ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3335/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3335/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, la data de 11 mai 2011, reclamanta Primăria Orașului

Mizil a formulat contestație împotriva deciziei nr. 1 din 04 aprilie 2011 emisă

de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală

- Direcția Generala a Finanțelor Publice, prin care a fost respinsă contestația

formulată împotriva actului de control constând în procesul verbal de inspecție

din 07 februarie 2011, solicitând desființarea actelor atacate.

În esență, reclamanta

a susținut că debitul aferent sporului de 75% a fost nelegal reținut, în

condițiile în care într-un litigiu anterior, prin decizia nr. 665 din 23 martie

2011, irevocabilă, Curtea de Apel Ploiești a stabilit că sporul în discuție se

cuvenea întregului colectiv de lucru care avea calificarea necesară.

Și cu privire la

celelalte sporuri despre care organul fiscal a reținut că au fost nelegal

acordate, s-a afirmat că au avut o bază legală: art. 20 din Legea nr. 154/1998,

H.G. nr. 1136/2006, respectiv convențională: Acordul/Contractul colectiv de

muncă pe anul 2008, aprobat prin HCL nr. 128/2007, act administrativ neatacat

de prefect.

Prin întâmpinarea formulată,

Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

Referitor la sporul

de 75% s-a apărat susținând că soluția curții de apel invocată a fost

pronunțată într-o contestație în anulare, ceea ce înseamnă că aceeași instanță

a interpretat diferit prevederile legale incidente.

În privința sporului

de 10% acordat în baza H.G. nr. 1136/2006 ori a sporurilor acordate în baza

Acordului colectiv de muncă, pârâta a susținut că personalul angajat al

primăriei nu putea beneficia de ele întrucât pe de o parte nu s-a respectat

procedura acordării sporului de câmp electromagnetic și pe de altă parte

funcționarilor publici li se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999 iar nu

acordurile colective de muncă.

La data de 10 octombrie

2011 a formulat cerere de intervenție, Sindicatul U.V. al Funcționarilor

Publici și Personalului din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului

orașului Mizil, Primăriei Mizil, Consiliului local Mizil și al Serviciilor din

subordinea Consiliului Local Mizil, invocând dispozițiile art. 49 C. proc. civ.,

cerere încuviințată în principiu.

În cauză s-au

administrat înscrisuri, precum și o expertiză contabilă.

de apel

Prin sentința nr. 13

din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta Primăria Orașului Mizil, în contradictoriu cu pârâta M.F.P. -

Agenția Națională De Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice

Prahova și intervenientul Sindicatul U.V., a anulat procesul verbal de

inspecție din 03 februarie 2011 și decizia nr. 1/2011 cu privire la suma de

61.308 RON, reprezentând sporul de 75%, respingând în rest acțiunea ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că în perioada 12 ianuarie 2011-28

ianuarie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova - Compartimentul de

control a efectuat o acțiune de inspecție la Primăria Orașului Mizil având ca obiectiv,

verificarea legalității și oportunității acordării sporului de 75%, prevăzut de

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor

de management de proiect la nivelul unităților administrativ-teritoriale județene

și locale, precum și aspecte legate de incompatibilități ori interdicții și alte

nereguli.

Împotriva procesului-verbal

de inspecție din 03 februarie 2011, reclamanta a formulat contestație cu privire

la suma totală de 508.022,47 RON, reprezentând 441.402,00 RON prejudiciu de recuperat

și 66.620,47 RON dobânzi penalizatoare aferente prejudiciului contestat.

Prin decizia nr. 1

din 04 aprilie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova - Compartimentul

Soluționare Contestații pentru Inspecțiile Compartimentului de Control a respins

ca neîntemeiată contestația.

Cu privire la sporul de

75% acordat în baza Legii nr. 339/2007,

instanța de fond a constatat că în cauză au fost

respectate cerințele legale pentru acordarea sporului de 75% la salariul de bază

personalului care constituia acest colectiv de lucru, întrucât la data apariției

Legii nr. 339/2007, respectiv 03 decembrie 2007, a fost reglementată promovarea

aplicării strategiilor managementului de proiect la nivelul unităților administrative

județene și locale.

Instanța a avut în vedere

prevederile art. 5, 6, 7, 8, 9 din H.G. nr. 1066/2008 care stabilesc modalitățile

de realizare a formării profesionale a funcționarilor publici, în raport de care

a apreciat că toți membrii colectivului de lucru aveau pregătirea necesară pentru

încasarea sporului de 75%, întrucât în perioada de la intrarea în vigoare a legii

(decembrie 2007) și până la data obținerii calificării în managementul de proiect

(ianuarie 2009), nu au existat instituții specializate în promovarea aplicării strategiilor

de management de proiect.

Constatând că personalul

în cauză îndeplinea cerințele de calificare în raport de dispozițiile art. 5

lit. c) și art. 8 din H.G. 1066 din 10 septembrie 2008 prin modalitatea participării

la implementarea proiectului din 2007, activitatea lor conducând la accesarea și

implementarea proiectelor cu finanțare internațională derulate în cadrul autorității

publice, instanța a constatat că organele de control au reținut în mod greșit că

persoanele ce făceau parte din colectivul de lucru nu se încadrează în categoria

personalului care beneficiază de sporul de 75% și că, pe cale de consecință, acest

spor le-a fost acordat nelegal.

Cu privire la sporul de

10% acordat în baza H.G. nr. 1136/2006,

instanța a constatat că legiuitorul a condiționat,

așa cum rezultă din analiza textului art. 16 din acest act normativ, acordarea sporului

respectiv de existența și funcționarea unor instalații care generează câmp electromagnetic

de radiofrecvență, produs de emițători pentru comunicații, dar și de încadrarea

în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

Categoriile de funcționari

publici, cuantumul sporului și condițiile de acordare se stabilesc, așa cum se arată

în alin. (2) al art. 16 din O.G. nr. 6/2007, prin actul administrativ al ordonatorului

principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul

aprobat.

Din interpretarea textului

rezultă ca nu toți funcționarii publici beneficiază de acest spor, soluție întemeiată

pe faptul că ordonatorul principal de credite stabilește categoriile de funcționari

publici vizate.

Instanța a mai reținut

că valoarea sporului este de până la 10%, iar ordonatorul principal de credite stabilește

cuantumul, respectiv procentul care se va acorda, pentru că nu este obligatoriu

și imperativ prevăzut nivelul de 10%, ordonatorul principal de credite fiind limitat,

prin lege, în dreptul său de apreciere de încadrarea în cheltuielile de personal

prevăzute în bugetul aprobat.

Potrivit dispozițiilor

art. 57 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, pe durata

mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă

de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar,

și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor

care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază

de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.

În aceste condiții, a

apreciat instanța, în mod corect s-a reținut că primarul și viceprimarii localității

au beneficiat în mod nejustificat de acordarea sporului de câmp electromagnetic

în cotă de 10% în baza prevederilor H.G. nr. 1136/2006.

Cu privire la sporurile

acordate în baza Acordului colectiv de muncă din 10 decembrie 2007,

instanța a constatat că

în baza acestui acord s-a achitat unui număr de 33 de funcționari publici: spor

de calculator în cotă de 15%, spor de stabilitate în raport de vechimea în funcție

și spor de stres în cotă de 10%.

Pentru categoria funcționarilor

publici, care beneficiază de un statut juridic propriu, există norme juridice care

interzic negocierea și acordarea oricăror sporuri, respectiv dispozițiile art. 72

alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, care prevăd

posibilitatea autorităților și instituțiilor publice de a încheia anual, în condițiile

legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu

reprezentanți funcționarilor publici, dar care să cuprindă numai masuri referitoare

la aspectele enumerate limitativ la lit. a)-e) și anume: constituirea și folosirea

fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; sănătatea și securitatea

în muncă; programul zilnic de lucru; perfecționarea profesională; alte măsuri decât

cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere

ale organizațiilor sindicale.

În aceste dispoziții strict

și limitativ prevăzute de lege nu se încadrează sporul de calculator în cotă de

15%, sporul de stabilitate în raport de vechimea în funcție și sporul de stres în

cotă de 10%.

Instanța a reținut că

funcționarilor publici nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 30/1996 privind

contractul colectiv de muncă, întrucât aceștia încheie în condițiile Legii nr. 188/1999

acorduri colective. Încheierea acestor acorduri colective este reglementată de

H.G. nr. 833/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare

și încheierea acordurilor colective.

în cauză

Împotriva sentinței curții

de apel au formulat recurs toate părțile litigante, fiecare împotriva părții din

hotărâre care îi este defavorabilă.

3.1. Recursurile declarate

de Primăria Orașului Mizil și Sindicatul U.V. al Funcționarilor Publici și Personalului

din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului orașului Mizil, Primăriei Mizil,

Consiliului local Mizil și al Serviciilor din subordinea Consiliului Local Mizil.

Atât Primăria Orașului

Mizil, cât și Sindicatul U.V. al Funcționarilor Publici și Personalului din cadrul

Aparatului de Specialitate al Primarului orașului Mizil, Primăriei Mizil, Consiliului

local Mizil și al Serviciilor din subordinea Consiliului Local Mizil au invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., cât și art. 304

1

C.

proc. civ., criticând hotărârea fondului sub următoarele aspecte:

- cu privire la sporul

de 10%, instanța nu arată care dintre condițiile de acordare prevăzute în H.G.

nr. 1136/2006 nu ar fi fost îndeplinite;

- sunt înlăturate fără

motivare apărările reclamantei și intervenientului, soluția adoptată fiind contrară

practicii instanțelor în spețe identice, raportului de expertiză efectuat în cauză,

ori constatărilor Curții de Conturi din Decizia nr. 51/2007;

- nu putea fi examinată

legalitatea acordului colectiv de muncă, în condițiile în care instanța nu a fost

învestită cu un atare capăt de cerere.

3.2. Recursul declarat

de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova

La rândul său, Direcția

Generală a Finanțelor Publice Prahova a invocat dispozițiile art. 20 din Legea

nr. 554/2004 și art. 304

1

C. proc. civ., criticând sentința pentru greșita

anulare a actelor fiscale în privința debitului aferent sporului de 75%.

Această recurentă a susținut

că prima instanță a aplicat greșit cadrul normativ instituit prin Legea nr. 339/2007

privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităților

administrativ teritoriale județene și locale, respectiv a dispozițiilor art. 5

alin. (1) și art. 10 alin. (3) din acest act normativ.

Potrivit recurentei, din

verificările efectuate a rezultat că în cursul anului 2008, la nivelul primăriei,

o singură persoană îndeplinea condițiile pentru acordarea sporului respectiv.

în recurs

Inițial, prin încheierea

nr. 2051 din 27 februarie 2013, cauza a fost trimisă la Curtea de Apel Ploiești,

în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013, considerându-se

că intră sub incidența art. IV din legea amintită, respectiv că privește statutul

funcționarilor publici.

Prin decizia nr. 5210

din 22 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, s-a declinat competența de soluționare a recursurilor în favoarea Înaltei

Curți de Casație și Justiție, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată vizează

un raport juridic administrativ fiscal, iar nu raporturi de serviciu ale funcționarilor

publici.

După reînregistrarea cauzei

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin concluziile scrise prezentate

la data de 16 septembrie 2014, recurenta Primăria Orașului Mizil a reiterat susținerile

de la judecata în primă instanță și din memoriul de recurs. Totodată, recurenta

a invocat Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură

salarială ale personalului plătit din fonduri publice, arătând că efectul de amnistie

fiscală al acestui act normativ conduce la concluzia că toate drepturile salariale

în discuție se consideră a fi stabilite cu respectarea normelor în vigoare, impunându-se

desființarea sentinței și anularea în întregime a actelor atacate.

Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor recurenților, a concluziilor scrise, cât și sub toate aspectele,

după cum permit dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că nu există motive pentru reformarea acesteia.

Recurenta-reclamantă Primăria

Orașului Mizil a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal pe calea

prevăzută de art. 22 alin. (8) din O.U.G. nr. 119/1999 privind controlul intern

și controlul financiar preventiv cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei

nr. 1/4 aprilie 2011 a D.G.F.P. Prahova prin care i s-a respins ca neîntemeiată

contestația formulată împotriva procesului verbal de inspecție încheiat la data

de 3 februarie 2011, înregistrat la Compartimentul de control din cadrul D.G.F.P.

Prahova din 7 februarie 2011, pentru suma totală de 508.022,47 RON, reprezentând

cuantumul prejudiciului de recuperat, precum și dobânzi penalizatoare aferente.

După cum rezultă din expunerea

situației de fapt și a susținerilor părților de la pct. 1 și 2, Primăria Orașului

Mizil și Sindicatul U.V. al Funcționarilor Publici și Personalului din cadrul Aparatului

de Specialitate al Primarului orașului Mizil, Primăriei Mizil, Consiliului local

Mizil și al Serviciilor din subordinea Consiliului Local Mizil, intervenient în

cauză, au combătut constatările organului de control în privința modului de acordare

a sporului de 75% prevăzut de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 339/2007, precum și

a altor sporuri: de câmp electromagnetic, de calculator, de stabilitate și de stres.

Prima instanță a considerat

că acțiunea este întemeiată în parte și a anulat actele atacate numai în ceea ce

privește primul spor menționat, cel de 75%.

Această soluție este legală,

fiind însușită de instanța de control judiciar, pentru că reflectă o corectă raportare

a situației de fapt la cadrul normativ incident în perioada de referință.

Înainte de a răspunde

punctual la criticile formulate de cei trei recurenți, Înalta Curte reține, contrar

celor afirmate în concluziile scrise de către Primăria Orașului Mizil, că intrarea

în vigoare a Legii nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de

natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, nu conferă gir de

legalitate plăților pe care le-a făcut până la intrarea în vigoare a Legii cadru

nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,

ci doar „exonerează de la plată”, în anumite condiții, sumele pe care personalul

din sectorul bugetar trebuie să le restituie.

Prin urmare, adoptarea

actului normativ în discuție după pronunțarea sentinței atacate nu poate avea efect

asupra legalității acesteia, ci, ar fi putut determina pe inițiatorul acțiunii judiciare

să-și manifeste dreptul de dispoziție - în măsura în care legea nouă acoperea integral

aspectele deduse soluționării - în sensul renunțării la judecată, ceea ce nu a făcut.

Așa fiind, recursurile

trebuie examinate pe fondul lor.

Referitor la sporul de

75%

În esență, organele de

control au stabilit că în perioada mai - decembrie 2008, la nivelul Primăriei Orașului

Mizil s-a plătit suma totală de 61.308 RON, cu titlu de spor de management de proiect.

Temeiul acordării acestui

spor l-au reprezentat dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) și art. 10 alin. (3)

din Legea nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de

proiect la nivelul unităților administrativ- teritoriale județene și locale, care

stabilesc că:

„5. (1) - Autoritățile

administrației publice locale și județene, conducătorii instituțiilor și serviciilor

de sub autoritatea sau subordinea acestora acționează conform atribuțiilor legale

ce le revin pentru crearea unor departamente specializate și pentru încadrarea acestor

departamente cu specialiști pregătiți în managementul de proiect.

(2) Acești specialiști

inițiază și implementează proiecte cu finanțare din bani publici și fonduri internaționale,

utilizând strategiile managementului de proiect. [...]

Art. 10. (3) - Pentru

activitatea desfășurată, specialiștii pregătiți în managementul de proiect cu finanțare

internațională vor beneficia de majorarea cu 75%

a salariilor de bază față de cele prevăzute

de lege”.

Principala susținere a

recurentei-pârâte este în sensul că dispozițiile anterior citate au fost greșit

aplicate, câtă vreme la nivelul primăriei din totalul celor 8 persoane implicate

în colectivul de lucru, doar una îndeplinea condiția de a fi absolvit studii de

specialitate în domeniul managementului proiectelor.

Prima instanță a explicat

convingător că toate persoanele vizate au alcătuit în anul 2007, anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 339/2007, colectivul care a participat la programul „Eco-Sistem

Mizil - Proiect pentru implementarea deșeurilor municipale și asimilate”, proiect

cu finanțare externă, finalizat în 2009, prin care primăria a accesat suma de 776.382

euro. În același timp, din data de 11 ianuarie 2008 colectivul respectiv a lucrat

și la proiectul „Centru de informare Europe Direct”, fără ca pentru aceste activități

să beneficieze de sporuri suplimentare la salariu.

Or, câtă vreme potrivit

dispozițiilor art. 5-9 din H.G. nr. 1066/2008 pentru aprobarea normelor privind

formarea profesională a funcționarilor publici, între modalitățile legale de formare

profesională se regăsește și participarea la programe organizate în cadrul implementării

de proiecte cu finanțare externă, iar în perioada cuprinsă între intrarea în vigoare

a legii: decembrie 2007 și ianuarie 2009 nu au existat instituții specializate în

promovarea aplicării strategiilor de management de proiect, rezultă că este excesivă

aprecierea organului de control.

Distinct de considerentele

anterioare, Înalta Curte reține că într-un litigiu anterior purtat între aceleași

părți, finalizat prin decizia nr. 665 din 23 martie 2011, s-a statuat cu putere

de lucru judecat că toate cele 8 persoane desemnate prin dispoziția primarului

nr. 762 din 28 mai 2008 să constituie colectivul de lucru pentru derularea proiectelor

cu finanțare externă „îndeplineau cerințele de calificare, în raport de dispozițiile

art. 5 lit. c) și art. 8 din H.G. nr. 1066/2008 prin modalitatea participării la

implementarea proiectului din 2007, activitatea lor conducând la accesarea și implementarea

proiectelor cu finanțare internațională derulate în cadrul autorității publice”.

Referitor la sporul de

10% acordat în baza H.G. nr. 1136/2006

Și în această privință,

contrar susținerilor recurentei-reclamante și ale recurentului intervenient, instanța

de fond și-a motivat corespunzător soluția.

Într-adevăr, art. 16 din

O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și

a altor drepturi ale funcționarilor publici, în forma în vigoare în perioada vizată

de control, stabilea condițiile de acordare a sporului „de până la 10 % din salariul

de bază” pentru condiții vătămătoare. S-a punctat justificat în hotărârea atacată

că acordarea acestui spor tuturor funcționarilor publici nu are suport în prevederea

menționată, în lipsa actului administrativ al ordonatorului principal de credite,

cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

În plus, primarul și viceprimarul

localității nu puteau beneficia de acest spor, ei fiind remunerați cu o indemnizație,

conform art. 57 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale.

Potrivit aceluiași text

ei „nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute

de lege”.

Referitor la sporurile

acordate în temeiul acordului colectiv de muncă

Intră în această ultimă

categorie de sporuri: sporul „de calculator” de 15%, sporul de stabilitate în raport

cu vechimea în funcție și sporul „de stres” în cotă de 10%.

Potrivit recurenților

Primăria Orașului Mizil și Sindicatul U.V. al Funcționarilor Publici și Personalului

din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului orașului Mizil, Primăriei Mizil,

Consiliului local Mizil și al Serviciilor din subordinea Consiliului Local Mizil,

câtă vreme Acordul colectiv de muncă pe anul 2008 în care s-au „negociat” sporurile

respective a fost înregistrat la DMPS Prahova și nu a fost atacat de prefect, acesta

este un act juridic valabil ale cărei efecte trebuie recunoscute de toate instituțiile

publice, inclusiv de către recurenta-pârâtă DGFP Prahova, instanța de judecată neputând

să-l cenzureze sub nici un aspect.

Această abordare nu poate

fi primită pentru că face abstracție de prevederile imperative ale art. 72

alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici care limitează

(„numai”) măsurile ce pot forma obiect al acordului cu sindicatul funcționarilor

publici, între acestea neregăsindu-se posibilitatea negocierii vreunui spor salarial.

Cât privește reproșul

că nu s-au valorificat integral concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată

de expertul C.V., Înalta Curte observă că specialistul nu a făcut decât să arate

că sporurile analizate la acest punct „s-au încadrat în prevederile bugetului Primăriei

pe anul 2008 (…)” ceea ce, de fapt, nici nu se contesta.

În fine, împrejurarea

că prin decizia nr. 51/2007 nu s-a reținut acordarea nelegală a acelorași sporuri

nu este relevantă, câtă vreme auditorii Camerei de Conturi Prahova au verificat

activitatea dintr-o altă perioadă, respectiv 2005-2006.

Conchizând, pentru toate

considerentele anterioare, Înalta Curte constată că se impune respingerea tuturor

recursurilor, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312

alin. (1)-(3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Primăria Orașului Mizil, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești

și Sindicatul U.V. al Funcționarilor Publici și Personalului din cadrul Aparatului

de Specialitate al Primarului orașului Mizil, Primăriei Mizil, Consiliului local

Mizil și al Serviciilor din subordinea Consiliului Local Mizil împotriva sentinței

nr. 13 din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2014.