ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 143/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 20 din 26 ianuarie 2011,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.N., în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a

anulat Ordinele nr. 69635 din 23 aprilie 2009, nr. 69930 din 25 mai 2009, nr.

1298 din 26 mai 2010, nr. 1617 din 28 mai 2010 și nr. 2749 din 29 octombrie

2010 emise de conducătorul autorității pârâte și a dispus reintegrarea

reclamantului în funcția publică deținută anterior, respectiv aceea de director

executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor Sibiu, obligând pârâta să acorde acestuia drepturile salariale

corespunzătoare funcției, de la data reintegrării și până la zi.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că actele contestate

sunt nelegale, ca o consecință a faptului că au fost emise în baza prevederilor

art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate

neconstituționale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr.

47/1992, republicată.

Astfel, reține

instanța de fond, s-a avut în vedere că, prin această decizie s-a statuat că

O.U.G. nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcționari publici de

conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale,

stabilit prin Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, în raport cu dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta.

În motivarea căii de

atac, recurenta susține că hotărârea recurată este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, arată

recurenta, prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare la data emiterii

actelor contestate iar Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie

2009 se aplică pentru viitor,ceea ce presupune că legea în raport cu care se

apreciază existența cauzei de nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ considerat nelegal.

Susține recurenta că,

prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, funcțiile publice de natura celei

deținute de intimatul-reclamant au fost eliminate din categoria funcțiilor

publice reglementate de Legea nr. 188/1999, fiind instituite noi funcții de

conducere, pentru a căror ocupare au fost organizate evaluări la care puteau

participa toți cei care îndeplineau condițiile prevăzute de lege.

În plus, arată

recurenta, măsurile dispuse prin O.U.G. nr. 37/2009 vizau interesul public și

constituiau situații de urgență, extraordinare, a căror reglementare nu putea

fi amânată, motiv pentru care autoritatea recurentă era ținută de punerea lor

imediată în aplicare.

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, prin Ordinul

nr. 69635 din 23 aprilie 2009 emis de președintele Autorității Naționale

Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, intimatul-reclamant, după

un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din funcția publică de conducere de

director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor Sibiu.

Ulterior și ca o consecință

a acestui prim ordin, prin Ordinele nr. 69930 din 25 mai 2009, nr. 1298 din 26

mai 2010, nr. 1617 din 28 mai 2010 și nr. 2749 din 29 octombrie 2010, având

același emitent, intimatul-reclamant a fost numit, pe perioade determinate sau

cu caracter temporar, în funcția de director, în cadrul aceleiași direcții.

Temeiul juridic al

eliberării intimatului-reclamant din funcția publică de conducere de director

executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor Sibiu și, implicit, al măsurilor administrative luate ulterior,

prin ordinele subsecvente, îl constituie, în principal, prevederile O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice

locale.

Pentru argumentarea

soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății, se impune

prezentarea următoarelor considerații cu privire la instituția juridică a

excepției de neconstituționalitate și la efectele acesteia, care își găsesc

aplicarea în speță.

Astfel,

controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de

neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau

ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia

prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în

vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale,

își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform

alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se

publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Drept

urmare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de

neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării

normei declarate neconstituționale din sistemul normativ.

Or, în

situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și

ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Cu

privire la acest aspect, este semnificativă Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999,

în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea

directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura

prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea

sau abrogarea acestora.

Plenul

Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15

și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a

priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra

ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii.

Prin

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, din analiza

considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituționalității afectează

însuși actul normativ aprobat prin această lege.

De

asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională

a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În

considerentele deciziilor sus menționate, Curtea Constituțională a arătat, în

esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul

administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze

care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a

naturii juridice a contractului de management.

În plus,

instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au

fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al

funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât

Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit

art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții

din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ,

acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile

cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza

acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea

unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același

text de lege reglementează, în cuprinsul alin. (4), situația acțiunilor

formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională

ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din

analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a

prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a

ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii

excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi

legale declarate neconstituționale.

În speța

de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinelor de eliberare din

funcția de conducere deținută și, respectiv, de numire într-o altă funcție,

temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004.

După cum

s-a arătat anterior, măsurile contestate de reclamant au avut la bază aplicarea

prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională, prin

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Drept

urmare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra

celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în

temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Pe de

altă parte, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția

publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea

nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident

securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate

socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele

comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este

parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și 20

din Constituția României.

Tot

astfel, legalitatea actelor contestate în cauză nu poate fi susținută nici de

argumentul privind ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legea de

aprobare a acestei ordonanțe s-a constatat a fi, de asemenea,

neconstituțională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de

neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși

ordonanța de urgență, deoarece Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat

ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispozițiile

ordonanței.

Pentru considerentele arătate

, Înalta Curte reține că actele și măsurile adoptate în

baza O.U.G. nr. 37/2009 sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al

acestei ordonanțe și, în consecință, în mod corect au fost anulate de instanța

de fond,

urmând ca recursul să fie respins, ca nefondat, iar sentința

atacată să fie menținută, ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor împotriva sentinței nr. 20 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.