ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7670/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 671/42/2011, reclamanta Primăria Orașului Mizil în contradictoriu cu pârâta M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Prahova, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 3 din 03 iunie 2011 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă contestația împotriva actului de control reprezentat de procesul-verbal de inspecție înregistrat la Primăria Mizil din 28 aprilie 2011 si la D.G.F.P.

Prahova din 02 mai 2011 decizie pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând instanței desființarea deciziei contestate și anularea procesului-verbal de inspecție din 02 mai 2011. În motivarea cererii s-a arătat că, fără a fi desființat actul normativ de aprobare a contractului colectiv de muncă, act normativ cu caracter obligatoriu, nu se poate reține că sporurile nu au avut temei legal, fiind invocate dispozițiile art. 30 din Legea nr. 130/1996, potrivit cărora, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea materială, disciplinară a părților care se fac vinovate de aceasta.

În ceea ce privește stabilirea răspunderii pentru persoanele răspunzătoare pentru abaterile de la legalitate, s-a arătat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și următoarele C. civ. La data de 7 octombrie 2011 Sindicatul „U.V.” Mizil, al funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului orașului Mizil, Primăriei Mizil, Consiliul Local Mizil și al serviciilor din subordinea Consiliului Local Mizil, în temeiul art. 49 și 50 alin. (2) C. proc. civ.

a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând instanței desființarea deciziei contestate și anularea procesului-verbal de inspecție din 02 mai 2011. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 335 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea fiscală formulată de către reclamanta Primăria Orașului Mizil, în contradictoriu cu pârâta M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Prahova și intervenientul în nume propriu Sindicatul „U.V.” Mizil.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că organele fiscale au stabilit in mod corect prin procesul-verbal de inspecție din 28 aprilie 2011 că legislația în vigoare nu cuprinde drepturi bănești de natura celor 3 sporuri acordate personalului contractual Primăriei Mizil, iar împrejurarea că au fost acceptate de cele 2 părți contractante nu înseamnă că actul încheiat produce efecte juridice, câtă vreme nici un contract nu poate depăși limitele impuse de lege. Au fost reținute in acest sens dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996. În ceea ce privește sporurile acordate unui număr de 8 persoane având statut de funcționari publici, respectiv sporul de stabilitate în raport de vechimea în funcție și sporul de stres în cotă de 10%, în valoare netă de 4.522 lei, s-a reținut că, acestea nu puteau fi acordat prin contractul colectiv de muncă, forma juridică trebuind să îmbrace o altă modalitate.

S-a avut in vedere încălcarea dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, privind statutul funcționarilor publici, unde se arată că salarizarea acestora se face potrivit sistemului unitar de salarizare, sporurile achitate neregăsindu-se în nici un act normativ. S-a apreciat că in urma acordării respectivelor sporuri, s-au calculat în mod eronat și nelegal și primele de concediu sau prima de 2%. A concluzionat instanța fondului, că in perioada ianuarie-decembrie 2008 s-au acordat și achitat în mod nelegal sporuri în sumă netă de 64.619 lei, sumă ce s-a stabilit în mod just a fi recuperată direct de la beneficiar, împreună cu dobânzile penalizatoare calculate în mod corespunzător.

Astfel, s-a constatat că pentru sporurile acordate nelegal s-au calculat rețineri la sursă în mod eronat, de 29.877 lei și viramente pentru contribuții sociale în sumă de 26.348 lei, cu care s-au diminuat creditele bugetare, calculându-se dobânzi penalizatoare de 4.739,01 lei și 4.183,64 lei. Recursurile. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta Primăria Orașului Mizil și intervenientul Sindicatul U.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele comune de recurs, s-a arătat că toate sporurile au fost negociate de angajați și angajator în cadrul Acordului/Contractul colectiv de Muncă din 2007 - 2008, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 128/2007. S-a susținut că, in condițiile in care Prefectul nu a atacat in virtutea atribuțiilor sale actul in contencios administrativ, acesta are caracter obligatoriu.

S-a mai invocat că, in condițiile in care nu a existat opoziție la înregistrarea contractului colectiv de muncă din partea M.M.P.S., sau după caz din partea D.G.T.M., acesta este încheiat in condiții de legalitate. De asemenea, s-a arătat că instanța de fond nu a analizat fiecare apărare formulată de către reclamantă și argumentele formulate in susținerea contestației. Totodată, s-a susținut că, deși a fost solicitată proba cu expertiza contabilă și a fost depus un raport de expertiză întocmit in altă cauză, privind însă aceeași situație de fapt, aceasta a fost respinsă de către instanța de fond. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 1 și art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs.

Recurenta - reclamantă Primăria Orașului Mizil prin primar a depus concluzii scrise prin care a învederat că sumele care fac obiectul prezentei cauze au intrat sub incidența Legii nr. 84/2012 prin care s-a dispus amnistierea cu privire la veniturile de natura salarială ale personalului plătit din fonduri publice. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursurile nu sunt fondate. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate.

În fapt, in urma controlului fiscal privind oportunitatea și legalitatea modului de încadrare și stabilire a salariilor și sporurilor salariaților și personalului contractual din cadrul Primăriei Mizil, a fost încheiat procesul - verbal de inspecție din data de 28 aprilie 2011, prin care s-a stabilit că in cursul anului 2008 s-au acordat unei părți a personalului din cadrul Primăriei, respectiv 63 persoane angajate pe bază de contract de muncă și 8 salariați cu statut de funcționar public, sporuri în baza contractului colectiv de muncă din 10 decembrie 2007, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 128 din 10 decembrie 2007, respectiv spor de calculator în cotă de 15%, spor de stabilitate în raport de vechimea în funcție și sporul de stres în cotă de 10%, in sumă totală de 58.118 lei, la care au fost calculate dobânzi penalizatoare in valoare totală de 8.756,4 lei.

De asemenea, s-a reținut că, urmare a acordării sporurilor necuvenite, au fost influențate și drepturile privind concediul de odihna și prima in valoare de 2 %. În drept, prezintă relevanță dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit cărora „prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale”, precum și dispozițiile art. 31 alin. (2) și (3) din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora „funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale in condițiile legii; salarizarea funcționarilor publici se face in conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici”.

Înalta Curte constată că de esența regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului bugetar, este că ele se stabilesc exclusiv prin lege, fiind atributul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale, partea fixă și partea variabilă a salariului, cât și cuantumul acestuia. Așa se explică faptul că toate reglementările care vizează statutul funcționarului public sau al personalului contractual (Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, Legea nr. 53/2004, C. muncii, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 130/1996 privind Contractul Colectiv de Muncă, republicată, cu modificările și completările ulterioare), prevăd pe de o parte natura legală a drepturilor salariale, iar pe de altă parte interdicția ca prin contracte/acorduri colective de muncă să se stabilească drepturi de natură salarială care sunt atributul legiuitorului.

De asemenea, se reține că nu pot fi invocate prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, potrivit cărora contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților. Contractul colectiv de muncă/acordul colectiv nu este opozabil și autorității de control, ci din contră aceasta are obligația de a verifica utilizarea resurselor bugetului unității administrativ-teritoriale, în conformitate cu principiul legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității.

Plecând de la dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, care prevăd posibilitatea încheierii de acorduri anuale cu funcționarii publici numai in ceea ce privește constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională și alte masuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, precum și de la dispozițiile art. 31 alin. (2) și (3) din Legea nr. 188/1999, instanța de recurs reține sfera limitată a problemelor care pot face obiectul negocierii, care include mai mult aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării profesionale, textele de lege confirmând caracterul legal al salariilor ce se cuvin personalului bugetar, atât sub aspectul acordării, cât și al cuantumului acestora.

Cât privește înregistrarea de către D.M.P.S. a contractului si acordului colectiv de muncă, omisiunea acestei instituții de a sesiza clauzele inserate in convenție cu încălcarea prevederilor legale arătate anterior, nu înlătură posibilitatea constatării ulterioare a nelegalității respectivelor clauze. De asemenea, lipsită de relevanță este si aprobarea contractului si acordului de muncă prin HCL, această aprobarea nevalidând clauzele nelegale ce se regăsesc în cuprinsul acestuia, precum și împrejurarea neexercitării „tutelei administrative” de către prefect. Cu privire la împrejurarea că instanța de fond nu a reținut argumentele contestației formulate împotriva Deciziei nr. 3 din 03 iunie 2011, se constată că și această critică este nefondată, susținerile părților fiind sistematizate în funcție de legătura lor logică, dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impunând doar cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată, ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum și motivele pentru care au fost respinse cererile părților (nu susținerile acestora), cerință îndeplinită în speță de hotărârea pronunțată de Curtea de apel, care a expus motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul respingerii acțiunii. Totodată, nici critica privind neadministrarea probei constând in expertiza contabilă nu este fondată, aspectele privind interpretarea și aplicarea unor acte normative neputând face obiectul unei expertize contabile.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Primăria Orașului Mizil prin primar și Sindicatul U.V. împotriva sentinței nr. 335 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2013.