ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2254/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2254/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 3 decembrie 2019
Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2969 din 7 noiembrie 2017, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de pârâta Grădinița cu Program Prelungit nr. 8 Târgu-Jiu împotriva sentinței civile nr. 863 din 6 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și intimatul-pârât Consiliul Local Târgu-Jiu și a schimbat sentința, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat să se constate că perioada 15.03.2004 - 21.11.2005 reprezintă vechime în muncă și specialitate, fiind necesară recalcularea și achitarea diferențelor salariale rezultate din încadrarea acesteia în tranșele de vechime 14 - 18 ani.
Împotriva acestei decizii A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 503 pct. 8 C. proc. civ., susținând că aceasta este contradictorie deciziei nr. 4400 din 28 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.
Prin decizia nr. 2739/2018 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a declinat competența soluționării cererii de revizuire, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu art. 510 alin. (2) C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 19 noiembrie 2018, fiind stabilit termen la 12 februarie 2019.
Prin încheierea din 12 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a suspendat judecarea cererii de revizuire, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
La 10 octombrie 2019 a fost întocmit referatul cu propunerea de fixare a unui termen în vederea constatării perimării, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.
Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare excepția perimării cererii de revizuire și a reținut următoarele:
Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.
Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."
Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.
Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.
Înalta Curte constată că judecata cererii de revizuire a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 12 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, dată de la care a trecut un termen mai mare de 6 luni.
Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 C. proc. civ., va constata perimată cererea de revizuire formulată de revizuenta A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 2969/2017 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 decembrie 2019.