ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5724/2020

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 4524 din 8 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3382 din 4 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Prin sentința nr. 4524/2019, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, cererea reclamantei de anulare a deciziei nr. 2717/24.02.2016 de soluționare a contestației administrative și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.08.2015.

Împotriva deciziei nr. 4524/8.10.2019 pronunțate în recurs, a promovat calea de atac a revizuirii recurenta-reclamantă A. S.A., solicitând retractarea în tot a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în rejudecarea recursului, admiterea acestuia, cu consecința reformării sentinței nr. 4524/2019, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat:

- anularea deciziei nr. 2717/24.02.2016 privind soluționarea contestației;

- anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.08.2015 privind proiectul "Retehnologizare sector producție echipamente tehnologice A." emis de Direcția Generală Programe Competitivitate Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice", prin care s-a dispus obligarea reclamantei la restituirea sumei de 1.713.301,67 RON, constituind valoarea creanței bugetare rezultate din nereguli;

- exonerarea reclamantei de la plata sumei de 1.713.301,67 RON.

Cererea de revizuire se întemeiază pe dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 509-513 C. proc. civ.

În motivarea revizuirii se arată că decizia ÎCCJ atacată pe această cale nesocotește jurisprudența CJUE în domeniu, respectiv prioritatea dreptului european, conform căruia controlul nu se prezumă, trebuind analizat in concreto.

Instanța de fond a considerat fără niciun temei legal și contrar adresei Consiliului Concurenței, iar Înalta Curte a validat acest raționament, că simpla apartenență a societății la un grup nu o mai califică pentru a beneficia de finanțare conform legislației IMM-urilor. Un astfel de raționament contravine prevederilor Legii nr. 346/2004, care la art. 4

4

alin. (4) precizează expres că societățile controlate de persoane fizice sunt întreprinderi legate doar dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

Or, Înalta Curte a ignorat atât această dispoziție legală, cât și adresa Consiliului Concurenței care precizează expres că "B. nu este legată pentru că nu acționează pe piețe adiacente".

Art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca normă procedurală internă, instituie posibilitatea ca instanța națională să revină asupra unei hotărâri care a rămas definitivă, dacă aceasta este incompatibilă cu dreptul unional. Pe de altă parte, principiul efectivității impune ca procedura națională să asigure o protecție efectivă a drepturilor conferite de dreptul Uniunii Europene.

Alături de acest principiu, revizuenta invocă și: dreptul la o cale de atac efectivă, garantat de art. 47 din CDFUE, principiul cooperării loiale (art. 4 alin. (3) TUE); principiul priorității dreptului UE asupra dreptului intern (art. 148 alin. (2) din Constituție, art. 5 din C. civ., art. 4 din C. proc. civ.); caracterul obligatoriu al deciziilor CJUE pentru toate instituțiile și autoritățile statelor membre; decizia CJUE în cauza Byankov (C-249/11), în care s-a stabilit că, în cazul în care măsura națională este în mod evident contrară dreptului UE, redeschiderea procedurii administrative este permisă în scopul anulării actului administrativ nelegal, în conformitate cu principiul cooperării loiale, care trebuie să prevaleze asupra principiului securității juridice.

Prin întâmpinarea formulată față de cererea de revizuire, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene solicită respingerea căii de atac, ca inadmisibilă.

În revizuirea întemeiată pe art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu se pot invoca noi motive de nelegalitate a actelor administrative, care nu au fost invocate în fața instanței care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.

Revizuenta nu a indicat în concret norme de drept european care să fi fost încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, ci a enumerat numai o serie de principii de drept unional, care opinează că ar trebui respectate în stabilirea regulilor procedurale ale revizuirii în cauză.

Cererea de revizuire este inadmisibilă în lipsa oricărui element de noutate, revizuentul urmărind anularea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorității dreptului european. Revizuenta reia aceleași susțineri din recurs, față de care se opune autoritatea de lucru judecat. Asupra jurisprudenței CJUE invocate în cauză, instanța s-a pronunțat, iar cererea de revizuire ar fi admisibilă numai în măsura în care revizuentul ar indica alte decizii ale CJUE, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, ceea ce nu este cazul.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe care se întemeiază cererea de revizuire, (c)onstituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Din decizia nr. 45/2016, pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie, în legătură cu interpretarea și aplicarea normei legale anterior enunțate se rețin următoarele repere relevante:

(…)

(...)

În cauza de față, titulara revizuirii reia susțineri pe fond referitoare la: calificarea situației sale de întreprindere legată cu întreprinderea C. și neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, pentru a fi considerată întreprindere legată cu C. (arătând că cele două întreprinderi nu acționează pe aceeași piață relevantă, iar controlul aceluiași grup de persoane fizice asupra întreprinderilor nu se prezumă, ci trebuie dovedit).

Aceste argumente sunt menite să sublinieze că reclamanta-revizuentă avea statut de întreprindere mijlocie la data accesării finanțării nerambursabile și că această finanțare a fost retrasă cu aplicarea greșită a legii, respectiv prin nefondata luare în considerare a statului său de întrepridere legată cu C..

Așa cum s-a subliniat în considerentele deciziei nr. 45/2016, anterior citate, revizuirea este o cale de atac extraordinară de retractare, iar nu de reformare. Pe calea revizuirii nu poate fi reanalizată cauza, soluționată printr-o hotărâre definitivă, din perspectiva unei invocate greșite aplicări a legii. Instanța învestită cu revizuirea este ținută de respectarea principiului autorității de lucru judecat, în sensul că nu ar putea relua analiza aspectelor litigioase, ca o instanța de reformare.

În revizuire este necesar să existe un element de noutate, în cazul revizuirii întemeiate pe art. 21 din Legea nr. 554/2004 acesta fiind o nouă calificare juridică a faptelor, prin prisma unei normei de drept european incidente sau a unei interpretării date unei astfel de norme pintr-o hotărâre CJUE, care nu au fost analizate de instanța care a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire.

Înalta Curte constată că, pe de o parte, revizuenta nu urmarește o retractare, ci o reformare a deciziei nr. 4524/2019, arătând că instanța de recurs ar fi aplicat greșit norma națională referitoare la întreprinderi legate, iar pe de altă parte, revizuenta nu indică niciun element nou, adică o normă de drept unional incompatibilă cu norma națională aplicată în cauză sau care ar fi impus o interpretare a normei naționale conformă, aptă să infirme soluția pronunțată în recurs.

Mai mult de atât, în decizia nr. 4524/2019, instanța de recurs s-a raportat inclusiv la dreptul unional, respectiv la hotarârea CJUE pronunțată în cauza C-110/13, pe care a invocat-o în susținerea soluției adoptate. Revizuenta nu invocă alte interpretări ale CJUE (diferite de cea antereferită) privitoare la definirea întreprinderilor mijlocii sau la considerarea întreprinderilor aflate în raporturi juridice și economice stabilite prin intermediul unui grup de persoane fizice. Revizuenta nu invocă nici dispoziții de drept substantial european care să aibă incidență în problematica litigioasă a cauzei dezlegate definitiv și care să nu fi fost invocate sau tratate de instanța de recurs.

În cuprinsul cererii se trimite numai la anumite principii de drept european, pe care titulara căii de atac le vede aplicabile procedurii de revizuire de față.

Înalta Curte remarcă nerelevanța acestor susțineri, câtă vreme art. 21 din Legea nr. 554/2004 condiționează revizuirea de indicarea unor norme de drept european încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Pentru toate aceste motive, va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 4524 din 8 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2020.