ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 364/2024

Ședința publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea arbitrală înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, sub nr. x din 4 mai 2021, reclamanta A. S.R.L. prin administrator special B. și administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L. a solicitat, ca tribunalul arbitral să dispună:

Obligarea pârâtei la plata sumei de 2.045.454,46 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate de la termenul inițial stabilit pentru finalizarea lucrărilor, respectiv 20 mai 2017 și până la data de 12 aprilie 2018, data rezilierii contractului, determinată ca urmare a deducerii din cuantumul total al penalităților datorate a valorii garanției de bună-execuție.

Obligarea pârâtei la plata sumei de 426.208,89 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă valorii rămase neexecutată de la data rezilierii contractului și până la data de 15 aprilie 2021, data formulării prezentei cereri arbitrale, datorată în temeiul O.G. nr. 13/2011 și actualizată până la data plății efective.

Prin încheierea de ședință din 16 mai 2022, reclamanta a precizat cu privire la penalitățile/dobânda solicitate în continuare, că "rămâne la suma cerută până la introducerea cererii de arbitrare".

Prin sentința nr. 56 din 11 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat formulată de pârâtă ca neîntemeiată.

A fost admis în parte primul capăt de cerere (acțiune) arbitrală și, în consecință:

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 919.363,30 RON, cu titlu de penalități.

A fost respins capătul al doilea de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 32.539,72 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitraj.

Împotriva sentinței arbitrale, pârâta D. S.R.L. a formulat acțiune în anulare, solicitând admiterea acesteia, anularea hotărârii arbitrale și trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral.

Prin sentința civilă nr. 94/2022 din 2 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a fost admisă acțiunea în anulare formulată de petenta-pârâtă D. S.R.L. împotriva sentinței arbitrale nr. 56/11.07.2022 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț si Industrie a României în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. - prin administrator judiciar C..

A fost anulată sentința arbitrală nr. 56/11.07.2022 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț si Industrie a României în dosarul nr. x/2021 și trimisă cauza spre rejudecare aceluiași tribunal arbitral.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. prin administrator special B. și administrator judiciar C. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza, să se dispună respingerea acțiunii în anulare ca neîntemeiată și menținerea sentinței arbitrale nr. 56/11.07.2022 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2021, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea petentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea memoriului de recurs, se arată că hotărârea instanței de fond privind admiterea acțiunii în anulare este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material ce reglementează nemotivarea sentinței arbitrale sub incidența art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

În acest context, se arată că instanța de fond a reținut, în esență, că este întemeiat motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., întrucât în cauză nu se pune problema caracterului insuficient al motivării, ci a lipsei motivării tribunalului arbitral cu privire la aspectele esențiale ale litigiului dedus judecății.

În acest sens, instanța de fond a reținut în chestiunea reținerii garanției de bună-execuție de către intimata-reclamantă în contul creanței pe care o are față de petenta-pârâtă, că aceasta prezintă în mod evident caracter litigios, astfel că tribunalul arbitral nu putea lua act de deducerea invocată de intimata-reclamanta, ci trebuia să argumenteze de ce pretenția intimatei-reclamante sub acest aspect era întemeiată.

De asemenea, soluția de obligare a pârâtei la plata a 1/2 din cuantumul penalităților solicitate de reclamanta, ca urmare a reținerii culpei comune, s-a apreciat de către instanța de fond că nu este motivată, ca și faptul că tribunalul arbitral nu a explicat modul în care a stabilit procentul de culpă și întinderea obligației de plată a intimatei-pârâte în raport cu acest procent.

Față de considerentele sentinței atacate, recurenta apreciază că instanța de fond a dat o interpretare și aplicare greșită normelor de drept material prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., argumentele acesteia nefiind fundamentate pe niciun suport probator.

În acest context, recurenta susține că reținerea garanției de bună-execuție s-a efectuat în acord cu cele agreate de părțile semnatare ale contractului nr. x/24.06.2016 la art. 9 din contract, astfel că acest aspect nu are caracter litigios, așa cum greșit a considerat instanța de fond.

De asemenea, obligarea pârâtei la plata penalităților de 1/2 din cuantumul penalităților solicitate s-a făcut ca urmare a reținerii culpei comune, Tribunalul arbitral luând în considerare toate probele administrate în cadrul dosarului, iar în ceea ce privește aplicarea penalităților de întârziere în cuantum de 0,3%, recurenta susține că în mod corect tribunalul arbitral a aplicat dispozițiile art. 19 din Condițiile generale de contractare, părțile agreând procentul penalităților de întârziere.

Pentru aceste considerente, recurenta se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, susținând că motivele pe care instanța și-a întemeiat soluția pronunțată în cauză încalcă dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta arată că instanța a apreciat că în cauză nu se pune problema caracterului insuficient al motivării, ci a lipsei motivării tribunalului arbitral cu privire la aspecte esențiale ale litigiului dedus judecății.

Aceste susțineri se constată a fi nefondate, în condițiile în care, considerentele hotărârii pronunțate de tribunalul arbitral sunt clare și concise, iar argumentele prezentate în susținerea soluției pronunțate sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigențelor textului de lege evocat.

Astfel, în ceea ce privește reținerea garanției de bună-execuție, se constată că aceasta s-a efectuat în acord cu cele agreate de părțile semnatare ale contractului nr. x/24.06.2016 la art. 9, iar în raport cu dispozițiile art. 1270 C. civ., se reține că în mod corect tribunalul arbitral a luat act de faptul că reclamanta a reținut garanția de bună-execuție pentru lucrările necorespunzătoare efectuate de pârâtă, garanție dedusă din suma pretinsă cu titlu de penalități, aspect ce nu poate fi constatat a avea caracter litigios.

Referitor la obligarea pârâtei la plata penalităților de 1/2 din cuantumul penalităților solicitate, se constată că tribunalul arbitral a motivat, luând în considerare probele administrate în cadrul dosarului, reținând în mod corect faptul că în cauză există culpa comună a ambelor părți, context în care a admis în parte primul capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere.

Așadar, aplicarea penalităților de întârziere în cuantum de 0,3% s-a făcut în raport cu dispozițiile art. 19 din condițiile generale de contractare, dispoziții ce fac parte integrantă din contractul nr. x/24.06.2016, fiind aplicabile contractului, conform prevederilor art. 8 din contract.

Tot în același context, se reține că părțile au agreat procentul penalităților de întârziere la care să se raporteze în situația în care pârâta va întârzia în livrarea lucrărilor sau părților din lucrare, procent cu care aceasta a fost de acord pe tot parcursul litigiului.

În acest context, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată de tribunalul arbitral a fost corect motivată, susținând soluția din dispozitiv, în condițiile în care, instanța a arătat care au fost temeiurile de fapt și de drept reținute, motivarea permițând exercitarea unui control jurisdicțional efectiv, care să constate faptul că sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale în temeiul cărora s-a apreciat că pârâtei îi revine obligația achitării penalităților de întârziere, astfel că soluția de admitere a acțiunii în anulare pe considerentul lipsei motivării este nelegală.

Constatând că instanța de fond nu a intrat în cercetarea pretențiilor deduse judecății sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator special B. și administrator judiciar C. împotriva sentinței civile nr. 94/2022 din 2 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator special B. și administrator judiciar C. împotriva sentinței civile nr. 94/2022 din 2 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.R.L..

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2024.