ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7670/2013

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești sub nr. 671/42/2011, reclamanta Primăria Orașului Mizil în

contradictoriu cu pârâta M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Prahova, a formulat

contestație împotriva Deciziei nr. 3 din 03 iunie 2011 emisă de pârâtă, prin

care a fost respinsă contestația împotriva actului de control reprezentat de

procesul-verbal de inspecție înregistrat la Primăria Mizil din 28 aprilie 2011

si la D.G.F.P. Prahova din 02 mai 2011 decizie pe care o consideră netemeinică

și nelegală, solicitând instanței desființarea deciziei contestate și anularea

procesului-verbal de inspecție din 02 mai 2011.

În motivarea cererii

s-a arătat că, fără a fi desființat actul normativ de aprobare a contractului

colectiv de muncă, act normativ cu caracter obligatoriu, nu se poate reține că

sporurile nu au avut temei legal, fiind invocate dispozițiile art. 30 din Legea

nr. 130/1996, potrivit cărora, executarea contractului colectiv de muncă este

obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate prin

contractul colectiv de muncă atrage răspunderea materială, disciplinară a

părților care se fac vinovate de aceasta.

În ceea ce privește

stabilirea răspunderii pentru persoanele răspunzătoare pentru abaterile de la

legalitate, s-a arătat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale prevăzute de art. 998 și următoarele C. civ.

La data de 7

octombrie 2011 Sindicatul „U.V.” Mizil, al funcționarilor publici și

personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului

orașului Mizil, Primăriei Mizil, Consiliul Local Mizil și al serviciilor din

subordinea Consiliului Local Mizil, în temeiul art. 49 și 50 alin. (2) C. proc.

civ. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând instanței

desființarea deciziei contestate și anularea procesului-verbal de inspecție din

02 mai 2011.

Hotărârea instanței

de fond

Prin

sentința nr.

335

din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea fiscală

formulată de către reclamanta Primăria Orașului Mizil, în contradictoriu cu

pârâta M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Prahova și intervenientul în nume propriu

Sindicatul „U.V.” Mizil.

Pentru a pronunța

această soluție, s-a reținut că organele fiscale au stabilit in mod corect prin

procesul-verbal de inspecție din 28 aprilie 2011 că legislația în vigoare nu

cuprinde drepturi bănești de natura celor 3 sporuri acordate personalului

contractual Primăriei Mizil, iar împrejurarea că au fost acceptate de cele 2

părți contractante nu înseamnă că actul încheiat produce efecte juridice, câtă

vreme nici un contract nu poate depăși limitele impuse de lege.

Au fost reținute in

acest sens dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996.

În ceea ce privește

sporurile acordate unui număr de 8 persoane având statut de funcționari

publici, respectiv sporul de stabilitate în raport de vechimea în funcție și sporul

de stres în cotă de 10%, în valoare netă de 4.522 lei, s-a reținut că, acestea

nu puteau fi acordat prin contractul colectiv de muncă, forma juridică trebuind

să îmbrace o altă modalitate.

S-a avut in vedere

încălcarea dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, cu

modificările și completările ulterioare, privind statutul funcționarilor publici,

unde se arată că salarizarea acestora se face potrivit sistemului unitar de

salarizare, sporurile achitate neregăsindu-se în nici un act normativ.

S-a apreciat că in

urma acordării respectivelor sporuri, s-au calculat în mod eronat și nelegal și

primele de concediu sau prima de 2%.

A concluzionat

instanța fondului, că in perioada ianuarie-decembrie 2008 s-au acordat și

achitat în mod nelegal sporuri în sumă netă de 64.619 lei, sumă ce s-a stabilit

în mod just a fi recuperată direct de la beneficiar, împreună cu dobânzile

penalizatoare calculate în mod corespunzător.

Astfel, s-a constatat

că pentru sporurile acordate nelegal s-au calculat rețineri la sursă în mod

eronat, de 29.877 lei și viramente pentru contribuții sociale în sumă de 26.348

lei, cu care s-au diminuat creditele bugetare, calculându-se dobânzi

penalizatoare de 4.739,01 lei și 4.183,64 lei.

Recursurile.

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs reclamanta Primăria Orașului Mizil și intervenientul

Sindicatul U.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele comune

de recurs, s-a arătat că toate sporurile au fost negociate de angajați și

angajator în cadrul Acordului/Contractul colectiv de Muncă din 2007 - 2008,

aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 128/2007.

S-a susținut că, in

condițiile in care Prefectul nu a atacat in virtutea atribuțiilor sale actul in

contencios administrativ, acesta are caracter obligatoriu.

S-a mai invocat că,

in condițiile in care nu a existat opoziție la înregistrarea contractului

colectiv de muncă din partea M.M.P.S., sau după caz din partea D.G.T.M., acesta

este încheiat in condiții de legalitate.

De asemenea, s-a

arătat că instanța de fond nu a analizat fiecare apărare formulată de către

reclamantă și argumentele formulate in susținerea contestației.

Totodată, s-a

susținut că, deși a fost solicitată proba cu expertiza contabilă și a fost

depus un raport de expertiză întocmit in altă cauză, privind însă aceeași

situație de fapt, aceasta a fost respinsă de către instanța de fond.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ.

Procedura în

fața instanței de recurs.

Recurenta -

reclamantă Primăria Orașului Mizil prin primar a depus concluzii scrise prin

care a învederat că sumele care fac obiectul prezentei cauze au intrat sub

incidența Legii nr. 84/2012 prin care s-a dispus amnistierea cu privire la

veniturile de natura salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Considerentele

și soluția instanței de recurs

Recursurile nu sunt

fondate.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale

incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate

invocate, în considerarea celor în continuare arătate.

În fapt, in urma

controlului fiscal privind oportunitatea și legalitatea modului de încadrare și

stabilire a salariilor și sporurilor salariaților și personalului contractual

din cadrul Primăriei Mizil, a fost încheiat procesul - verbal de inspecție din

data de 28 aprilie 2011, prin care s-a stabilit că in cursul anului 2008 s-au

acordat unei părți a personalului din cadrul Primăriei, respectiv 63 persoane

angajate pe bază de contract de muncă și 8 salariați cu statut de funcționar

public, sporuri în baza contractului colectiv de muncă din 10 decembrie 2007,

aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 128 din 10 decembrie 2007,

respectiv spor de calculator în cotă de 15%, spor de stabilitate în raport de

vechimea în funcție și sporul de stres în cotă de 10%, in sumă totală de 58.118

lei, la care au fost calculate dobânzi penalizatoare in valoare totală de

8.756,4 lei.

De asemenea, s-a

reținut că, urmare a acordării sporurilor necuvenite, au fost influențate și

drepturile privind concediul de odihna și prima in valoare de 2 %.

În drept, prezintă

relevanță dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind

contractul colectiv de muncă, potrivit cărora „prin aceste contracte nu se pot

negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite

prin dispoziții legale”, precum și dispozițiile art. 31 alin. (2) și (3) din

Legea nr. 188/1999 potrivit cărora „funcționarii publici beneficiază de prime

și alte drepturi salariale in condițiile legii; salarizarea funcționarilor

publici se face in conformitate cu prevederile legii privind stabilirea

sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici”.

Înalta Curte constată

că de esența regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului

bugetar, este că ele se stabilesc exclusiv prin lege, fiind atributul

legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale, partea fixă

și partea variabilă a salariului, cât și cuantumul acestuia.

Așa se explică faptul

că toate reglementările care vizează statutul funcționarului public sau al

personalului contractual (Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, Legea nr. 53/2004, C. muncii, cu modificările și completările

ulterioare, Legea nr. 130/1996 privind Contractul Colectiv de Muncă,

republicată, cu modificările și completările ulterioare), prevăd pe de o parte

natura legală a drepturilor salariale, iar pe de altă parte interdicția ca prin

contracte/acorduri colective de muncă să se stabilească drepturi de natură

salarială care sunt atributul legiuitorului.

De asemenea, se

reține că nu pot fi invocate prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996,

potrivit cărora contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea

dispozițiilor legale, constituie legea părților.

Contractul colectiv

de muncă/acordul colectiv nu este opozabil și autorității de control, ci din

contră aceasta are obligația de a verifica utilizarea resurselor bugetului

unității administrativ-teritoriale, în conformitate cu principiul legalității,

regularității, economicității, eficienței și eficacității.

Plecând de la

dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, art. 72 alin. (1) din

Legea nr. 188/1999, care prevăd posibilitatea încheierii de acorduri anuale cu

funcționarii publici numai in ceea ce privește constituirea și folosirea fondurilor

destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea

în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională și alte masuri

decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele

de conducere ale organizațiilor sindicale, precum și de la dispozițiile art. 31

alin. (2) și (3) din Legea nr. 188/1999, instanța de recurs reține sfera

limitată a problemelor care pot face obiectul negocierii, care include mai mult

aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării

profesionale, textele de lege confirmând caracterul legal al salariilor ce se

cuvin personalului bugetar, atât sub aspectul acordării, cât și al cuantumului

acestora.

Cât privește

înregistrarea de către D.M.P.S. a contractului si acordului colectiv de muncă,

omisiunea acestei instituții de a sesiza clauzele inserate in convenție cu

încălcarea prevederilor legale arătate anterior, nu înlătură posibilitatea

constatării ulterioare a nelegalității respectivelor clauze.

De asemenea, lipsită

de relevanță este si aprobarea contractului si acordului de muncă prin HCL,

această aprobarea nevalidând clauzele nelegale ce se regăsesc în cuprinsul acestuia,

precum și împrejurarea neexercitării „tutelei administrative” de către prefect.

Cu privire la

împrejurarea că instanța de fond nu a reținut argumentele contestației

formulate împotriva Deciziei nr. 3 din 03 iunie 2011, se constată că și această

critică este nefondată, susținerile părților fiind sistematizate în funcție de

legătura lor logică, dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impunând doar cerința ca hotărârea să cuprindă

motivele pe care se sprijină soluția adoptată, ca aceasta să nu fie

contradictorie sau străină de natura pricinii, precum și motivele pentru care

au fost respinse cererile părților (nu susținerile acestora), cerință

îndeplinită în speță de hotărârea pronunțată de Curtea de apel, care a expus

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul

respingerii acțiunii.

Totodată, nici

critica privind neadministrarea probei constând in expertiza contabilă nu este

fondată, aspectele privind interpretarea și aplicarea unor acte normative

neputând face obiectul unei expertize contabile.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Constatând că

sentința recurată este legală și temeinică și că nu există

motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Primăria Orașului Mizil prin primar și Sindicatul U.V. împotriva sentinței

nr. 335 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2013.