ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1065/2022

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, la data de 29 noiembrie 2011, reclamantul A. Hermann a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, excluderea asociatului pârât din societatea D. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al societății ca urmare a excluderii și, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus care să reprezinte valoarea părții proporționale din patrimoniul societății, în cazul în care părțile nu pot stabili de comun acord această sumă. Totodată, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 80 - 82 și art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată, iar pe calea cererii reconvenționale a solicitat excluderea reclamantului A. Hermann din societatea D. S.R.L., iar, în subsidiar, dizolvarea societății în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 197 alin. (2), art. 222 alin. (1) lit. d) și art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte cererea principală, având ca obiect excluderea asociatului, formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâții C. și D. S.R.L., a dispus excluderea pârâtului C. din cadrul societății D. S.R.L. S-a stabilit că părțile sociale aparținând pârâtului C. vor reveni celuilalt asociat, respectiv A. Hermann.

Totodată, s-a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părților sociale cuvenite pârâtului C. și s-a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtul C..

S-a admis cererea formulată de d-na expert E. și s-a dispus majorarea onorariului cuvenit d-nei expert cu suma de 7.650 RON, plata onorariului fiind în sarcina reclamantului.

Totodată, a fost obligat pârâtul C. la plata către reclamant a sumei de 8.690,30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul C., solicitând admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul respingerii acțiunii principale referitoare la excluderea sa, iar în subsidiar a solicitat admiterea cererii sale reconvenționale, în sensul excluderii din cadrul societății a reclamantului sau dizolvarea acesteia ca urmare a neînțelegerilor grave dintre asociați, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 2 iulie 2018, sub nr. x/2018, revizuentul C. a solicitat, în contradictoriu cu intimații B. și D. S.R.L., revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, invocând ca temei al cererii dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

Prin cererea înregistrată la data de 11 iulie 2018 pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2018, revizuentul C. a solicitat, în contradictoriu cu intimații B. și D. S.R.L., revizuirea deciziei civile nr. 2/11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011, invocând ca temei al cererii dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

Cele două dosare au fost conexate, constatându-se că au aceleași motive de revizuire, respectiv înscrisuri noi, fiind întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 139 din 18 martie 2019, Curtea de Apel Constanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul C. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul C..

Prin decizia civilă nr. 500 din 3 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de revizuentul C. împotriva deciziei nr. 139 din 18 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând că decizia atacată de recurent cu revizuire cuprinde o soluție asupra fondului, astfel că aceasta poate face obiectul revizuirii, calea de atac de retractare nefiind astfel inadmisibilă, în sensul art. 322 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.. Cum hotărârea atacată cu revizuire cuprinde soluția respingerii ca nefondat a apelului, respingerea ca inadmisibilă a revizuirii încalcă art. 322 alin. (1) C. proc. civ. sub aspectul restrângerii nepermise a hotărârilor ce pot face obiectul revizuirii, încălcare încadrată în dispozițiile art. 105 C. proc. civ. ca având drept consecință nulitatea hotărârii.

După casare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018* pe rolul Curții de Apel Constanța.

Prin cererea înregistrată la data de 10 aprilie 2020 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, revizuentul C. a solicitat, în contradictoriu cu intimații B. și D. S.R.L., revizuirea sentinței civile nr. 116/21.01.2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2011, revizuirea deciziei civile nr. 2/11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011, invocând ca temei al cererii dispozițiile art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. din 1865.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 3 iunie 2020, revizuentul a solicitat disjungerea capătului de cerere privind revizuirea sentinței civile nr. 116/21.01.2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2011 și trimiterea către Tribunalul Constanța, în vederea soluționării acestuia, nefiind de competența Curții de Apel Constanța.

Prin notele de ședință depuse la data de 28 septembrie 2020, revizuentul contestă calitatea de reprezentant legal al administratorului societății intimate, care pretinde că ar fi mandatat avocații din cadrul F. să formuleze acte în numele său în dosarul de față și invocă: lipsa calității de reprezentant a pretinșilor apărători ai intimatului; lipsa de consimțământ a societății reclamante de a mandata apărătorii; lipsa dovezii calității de reprezentant, dat fiind faptul că împuternicirea avocațială este indisolubil conexată cu contractul de asistență juridică, nul de drept.

Totodată, solicită suspendarea dosarului, până la soluționarea dosarului nr. x/2019 care are ca obiect nulitatea hotărârii AGA de numire a doamnei G. în funcția de administrator, precum și anularea actelor de procedură formulate de apărători.

Prin întâmpinare, intimata D. S.R.L. a solicitat, în prealabil, respingerea ca tardiv formulată a cererii de revizuire în ceea ce privește înscrisurile pe care revizuentul își întemeiază cererea și care sunt menționate la punctele 2-4 din secțiunea probelor din ultimele două pagini ale cererii de revizuire, întrucât față de oricare din înscrisurile indicate, cererea de revizuire este tardiv introdusă.

Prin cererea formulată la data de 23 noiembrie 2020, revizuentul a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin încheierea din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondată cererea de recuzare, formulată de petentul C., împotriva doamnelor judecător H. și I., membre ale completului de judecată C4 Apel, desemnat prin sistem de repartizare aleatorie pentru soluționarea dosarului nr. x/2018

Prin încheierea din 14 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare a d-lui judecător J.. Totodată, s-a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare a d-lui judecător K..

În temeiul art. 19 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 51/2008 s-a dispus obligarea petentului C. la restituirea către stat a sumei de 100 RON, taxă de timbru aferentă cererii de recuzare a d-lui judecător K., pentru care a beneficiat de ajutor public judiciar, sub forma scutirii.

Prin încheierea de ședință din data de 22 februarie 2021, având în vedere că cererile de revizuire ce fac obiectul dosarelor nr. x/2020 și nr. y/2018 sunt întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, față de decizia civilă nr. 2/11.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011, instanța a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea dosarului nr. x/2020 la dosarul nr. x/2018, în scopul asigurării unei judecăți unitare.

Prin decizia civilă nr. 102 din 1 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de disjungere a cererii de revizuire, formulată în cadrul dosarului nr. x/2020, îndreptată împotriva sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2011, în temeiul art. 322 pct. 5 din vechiul C. proc. civ.

A fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța în soluționarea cererii de revizuire formulată împotriva sentinței civile nr. 116/21.01.2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2011 și s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă.

Totodată, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța în soluționarea cererii de revizuire formulată în cadrul dosarului nr. x/2020 împotriva deciziei nr. 2/11.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011, întemeiată pe art. 322 pct. 7 vechiul C. proc. civ. și s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura reglementată de art. 519 - 521 noul C. proc. civ. în dosarele conexate.

S-a respins ca nefondată cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea dosarului civil nr. x/2019

A fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului statutar al societății D. S.R.L. și excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului societății, ca nefondate, invocate în dosarul nr. x/2020.

S-a respins ca inadmisibilă cererea de înscriere în fals împotriva împuternicirii avocațiale nr. x/2020 emisă de F., formulată în dosarul nr. x/2020.

A fost respinsă ca nefondată cererea de anulare a actelor de procedură întocmite de F., formulată în dosarul nr. x/2020.

A fost respinsă ca nefondată excepția tardivității cererilor de revizuire formulate în dosarele conexate.

A fost respinsă ca nefondată excepția inadmisibilității cererii de revizuire formulată în dosarul nr. x/2020.

Prin aceeași decizie, s-au respins ca nefondate cererile de revizuire conexate, formulate împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011, de revizuentul C., în contradictoriu cu intimații A. Hermann și societatea D. S.R.L.

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că declarația notarială a dnei L. cu privire la raporturile sale juridice cu societatea D. S.R.L. și asociații acesteia, precum și cu persoanele afiliate acestora din data de 29 mai 2018 nu intră în categoria înscrisurilor, ea fiind în realitate o declarație de martor consemnată în fața notarului public.

Procura notarială din 15 aprilie 2008 prin care intimatul A. o împuternicea pe dna L. să încheie în numele său contracte de superficie pentru parcelele de teren indentificate în procură, deși este un înscris, instanța a apreciat că acesta nu îndeplinește celelalte condiții prevăzute de lege. Sub un prim aspect, s-a constatat că nu rezultă cu claritate că revizuentul, care a avut calitatea de administrator al societății, nu a cunoscut această procură și, astfel, nu a fost în măsură să o depună la dosarul cauzei. S-a apreciat că nu poate constitui un motiv de revizuire descoperirea oricărui înscris, care exista și putea fi procurat, ci numai a acelora care au fost reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi depuse datorită forței majore.

În egală măsură, instanța a reținut că nu se face nici dovada caracterului determinant al înscrisului în sensul modificării soluției din hotărârea atacată cu cererea de revizuire, respectiv că parcelele menționate expres în procură au fost în patrimoniul sociețății D. S.R.L. și au fost dintre cele reținute în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2011 ca fiind vândute de revizuentul pârât în scopul fraudării intereselor celuilalt asociat, astfel încât instanța a constatat că nu se poate stabili o legătură directă între mandatul dat de A., dnei L. pentru încheierea unor contracte de superficie și faptele reținute în sarcina revizuentului care au dus la excluderea sa din societate.

În ceea ce privește extrasul din Rechizitoriul din data de 5 februarie 2018 emis în dosarul penal nr. x/2017, prin care s-a dispus clasarea cauzei față de C., cât și cu privire la Ordonanța DNA din data de 9 martie 2020 pronunțată în dosarul penal nr. x/2016, deși, în principiu, s-a admis în jurisprudență că acestea pot constitui înscrisuri doveditoare în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ele trebuie să îndeplinească și celelalte condiții mai sus menționate.

Prin urmare, s-a constatat că dosarele penale au fost constituite ulterior pronunțării deciziei nr. 2/11.01.2016, respectiv Rechizitoriul a fost pronunțat într-un dosar penal constituit în anul 2017, iar Ordonanța de clasare a fost pronunțată în dosarul penal nr. x/2016, dosar care a fost constituit ca urmare a sesizării formulate de C. senior, C. junior și M. la data de 25 ianuarie 2016, adică ulterior pronunțării deciziei supuse revizuirii.

Instanța a mai reținut că, în speță, condiția ca înscrisul invocat să fi existat la data pronunțării hotărârii ce se cere a fi revizuită este deosebit de importantă pentru siguranța circuitului civil, deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte și dovezi posterior confecționate și autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.

Revizuentul C. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 102 din 1 martie 2021 și a încheierilor de ședință din 16 decembrie 2020, 14 ianuarie 2021 și 22 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, fiind întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 7, 8 și 9 din vechiul C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul-revizuent a susținut că hotărârea atacată este nelegală din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 6 din CEDO, art. 16, art. 21, art. 24 din Constituție, Deciziei CCR nr. 233 din aprilie 2021, având în vedere că decizia dată în revizuire a fost pronunțată de către același magistrat care a judecat fondul cauzei, respectiv doamna judecător I.. Recurentul a susținut că, în cauză, necompetența completului de judecată rezultă din decizia RIL nr. 32/2019, care a statuat că judecătorul care a participat la soluționarea recursului nu poate participa la soluționarea cererii de revizuire, deoarece este pus în situația de a-și analiza propria hotărâre. S-a mai arătat că decizia RIL 32/2019 este în contradicție cu decizia RIL 2/2007, care stabilește contrariul.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurentul-revizuent a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.

Astfel, s-a învederat că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a judecat mai întâi litigiul și ulterior a dispus disjungerea cauzei cu privire la dosarul nr. x/2020. Referitor la dosarul conexat cu nr. x/2018, recurentul a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție era competensă să îl soluționeze.

Recurentul a precizat că în mod corect s-a dispus conexarea dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2018, având aceleași motive de revizuire, respectiv înscrisuri noi, însă a învederat că nu trebuia dispusă și conexarea dosarului nr. x/2018, deoarece, în acest caz, motivul de revizuire a fost o hotărâre contradictorie, în concret, hotărârea penală din dosarul nr. x. Această hotărâre a constatat o altă situație de fapt. Însă, în dosarul nr. x/2018 s-a solicitat revizuirea raportat la existența unor hotărâri contradictorii, astfel încât competența de soluționare aparținea instanței ierarhic superioare, în concret Înalta Curte de Casație și Justiție.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-revizuent a susținut că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a analizat doar o parte din înscrisurile invocate în susținerea cererii de revizuire, respectiv doar declarația notarială a L., extrasul din Rechizitoriul dosarului penal nr. x/2017 și ordonanța de clasare din dosarul penal nr. x/2016, fără a analiza și decizia penală definitivă din dosarul penal nr. x și încheierea penală definitivă din dosarul nr. x/2018, împrejurare ce evidențiază caracterul nelegal al hotărârii recurate.

Cu privire la această critică privind nemotivarea hotărârii, recurentul a invocat decizia CCR nr. 233/2021, redând pasaje din cuprinsul acesteia.

Recurentul-revizuent C. a mai învederat că nulitatea hotărârii recurate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, dar și în conformitate cu prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pentru greșita aplicare a normelor de drept material, derivă și din perspectiva modalității în care instanța a înțeles să soluționeze excepțiile invocate de revizuent.

În acest sens, s-a arătat că sunt nelegale constatările instanței de revizuire cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant legal al administratorului societății intimate, în cauză fiind vorba de nulitatea hotărârii AGA prin care G. a fost numită în calitate de administrator al societății intimate, context în care cererea revizuentului C. de suspendare a revizuirii, până la soluționarea cauzei nr. x/2019, aflata pe rolul Tribunalului București, în rejudecare, era admisibilă.

Recurentul-revizuent a criticat decizia atacată și din perspectiva faptului că C. nu ar putea invoca înscrierea în fals cu privire la contractul de asistență juridică și împuternicirea avocațială emisă în temeiul acestui act juridic, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 51/1995 și ale statutului profesiei de avocat, astfel cum în mod greșit a reținut instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul-revizuent a susținut că prin cererea formulată a solicitat revizuirea unei hotărâri în temeiul constatării unei situații de fapt de către o instanță penală, iar motivarea instanței fără a menționa argumentele sesizate de revizuent atrage incidența acestui motiv de nelegalitate. S-a învederat că instanța a omis să se pronunțe și asupra motivelor invocate, privind cererea de revizuire a dosarului nr. x/2018

Criticile vizând fondul revizuirii, au fost încadrate de recurentul C. în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținându-se că decizia atacată este rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a legii, instanța schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al înscrisurilor noi depuse ca motiv de revizuire.

S-a reținut cu privire la înscrisurile analizate, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale revizuirii deciziei nr. 2/2016. În concret, s-a învederat că judecătorii care au soluționat fondul, au judecat și calea de atac, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru anularea propriei hotărâri, fiind astfel încălcate normele constituționale și dreptul la un proces echitabil.

Recurentul-revizuent a formulat critici și cu privire la considerentele instanței de revizuire referitoare la declarația de martor a L. sau procura emisă de intimatul A. pe numele L. despre care s-a constatat că revizuentul ar fi avut cunoștință, în calitatea sa de fost administrator al societății intimate.

Contrar celor reținute de către instanța de revizuire, recurentul C. a susținut că înscrisurile referitoare la rechizitoriul din 5 feburarie 2018 emis în dosarul penal nr. x/2017 și ordonanța DNA din dosarul nr. x/2016 îndeplineau condiția de a fi înscrisuri noi, inexistente la data pronunțării deciziei, neavând relevanță că în cursul soluționării dosarului nr. x/2016, s-au înregistrat și dosarele penale care s-au judecat ulterior pronunțării deciziei a cărei revizuire s-a solicitat.

În ceea ce privește încheierea din 16 decembrie 2020, recurentul-revizuent a susținut că, în mod greșit, a fost respinsă cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător I., care a soluționat fondul aceluiași dosar, fiind astfel încălcate dispozițiile din decizia RIL nr. 32/2019 și din decizia CCR nr. 233 din aprilie 2021.

Referitor la încheierea din 14 ianuarie 2021, s-a învederat că magistrații J. și K. și-au exprimat părerea în ceea ce privește cererile de recuzare formulate în alte dosare, față de magistrații din completul de judecată C4 A alcătuit din doamnele judecător H. și I.. În acest sens, recurentul C. înțelege să critice soluția de respingere a cererii de recuzare formulata față de aceștia, având în vedere că judecătorii au fost puși în situația de a reanaliza aceeași cerere cu privire la care s-au pronunțat deja anterior, prin urmare, nu puteau să decidă împotriva propriei hotărâri.

La 7 septembrie 2021, intimata D. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului promovat de revizuent și menținerea deciziei și încheierilor atacate, ca fiind legale și temeinice, relevând legalitatea deciziei recurate prin raportare la toate motivele de recurs invocate.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. vizează nelegalitatea constituirii completului de judecată, raportat la faptul că un judecător a soluționat atât fondul litigiului, cât și cererea de revizuire, fiind invocate în acest sens dispozițiile deciziei nr. 32/2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii.

Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că este nefondat, având în vedere că această critică a fost invocată și în cadrul dosarului nr. x/2018, în care a fost pronunțată decizia nr. 500 din 3 martie 2020 a instanței supreme.

În acel dosar, recurentul-revizuent a susținut că unul dintre judecătorii care a pronunțat hotărârea de revizuire este același care a pronunțat hotărârea de fond din aceeași cauză, acesta aflându-se astfel într-o situație de incompatibilitate în ceea ce privește soluționarea căii de atac.

Acest aspect a fost tranșat de către Înalta Curte, în sensul constatării ca nefondat a motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind avută în vedere Decizia nr. II/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii. În aplicarea dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ., s-a stabilit că judecătorul care soluționează fondul cauzei nu devine incompatibil să soluționeze cererea de revizuire sau contestația în anulare.

În recursul pendinte, recurentul-revizuent a invocat Decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 32/2019, susținând că aceasta stabilește contrariul Deciziei nr. II/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii.

Se constată că Decizia nr. 32/2019 este aplicabilă în ceea ce privește C. proc. pen., iar dispozițiile sale nu pot fi însușite prin asemănare și aplicate litigiilor de drept civil.

Prin urmare, având în vedere că Înalta Curte s-a pronunțat asupra acestui motiv de recurs, chestiunea vizând nelegala constituire a completului de judecată nu mai poate fi repusă în discuție. Este adevărat că dezlegarea dată prin decizia nr. 500/3.03.2020 se referea la un alt recurs în interesul legii, respectiv II/2007, însă acesta vizează aceeași problemă de drept, care a fost deja tranșată în mod irevocabil.

Față de argumentele prezentate, coroborat cu faptul că, în mod corect, instanța a respins cererile de recuzare formulate de C., fiind prezentate considerentele care au condus la soluția adoptată, Înalta Curte constată că sunt nefondate și criticile recurentului-revizuent cu privire la încheierilor din 16 decembrie 2020 și 14 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. privește încălcarea competenței altei instanțe, în acest sens, recurentul-revizuent susținând că dosarul conexat cu nr. x/2018 trebuia soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât se referea la o cerere de revizuire ce viza contradictorialitate a două hotărâri.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că, împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, pârâtul C. a formulat o primă cerere de revizuire, la 2 iulie 2018, înregistrată sub dosar nr. x/2018, și, ulterior, alte două cereri, înregistrate sub dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018, toate pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 11 martie 2019, pronunțată Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția litispendenței și s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018.

În dosarul nr. x/2018, având ca obiect cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 139 din 18 martie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, revizuentul C. a formulat o critică similară cu cea invocată în prezentul litigiu.

În acel litigiu, revizuentul a susținut că în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018 ale Curții de Apel Constanța, motivele de revizuire au fost întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocându-se descoperirea unor înscrisuri noi, fapt ce a justificat conexarea acestor două dosare. În cadrul dosarului nr. x/2018 cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se referea la existența unor hotărâri pronunțate în contradictoriu, împrejurare în raport cu care competența de soluționare a cauzei aparținea instanței ierarhic superioare, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu privire la acest motiv de recurs, instanța supremă a constatata că nu este fondat, deoarece la termenul de judecată din 11 martie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere precizările revizuentului de la termenul din 25 februarie 2019, a luat act de faptul că cererea de revizuire are ca obiect decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel Constanța și se întemeiază pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.. În raport de această precizare, prin care revizuentul a arătat că nu mai susține motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, în mod corect, a constatat îndeplinite cerințele art. 163 C. proc. civ. și a dispus, în mod legal, reunirea acestor cauze.

Prin urmare, se constată că instanța supremă s-a pronunțat și asupra acestui motiv de recurs, astfel încât critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., vizând încălcarea competenței altei instanțe, nu mai poate fi repusă în discuție, deoarece a fost deja tranșată în mod irevocabil prin decizia nr. 500 din 3 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că acesta poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2).

Subsumat acestui motiv de recurs, revizuentul C. a susținut că nu au fost analizat toate înscrisurile invocate în susținerea cererii de revizuire, respectiv decizia penală definitivă din dosarul penal nr. x și încheierea penală definitivă din dosarul nr. x/2018.

Analizând decizia recurată, instanța supremă constată că este nefondat acest motiv de recurs, deoarece instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a răspuns tuturor criticilor invocate de C., chiar dacă nu în mod expres, ci prin gruparea argumentelor, acest procedeu fiind admisibil, în măsura în care instanța răspunde acestora, chiar și printr-un considerent comun.

Astfel, au fost examinate condițiile admisibilității cererii de revizuire, după care s-a concluzionat că niciunul dintre înscrisurile invocate nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru admiterea unei cereri de revizuire, dispunând în mod corect și legal respingerea ca nefondate a cererilor de revizuire în dosarele conexate.

În strânsă legătură cu acest motiv de recurs, care conține elemente ce ar putea fi încadrate și pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-revizuent a învederat că instanța de revizuire nu a avut în vedere starea de fapt reținută în dosarul penal, împrejurare care echivalează cu nemotivarea hotărârii atacate, precum și faptul că instanța ar fi omis să se pronunțe asupra cererii de revizuire a dosarului nr. x/2018

Înalta Curte va înlătura și aceste critici, considerându-le nefondate, având în vedere că hotărârea recurată conține argumente care răspund tuturor criticilor invocate de revizuent, motivarea instanței care a pronunțat decizie din revizuire fiind concisă, în concordanță cu starea de fapt reținută. De asemenea, se constată că motivele avute în vedere la adoptarea deciziei au fost expuse suficient de clar pentru a justifica soluția la care s-a oprit instanța.

În considerentele deciziei recurate s-a reținut, cu privire la îndeplinirea criteriilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., că este esențial pentru siguranța circuitului civil condiția ca înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii ce se cere a fi revizuită, deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe baza actelor și dovezilor posterior procurate și autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.

Astfel, se constată că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a examinat toate înscrisurile invocate de recurentul-revizuent, particularizând acolo unde era necesar pentru a asigura o înțelegere corectă.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-revizuent a susținut că au fost aplicate greșit normele de drept material în privința soluționării excepțiilor invocate, fiind detaliată cea a lipsei calității de reprezentant legal al administratorului societății intimate, numita G., precum și procedura înscrierii în fals cu privire la contractul de asistență juridică și împuternicirea avocațială emisă în temeiul acestui act juridic.

Această critică va fi înlăturată, raportat la faptul că recurentul a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., care nu reprezintă o prevedere de drept material, pe de o parte, iar pe de altă parte, Înalta Curte reține că sunt nefondate aceste critici, având în vedere că au fost analizate toate aceste împrejurări.

Examinând decizia recurată, se constată sub acest aspect că, în mod corect, instanța de revizuire a reținut că pierderea calității de administrator nu va putea fi opusă societății de avocatură cu care s-a încheiat contractul de asistență, iar în ceea ce privește învestirea instanței, este relevant doar faptul că la momentul depunerii dovezii de reprezentare, dna G. avea calitatea de reprezentant legal al societății intimate.

În această privință, s-a mai reținut că înscrierea în fals are la bază contestarea calității de reprezentant legal al dnei G. pentru societatea D. S.R.L., care ar duce la nulitatea contractului de asistență juridică semnat de către dna G.. În consecință, s-a apreciat în mod just că anularea hotărârii AGA nu poate avea niciun efect asupra contractului de asistență juridică în condițiile în care, la data semnării contractului, dna G. avea calitatea de administrator al societății.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., recurentul-revizuent a criticat soluționarea fondului, fiind reluate motivele din cererea de revizuire.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că este legală decizia atacată din perspectiva analizării condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire reținând în mod corect că înscrisurile invocate de revizuentul C. nu sunt doveditoare în sensul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în mod corect s-a reținut că declarația notarială a doamnei L. nu face parte din categoria înscrisurilor, fiind în realitate o declarație de martor consemnată în fața notarului public sau că procura notarială din 15 aprilie 2008 nu a fost cunoscută de revizuent, neputând fi asimilată unui înscris reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi depus la dosar din cauza forței majore. Cu privire la aceste înscrisuri nu a fost făcută dovada caracterului determinant, care să conducă la modificarea soluției din hotărârea atacată cu cererea de revizuire, astfel cum în mod corect a reținut și Curtea de Apel Constanța în decizia nr. 102/1.03.2021.

În ceea ce privește înscrisurile din dosarele penale, invocate de C., instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a reținut în mod corect că acestea sunt ulterioare pronunțării hotărârii ce se cere a fi revizuită, nefiind astfel îndeplinită condiția ca înscrisul să fi existat la data pronunțării.

În consecință, criticile întemeiate de recurentul-revizuent pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., vor fi respinse ca nefondate, raportat la argumentul că niciunul dintre înscrisurile invocate nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru admiterea unei cereri de revizuire, cum în mod corect a reținut și instanța de apel.

În consecință, deși se invocă acest motiv de casare, în realitate, argumentele dezvoltate de recurentul-revizuent nu relevă nicio încălcare sau greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente, de natură să impună invalidarea soluției adoptate.

În ceea ce privește recursul promovat împotriva încheierii din 22 februarie 2021, Înalta Curte constată că este nefondat, având în vedere că, în mod corect instanța a admis excepția conexității și a dispus conexarea dosarului nr. x/2020 la dosarul nr. x/2018, în scopul asigurării unei judecăți unitare, având în vedere că cererile de revizuire ce fac obiectul dosarelor nr. x/2020 și nr. y/2018 sunt întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, față de decizia civilă nr. 2/11.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 102 din 1 martie 2021 și a încheierilor de ședință din 16 decembrie 2020, 14 ianuarie 2021 și 22 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurentului-revizuent C., în temeiul dispozițiilor art. 274 din C. proc. civ., va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 7.064,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata D. S.R.L, dovedite cu înscrisuri justificative, aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul C. împotriva deciziei civile nr. 102 din 1 martie 2021 și a încheierilor de ședință din 16 decembrie 2020, 14 ianuarie 2021 și 22 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul-revizuent C. să achite intimatei D. S.R.L. suma de 7.064,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2022.