ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 88/2025

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 56 din 11 iulie 2022, tribunalul arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2021 a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta A. S.R.L., ca neîntemeiată, a admis în parte primul capăt al cererii arbitrale formulate de reclamanta B. S.R.L. și, în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 919.363,30 RON, cu titlu de penalități, a respins capătul al doilea de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 32.539,72 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitraj.

Împotriva sentinței arbitrale, pârâta A. S.R.L. a formulat acțiune în anulare, solicitând admiterea acesteia, anularea hotărârii arbitrale și trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral.

Prin sentința civilă nr. 94/2022 din 2 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis acțiunea în anulare și a anulat sentința arbitrală.

Prin decizia nr. 364 din 15 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta B. S.R.L., prin administrator special C. și administrator judiciar D., a casat sentința civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 74 din 28 iunie 2024, a respins ca nefondată acțiunea în anulare.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și după rejudecarea acțiunii în anulare, admiterea acesteia și, în consecință, respingerea pe fond a cererii introductive, ca neîntemeiată.

În susținere, după expunerea situației de fapt și a etapelor procesuale anterioare, recurenta a afirmat nelegalitatea hotărârii atacate întemeiat, pe de o parte, pe nerespectarea normelor de drept material ce reglementează nemotivarea sentinței arbitrale sub incidența art. 608 alin. (1) lit. g) C. civ., motiv circumscris art. 408 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, pe încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5, coroborat cu art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Motivând primul caz de casare, autoarea căii de atac a arătat, în esență, că s-au aplicat greșit prevederile art. 1.266-1.268 C. civ., în măsura în care fără a-și motiva alegerea, instanța de fond a dat eficiență clauzei prevăzute în condițiile generale contractului în ceea ce privește penalitățile de întârziere, și nu prevederilor art. 6 din condițiile speciale, invocate de recurentă, care stabileau valoarea acestora la 0.01%/zi.

A afirmat că o clauză penală este de strictă interpretare și trebuie interpretată în favoarea celui ce se obligă, fiind incidente prevederile art. 1.269 C. civ., dar și principiul de drept specialia generalibus derogant.

A mai susținut că repararea prejudiciului este subordonată culpei debitorului în neîndeplinirea obligațiilor contractuale și condiționată de imposibilitatea neexecutării lor în natură, iar, în speță, chiar intimata a făcut obligația de care se prevalează imposibil de executat prin interzicerea accesului pe șantier și reținerea echipamentelor și a altor bunuri ale recurentei.

A apreciat că, întrucât intimata a dedus o parte din penalitățile pretinse din garanția de bună execuție, iar părțile au invocat excepția de neexecutare a contractului, ca apărare de fond și ca mecanism de justificare a activării și aplicării mecanismului de executare a garanției, caracterul litigios al pretențiilor intimatei era evident și trebuia analizat de către instanța arbitrală. Or, este evidentă lipsa motivării hotărârii sub acest aspect, aspectele determinante pentru cauză neprimind niciun răspuns.

De asemenea, a susținut că, deși trimiterea cauzei spre rejudecare s-a dispus întrucât s-a constatat că în primul ciclu procesual curtea de apel nu a analizat fondul pretențiilor cu care a fost învestită, această chestiune nu a fost rezolvată prin hotărârea arbitrală.

A mai afirmat că instanța arbitrală a omis să analizeze apărările recurentei invocate cu privire la deducerea din garanție a penalităților, chestiune cu care, în opinia recurentei, tribunalul arbitral nu a fost învestit. În acest sens, a arătat că instanța arbitrală s-a limitat să constate că aceasta este permisă de contract, fără a verifica corecta aplicare a contractului sub aspectul condițiilor de realizare a deducerii, și excepția de neexecutare a contractului de către intimată sau imposibilitatea executării obligației din culpa acesteia.

Din această perspectivă, a apreciat că prevederile art. 1.270 C. civ. au fost gresit interpretate și aplicate atât de tribunalul arbitral, cât și de curtea de apel, în rejudecare.

Recurenta a subliniat că în temeiul art. 9 din contract, care reprezenta legea părților, intimata putea reține din garanția de bună execuție doar prejudiciul suferit, pe care era obligată să îl dovedească împreună cu imposibilitatea recuperării lui în natură, potrivit art. 1.169 C. civ.. Astfel, a invocat nerespectarea prevederilor art. 1.350 C. civ.

În opinia recurentei, culpa comună nu justifica judecata în echitate realizată de tribunalul arbitral, ceea ce atrage incidența art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.

A mai precizat că tribunalul arbitral a reținut că există justificare care înlătură aplicabilitatea art. 1.350 C. civ., interzicerea accesului pe șantier, și că, deși prezumția instituită de art. 1.548 C. civ. a fost constatată, tribunalul arbitral a ignorat aceste aspecte și a judecat în echitate, contrar solicitării ambelor părți.

Prin cel de-al doilea motiv de nelegalitate - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., autoarea căii de atac a arătat că luându-se act doar de faptul că intimata a dedus din garanție penalități, cu ignorarea apărărilor sale privind concursul între norma generală și norma specială a contractului și răsturnarea sarcinii probei, s-a încălcat dreptul la apărare și principiul contradictorialității.

De asemenea, a susținut că apărările sale privind aplicarea normei generale în detrimentul normei speciale, caracterul subsidiar al reparației prin echivalent față de reparația în natură ori propria contribuție a reclamantei la realizarea prejudiciului, respectiv neachitarea acesteia de sarcina probei erau aspecte determinante pentru judecata cauzei. Astfel, a apreciat că respectarea dreptului la apărare impunea și analiza lor în parte și oferirea unui răspuns particular în cuprinsul motivării.

Totodată, a menționat că hotărârea arbitrală încalcă dispozițiile art. 46 alin. (1) lit. e) din Regulile de procedură arbitrală, coroborate cu art. 603 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept ale sentinței, iar, în cazul arbitrajului în echitate, motivele care, sub acest aspect, întemeiază soluția.

Recurenta a arătat dispoziția instanței arbitrale referitoare la culpă comună nu prezintă motivele care să justifice de ce culpa comună reprezintă suportarea în echitate a pretinsului prejudiciu. Or, ignorarea argumentelor și apărărilor esențiale și nepunerea lor în discuția părților constituie, nu numai vicii calitative si intrinseci ale motivării, ci și încălcarea flagrantă a dreptului fundamental la apărare al recurentei și a principiului contradictorialității și art. 619 alin. (4) C. proc. civ., dispoziții imperative ale legii.

Recurenta a susținut că prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. era aplicabil din perspectiva încălcării prevederilor legale privind obligatia demotivarea a hotărârii și concursul între norma generală și norma specială.

Totodată, a arătat că în cauză nu s-a procedat potrivit art. 21 alin. (4) din Regulile de procedură arbitrală, ceea ce denotă lipsa de imparțialitate a instanței arbitrale și a unei juste judecăți, ca garanții deopotrivă esențiale ale procesului echitabil și respectării exigențelor art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale.

În final, a afirmat că pronunțarea hotărârii arbitrale s-a realizat cu încălcarea art. 602 alin. (2) C. proc. civ.

La 17 octombrie 2024, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, prin prisma art. 489 alin. (2) Cod procedură. În motivare, a susținut, în esență, că motivele de nelegalitate au fost invocate în mod formal, recurenta expunând în susținere argumentele expuse deja în fața instanței învestite cu acțiunea în anulare.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte, reținând că din cuprinsul memoriului de recurs se pot identifica critici care pot fi integrate dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmează să o respingă.

În continuare, verificând actele dosarului și sentința atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, pentru realizarea controlului judiciar în recurs, dat fiind că acest proces a mai parcurs un ciclu procesual, apreciază că se impune stabilirea cu claritate a cadrului procesual și a limitelor judecății în această etapă a procesului.

Astfel, acțiunea în anulare promovată de recurenta de față împotriva sentinței arbitrale a avut ca temei prevederile art. 608 alin. (1) lit. f), g) și h) C. proc. civ.

Primei ipoteze - lit. f) -tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut - i-au fost integrate criticile privind deducerea garanției de bună execuție din pretențiile reclamantei, care, în opinia recurentei, a reprezentat o compensare în privința căreia tribunalul arbitral fusese învestit, astfel că pronunțarea și asupra ei a privat partea de posibilitatea de a se apăra - art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Motivului de anulare reglementat de lit. g) - hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele (...) - i-au fost integrate criticile privind nemotivarea hotărârii arbitrale în ceea ce privește chestiunea reținerii garanției de bună execuție de către reclamantă, soluția de obligare a recurentei la plata a jumătate din cuantumul penalităților solicitate de reclamantă ca urmare a reținerii culpei comune, înlăturarea apărării recurentei privind aplicarea art. 6 din contractul părților care stabilea penalități de întârziere de 0,01%, clauză specială ce deroga de la clauza generală - art. 19 din condițiile generale ale contractului -, înlăturarea apărării recurentei referitoare de la incidența autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 3415 din 23 aprilie 2021 a Judecătoriei Ploiești, secția Civilă și modalitatea de apreciere a probelor - art. 1.540, 1.350 și 1.548 C. civ.

În privința incidenței motivului reglementat la lit. h) - hotărârea arbitrală încalcă (...) dispoziții imperative ale legii - se constată că recurenta a invocat nerespectarea de către tribunalul arbitral a dispozițiilor art. 21 alin. (4), art. 30 alin. (3), art. 46 alin. (1) lit. e) din Regulile de procedură arbitrală, art. 602 alin. (2) și ale art. 14 și ale art. 603 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., precum și ale art. 1.270 C. civ. și a dreptului la apărare.

Statuând asupra motivelor de anulare, curtea de apel, în primul ciclu procesual, a reținut că soluția instanței arbitrale sub aspectul primelor trei neregularități sesizate în cadrul motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. sunt întemeiate, sens în care a anulat în totalitate hotărârea tribunalului arbitral și a trimis cauza spre rejudecare acestuia.

În recurs, constatându-se că sentința arbitrală este motivată în integralitate, nefiind incidente dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., s-a casat decizia dată asupra acțiunii în anulare în ansamblul său și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel, instanța supremă stabilind că în rejudecare vor fi analizate celelalte motive de anulare invocate.

În al doilea ciclu procesual, în rejudecare, pornind de la statuările obligatorii ale instanței de recurs, reținând că asupra motivului de la art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. instnța supremă s-a pronunțat prin decizia de casare, analiza curții de apel a vizat motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. f) și h) C. proc. civ., pe care le-a găsit neîntemeiate. În consecință, a respins acțiunea în anulare. În justificare, a reținut că instanța arbitrală s-a pronunțat în limitele învestirii sale, iar normele indicate în susținerea celui de-al doilea caz de anulare nu sunt imperative și afirmațiile referitoare la art. 14 și art. 1.270 C. civ. nu reprezintă critici concrete în sensul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ci nemulțumirea părții față de cuprinsul motivării sentinței arbitrale.

Ca atare, având în vedere că motivul de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. a primit o dezlegare definitivă din partea instanței supreme în primul ciclu procesual, care se impune în mod obligatoriu și în cel de-al doilea ciclu procesual, cenzura de legalitate în aceasta etapă procesuală nu poate privi decât modalitatea în care s-au soluționat motivele acțiunii în anulare reprezentate de art. 608 alin. (1) lit. f) și h) C. proc. civ.

În acest cadru procesual, Înalta Curte, procedând la verificarea deciziei recurate, constată că judecata acțiunii în anulare respectă indicațiile instanței de casare, în măsura în care, așa cum s-a arătat anterior, aceasta s-a realizat în limitele trasate de instanța de recurs în primul ciclu procesual.

În mod indubitabil trimiterea cauzei s-a dispus pentru judecarea celorlalte motive de anulare care interferau, numai în limitele legale, cu fondul litigiului, de vreme ce acțiunea în anulare este fundamentată numai pe motivele de anulare reglementate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ., iar în cuprinsul hotărârii de casare s-a reținut că nu este incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

De aceea, nu poate fi primită critica recurentei referitoare la nerespectarea îndrumărilor instanței de recurs, în măsura în care curtea de apel, în cel de-al doilea ciclu procesual, a judecat acțiunea în anulare în coordonatele fixate de instanța supremă prin hotărârea dată în recurs - motivele de anulare prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. f) și h) C. proc. civ.-.

Prin urmare, susținerile recurentei sub acest aspect vor fi respinse.

Pretinsa nemotivare a hotărârii cu privire la mecanismul de executare de către intimată a garanției de bună execuție este invocată în mod formal, întrucât prin intermediul ei, recurenta impută, în realitate, neanalizarea lui din oficiu, demers incompatibil cu natura acțiunii în anulare limitată numai la motivele de la art. 608 alin. (1) C. proc. civ. cu care a fost învestită, nu și la aspecte ce țin de fondul pretențiilor acțiunii arbitrale.

Statuând asupra motivelor circumscrise ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., îndreptate împotriva considerentelor curții de apel privind motivul de la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge având în vedere cele ce succed.

Asupra acestui caz de anulare, curtea de apel a reținut că este neîntemeiat, întrucât regulile de arbitrare indicate - art. 21 alin. (4), art. 30 alin. (3), art. 46 alin. (1) lit. e) din Regulile de procedură arbitrală - nu reprezintă norme imperative, dat fiind că ele vin să protejeze un interes privat, al părților, concluzie susținută de art. 619 alin. (3) C. proc. civ. care instituie posibilitatea pentru părți de a modifica regulile de procedură ale arbitrajului instituționalizat. De asemenea, a reținut că termenul de pronunțare al hotărârii arbitrale este unul de recomandare, aspect care nu poate conduce la desființarea sentinței arbitrale.

În privința susținerilor din acțiunea în anulare referitoare la încălcarea art. 14 și art. 1.270 C. civ., curtea de apel a stabilit că ele nu constituie critici concrete în sensul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ci reprezintă nemulțumirile părții în privința conținutului motivării, fără a le analiza pe fond. De altfel, a reținut că textul de la art. 1.270 C. civ. este o dispoziție imperativă, întrucât fundamentul forței obligatorii a actului juridic este, pe de o parte, de necesitatea asigurării stabilității și siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice, iar, pe de altă parte, de imperativul moral al respectării cuvântului dat, convenția neechivalând cu legea. Totodată, a stabilit că această normă vizează raporturi de drept privat.

Autoarea căii de atac impută, sub un prim aspect, instanței învestite cu acțiunea în anulare încălcarea dreptului la apărare și principiul contradictorialității, în măsura în care apărări determinante pentru cauză invocate de această parte nu au fost analizate de către tribunalul arbitral, sentința arbitrală nefiind, în realitate, motivată.

Asupra motivului de la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. s-a statuat prin decizia de casare dată în primul ciclu procesual, în sensul că sentința arbitrală este motivată, nefiind incident acest motiv de anulare.

În consecință, aceste dezlegări nu mai pot face obiectul examenului în recurs, ele fiind definitiv, nu mai pot fi contrazise de nicio instanță.

Cum nerespectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, este afirmată din perspectiva nemotivării sentinței arbitrale, aspect contrazis definitiv de instanța de recurs în decizia de casare, evaluarea acestor critici nu poate fi realizată, de vreme ce verificarea lor implică dezlegarea aspectelor privind motivarea tribunalului arbitral, intrate în puterea lucrului judecat.

Deopotrivă, Înalta Curte constată nu se poate pune problema încălcării acestor garanții ale dreptului la un proces echitabil, având în vedere că viciul ce stă la baza acestor neregularități procesuale a fost infirmată prin decizia de casare.

Așadar, în lipsa premisei - nemotivarea sentinței arbitrale - nu se poate reține o încălcare a drepturilor procesuale afirmate.

Referitor la incidența art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., instanța supremă notează că reluarea susținerilor privind nerespectarea de către instanța arbitrală a regulilor arbitrale, cu ignorarea considerentelor hotărârii atacate, nu răspunde exigențelor legale privind motivarea recursului, verificarea legalității hotărârii sub acest aspect fiind împiedicată. Aceasta, în măsura în care controlul judiciar în recurs se realizează numai în limita motivelor de nelegalitate a considerentelor instanței anterioare. Or, în lipsa unor critici concrete care să vizeze dezlegările curții de apel, să justifice modalitatea în care dispozițiile criticate ar fi trebuit să fie interpretate și aplicate în cauză, alegațiile recurentei nu pot fi integrate niciunui caz de casare.

De asemenea, constată că recurenta nici împotriva considerentelor privind art. 14 C. proc. civ. și art. 1.207 C. civ. nu formulează vreo critică, ci redă aceleași argumentele expuse în susținerea motivului de anulare, fără a avea în vedere răspunsul instanței învestite la acestea și fără a justifica de ce acestea ar reprezenta afirmații ce se integrează art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. și de ce prevederile art. 1.270 C. civ. ar fi norme imperative.

Înalta Curte notează că dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) se referă la accepțiunea restrânsă a noțiunii de lege imperativă, privită ca sumă de reguli de conduită cu caracter general, obligatoriu și impersonal, care stabilesc modul de comportament al subiectelor de drept în cadrul raporturilor juridice civile. Ea este diferită de legea părților, care, deși trasează, la rândul său, o conduită inderogabilă pentru părți, are în vedere obligația părților acestuia de a se conforma întocmai la disciplina consfințită de și între ele.

Prin urmare, modul defectuos de conformare a părților la conținutul unei clauze contractuale nu poate fi evaluat ca o încălcare a unei norme imperative a legii, atunci când partea care o contestă face referire, în acest sens, la dispozițiile art. 1.270 C. civ., deoarece acest fapt se situează în afara domeniului încălcării legii imperative.

În continuare, față de cadrul procesual în recurs, expus anterior, scapă cenzurii instanței supreme criticile recurentei ce pun în discuție motivarea sentinței arbitrale, respectiv motivul de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., întrucât, așa cum s-a reținut și în cele ce preced, ele contravin art. 501 C. proc. civ., statuările instanței supreme din decizia pronunțată în ciclul procesual anterior intrând în puterea lucrului judecat, reevaluarea nefiind permisă în acest ciclu procesual.

Prin urmare, Înalta Curte va înlătura, fără o analiză pe fond, criticile circumscrise ipotezei de anulare a sentinței arbitrale reglementate de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Totodată, notează că în privința susținerilor privind interpretarea clauzelor contractului, art. 1.266-1.268 C. civ., precum și cele privind incidența art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. sub aspectul judecății în echitate, ele apar ca fiind invocate omisso medio, deși titulara acțiunii în anulare a fost chiar recurenta și a avut posibilitatea de a sesiza curtea de apel cu acestea.

Mai mult, asupra criticilor privind art. 1.270 C. civ., curtea de apel a reținut că ele reprezintă în realitate nemulțumiri ale părții, și nu critici concrete de anulare prin prisma art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.. Aceeași concluzie a fost reținută și cu privire la încălcarea art. 13 și art. 14 C. proc. civ., susțineri care au fost integrate aceluiași motiv de anulare.

Or, împotriva acestor considerente, recurenta nu a formulat nicio critică, context în care ele au intrat în puterea lucrului judecat, împrejurare față de care, ele nu mai pot face obiectul verificărilor în recurs.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că alegațiile recurentei integrate cazului de la art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. aduc în discuție aspecte de temeinicie, situația de fapt și probatoriul, care însă, în raport de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la art. 608 alin. (1) C. proc. civ., excedează sferei controlului judiciar în recurs, motiv pentru care se impun a fi înlăturate.

Înalta Curte reamintește părților că motivele care pot fundamenta acțiunea în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, fiind de strictă interpretare și vizează condiții de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu aspectele expres indicate în motivele de anulare, fără să poată fi valorificate motive referitoare la situația de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie. În mod corespunzător, recursul nu poate privi decât judecata instanței asupra motivelor acțiunii în anulare deduse judecății, și nu chestiuni atașate elementelor circumstanțiale sau chiar fondului cererii de arbitrare.

De aceea, în considerarea celor expuse mai sus, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, va înlătura motivele de casare examinate și, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., statuând asupra caracterului nefondat al recursului, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 74 din 28 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. S.R.L., prin administrator special C. și administrator judiciar D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2025.