ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 491/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare adresată Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, reclamanta A. a chemat în judecată, în calitate de pârâtă, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 18.033.312,50 RON, reprezentând: 5.868.766,20 RON, sume reținute în temeiul Contratului x/12.03.2012 încheiat intre pârâtă, în calitate de Beneficiar, și Antreprenorul B. nereturnate reclamantei; 2.688.980 RON, penalități pentru returnarea cu întârziere a sumelor reținute; 9.475.566,20 RON, penalități pentru plata cu întârziere a lucrărilor efectuate și neachitate de pârâtă Antreprenorului B., ca urmare a rezilierii Contractului nr. x/12.03.2012, precum și la plata penalităților de întârziere echivalente cu dobânda legală penalizatoare intre profesioniști până la plata efectivă a creanței și a cheltuielilor arbitrale.

După efectuarea și depunerea raportului de expertiză tehnică, reclamanta a majorat cuantumul pretențiilor la 18.158.036,4 RON, sumă compusă din: 5.868.766,2 RON - sume reținute în temeiul Contractului și nereturnate reclamantei (garanții de bună execuție); 3.157.703 RON - penalități pentru returnarea cu întârziere a Sumelor Reținute; 9.131.567,24 RON - penalități pentru plata eu întârziere a lucrărilor efectuate.

În motivarea cererii precizatoare, s-a arătat că, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a stabilit că CPR ar fi trebuit să fie emis la 25 noiembrie 2013, moment de la care încep să curgă penalitățile de întârziere solicitate prin cererea principală.

Penalitățile datorate de pârâtă au fost actualizate până la 15 iunie 2020.

Prin încheierea de la 09.10.2019 Tribunalul arbitral respins excepția de necompetență și excepția lipsei calității procesuale active, invocate de pârâtă, și a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin Hotărârea Arbitrală nr. 52/03.09.2020 pronunțată în dosarul arbitral nr. x/2019, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins excepțiile necompetenței, lipsei calității procesuale active și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă, a admis cererea de arbitrare principală, astfel cum a fost precizată și, în consecință, a obligat pârâta CNAIR la plata către reclamanta A. a sumei de 18.158.036,4 RON, reprezentând 5.868.766,2 RON - sume reținute de pârâtă (garanții de bună execuție) în temeiul Acordului contractual nr. x/12.03.2012, încheiat între pârâtă, în calitate de beneficiar, și antreprenorul B. și nereturnate, 3.157.703 RON - penalități pentru returnarea cu întârziere a sumelor reținute și 9.131.567,24 RON - penalități pentru plata cu întârziere a lucrărilor efectuate și neachitate antreprenorului B., a sumei de 245.310,89 RON cheltuieli arbitrale, precum și a penalităților de întârziere echivalente cu dobânda legală penalizatoare între profesioniști, de la 16.06.2020 până la plata efectivă a sumelor datorate reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri, precum și a încheierii din 09.10.2019 a formulat acțiune în anulare reclamanta CNAIR, înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2020, invocând drept motive de nelegalitate împrejurarea că litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului - art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., faptul că tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau a dat mai mult decât s-a cerut - art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., precum și încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri ori a dispozițiilor imperative ale legii - art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 40 din 23 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins acțiunea în anulare a încheierii de la 03.09.2020 și a Sentinței arbitrale nr. 52 din data de 03.09.2020, ambele pronunțate de Tribunalul arbitral, în dosarul nr. x/2019, formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., ca neîntemeiată; a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, cu consecința admiterii acțiunii in anulare a sentinței arbitrale nr. 52 din 03.09.2020, si a încheierii din data de 09.10.2019, pronunțate in dosarul nr. x/2019 de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comerț si Industrie a României.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța s-a pronunțat, în cauză, fără a avea în vedere aspectele esențiale, prezentate în acțiunea în anulare.

Astfel, a arătat că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptată, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 din C. proc. civ. și dispozițiilor art. 6 din CEDO, întrucât nu cuprinde motivele care au format convingerea judecătorului pentru a pronunța soluția și, implicit, motivele pentru care au fost înlăturate argumentele sale și probele administrate în dovedirea acestor argumente.

Totodată, a susținut că o hotărâre care, în condițiile legii, nu evocă rațiunile ei, este o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile ce guvernează procesul civil. Motivarea trebuie sa fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă, precizând punctual motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat argumentele părților.

Or, în speță, nemotivarea hotărârii judecătorești este vădită.

Totodată, recurenta arată că sentința civilă nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptată de instanță, fiind încălcat și principiul rolului activ al judecătorului, consacrat de art. 22 C. proc. civ., care obligă instanța să asigure calificarea exactă a acțiunii reclamantei.

De asemenea, recurenta expune aspecte teoretice ce vizează motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

O altă critică vizează faptul că aprecierile instanței sunt eronate, fiind de natură să schimbe natura sau înțelesul vădit neîndoielnic al actelor din dosarul cauzei, fiind lipsită de temei legal, ori dată cu aplicarea sau încălcarea legii.

În susținerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta arată că acțiunea în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a) și h) C. proc. civ.

A arătat recurenta că motivul de anulare invocat de CNAIR S.A. este art. 608 alin. (1) lit. h), ce) vizează aspecte ce tin de conținutul hotărârii arbitrale.

In ce privește sentința arbitrala nr. 52/03.09.2020, recurenta a considerat că aceasta este nelegală, întrucât tribunalul arbitral a respins în mod eronat ca neîntemeiate excepțiile invocate de CNAIR S.A. prin Răspunsul la cererea de arbitrare.

Invocând art. 22 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța nu este ținută de temeiul juridic arătat în cererea de chemare în judecată, ci de obiectul cauzei, iar motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. urmează a fi dezvoltat prin aceea că sentința arbitrala nr. 52 din 03.09.2020 încalcă dispoziții imperative ale legii.

Astfel, în interpretarea art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., o hotărâre este nulă nu numai dacă violează ordinea publică, dar și atunci când încalcă dispozițiile imperative ale legii.

Recurenta arată și că tribunalul arbitral nu a analizat toate argumentele legale și probele depuse la dosarul cauzei și a soluționat greșit excepțiile invocate, respectiv: excepția necompetenței, excepția lipsei calității procesuale active a A., excepția prescripției dreptului material la acțiune.

O altă critică vizează faptul că instanța de fond nu a analizat susținerile sale, referitoare la excepția necompetenței tribunalului arbitral, în raport de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a A., recurenta a precizat că Tribunalul Arbitral, in mod greșit, a apreciat că sunt incidente in prezenta cauza dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât în dosarele nr. x/2015, nr. y/2015 și nr. 157/2015, această excepție a fost invocată raportat la nulitatea contractelor de cesiune succesive intervenite, în timp ce, în cazul de față, excepția se întemeiază pe inopozabilitatea contractelor de cesiune față de reclamantă.

După prezentarea unor considerații teoretice cu privire la noțiunea de calitate procesuală activă, recurenta a prezentat argumentele pentru care consideră că in patrimoniul reclamantei A. nu exista dreptul de a încasa sumele de bani solicitate prin prezenta cerere și, ca atare, aceasta nu poate avea calitate procesuală activă in prezenta cauza.

Recurenta a susținut că sentința arbitrală încalcă dispozițiile imperative ale Legii nr. 125/20.06.2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului și pentru modificarea art. 52 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

În acest sens a arătat că cesionarea creanțelor ce decurg din acest contract era condiționată de acceptarea CNAIR S.A., or, atât timp cât aceasta nu a acceptat cesiunea de creanță, nu se poate vorbi de un drept născut ca temei al pretențiilor reclamantei din acțiunea arbitrala.

Chiar daca a fost aprobat contractul de cesiune de către Tribunalul Comercial din Viena, prin decizia din data 27.06.2014, Tribunalul (in procedura de insolventa) nu s-a pronunțat asupra condițiilor de validitate ale acestuia, ci doar a aprobat incheierea contractului de cesiune ca operațiune juridică.

Contractele de Cesiune de creanța, incheiate cu încălcarea dispozițiilor art. 6

1

din Legea nr. 125/20.06.2011, nu sunt opozabile CNAIR S.A..

In concluzie, contrar considerentelor instanței de fond, față de argumentele mai sus menționate, recurenta a apreciat că în soluționarea acestei excepției au fost încălcate dispozițiile imperative ale legii, astfel că devind incidente dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În ceea ce privește respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, în raport de incidența art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., recurenta a susținut că reclamanta se află în culpă și că dreptul acesteia la acțiune este prescris.

În susținerea acestui aspect au fost redate dispozițiile art. 2500 alin. (1) și (2) C. civ., art. 2523 din același cod și au fost prezentate o serie de noțiuni teoretice privind instituția prescripției extinctive.

De asemenea, recurenta a arătat că obligația de plată a primei jumătăți din sumele reținute, precum și penalitățile aferente, a devenit exigibilă la 25.11.2013 (data până la care se putea emite Certificatul de Plată la Reziliere), astfel că termenul de prescripție s-a împlinit la 25.11.2016, în timp ce obligația de plată a celei de-a doua jumătăți din sumele reținute a devenit exigibilă la 25.11.2015 (data expirării perioadei de garanție de 24 de luni de la aprobarea certificatului de Plată la Reziliere), astfel că termenul s-a împlinit la 25.11.2018.

A considerat recurenta că, în speță, nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, contrar celor reținute de instanță.

În concluzie, recurenta a menționat că hotărârea arbitrală, prin care s-a respins această excepție, încalcă dispozițiile imperative ale legii în materia prescripției.

O altă critică a recurentei vizează soluția de respingere a susținerilor sale referitoare la nelegalitatea sentinței arbitrale cu referire la obligarea acesteia la restituirea sumelor reținute și la plata unor penalități.

Din analiza rationamenului instanței de fond, rezultă că acesta se fundamentează pe o ipoteza greșită, a susținut recurenta.

Astfel, în ce privește obligarea la plata penalităților pentru plata cu întârziere a lucrărilor executate și neachitate, aceasta a arătat că a invocat incidența prevederilor art. 608 alin. (1) lit. f) și h) C. proc. civ., susținând că prin cererea de arbitrare s-a solicitat suma de 9.131.567,24 RON, reprezentând penalități pentru plata cu întârziere a lucrărilor efectuate, calculate pe perioada 07.03.2014 - 18.01.2018, însă tribunalul arbitral a acordat penalități echivalente cu dobânda legală penalizatoare între profesioniști, de la 16.06.2020 până la plata efectivă a sumelor datorate A..

Totodată, s-a arătat că în dosarul nr. x/2018 a fost pronunțată decizia nr. 2648/24.09.2020 prin care CNAIR a fost obligată la plata către A. a sumei de 1.821.411,57 RON, reprezentând dobânda legală aferentă creanței în cuantum de 22.592.045,76 RON, prevăzute în titlul executoriu reprezentat de Sentința arbitrală nr. 11/18.01.2018 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2015.

Intimata a transmis întâmpinare prin care a susținut, în esență, că prin cererea de recurs, recurenta reia argumentele care vizează fondul litigiului arbitral, repetate deja în fața primei instanțe, și, de asemenea, aceasta nu a indicat normele imperative ce au fost încălcate sau aplicate greșit de prima instanță, ci repetă toate argumentele expuse în fața tribunalului și reluate în acțiunea în anulare. În consecință a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În ședința publică din 2 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție excepția nulității recursului, invocată de intimată, și a reținut cauza în pronunțare atât pe această excepție, cât și pe fondul recursului.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimată, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Se constată că recurenta a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (pct. 6); respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (pct. 8), fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea sentinței recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Relativ la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că argumentele expuse de recurentă sunt generice sau pur teoretice, fără a fi expuse în concret critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise acestui motiv de casare.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată, de asemenea, că în expunerea argumentelor în susținerea motivului de recurs reglementat de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că tribunalul a soluționat greșit excepțiile invocate și a reținut în mod greșit situația de fapt. Totodată, recurenta face trimitere la mijloacele de probă administrate în cauză.

Susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva sentinței recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți exprimate în acțiunea în anulare, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

De altfel, în privința recursului dedus judecății ne aflăm în fața unei duplicări a susținerilor din etapa procesuală anterioară; în fapt, aceleași motive au fost deduse curții de apel spre judecată și sunt acum readuse în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea instituției recursului, trecând peste faptul că instanța de casație nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluționarea unor astfel de aspecte.

Astfel, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din acțiunea în anulare, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea sentinței recurate, nu întrunește cerința ce se cere a fi îndeplinită.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în acțiunea în anulare nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestite cu verificarea legalității hotărârii recurate.

Totodată, se constată că, prin criticile formulate, recurenta procedează la redarea unor dispoziții legale, fără a arăta în concret în ce mod instanța de apel le-a încălcat ori le-a aplicat greșit.

Se reține ca dezvoltarea motivelor de recurs la care se referă art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. vizează formularea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate împotriva considerentelor hotărârii recurate, or criticile recurentei care vizează fondul litigiului arbitral nu vor putea fi analizate, acestea vizând aspecte de netemeinicie.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în acțiunea în anulare indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimată, și, în consecință, va anula recursul, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere, totodată, și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimată.

Anulează recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinței civile nr. 40 din 23 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2022.