, ca urmare a refuzului A. de a executa lucrările comandate de Autoritatea contractată.

Astfel, din examinarea cererii reconvenționale, Tribunalul arbitral pronunțând sentința arbitrală nr. 29/2019 a reținut doar faptul că B. nu a suferit un prejudiciu ca urmare a executării tuturor lucrărilor comandate de Autoritatea contractantă, fără a mai analiza celelalte condiții ale răspunderii contractuale, așa încât Tribunalul arbitral nu s-a pronunțat asupra culpei A. și asupra legăturii de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu.

Prin urmare, se constată că atât instanța supremă cât și Curtea de Apel București au reținut că prin sentința arbitrală nr. 29/2019 s-a soluționat pretenția reclamantei A. derivând din Contractul subsecvent nr. 101/2016 și că nu există putere de lucru judecat pentru contractele ulterioare încheiate în anul 2017 și din care derivă pretențiile recurentei A. în prezenta cauză.

În ceea ce privește critica recurentei, referitoare la încălcarea principiului disponibilității și a principiului aflării adevărului, aceasta susține că instanța nu a analizat argumentele formulate, ignorând totodată și prevederile art. 22 C. proc. civ. care îi impuneau să stăruie în aflarea adevărului.

Aceste susțineri sunt nefondate și nu pot fi primite, întrucât în raport cu dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) C. proc. civ., ce vizează dreptul de dispoziție al părților, obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Așadar, în cadrul principiului disponibilității, părțile pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea procedurii judiciare, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces.

Astfel, în speța de față, A. a formulat o acțiune în anularea hotărârii arbitrale nr. 91/2021, invocând ca motiv de anulare prevederile art. 608 lit. h) C. proc. civ., iar instanța a soluționat acțiunea formulată în limitele stabilite de autorul cererii.

Așadar, soluția pronunțată de Tribunalul arbitral în prezentul dosar, soluționat prin sentința arbitrală nr. 91/2021 viza exclusiv cele șase contracte subsecvente încheiate în 2017, iar analiza pretinselor încălcări invocate de reclamantă s-a făcut în raport cu probele administrate în acest dosar.

În acest sens, se reține că nici pe calea extraordinară a recursului și nici pe calea acțiunii în anulare nu se pot pune în discuție probele și concluziile Tribunalului arbitral, întrucât aceste aspecte nu pot forma obiect de analiză în acțiunea în anulare, cele două demersuri judiciare vizând exclusiv motive expres și limitativ prevăzute de lege.

In acest context, se reține că interpretarea clauzelor contractuale este o operațiune juridică pe care o face judecătorul după ce a stabilit faptele, iar interpretarea clauzelor contractuale nu poate forma obiect de cenzură nici pe cale acțiunii în anulare si nici pe cale recursului.

Totodată, se reține că această critică referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (2) și (4) C. proc. civ. nu se încadrează într-un motiv de nelegalitate a sentinței atacate, din moment ce aceasta vizează faptele și probatoriul administrat, atât în dosarul în care a fost pronunțată sentința arbitrală nr. 29/2019, cât și în dosarul de față, iar nu o nesocotire a limitelor de care aceasta era ținută să examineze cauza.

Așadar, prin invocarea nerespectării principiului disponibilității, recurenta încearcă să repună în discuție probele și faptele, or, acestea nu pot forma obiect al recursului, cum nu au putut forma obiect nici al acțiunii în anulare.

Prin urmare, din criticile invocate pe aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurenta nu arată în ce măsură instanța s-ar fi îndepărtat de la direcțiile trasate de instanța de control judiciar, prin decizia de îndrumare, astfel că, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se apreciază că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

În cadrul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "casarea unor hotărâri se poate cere când, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii".

În ceea ce privește reținerea art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., sub aspectul cadrului legal pretins incident, recurenta susține că sentința atacată este nemotivată și cuprinde motive contradictorii.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În acest context, recurenta susține că motivarea sentinței este contradictorie prin raportare la motivul respingerii acțiunii în anulare ce viza lipsa triplei identități, deși aceasta nu putea fi analizată în contextul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, iar instanța trebuia să analizeze fiecare considerent din sentința arbitrală nr. 91/2021 prin compararea cu considerentele sentinței arbitrale nr. 29/2019 în raport de care s-a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și nicidecum identitatea dintre obiect și cauză, deoarece acestea nu fac obiect al analizei din perspectiva efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Așadar, în rejudecarea acțiunii în anulare, în limitele stabilite de Înalta Curte prin decizia de îndrumare nr. 1860/2023, Curtea de Apel București a examinat condițiile autorității de lucru judecat, concluzionând că nu există identitate de obiect și cauză, în condițiile în care, prin sentința arbitrală nr. 29/2019 s-a reținut o încălcare de către B. a unor obligații în anul 2016, în legătură cu executarea Contractului subsecvent nr. 101/2016, iar prin sentința arbitrală nr. 91/2021 s-a soluționat o pretenție a reclamantei derivând din șase contracte subsecvente încheiate în anul 2017.

În acest context, se reține că prin hotărârea atacată, instanța a menținut sentința arbitrală nr. 91/2021 prin care Tribunalul arbitral a hotărât, pe baza probelor administrate în legătură cu fiecare contract subsecvent încheiat în anul 2017 în parte, că nu există autoritate de lucru judecat, derivând din sentința arbitrală nr. 29/2019, sens în care nu se poate reține critica recurentei prin care se susține că în cauză este vorba despre o motivare contradictorie.

Tot în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea este nemotivată, deoarece instanța nu a oferit nicio motivare concretă în raport cu încălcările punctuale pe care le-a evocat și nici nu a prezentat raționamentul logico-juridic care să conducă la concluzia că acțiunea în anulare este neîntemeiată și nici nu se regăsesc considerentele instanței pentru care au fost înlăturate susținerile sale.

Verificând susținerile recurentei, se constată că acestea sunt nefondate, întrucât motivarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel București este corespunzătoare, conform dispozițiilor legale incidente în cauză, aceste aspecte regăsindu-se în analiza efectuată de instanță, reflectată în considerentele hotărârii atacate.

Așadar, obligația de motivare impune instanței necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere și nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părți în susținerea acțiunii sale, iar în rejudecare, instanța a fost învestită doar cu analizarea motivului de anulare prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ., curtea de apel conformându-se dispoziției instanței de casare atunci când a analizat legalitatea hotărârii arbitrale prin prisma efectului pozitiv al lucrului judecat, constatând că nu există un asemenea efect, așa încât a apreciat că hotărârea arbitrală atacată este legală.

Prin urmare, criticile recurentei privind nemotivarea hotărârii nu pot fi reținute, având în vedere faptul că din considerentele acesteia reiese în mod evident că instanța, în rejudecare, a analizat susținerile părților și dispozițiile legale incidente în cauză, dând o motivare amplă, detaliată și corectă.

În raport de cele reținute, Înalta Curte apreciază amintita critică a fi nefondată, întrucât contrar susținerilor recurentei, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 119.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocațial, dovedit prin înscrisurile aflate la dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., pe care o va obliga să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 119.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 51 din 26 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Obligă recurenta la plata sumei de 119.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei-pârâte B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2025.