ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1212/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 27 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2017, revizuenta A. SRL în contradictoriu cu intimații B. și Societatea C. a solicitat desființarea în tot a Sentinței civile nr. 8516/COM din 13 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2006 și, rejudecând să se dispună respingerea acțiunii formulate de reclamanta B., ca nefondată.

Intimata B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția decăderii revizuentei A. SRL din dreptul de a formula cererea de revizuire întemeiată pe Încheierea penală nr. 320 din 12 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală în Dosarul nr. x/2016.

Prin încheierea din data de 6 februarie 2018 a Tribunalului Constanța s-a respins ca nefondată excepția decăderii revizuentei A. SRL din dreptul de a formula cererea de revizuire și s-a unit în baza disp. art. 137 alin. (2) vechiul C. proc. civ. excepția autorității parțiale de lucru judecat cu fondul cauzei pentru considerentele arătate în respectiva încheiere.

Prin Sentința civilă nr. 800 din 21 mai 2018, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SRL Constanța, în contradictoriu cu intimații B. și Societatea C. prin lichidator D., SC E. SRL Constanța și F.

Împotriva acestei sentințe a formulat, apel, în termen, revizuenta SC A. SRL Constanța.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 632, pronunțată la data de 6 decembrie 2018, în Dosarul nr. x/2017, a respins, ca nefondat, apelul - litigiu cu profesioniștii - promovat de apelanta revizuentă Societatea A. SRL Constanța, împotriva Sentinței civile nr. 800 din 21 mai 2018 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata- reclamantă B. Constanța și Societatea C. - prin lichidator D., Societatea E. SRL Constanța și F.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele motive:

Revizuenta a atacat Sentința civilă nr. 8516/COM din 13 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2006, rămasă definitivă în instanța de apel prin Decizia civilă nr. 94/COM din 12 aprilie 2007 prin care Curtea de Apel Constanța a respins apelul. Ulterior sentința a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2412 din 16 septembrie 2008 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul.

S-a susținut de către revizuentă că în mod greșit, tribunalul a analizat cererea de revizuire ținând cont de întreaga situație de fapt și de drept reținută în cuprinsul dosarului de toate cele trei instanțe care au analizat cererea, în fond și căi de atac. Revizuenta a apreciat că tribunalul nu putea să împrumute argumente din hotărârile pronunțate în căile de atac pentru a analiza caracterul determinant al înscrisurilor declarate false.

Aceste susțineri a apreciat instanța de apel că sunt nefondate. Este adevărat că textul de la art. 322 alin. (1) vechiul C. proc. civ. nu impune îndreptarea cererii de revizuire împotriva deciziei prin care s-a respins apelul, revizuenta putând să atace chiar hotărârea pronunțată de prima instanță, însă analizarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 4 ipoteza a doua vechiul C. proc. civ. presupune verificarea tuturor chestiunilor de fapt și de drept determinante în cauză. În aceste condiții, nu se poate imputa primei instanțe că a reținut și alte temeiuri pentru care cererea de chemare în judecată ar fi trebuit admisă decât cele avute în vedere în sentința civilă atacată cu cererea de revizuire. De altfel, temeiurile avute în vedere în Sentința civilă nr. 800 din 21 mai 2018 de tribunal sunt chiar cele pentru care s-au și respins căile de atac împotriva Sentinței civile nr. 8516/COM din 13 decembrie 2006. Chiar dacă decizia din apel și recurs nu au modificat dispozitivul Sentinței civile nr. 8516/COM din 13 decembrie 2006, hotărârile pronunțate în Dosarul nr. x/2006 reprezintă un tot unitar neputând fi tratate diferit sub aspectul considerentelor acestora. Cu alte cuvinte, considerentele deciziilor din apel și recurs întregesc și înlocuiesc după caz raționamentul din Sentința civilă nr. 8516/COM din 13 decembrie 2006, considerentele acestei sentințe urmând să fie citite în lumina aspectelor reținute de instanțele de control judiciar.

Revenind la analiza cazului de revizuire invocat în speță, Curtea a reținut că în mod corect a apreciat tribunalul că nu este suficient ca înscrisul respectiv să fi fost declarat fals pentru a se admite revizuirea, ci este necesar ca înscrisul respectiv să fi fost determinant pentru pronunțarea hotărârii atacate.

Această condiție nu este îndeplinită pentru niciunul din înscrisurile menționate de către revizuentă în prezenta cererea de revizuire.

S-a invocat faptul că Hotărârea nr. 2 a Adunării generale Extraordinare din 7 martie 2005 și Protocolul din data de 1 septembrie 2005 emise de fosta B. au fost desființate prin Încheierea nr. 320 din 12 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală în Dosarul nr. x/2015. De asemenea, s-a mai invocat că prin Sentința civilă nr. 4496/com din 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială în Dosarul nr. x/2007 s-a constatat nulitatea absolută a Protocolului din data de 18 mai 1992. În ce privește acest înscris, Curtea reține că în mod corect a reținut tribunalul că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 4 vechiul C. proc. civ. a mai fost analizat și respins prin Sentința civilă nr. 2477/com din 30 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2010. În ce privește cele două înscrisuri declarate false, Curtea reține că acestea nu au un rol determinant în dovedirea dreptului de proprietate al B. asupra imobilului Spații cazare - anexă G. ce a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 8 iulie 2005 încheiat între H. și SC A. SRL și nici a relei-credințe a celor doi cocontractanți.

Instanța de apel a reținut că, așa cum reiese din hotărârile pronunțate în Dosarul nr. x/2006 nu s-a dat nicio relevanță Hotărârii nr. 2 a Adunării generale Extraordinare din 7 martie 2005 și nici Protocolului încheiat la data de 1 septembrie 2005. Toată argumentația asupra situației de fapt și de drept a instanței de apel s-a bazat pe acte care pot face dovada dreptului de proprietate și acestea au fost reținute ca fiind dispozițiile legii și autorizație de construire, în continuare, fiind redate aspectele reținute în acest sens de către Curtea de Apel Constanța în Decizia civilă nr. 94/COM din 12 aprilie 2007.

Conchizând, instanța de apel a arătat că, așa cum reiese cu evidență din considerentele mai sus- menționate, raționamentul pentru care s-a considerat că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilul vândut de pârâți nu are nicio legătură cu cele două acte declarate false. De asemenea, nici raționamentul pentru care s-a reținut reaua- credință a celor doi pârâți cocontractanți nu are vreo legătură cu cele două acte. Reaua- credință a celor doi pârâți între care s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 8 iulie 2005 reiese din faptul că anterior perfectării contractului, proprietarul imobilului a promovat o cerere de chemare în judecată vizând imobilul.

Curtea a mai reținut că în prezenta cerere de revizuire nu se pot reanaliza chestiuni tranșate de către instanțe irevocabil și cu autoritate de lucru judecat în Dosarul nr. x/2006. Revizuenta pretinde practic ca în baza declarării ca false a unor înscrise reținute în motivare doar de prima instanță să fie reformat un întreg ciclu procesual, ceea ce nu este admisibil.

Ceea ce se poate solicita prin revizuirea întemeiată pe art. 322 alin. (1) pct. 4 ipoteza a II-a vechiul C. proc. civ. este reanalizarea situației de fapt în raport de eliminarea din materialul probator a unor înscrisuri considerate determinante, care au fost ulterior declarate ca fiind false. Astfel, pentru a pune din nou în discuție situația de fapt reținută cu autoritate de lucru judecat de instanțele judecătorești și a devia de la principiul securității juridice civile, trebuie să existe o justificare deosebit de importantă, or o asemenea justificare există doar în cazul în care soluția s-a bazat, a fost determinată de înscrisurile dovedite ca fiind false. O asemenea ipoteză nu se regăsește însă în prezenta cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, revizuenta SC A. SRL Constanța, solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, socotind că instanța de apel nu a examinat motivele de apel, făcând imposibil controlul de legalitate în recurs, iar, în subsidiar, modificarea deciziei civile recurate în sensul admiterii apelului său (temeiurile de modificare constituindu-le art. 304 pct. 7, 8 și 9 din vechiul C. proc. civ.), și a admiterii cererii de revizuire a Sentinței civile nr. 8516/com din 13 decembrie 2006 a Tribunalului Constanța și, respingerea acțiunii în constatarea nulității Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 8 iulie 2005, ca nefondată.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. de la 1865, recurenta-revizuentă SC A. SRL Constanța a relevat istoricul speței, în sinteză, și a criticat soluția pronunțată în apel ca fiind nelegală, supusă, în principal, casării cu trimitere la aceeași instanță, în baza art. 312 și 313 C. proc. civ., în subsidiar modificării, în baza art. 304 pct. 7, 8 și 9 din vechiul C. proc. civ. cu aplicarea corectă la speță a art. 322 pct. 4 și 5 din același cod, sens în care, a invocat, în esență, următoarele motive:

Asupra soluției de casare cu trimitere la aceeași instanța de apel pentru rejudecarea apelului, recurenta- revizuentă a susținut că, din examinarea celor 12 pagini de considerente, rezulta ca instanța de apel se rezuma la prezentarea dezvoltata a istoricului spetei și nu da niciun răspuns motivelor de apel, adică, nu soluționează apelul.

Daca se va trece peste această cerere, recurenta- revizuentă a susținut că hotărârea recurată este supusă modificării prin prisma art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vechi, observând ca hotărârea pronunțata în apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Recurenta- revizuentă a mai invocat și motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și, în acest fel, a susținut că instanța de apel, în limitele apelului, era obligată a se rezuma la observarea sentinței civile supuse revizuirii (motivele pe care aceasta se bazează) comparate cu motivele de apel invocate pe baza cărora urma a observa ca niciun argument din sentința nu mai subzistă față de soluțiile ulterioare din dosarele civile și penale invocate în revizuire.

Cu alte cuvinte, arată aceasta, eșafodajul probatorial pe care se bazează argumentele de nulitate a CVC a dispărut. Instanța de apel s-a abătut de la obiectul revizuirii, nerespectând actul juridic dedus judecații.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs invocat, recurenta-revizuentă a susținut că hotărârea pronunțată în apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea art. 322 pct. 4 și 5 din vechiul C. proc. civ., temei de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Susține recurenta-revizuentă că textul art. 322 pct. 4 din vechiul C. proc. civ. a fost nesocotit de instanța de apel, în condițiile în care Protocolul din data de 18 mai 1992, act juridic în temeiul căruia a fost constatată nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 8 iulie 2005, a fost declarat nul absolut prin Sentința civilă nr. 4496/COM din 19 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. x/2007 la cererea reclamantei C., sentința care a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac.

În această sentință s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că pârâta B. s-a prevalat de existența Protocolului din data de 18 mai 1992 drept probă în favoarea sa în mai multe litigii legate de dreptul de proprietate și administrare asupra unor imobile situate pe raza Municipiului Constanța, dar acest protocol nu a fost depus în original în fața instanței până la data de 25 aprilie 2007 când pârâta B. a depus un exemplar purtând o semnătură și o ștampilă în original în dreptul denumirii B. și o semnătură și ștampilă în fotocopie pentru care a pretins că ar fi provenit de la reclamanta H., astfel că, este dincolo de orice îndoială că documentul nu prezintă un înscris original ci o fotocopie pe care au fost aplicate ștampila B. și semnătura în original a numitei I., care nu avea calitate de președinte al B. la data de 18 mai 1992 și nici drept de înlocuire a președintelui de la această dată.

În referire la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza finală C. proc. civ., recurenta- revizuentă a arătat că, sentința supusă revizuirii se bazează și pe pretinsa dobândire a bunului prin procedura de dezafiliere, în baza legilor cooperației, în continuare, fiind relatate largi aspecte cu privire la procedura juridică de dezafiliere a Societăților cooperative, reținută eronat de prima instanță în sentința a cărei revizuire o solicită.

Recurenta-revizuentă a arătat că niciodată patrimoniul cooperativelor de consum așa cum a fost el constituit sau preluat ca urmare a reînființării, dizolvării sau fuziunii, nu a fost al B. așa cum aceasta pretinde în mod nefondat. Tocmai din acest motiv nu are nicio dovadă legală care să justifice dreptul de proprietate pe care îl pretinde asupra construcțiilor ce aparțin cooperativelor de consum.

Aceste aspecte au fost reținute în hotărârile succesive ce s-au pronunțat după pronunțarea sentinței a cărei revizuire o solicită și nu se poate face abstracție de o realitate legislativa și sociala precum nu se poate face abstracție nici de dreptul recurentei de proprietate pe care l-a câștigat în mod legal asupra imobilului cu destinația de Bar - Bazar Cazare Sat Vacanță, cumpărat prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 8 iulie 2005 de la adevăratul proprietar H. (actuala C.).

Legal citată, intimata B. a formulat întâmpinare în recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desființării unei hotărâri judecătorești definitive, care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia, motiv pentru care constituie un remediu procesual numai în cazurile strict determinate de lege.

Cum retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte asupra stabilității raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în anumite cazuri, strict determinate. Fiind o cale de retractare și nu de "cenzură judiciară", revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate printr-o decizie definitivă.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. de la 1865, revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs care evocă fondul se poate cere dacă aceasta s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății. Acest motiv de revizuire a fost instituit în vederea restabilirii legalității unei hotărâri pronunțate de către o instanță care s-a aflat în eroare cu privire la veridicitatea înscrisurilor pe baza cărora a pronunțat hotărârea.

Ipoteza de revizuire analizată presupune, pe lângă condiția ca înscrisul să fi fost declarat fals, și pe aceea ca înscrisul să fi fost determinant pentru pronunțarea hotărârii atacate. Premisa îndeplinirii cerinței menționate este aceea ca instanța învestită cu litigiul finalizat cu pronunțarea sentinței a cărei revizuire se cere să fi avut efectiv posibilitatea de a supune analizei sale înscrisul menționat și să-l fi valorificat cu prilejul deliberării și pronunțării soluției a cărei retractare s-a solicitat.

Astfel, pe lângă declararea ca fals a unui înscris pe care se sprijină hotărârea judecătorească, se instituie condiția suplimentară ca această împrejurare să fi influențat soluția pronunțată în cauză.

În speța de față, în mod legal a apreciat instanța de apel că premisa menționată nu este îndeplinită, astfel că nu se poate susține îndeplinirea condiției înscrisului determinant.

Prin Încheierea nr. 320 din 12 mai 2017 a Tribunalului Constanța, secția Penală, judecătorul de Cameră preliminară, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 548

1

alin. (7) lit. b) C. proc. pen., a admis contestația formulată de Parchetul de pe Lângă Judecătoria Constanța și de către contestatorul-intimat C. împotriva Încheierii nr. 344 din 6 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosar penal nr. x/2016 A desființat hotărârea atacată și soluționând cauza a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

În baza art. 549

1

alin. (3) lit. b) C. proc. pen. a dispus desființarea totală a următoarelor înscrisuri: Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 7 martie 2005 și Protocolul din data de 1 septembrie 2005, emise de fosta B., care au făcut obiectul cercetărilor în cadrul Dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Instanța penală a reținut că se impune desființarea Hotărârii nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 7 martie 2005 și Protocolul din data de 1 septembrie 2005, emise de fosta B., fiind dovedit caracterul fals al înscrisurilor menționate.

Așadar, este adevărat, după finalizarea procesului civil prin pronunțarea sentinței a cărei revizuire se cere, s-a pronunțat o hotărâre penală definitivă, dar care, cum corect a reținut și instanța de apel, nu are relevanță directă asupra prezentei cereri, înscrisurile declarate false nefiind relevante în cauză.

Din observarea Sentinței civile nr. 8516/COM din 13 decembrie 2006, pronunțate de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. x/2006, sentință a cărei revizuire se cere, Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 7 martie 2005 și Protocolul încheiat la data de 1 septembrie 2005 emise de fosta B., care au făcut obiectul cercetărilor în cadrul Dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, nu au fost avute în vedere de către instanță ca înscrisuri determinante pentru darea soluției sale, ba, mai mult, nu a dat nicio relevanță acestora atunci când a considerat că reclamanta "B." Constanța este titulara dreptului de proprietate, pentru considerentele pe larg reținute în cuprinsul hotărârii, și redate, de altfel, și de către instanța de apel.

Argumentația instanței s-a bazat pe înscrisurile care fac, în realitate, dovada dreptului de proprietate, iară nu pe acestea două, fiind reținute, pe larg, dispozițiile legii care consfințesc acest drept, prin raportare directă la acte, inclusiv, autorizațiile de construire și de executare lucrări.

În aceste condiții, în mod corect și legal instanța de apel a apreciat că înscrisurile invocate de recurenta- revizuentă nu au avut caracter determinant în pronunțarea sentinței a cărei revizuire se solicită prin prezentul dosar, hotărârea recurată sub acest aspect fiind legală.

În ceea ce privește motivul de revizuire, de asemenea, invocat, cel prev. de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta se referă la situația în care după pronunțarea hotărârii, s-a desființat sau modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În speță, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele reglementate de textul legal anterior citat.

Astfel, s-a susținut de către recurenta- revizuentă că există un raport de cauzalitate între Decizia civilă nr. 2 din 18 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. x/2016, prin care s-a reținut în mod corect succesiunea în timp a legilor societăților cooperative și, de asemenea, s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că B. nu a fost niciodată succesoarea de drept a J. și nici nu a deținut vreodată în proprietate imobilul cu destinația de Bar- Bazar Cazare Sat de Vacanță (anexă a G.), și decizia atacată cu revizuire, prima având un rol determinant în pronunțarea celei de-a doua, a cărei retractare se urmărește, apreciindu-se că ar fi incidentă a doua teză a textului legal indicat.

Ipoteza vizată de art. 322 pct. 5 teza a II-a C. proc. civ. se referă la situația desființării sau modificării hotărârii unei instanțe, pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, așadar, se are în vedere, ca primă condiție, existența unei hotărâri care a fost ea însăși desființată sau modificată, iar o a doua condiție este ca aceasta să fi avut un rol determinant în pronunțarea hotărârii a cărei retractare se urmărește, adică să fi constituit chiar suportul ei probator.

Prin urmare, textul legal în discuție are în vedere situația desființării sau modificării unei hotărâri judecătorești; or, Decizia civilă nr. 2 din 18 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța nu îndeplinește cerințele textului legal în discuție, întrucât nu a stat la baza pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, iar instanța și-a fundamentat soluția pe succesiunea de acte normative privind organizarea și funcționarea cooperației de consum, și alte acte și hotărâri adoptate, și nicidecum pe hotărârea pretinsă de recurenta- revizuentă, astfel că nu se încadrează în cerința menționată.

În plus, din cuprinsul hotărârii a cărei revizuire se solicită nerezultând că un rol determinant în pronunțarea hotărârii l-ar fi avut Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2007, Înalta Curte reține că în mod legal s-a constatat că situația invocată de recurenta- revizuentă nu atrage incidența ipotezei reglementate de art. 322 pct. 5 teza a II-a C. proc. civ., și, astfel, motivul de revizuire invocat fiind în mod corect respins.

Față de considerentele expuse, rezultă că decizia recurată nu s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 4 și pct. 5 C. proc. civ., și, prin urmare, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. apare ca fiind nefondat, urmând a fi respins în consecință.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este, de asemenea, neîntemeiat.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta- revizuentă a arătat că motivarea deciziei recurate nu răspunde exigențelor art. 261 C. proc. civ., deoarece instanța nu a examinat efectiv toate cererile și motivele invocate, nu cuprinde motivele pe care se sprijină, din examinarea celor 12 pagini de considerente rezultând că instanța de apel se rezumă la prezentarea dezvoltată a istoricului speței, și nu dă nici un răspuns motivelor de apel, astfel încât pe calea controlului judiciar instanța de recurs să poată analiza justețea acestei hotărâri.

Folosind sintagma "nu dă nici un răspuns motivelor de apel, adică, nu soluționează apelul", recurenta-revizuentă s-a referit la faptul că instanța avea obligația de a stabili situația de fapt expusă în detaliu, de a examina argumentele părților și, nu în ultimul rând, de a expune raționamentul logico-juridic pe care s-a fundamentat soluția adoptată.

Dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților" prevăd obligația instanței de judecată de a arăta în hotărârea pronunțată considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea recursului.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta "nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

Toate cele trei situații prevăzute de acest text de lege vizează aceeași problemă de drept, respectiv, lipsa motivării hotărârii ce face obiectul căii de atac cu consecința imposibilității exercitării controlului judiciar asupra acesteia.

În speță, recurenta-revizuentă a invocat prima situație, respectiv, lipsa motivării.

Or, această critică este neîntemeiată, întrucât hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care judecătorii și-au întemeiat soluția pronunțată, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs, având în vedere obiectul cererii cu care a fost învestită instanța de judecată - revizuire, ce reprezintă o cale extraordinară de atac și care poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speță, instanța de apel a arătat foarte clar și motivat care sunt considerentele pentru care a găsit că, motivele de apel formulate de revizuentă sunt nefondate, Înalta Curte observând, totodată, că instanța a examinat, în mod real, cererea de apel, cu referire specială la fiecare dintre motivele de apel invocate, în raport cu probatoriile administrate în cauză, starea de fapt reținută și textele legale aplicabile.

Mai mult, Curtea de Apel a identificat și a făcut aplicarea la situația de fapt, stabilită cu certitudine în cauză, a textelor normative incidente, coroborându-le cu situația de fapt stabilită în cauză, aplicație obligatorie, ce conferă suport legal soluției pronunțate.

Verificând toate aceste aspecte, în cauză, Înalta Curte constată că instanța de apel a luat în considerare motivele ce au condus la respingerea apelului, iar considerentele hotărârii astfel pronunțate se raportează chestiunilor deduse judecății în cadrul căii de atac a apelului, sens în care greșit se susține că ar fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

De fapt, nemulțumirea recurentei- revizuentei, raportată la acest motiv de recurs, vizează faptul că instanța nu a analizat, prin decizia recurată, criticile formulate de aceasta privind modul de soluționare a fondului litigiului prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat, ceea ce nu poate face obiect de analiză în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii pentru că dacă s-ar proceda astfel s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil.

În acest context, trebuie reamintit că instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obținerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești irevocabile și principiului securității raporturilor juridice (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29 iulie 2008).

În cauzele Mitrea contra României (nr. 26105/03/2008) și Stanca Popescu contra României (nr. 8727/03/2009), curtea europeană statuează că în lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Este util a sublinia că hotărârea instanței de apel respectă și exigențele art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană, în jurisprudența sa, arătând că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenție include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico contra Italia din 13 mai 1980), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică, în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina "instanței", obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Albina contra România din 28 iulie 2005).

Dreptul la un proces echitabil impune motivarea riguroasă a hotărârii judecătorești, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanțele concrete ale cauzei, s-a realizat, în mod corespunzător, actul de justiție.

Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă, întrucât ea reprezintă pentru părți garanția că cererile lor au fost analizate cu atenție, inexistența motivării sau motivarea necorespunzătoare atrăgând casarea hotărârii astfel pronunțate, ceea ce nu este cazul în situația de față.

În speță, așa cum s-a arătat mai sus, hotărârea instanței de apel a fost suficient motivată, sub toate aspectele cu a căror analiză a fost legal învestită, inclusiv, în corecta stabilire a situației de fapt, instanța de apel examinând în mod real elementele esențiale care i-au fost supuse, și, astfel, cererea de apel, soluționată prin decizia recurată, a fost examinată în mod echitabil, părților fiindu-le, astfel, pe deplin respectat dreptul lor la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În fine, Înalta Curte constată că și motivul de recurs întemeiat pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. este nefondat.

Deși recurenta invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci, în susținere, face trimitere la interpretarea probelor ("eșafodajul probatorial pe care se bazează argumentele de nulitate a contractului de vânzare- cumpărare a dispărut").

Or, interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv, a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în mod corect, instanța de apel a menținut soluția de respingere a cererii de revizuire, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale acestei căi de atac în conformitate cu dispozițiile art. 322 pct. 4 și 5 C. proc. civ.

În consecință, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia atacată și va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SC A. SRL Constanța împotriva Deciziei civile nr. 632 din 6 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM