ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 486/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 486/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele C. SA și C. SA - Sucursala Târgu Jiu, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a clauzei abuzive înscrise la pct. 5.8 din Contractul de credit și garanție imobiliară nr. 593601 din 12 iunie 2008, referitoare la comisionul de risc; obligarea pârâtelor la restituirea sumei încasate cu titlul de comision de risc, actualizată cu dobânda legală; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 6, 13 și 14 din Legea nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010 și art. 453 C. proc. civ.
Prin Sentința civilă nr. 2446/2018 din 2 aprilie 2018, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. SA și C. SA - Sucursala Târgu Jiu, s-a constatat nulitatea absolută a clauzei înscrisă la punctul 5.8. din contract referitoare la comisionul de risc, ca fiind abuzivă, au fost obligate pârâtele la restituirea sumei încasată cu titlu de comision de risc, actualizată cu dobânda legală și au fost obligate pârâtele la plata sumei de 500 de RON cheltuieli de judecată către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel C. SA și C. SA - Sucursala Târgu Jiu, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin Decizia nr. 526/2018 din 14 noiembrie 2018, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, a admis apelul declarat de apelantele pârâte C. SA și C. SA - Sucursala Târgu Jiu, împotriva Sentinței nr. 2446 din 02 aprilie 2018 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. și B. și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea.
Împotriva acestei decizii, A. și B. au declarat recurs, prin care au invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 18 ianuarie 2019.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.
Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, revine curților de apel.
Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.
Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă Decizia nr. 526/2018 din 14 noiembrie 2018, pronunțată Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.
Fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.
Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva Deciziei nr. 526 din 14 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2019.