ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2993/2013

ÎNALTA CURTE DE CASATE ȘI JUSTIȚIE

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele;

Prin

Sentința civilă nr. 5173/COM din 20 septembrie 2011, Tribunalul Constanța,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea

având ca obiect pretenții formulată de reclamanta CN A.P.M. SA Constanța, în

contradictoriu cu SC P.C.I. SRL Constanța, ca nefondată.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în considerente că:

Este

evident că suprafețele închiriate nu reprezintă nici măcar o platformă,

definită ca o suprafață plană, astfel cum părțile au prevăzut în obiectul celor

două contracte de închiriere, cu atât mai puțin o platformă de macadam.

A

mai reținut că, la momentul constatării situației reale, așa cum rezultă din

corespondența părților, pârâta a solicitat reclamantei să sisteze emiterea

facturilor pentru chiria aferentă celor două contracte, până la momentul la

care Compania va face lucrările necesare aducerii bunului închiriat în situația

de a putea fi folosit pentru realizarea investițiilor la care se angajase

pârâta.

Potrivit

art. 1421 C. civ. "Locatorul trebuie să predea bunul în așa stare, încât

să poată fi întrebuințat.

În

cursul locațiunii, trebuie să se facă toate acele reparații ce pot fi necesare,

în afară de micile reparații (reparații locative) care prin uz sunt în sarcina

locatarului".

Față

de considerentele reținute, s-a apreciat că bunurile închiriate nu au fost

predate locatarului în starea de a putea fi întrebuințate pentru scopul

închirierii și că locatorul nu a înțeles să facă reparațiile necesare.

S-a

apreciat, de asemenea, că nu a poate fi reținută apărarea reclamantei, în

sensul că semnarea procesului-verbal de predare-primire echivalează cu acordul

chiriașului de a primi bunul în starea în care se află, întrucât, pe de o

parte, așa cum s-a probat, nu a avut loc o predare prin identificarea fizică la

fața locului a terenurilor și, pe de altă parte, chiar dacă chiriașul ar fi

acceptat să semneze procesele-verbale, fiind în cunoștință de cauză, conform

art. 1421 C. civ., reclamanta era obligată să efectueze "reparațiile necesare"

folosirii bunului în scopul pentru care a fost închiriat; o altă interpretare

ar duce la concluzia că semnarea procesului-verbal de predare-primire a avut

drept efect modificarea obiectului contractului, atât timp cât acesta, astfel

cum a fost stabilit prin convenția părților, nu se regăsește în realitate.

În

raport de aceste considerente, prima instanță a constatat întemeiată excepția

de neexecutare a contractului, excepție care are drept efect suspendarea

obligațiilor debitorului până la îndeplinirea propriilor obligații

interdependente de către creditor. În consecință, ca efect al excepției de

neexecutare a contractului, instanța de fond a respins cererea reclamantei, ca

nefondată.

Prin

Decizia civilă nr. 67 din 3 mai 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a I-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantă, împotriva sentinței mai sus menționate.

În

motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că obiectul contractelor

de închiriere era reprezentat de platforme perfect drepte și pietruite, iar pe

astfel de suprafețe urma a se realiza scopul încheierii contractului de

închiriere, respectiv construirea unui terminal de operare mărfuri în vederea

desfășurării activității de încărcare/descărcare nave și depozitare.

A

apreciat că, în condițiile în care singura destinație a acestor terenuri

câștigate din mare și amplasate în spatele danelor este reprezentată de crearea

de terminale de operare mărfuri, apelanta-reclamantă este nevoită a respecta

regula prevăzută de art. 1421 C. civ. vechi, respectiv a preda lucrul în așa

stare încât să poată fi întrebuințat.

A

reținut că în condițiile în care lucrul predat de către apelanta-reclamantă

către intimata-pârâtă nu reprezintă decât un simplu teren neamenajat și inundat,

nefăcându-se dovada unor suprafețe plane și compactate cu piatră, pretențiile

din contractele de închiriere devin nejustificate.

S-a

avut în vedere că, pe calea excepției de neexecutare a contractului, astfel cum

a fost invocată la fond prin întâmpinare, intimata-pârâtă s-a apărat de

pretențiile apelantei-reclamante de plată a unor restanțe la chirie, fără ca

aceasta din urmă să-și fi executat principala sa obligație contractuală,

respectiv punerea la dispoziție a suprafeței de teren plană și pietruită,

În

fine, s-a mai arătat că, potrivit teoriei generale a obligațiilor, prin

invocarea acestei excepții, partea poate obține, fără intervenția instanței

judecătorești, o suspendare a executării propriilor obligații, până în momentul

în care cealaltă parte își va îndeplini obligațiile ce-i revin și de îndată ce

aceste obligații vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al excepției de

neexecutare a contractului încetează.

Împotriva

deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta CN A.P.M.SA Constanța, solicitând

admiterea recursului și casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii

acțiunii inițiale formulate de reclamantă și obligarea intimatei-pârâte la

plata sumei de 310.352,17 RON reprezentând plăți restante și penalități de

întârziere, precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.419,16 lei,

completate cu taxele de timbru aferente apelului și recursului.

În

ședința publică din 2 octombrie 2013, reprezentantul recurentei-reclamante a

pus concluzii de admitere a recursului, astfel cum a fost formulat în scris,

solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre soluționare la

instanța de fond, cu consecința admiterii acțiunii inițiale, reiterând oral

criticile dezvoltate în cererea de recurs, pe care le-a subsumat motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În

recursul său, reclamanta susține, în esență, că excepția neexecutării

contractelor de închiriere intervenite între părți, așa cum a fost invocată de

intimata-pârâtă, precum și susținerile acesteia, în sensul că cele două

contracte sunt lipsite de obiect sunt absolut nefondate.

Astfel,

arată că, în raport de dispozițiile art. 2 din ambele contracte de închiriere,

de prevederile art. 977 C. civ. și art. 982 din același cod, privind

interpretarea contractelor, respectiv a clauzelor acestora, obiectul

contractelor în discuție constă în asigurarea folosinței unui bun, denumit

greșit platformă, - în scopul construirii unui terminal de operare și de

realizare a unui program minimal de lucrări.

Ca

atare, consideră că în mod greșit s-a apreciat că nu și-a îndeplinit

obligațiile prevăzute în contract, predând locatarului bunuri ce nu puteau fi

întrebuințate pentru scopul pentru care au fost închiriate și că nu a înțeles

să facă reparațiile necesare.

De

asemenea, consideră că instanța a greșit în mod grav, deoarece nu a ținut cont

că, în speță, există autoritate de lucru judecat, în ce privește aspectul că

bunurile ce formau obiectul contractelor corespundeau destinației pentru care

au fost închiriate.

Susține,

totodată, că instanțele au apreciat eronat probele administrate în cauză, luând

în considerare declarația martorilor în contra unor înscrisuri și interpretând

greșit concluziile expertizei tehnice judiciare.

Recursul

nu este fondat.

Din

examinarea susținerilor formulate în recurs, în raport de actele dosarului,

precum și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:

În

ce privește excepția nulității recursului formulat de reclamantă, invocată de

intimata-pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ., urmează a fi respinsă, întrucât chiar dacă criticile aduse deciziei

curții de apel constau în mare parte în susțineri legate de greșita apreciere a

probatoriilor administrate, dezvoltarea criticilor, în ansamblu, conține și motive

de nelegalitate, permițând încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 C.

proc. civ.

Se

susține astfel de către recurentă că numai printr-o interpretare eronată a

dispozițiilor art. 2 din ambele contracte, cât și a prevederilor art. 977 și

art. 982 C. civ. incidente în speță, s-a apreciat că obiectul contractelor de

închiriere era reprezentat de asigurarea folosinței unor bunuri, respectiv a

unor platforme drepte și pietruite și că aceste contracte ar fi lipsite de

obiect; totodată, greșit s-a reținut că locatorul a predat locatarului bunuri

ce nu puteau fi întrebuințate potrivit scopului pentru care au fost închiriate,

locatorul neînțelegând să facă reparațiile necesare.

Or,

din examinarea actelor dosarului rezultă în mod incontestabil că chiar dacă în

cele două contracte nu a fost definită și lămurită expres noțiunea de

platformă, confirmarea noțiunii de platformă și nu de bun sau de teren a fost

realizată de reclamanta însăși, prin semnarea proceselor-verbale nr. 23330 din

18 august 2004 și nr. 34894 din 23 decembrie 2004, în cuprinsul cărora aceasta

a indicat noțiunea de "platforma macadam".

În

același sens, fără a defini și termenul de macadam, expertiza efectuată în

cauză a stabilit noțiunea de platformă, - aceasta fiind o suprafață plană bine

compactată la care nu sunt admise diferențe de nivel.

Față

de cele mai sus menționate, se observă că instanța de apel a dat o interpretare

corectă convenției părților, reținând judicios că atât timp cât părțile

contractante nu au definit în cuprinsul contractelor sensul dorit al termenilor

folosiți, aceștia nu pot avea decât sensul existent în limbajul comun, dat de

Dicționarul explicativ al limbii române.

Astfel

fiind, a concluzionat că obiectul contractelor de închiriere constă în a

asigura folosința celor "două platforme" și nu a "unui bun

necesar construirii terminalului de operare", - așa cum eronat susține

recurenta. În consecință, această critică va fi respinsă ca neîntemeiată.

De

asemenea, neîntemeiată este și critica vizând greșita luare în considerare a

excepției de neexecutare a contractelor de închiriere invocată de

intimata-pârâtă, deoarece se constată că instanța de apel a reținut corect că

reclamanta a pretins obligarea pârâtei la executarea obligației asumate

contractual și anume contravaloare chirie și penalități, fără ca ea să-și fi

îndeplinit propria obligație contractuală, respectiv punerea la dispoziție a

suprafețelor de teren plane și pietruite.

În

această împrejurare, în mod corect instanța de apel a apreciat că sunt

îndeplinite condițiile cerute de lege pentru ca pârâta să poată opune

reclamantei excepția de neexecutare a contractului, decurgând din

reciprocitatea și simultaneitatea obligațiilor părților și izvorând din

aceleași convenții - cele două contracte valabil încheiate.

Referitor

la susținerea conform căreia, în mod greșit, instanțele nu au ținut cont de

autoritatea de lucru judecat, în ce privește aspectul potrivit căruia bunurile

ce formează obiectul contractelor corespundeau destinației pentru care au fost

închiriate, se constată că nici aceasta nu poate fi primită și va fi respinsă,

ca atare, întrucât, ca regulă generală, ceea ce intră în puterea lucrului

judecat este dispozitivul unei hotărâri, or, în speță sunt invocate doar

considerentele unor hotărâri pronunțate anterior, în cauze având un alt obiect.

În

fine, susținerile referitoare la eronata apreciere a probelor, de către

instanțe, în soluționarea litigiului dedus judecății, exced obiectului

examinării instanței de recurs, instanță care, având în vedere dispozițiile

expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu poate fi învestită

decât cu critici de nelegalitate, pe care părțile le pot formula doar prin

recurs.

În

consecință, având în vedere considerentele mai sus arătate:

Se

va respinge excepția nulității recursului, întemeiată de intimata-pârâtă pe

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Se

va respinge recursul declarat de reclamanta CN A.P.M. SA Constanța, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția nulității recursului.

Respinge

recursul declarat de reclamanta CN A.P.M. SA Constanța împotriva Deciziei

civile nr. 67 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2013.

Procesat

de GGC - GV