ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2686/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2686/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Cererea

de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată

inițial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2875/105/2010, reclamantul R.D. a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor și cu

Ministrul acestui minister anularea Ordinului Ministrului nr. 719 din 24 mai 2009,

prin care a fost eliberat din funcția deținută, reîncadrarea sa în funcția de

Inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și

Vânătoare Ploiești, precum și plata drepturilor salariale cuvenite și

neîncasate, reprezentând diferența dintre salariul pe care l-a încasat după ce

a fost eliberat din, funcție și cel pe care îl încasa în calitatea avută

anterior.

Pârâtul

Ministerul Mediului și Pădurilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat

excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, excepția tardivității

contestării Ordinului nr. 719 și excepția tardivității cererii de chemare în

judecată, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Reclamantul

R.D. cu actul depus la termenul din 11 martie 2011, a arătat că în ce privește

excepția invocată de pârât cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile,

solicită a fi respinsă deoarece a efectuat notificare împotriva Ordinului nr. 719/2009,

la Ministerul Mediului și Pădurilor, având în vedere prevederile art. 3

coroborate cu prevederile art. 15 din H.G. nr. 1635/2009, în ce privește

excepția tardivității contestării Ordinului nr. 719/2009, solicită a fi

respinsă și această excepție deoarece ordinul este urmarea pretinsei reduceri a

personalului prin reducerea postului ca urmare a apariției O.U.G. nr. 37/2009,

ce a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257/2009, a Curții

Constituționale și a atacat ordinul în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (4)

din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, direct la instanța

de contencios, potrivit acestor dispoziții.

Prin

sentința nr. 192 din 11 martie 2011, Tribunalul Prahova, secția comercială și

de contencios administrativ, a admis excepția necompetenței materiale a

tribunalului invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

La

Curtea de Apel Ploiești, cauza a fost înregistrată sub Dosar nr. 463/42/2011.

La

termenul din 5 octombrie 2011, reclamantul R.D., și-a precizat acțiunea,

solicitând anularea Ordinului nr. 719 din 24 mai 2009 și a Ordinului nr. 186

din 26 aprilie 2009, emise de M.M.P. și repunerea în situația anterioară

emiterii celor două acte administrative contestate, respectiv numirea în

funcția publică de inspector șef la Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic

și de Vânătoare Ploiești, cu plata drepturilor bănești ce i se cuvin.

Hotărârea

instanței de fond și considerentele

Prin Sentința

nr. 304 din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția neîndeplinirii procedurii

prealabile, a tardivității contestării Ordinului nr. 719/2009 și a tardivității

acțiunii, invocată de pârât.

A admis

acțiunea reclamantului R., în contradictoriu cu pârâtul M.M. și în consecință:

A anulat

Ordinul nr. 719 din 24 mai 2009 și Ordinul nr. 186 din 24 aprilie 2009, emise

de M.A.P.D.R. (în prezent denumit M.M.P.) și a dispus reîncadrarea

reclamantului în funcția de inspector șef adjunct, în cadrul Inspectoratului

Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Ploiești și a obligat pârâtul la

plata drepturilor salariale cuvenite, reprezentând diferența dintre salariul

încasat după ce a fost eliberat din funcție și cel pe care l-ar fi încasat în

calitate de inspector șef adjunct, până la reîncadrare.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Pe excepții:

-

Excepția neîndeplinirii procedurii

prealabile invocată de pârât, este neîntemeiată, deoarece reclamantul a

efectuat procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004,

privind contenciosul administrativ, potrivit notificării, aflată în copie xerox

la fila 6-7 dosar, notificare formulată către M.M.P., organul emitent al

Ordinului nr. 719 din 24 mai 2009, solicitând anularea ordinului, considerente

pentru care Curtea va respinge excepția ca neîntemeiată.

- în ce

privește excepția tardivității contestării Ordinului nr. 719 din 24 mai 2009, a

reținut curtea de apel că acest ordin prin care reclamantul este numit în

funcția publică de execuție de consilier I, grad superior, este ulterior

emiterii Ordinului nr. 186 din 24 aprilie 2009, emis de același pârât

Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul

Mediului și Pădurilor), temeiul legal al ambelor ordine fiind art. 3 alin. (1)

și alin. (11) din O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009, fiind deci incidente

dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în

situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea

unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la

instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de

decădere de ;un an, calculat de la data publicării deciziei Curții

Constituționale în M. Of. al României, Partea I.

În ce

privește, excepția tardivității acțiunii a constatat prima instanță că și

aceasta este neîntemeiată pentru motivele arătate la analizarea excepției

tardivității contestării Ordinului nr. 719/2009.

Pe

fondul cauzei:

Prin

Ordinul nr. 186 din 24 aprilie 2009, emis de M.A.P.D.R., reclamantul R.D.,este

eliberat din funcția publică de conducere de inspector șef adjunct din cadrul

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Ploiești, în temeiul

dispozițiilor art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009, privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, precum și dispozițiile

art. 99 alin. (1) lit. b), (3), (4), (5), (6) și (7) din Legea nr. 188/1999, privind

statutul funcționarilor publici și art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009, privind

organizarea și funcționarea M.A.P.D.R.

Ulterior

emiterii Ordinului nr. 186 din 24 aprilie 2009, același pârât M.A.P.D.R., a

emis ordinul nr. 719 din 24 mai 2009, prin care reclamantul R.D. este numit în

funcția publică de execuție de consilier I, superior I, în cadrul

Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Ploiești.

Prin

urmare, a reținut instanța că ambele ordine sunt emise, ca urmare a apariției

și aplicării O.U.G. nr. 37/2009, declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, a Curții Constituționale.

Ulterior

prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 Curtea Constituțională a admis

excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. I pct. 1-5

și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. l din O.U.G. nr. 105/2009

sunt neconstituționale.

În acest

context, prima instanță a constatat că neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009

- act care a stat la baza emiterii celor două ordine contestate, atrage și

nelegalitatea actelor subsecvente.

Pe de

altă parte, a mai reținut prima instanță că cele două ordine atacate, respectiv

Ordinul nr. 186 din 24 aprilie 2009 și Ordinul nr. 719 din 24 mai 2009, nu

cuprind o motivare a emiterii actului administrativ.

Or,

motivarea constituie una dintre condițiile de legalitate și validitate a

actului administrativ și reprezintă o garanție împotriva arbitrajului și

excesului de putere al autorităților administrației publice, fiind impusă mai

ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice

individuale.

Calea de

atac exercitată

Împotriva

Sentinței nr. 304 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, a formulat

recurs pârâtul M.M.P., invocând dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ.

și susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Criticile

subsumate acestui motiv de recurs vizează următoarele aspecte:

- în mod

greșit, instanța de fond a respins excepția lipsei procedurii prealabile, în

considerarea faptului că aceasta a fost adresată M.M.P. și nu M.A.P.D.R. care

era emitentul actului, precum și a faptului că reclamantul trebuia să se

adreseze M.M.P.M.

- în mod

greșit, instanța de fond a respins excepția tardivității formulării

contestației administrative, precum și pe cea a formulării acțiunii cu

încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) și ale art. 11 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în condițiile în care reclamantul nu a înțeles să conteste ordinele

atacate în termenul de 30 de zile de la comunicarea acestora, depășind astfel

și termenul de 6 luni stabilit pentru introducerea acțiunii la instanța de

contencios administrativ.

- pe

fondul cauzei, susține recurentul că, în mod greșit, instanța de fond a reținut

incidența în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, în condițiile în care

ordinele contestate nu fac referire la acest act

normativ.

Arată recurentul că, în realitate, nu s-a dispus eliberarea din funcție a

reclamantului ci doar schimbarea denumirii funcției. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304, constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Argumentele

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

privind greșita respingere a excepției lipsei procedurii prealabile pentru

Ordinul nr. 719 din 24 mai 2009, este vădit nefondată din perspectiva motivării

acesteia, contradictorie de altfel.

Din

actele dosarului rezultă că reclamantul a formulat notificare către Ministerul

Mediului și Pădurilor, reprezentat legal de Ministrul acestuia (filele 6-7 din

dosarul Tribunalului Prahova), antetul notificării conținând mențiunile „Către

M.M.P., domnului ministrul L.B.”.

În ceea

ce privește susținerea că notificarea trebuia îndreptată către emitentul

actului, se remarcă faptul că imediat, recurentul se contrazice, afirmând că

prin H.G. nr. 1635/2009, M.M.P. s-a substituit în toate drepturile și

obligațiile M.A., decurgând din actele emise sau încheiate .pentru activitățile

privind pădurile și activitățile structurilor specializate în acest domeniu.

2.

Critica privind respingerea excepției tardivității contestării Ordinului nr. 719

din 24 mai 2009, precum și a tardivității introducerii acțiunii este de

asemenea nefondată.

În mod

corect instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 719 din 24 mai 2009 a fost

emis tot ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 37/2009 și, prin urmare, sunt

incidente dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. De altfel,

chiar reclamantul în notificarea înregistrată la autoritatea pârâtă precizează

că temeiul de drept al demersului administrativ îl reprezintă dispozițiile art.

9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la faptul că prin Decizia nr.

1257 din 07octombrie 2009 O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională.

De

asemenea, în ceea ce privește introducerea acțiunii în contencios administrativ

a fost efectuată cu respectarea termenului legal de 1 an de zile de la

publicarea în M. Of. al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 1257/2009

(6 noiembrie 2009), având în vedere că și temeiul demersul judiciar îl

reprezintă aceleași dispoziții ale art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel

cum reclamantul a menționat prin precizările depuse la data de 7 martie 2011 în

fața Tribunalului București, înainte de declinare.

În

concluzie, dispozițiile art. 7 alin. (1) și ale art. 11 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, invocate de recurent în susținerea excepției tardivității nu sunt

aplicabile în speță, soluția instanței de fond, din această perspectivă, fiind

legală și temeinică

3.

Criticile formulate cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei sunt, de

asemenea, neîntemeiate.

Argumentul

adus de recurent constă în faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile

O.U.G. nr. 37/2009, deoarece acest temei nu este indicat în preambulul

Ordinului nr. 714/2009, iar intimatul-reclamant a considerat greșit că a fost

eliberat din funcția de conducere, în realitate schimbându-se doar denumirea

acesteia.

Aceste

susțineri nu au suport probator în actele dosarului.

În

primul rând recurenta omite să facă referire la faptul că reclamantul a

solicitat și anularea Ordinului 186 din 24 aprilie 2009 privind eliberarea din

funcția de conducere a reclamantului, în al cărui preambul se precizează ca

temei de drept dispozițiile art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009,

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice,

declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1257/2009 a Curții

Constituționale. Acest fapt este confirmat și prin adresa emisă de M.M.P. la

Notificarea adresată de către reclamant în vederea revocării celor două ordine

(fila 9 dosar Curte de

apel).

Ordinul nr.

714 din 24 septembrie 2009 a fost emis ca urmare a opțiunii pe care reclamantul

a făcut-o, ca urmare a eliberării sale din funcția publică de conducere, pentru

ocuparea unei funcții publice de execuție, în cadrul aceleiași instituții,

intervenind, evident, o schimbare de regim juridic al postului ocupat și nu

doar de denumire așa, cum insinuează recurentul-pârât. Așadar, și emiterea

acestui ordin s-a 'făcut tot ca o consecință a O.U.G. nr. 27/2009, cum corect a

reținut și instanța de fond.

Înalta Curte

constatând, că aceasta este situația de fapt rezultată din lucrările dosarului

și succesiunea cronologică a actelor administrative contestate, apreciază că,

în mod legal și temeinic, instanța de fond a reținut nelegalitatea celor două

ordine, prin prisma declarării ca neconstituționale a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009.

Astfel,

se constată că desființarea funcției publice deținută de reclamant prin O.U.G. nr.

37/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce această reglementare a

fost declarată neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura

reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei

dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element

al securității sociale, fiind de necontestat faptul că aceste dispoziții au

fost încălcate în cauză.

Soluția

pronunțată în recurs

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a

sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. .554/2004 și art. 304 pct. 9

sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.M.P., împotriva Sentinței nr. 304 din 2 noiembrie 2011 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.