ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 143/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 20 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.N., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a anulat Ordinele nr. 69635 din 23 aprilie 2009, nr. 69930 din 25 mai 2009, nr. 1298 din 26 mai 2010, nr. 1617 din 28 mai 2010 și nr. 2749 din 29 octombrie 2010 emise de conducătorul autorității pârâte și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, respectiv aceea de director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, obligând pârâta să acorde acestuia drepturile salariale corespunzătoare funcției, de la data reintegrării și până la zi.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că actele contestate sunt nelegale, ca o consecință a faptului că au fost emise în baza prevederilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Astfel, reține instanța de fond, s-a avut în vedere că, prin această decizie s-a statuat că O.U.G. nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta. În motivarea căii de atac, recurenta susține că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Astfel, arată recurenta, prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare la data emiterii actelor contestate iar Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 se aplică pentru viitor,ceea ce presupune că legea în raport cu care se apreciază existența cauzei de nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ considerat nelegal. Susține recurenta că, prin art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009, funcțiile publice de natura celei deținute de intimatul-reclamant au fost eliminate din categoria funcțiilor publice reglementate de Legea nr. 188/1999, fiind instituite noi funcții de conducere, pentru a căror ocupare au fost organizate evaluări la care puteau participa toți cei care îndeplineau condițiile prevăzute de lege. În plus, arată recurenta, măsurile dispuse prin O.U.G. nr. 37/2009 vizau interesul public și constituiau situații de urgență, extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată, motiv pentru care autoritatea recurentă era ținută de punerea lor imediată în aplicare. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Astfel, prin Ordinul nr. 69635 din 23 aprilie 2009 emis de președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu. Ulterior și ca o consecință a acestui prim ordin, prin Ordinele nr. 69930 din 25 mai 2009, nr. 1298 din 26 mai 2010, nr. 1617 din 28 mai 2010 și nr. 2749 din 29 octombrie 2010, având același emitent, intimatul-reclamant a fost numit, pe perioade determinate sau cu caracter temporar, în funcția de director, în cadrul aceleiași direcții.

Temeiul juridic al eliberării intimatului-reclamant din funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu și, implicit, al măsurilor administrative luate ulterior, prin ordinele subsecvente, îl constituie, în principal, prevederile O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale. Pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății, se impune prezentarea următoarelor considerații cu privire la instituția juridică a excepției de neconstituționalitate și la efectele acesteia, care își găsesc aplicarea în speță. Astfel, controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Drept urmare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Or, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Cu privire la acest aspect, este semnificativă Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999, în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, din analiza considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor sus menționate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în cuprinsul alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi legale declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinelor de eliberare din funcția de conducere deținută și, respectiv, de numire într-o altă funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004. După cum s-a arătat anterior, măsurile contestate de reclamant au avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Drept urmare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.

Tot astfel, legalitatea actelor contestate în cauză nu poate fi susținută nici de argumentul privind ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legea de aprobare a acestei ordonanțe s-a constatat a fi, de asemenea, neconstituțională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, deoarece Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispozițiile ordonanței. Pentru considerentele arătate , Înalta Curte reține că actele și măsurile adoptate în baza O.U.G. nr. 37/2009 sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al acestei ordonanțe și, în consecință, în mod corect au fost anulate de instanța de fond, urmând ca recursul să fie respins, ca nefondat, iar sentința atacată să fie menținută, ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței nr. 20 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.