ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1918/2024

Asupra recursului, din actele dosarului, se constată următoarele:

La data de 4 august 2022 reclamanta și-a modificat cuantumul pretențiilor solicitând obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat de reclamantă în baza contractului de asociere și a Contractului subsecvent nr. 63/2018 aferent lucrărilor comandate de CNAIR și însușite integral de B, în cuantum de 588.952,40 lei de la 600.000 lei; a penalităților de întârziere calculate conform contractului de asociere asupra sumei de mai sus în cuantum de 8.443.474,72 lei (de la 5.400.000 lei), calculate până la data de 30.09.2022, urmând ca penalitățile de întârziere să fie calculate până la plata efectivă a debitului principal; precum și a beneficiului nerealizat de reclamantă în baza contractului de asociere și a contractului subsecvent nr. 63/2018, aferent lucrărilor care nu au fost comandate de CNAIR în baza contractului subsecvent nr. 63/2018 în cuantum de 483.020,84 lei (de la suma de 500.000 lei).

Prin sentința arbitrală nr. 82 din 16 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea arbitrală.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 127.500 lei cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Prin sentința de completare nr. 2 din 18 ianuarie 2023 a fost admisă cererea de completare formulată de pârâtă, în sensul includerii în dispozitivul sentinței arbitrale nr. 82/16.12.2022 a soluției asupra excepției lipsei calității procesual active. A fost, astfel, respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 69 din 23 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția V-a Civilă pronunțată în dosarul nr. x/2/2023 a fost respinsă acțiunea în anulare, ca neîntemeiată.

În esență, subsumat motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că prima instanță a desconsiderat instituția autorității de lucru judecat, motivând în sensul că ar fi permisă coexistența a două hotărâri contradictorii, cu consecința încălcării art. 430-431 C. proc. civ. De asemenea, în opinia recurentei, în mod nelegal prima instanță a apreciat că dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. s-ar referi la nesocotirea doar a normelor de drept material, nu și a unor dispoziții legale procedurale.

Dezvoltând motivele de recurs, recurenta a învederat că ipoteza de casare prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este incidentă din perspectiva greșitei calificări de către instanță a tratamentului legal aplicabil autorității de lucru judecat, în mod nelegal reținându-se că „autoritatea de lucru judecat poate intra sub protecția ordinii publice, însă nu în mod absolut, ci limitat la anumite aspecte”, anume „invocarea din oficiu, chiar în orice stare a litigiului, cu posibilitatea agravării situației în propria cale de atac și, respectiv, motiv de revizuire cu respectarea condițiilor specifice prevăzute de lege.”

În continuare, s-a arătat că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt aplicabile ca urmare a greșitei interpretări a instituției autorității de lucru judecat, fiind nelegale considerentele instanței în sensul că este posibilă co-existența unor hotărâri contradictorii, nerespectarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat neechivalând cu încălcarea ordinii publice.

De asemenea, a susținut recurenta că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. sunt incidente și din perspectiva calificării eronate a normelor juridice a căror încălcare poate face obiectul art. 608 alin. (1) lit. h) din același cod. Astfel, greșit s-a reținut că normele care reglementează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu pot face obiectul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât dispozițiile art. 430-431 din același cod ar fi norme procedurale, iar nu norme de drept material iar art. 608 alin. (1) lit. h) ar avea în vedere nesocotirea doar a unor norme de drept material, nu și a unor dispoziții legale procedurale.

Prin urmare, prima instanță, reținând greșit că încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu ar putea constitui niciodată motiv de anulare a unei sentințe arbitrale și, totodată, interpretând eronat instituția autorității de lucru judecat, cu toate efectele și implicațiile sale, a refuzat, practic, să judece acțiunea cu a cărei soluționare a fost legal învestită.

Recurenta a concluzionat că, prin soluția pronunțată, instanța a încălcat dreptul reclamantei de acces la justiție - art. 21 din Constituția României și dreptul la un proces echitabil - art. 6 C. proc. civ.

La data de 4 iulie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata B S.R.L. prin care s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

La data de 25 iulie 2024 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta A S.R.L.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în conformitate cu care ,,Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate (...) când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile recurentei vizează modalitatea în care s-a dat dezlegare motivului de anulare prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În esență, subsumat motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține încălcarea art. 430-431 C. proc. civ., ca urmare a faptului că prima instanță a desconsiderat instituția autorității de lucru judecat și regimul juridic aplicabil acesteia, în mod greșit reținându-se că autoritatea de lucru judecat nu ar aparține ordinii publice în mod absolut, fiind posibilă coexistența în circuitul civil a unor hotărâri potrivnice. În egală măsură, este criticată concluzia primei instanțe potrivit cu care încălcarea autorității de lucru judecat, vizând modul de aplicare a dispozițiilor de procedură ale art. 430-431 C. proc. civ., nu se circumscrie ipotezei de la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât aceasta s-ar referi la nesocotirea numai a normelor de drept material, ceea ce, în mod greșit, a determinat refuzul instanței de a analiza motivul de anulare.

Aceste critici, prin care partea reclamă faptul că prima instanță a refuzat de plano să examineze pretinsa încălcare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, întrucât pun în discuție greșita interpretare și aplicare a normelor art. 430-431 și respectiv ale art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., se circumscriu exclusiv motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din cod, din perspectiva căruia vor fi analizate.

Prin urmare, ipoteza de casare reglementată la pct. 8 al aceluiași text de lege este invocată formal, prin cererea de recurs nefiind criticată încălcarea sau aplicarea greșită a vreunor dispoziții de drept substanțial.

Verificând actele dosarului, se reține că, în cadrul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a imputat tribunalului arbitral nerespectarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat ce rezultă din sentința nr. 29/2019 pronunțată în dosarul arbitral nr. x/2017, prin care, în opinia părții, s-a stabilit cu titlu definitiv modalitatea de interpretare a clauzelor contractului de asociere dintre părți, fiind dezlegată problema culpei contractuale a intimatei în ceea ce privește însușirea nelegală a tuturor lucrărilor comandate de autoritatea contractantă. Astfel, s-a invocat încălcarea art. 430-431 C. proc. civ.

Prin sentința recurată, prima instanță a apreciat că autoritatea de lucru judecat poate intra sub protecția ordinii publice, însă nu în mod absolut, ci limitat numai la anumite aspecte, precum și că nerespectarea puterii lucrului judecat, cu consecința existenței unor hotărâri contradictorii nu echivalează automat cu încălcarea ordinii publice, în cauză partea nefăcând dovada modului în care ar fi fost afectată ordinea publică prin pronunțarea hotărârii arbitrale.

Mai mult, prima instanță a reținut că art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. – teza referitoare la încălcarea normelor imperative – nu se poate referi, pe lângă normele de drept material, și la toate normele imperative de procedură pentru că, într-o atare ipoteză, nu și-ar mai găsi rațiunea enumerarea de la lit. a)-g) ale aceluiași text de lege.

Prin urmare, a stabilit că normele art. 430-431 C. proc. civ. nu intră sub incidența ipotezei vizate de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., astfel că nu a mai analizat susținerile părții privind încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Raționamentul primei instanțe este greșit.

Potrivit art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., ,,Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat privitor la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.” De asemenea, art. 431 C. proc. civ. prevede că ,,Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori, în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia.”

Dispozițiile art. 430-431 C. proc. civ. reglementează autoritatea de lucru judecat, instituție fundamentală a procesului civil și, totodată, cel mai important efect al hotărârii judecătorești, avându-și rațiunea în asigurarea stabilității și securității circuitului civil.

Chiar dacă manifestările acesteia, efectul negativ și cel pozitiv, vizează și raporturi private, normele juridice care o reglementează sunt norme imperative, având în vedere scopul urmărit de legiuitor în edictarea acestui principiu, și anume, faptul că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, în vederea realizării unei administrări uniforme a justiției. Practic, prin reglementarea autorității de lucru judecat se îngrădește posibilitatea repunerii ulterioare în discuție a aspectelor soluționate de o instanță judecătorească, pentru a se evita pronunțarea unor hotărâri contradictorii definitive, care ar genera incertitudine asupra raporturilor juridice.

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat, indiferent că ne referim la efectul negativ sau pozitiv al acesteia, întrucât servește principiului securității raporturilor juridice, aparține ordinii publicii, dispozițiile art. 430-431 având caracter imperativ.

Or, potrivit dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. prevăd că ,,Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive: (...) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii.”

Este fără dubiu că în cadru acestui motiv de anulare poate fi invocată încălcarea normelor de procedură având caracter imperativ, astfel cum sunt și cele ale art. 430-431 C. proc. civ., întrucât textul de lege nu distinge sub acest aspect și față de specificul acestei căi de atac, menite să cenzure cu precădere neregularitățile de ordin procedural ale unei hotărâri arbitrale definitive. În realitate, sfera acestui motiv este circumscrisă încălcării dispozițiilor de ordine publică în alte cazuri decât cele prevăzute expres de lit. a)-g) ale aceluiași articol.

Prin urmare, criticile recurentei-reclamante privind nerespectarea de către tribunalul arbitral a puterii de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 29/2019 pronunțate în dosarul arbitral nr. x/2017, întrucât vizează modul de aplicare a normelor imperative ale art. 430-431 C. proc. civ. și, implicit, a principiului autorității de lucru judecat, pot și trebuie să fie analizate din perspectiva motivului de anulare prevăzut de 608 alin. (1) lit. h) din același cod.

Înalta Curte reține, astfel, incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., impunându-se admiterea recursului și casarea hotărârii recurate.

Ca o consecință, în rejudecare, conform art. 501 C. proc. civ., curtea de apel va proceda la examinarea criticilor părții, circumscrise dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din cod, vizând pretinsa încălcare a puterii de lucru judecat ce rezultă din sentința arbitrală nr. 29/2019 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, pronunțată în dosarul arbitral nr. x/2017.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 69 din 23 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă, cu consecința casării sentinței atacate și trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Raportat la soluția de admitere a recursului și casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată, cheltuielile de judecată solicitate de părți nu vor fi acordate în această etapă procesuală, acestea urmând a fi evaluate de curtea de apel, în ansamblul cheltuielilor de judecată ale litigiului, ca urmare a caracterului accesoriu al acestei cereri față de cererea principală dedusă judecății și în raport cu soluția pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta A S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 69 din 23 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă.

Casează sentința atacată și trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2024.