ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2046/2022

Ședința publică din data de 18 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1013 alin. (1), art. 1014 alin. (1), art. 1018 C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat acțiune în anulare.

A fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 11.776,95 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă a susținut că motivarea instanței învestite cu anularea hotărârii arbitrale este una eronată, astfel încât recurenta o asimilează cu o lipsă a motivării, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens s-a arătat că prin acțiunea în anulare a criticat împrejurarea că instanța arbitrală ar fi încălcat norme imperative ale legii, respectiv art. 250, art. 14 alin. (6), art. 272, art. 603 alin. (1) lit. e), prin raportare la art. 22 alin. (2) și art. 14 alin. (6) C. proc. civ., cu referire la art. 608 alin. (1) lit. h) teza finală C. proc. civ.

Astfel, recurenta-reclamantă a învederat că raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de D. nu are valoare de probă, neîndeplinind cerința de contradictorialitate și de administrare nemijlocită în fața instanței, iar reținerea acestuia ca probă echivalează cu încălcarea dreptului la apărare și a dispozițiilor imperative ale art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

Din această perspectivă, recurenta a arătat că instanța arbitrală nu a motivat înlăturarea probei și nu a analizat critica sa cu privire la faptul că acest înscris nu se încadrează în prevederile art. 250 C. proc. civ.. Totodată, s-a susținut că instanța arbitrală nu a analizat nici critica referitoare la procesul-verbal de constatare emis la data de 19 august 2019 de executorul judecătoresc E.. Considerentul potrivit căruia instanța arbitrală a solicitat părților formularea unui punct de vedere legat de acest proces-verbal, nu echivalează, în opinia recurentei, cu înlăturarea criticii potrivit căreia acest înscris nu ar fi încadrabil în categoria celor avute în vedere de art. 250 sau art. 272 C. proc. civ.. Aceleași critici au fost formulate și cu privire la contractul încheiat între pârâta debitoare cu F., în sensul că nu are valoare probatorie.

În consecință, recurenta-reclamantă a subliniat că hotărârea arbitrală este nelegală, întrucât instanța arbitrală a acordat valoare probatorie unor înscrisuri care nu erau menționate în lista de probe din art. 250 C. proc. civ., astfel încât acestea nu puteau face dovada unor acte sau fapte împotriva reclamantei, deoarece încălcau dispozițiile procesuale ale art. 272, art. 364 alin. (1) și art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

În ceea ce privește critica referitoare la împrejurarea că instanța arbitrală a încălcat normele imperative ale art. 603 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., prin raportare la art. 22 alin. (2) și art. 14 alin. (6) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea arbitrală este nemotivată sub aspectul înlăturării concluziilor expertizei în construcții civile dispuse de către instanța arbitrală, reținându-se ca fiind utile concluziile unei expertize extrajudiciare și a punctului de vedere exprimat de expertul parte al pârâtei.

Or, considerentele sentinței recurate potrivit cărora argumentele invocate nu reprezintă motive de critică a hotărârii arbitrale, încadrabile în dispozițiile art. 608 C. proc. civ., ci critici ale aprecierilor făcute de către instanța arbitrală cu privire la probele administrate, sunt considerate de către recurentă ca fiind eronate, întrucât nu s-a criticat aprecierea instanței arbitrale asupra mijloacelor de probă, ci nemotivarea instanței atunci când a înlăturat mijloacele de probă deja administrate.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului. Ulterior, intimata a renunțat la această excepție. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției și apărărilor invocate de intimata-pârâtă.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la limitele controlului de legalitate ce urmează a se exercita în cauză, că obiectul prezentului recurs îl reprezintă o hotărâre judecătorească prin care a fost soluționată o acțiune în anulare a unei hotărârii arbitrale.

Apoi, trebuie menționat că acțiunea în anulare constituie o cale de control judecătoresc asupra hotărârii arbitrale, cu două obiective bine determinate, și anume: verificarea conformității hotărârii arbitrale cu convenția arbitrală, precum și respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, astfel cum acestea sunt consacrate de art. 575 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, niciunul dintre motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ. nu privește controlul temeiniciei hotărârii arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului arbitral.

De asemenea, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488, menționat mai sus.

În cauză, Înalta Curte constată că, deși criticile formulate de recurentă sunt întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., acestea nu corespund exigențelor prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind cazul unor critici ale neconformității hotărârii recurate cu regulie de drept aplicabile.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că motivarea instanței arbitrale este una eronată, împrejurare care corespunde unei lipse a motivării, având în vedere criticile formulate cu privire la încălcarea normelor imperative ale legii, respectiv art. 250, art. 14 alin. (6), art. 272, art. 603 alin. (1) lit. e), prin raportare la art. 22 alin. (2) și art. 14 alin. (6) C. proc. civ., cu referire la art. 608 alin. (1) lit. h) teza finală C. proc. civ.

Raportat la motivarea primei instanțe, care a reținut neindicarea unor norme imperative încălcate de tribunalul arbitral, instanța supremă observă că simpla afirmare a caracterului imperativ al dispozițiilor evocate anterior, fără a argumenta rațiunile care susțin caracterul imperativ al acestor norme nu se circumscrie unei critici de nelegalitate ce poarte fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În realitate, prin criticile invocate în susținerea recursului, se repun în discuție chestiuni asupra cărora curtea de apel deja s-a pronunțat, referitoare la legalitatea și temeinicia hotărârii arbitrale, aspecte care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea limitelor stabilite de art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și a specificului acțiunii în anulare, dat de limitele prevăzute de art. 608 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Or, în cea mai mare parte, argumentația adusă de recurentă în susținerea motivului de nelegalitate, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constituie în critici prin care sunt reiterate, în esență, susținerile din acțiunea în anulare, cu privire la valoarea probatorie acordată unor înscrisuri care nu erau menționate în lista de probe de la art. 250 C. proc. civ., respectiv raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de D., procesul-verbal de constatare emis la data de 19 august 2019 de executorul judecătoresc E. sau contractul încheiat între pârâta debitoare cu F.. În opinia recurentei, acestea nu puteau face dovada unor acte sau împrejurări împotriva reclamantei, deoarece mijloacele de probă indicate încălcau dispozițiile procesuale ale art. 272, art. 364 alin. (1) și art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

Aceste critici nu vizează lipsa de motivare a hotărârii atacate, ci urmăresc reevaluarea lor de instanța de recurs.

Înalta Curte constată că recurenta nu indică argumente de nelegalitate care să atragă incidența dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., respectiv lipsa motivării. Invocarea materialului probator examinat de către instanță prin raportare la acordarea valorii probatorii unor înscrisuri care nu erau menționate în lista de probe de la art. 250 C. proc. civ., nu poate face analiza instanței de recurs, întrucât în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei și o reapreciere asupra temeiniciei acțiunii, instanța de recurs verificând conformitatea hotărârii recurate cu normele de drept aplicabile, în limitele stabilite de art. 608 coroborat cu art. 488 C. proc. civ.

Apoi, deși recurenta a susținut că instanța arbitrală ar fi pronunțat hotărârea cu încălcarea principiilor contradictorialității, a dreptului la apărare și a rolului activ al instanței în aflarea adevărului, din dezvoltarea acestor critici rezultă că recurenta tinde la reanalizarea situației de fapt de instanța de recurs, pe baza probelor pe care le apreciază ca fiind concludente în cauză, respectiv expertiza în construcții civile.

Prin urmare, criticile invocate de recurenta-reclamantă, departe de a fi motive de nelegalitate a hotărârii recurate, pun în discuție temeinicia hotărârii atacate și nu nelegalitatea acesteia, recurenta fiind nemulțumit de concluzia instanței cu privire la motivele invocate în acțiunea în anulare, prin raportare la motivele legale care pot atrage desființarea unei hotărâri arbitrale, motive care sunt strict și limitativ prevăzute de lege.

De asemenea, recurenta mai susține că instanța arbitrală a reținut în considerentele sentinței recurate că argumentele invocate de reclamantă în susținerea acțiunii în anulare nu reprezintă motive de critică a hotărârii arbitrale, încadrabile în dispozițiile art. 608 C. proc. civ., ci critici ale aprecierilor făcute de către instanța arbitrală cu privire la probele administrate. În opinia recurentei, aceste argumente sunt eronate, întrucât prin acțiunea în anulare nu a criticat aprecierea instanței arbitrale asupra mijloacelor de probă, ci nemotivarea hotărârii privitor la înlăturarea mijloacelor de probă deja administrate.

Se constată că, în cauză, curtea de apel a verificat incidența textelor legale care constituie temeiul de drept al acțiunii în anulare, având în vedere dispozițiile art. 608 C. proc. civ., care nu dau instanței dreptul să cerceteze modul în care tribunalul arbitral a soluționat fondul pricinii, aspectele relative la situația de fapt din cauză ori la analiza probatoriului efectuată de tribunalul arbitral, neintrând în sfera de control a instanței, față de natura juridică a acțiunii în anulare.

Înalta Curte constată că sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 coroborat cu art. 608 C. proc. civ.

Așa cum s-a menționat deja mai sus, analiza memoriului de recurs relevă că recurenta nu a expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate care să poată fi circumscrise motivului de recurs invocat, ci a urmărit să obțină o nouă judecată a acțiunii în anulare, cu consecința reevaluării materialului probator.

În lipsa unei argumentații care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susținerilor recurentei-reclamante neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

Totodată, având în vedere că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în cauză se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., împotriva sentinței civile nr. 1F din 20 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în sumă de 14.706,02 RON, formulată de intimata-pârâtă C. S.R.L., Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., urmează a dispune obligarea recurentei-reclamante A. S.R.L., prin administrator judiciar B.. la plata sumei de 5.000 RON către intimata-pârâtă C. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, pentru următoarele considerente:

În temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

Așadar, art. 451 alin. (2) C. proc. civ. consacră prerogativa instanței de a reduce un astfel de onorariu, prerogativă care este cu atât mai necesară cu cât, respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, care a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în materia rambursării cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, că "acestea urmează să fie recuperate de partea care a câștigat procesul, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil", având în vedere rolul judecătorului în desfășurarea procesului, care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexității cauzei și a muncii depuse de avocat (cauza Nielsen și Johnsen contra Norvegiei, cauza Sabou și Pârcălab contra României, cauza Almeida, Garret și alții contra Portugaliei).

Pentru a stabili reducerea onorariului de avocat, Înalta Curte s-a raportat la criteriile prevăzute de art. 127 din Statutul profesiei de avocat, dând totodată eficiență cheltuielilor efectuate de parte prin angajarea unui apărător.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, în condițiile în care intimata-pârâtă C. S.R.L. a solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 14.706,02 RON, reprezentând onorariu avocațial, Înalta Curte apreciază că acestea sunt disproporționate atât față de obiectul cauzei, de faptul că litigiul nu prezenta aspecte de dificultate sau complexitate ridicată, precum și față de volumul de muncă constând în formularea apărării prin avocat, motiv pentru care, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., urmează a dispune reducerea cheltuielilor de judecată la 5.000 RON și obligarea recurentei-reclamante A. S.R.L., prin administrator judiciar B.. la plata acestei sume către intimata-pârâtă C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., împotriva sentinței civile nr. 1F din 20 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B.. să achite intimatei-pârâte C. S.R.L. suma de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 octombrie 2022.