ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 550/2013

Decizia nr. 550/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat suspendarea aplicării O.U.G. nr. 59 din 29 iunie 2011, prin care s-a revizuit la data de 28 iulie 2011 pensia stabilită prin recalcularea pensiei stabilite în baza Legii nr. 567/2004 și menținerea în plată a pensiei de serviciu pentru 31 de ani vechime în activitate în magistratură (personal de specialitate) și vechime totală în muncă de 37 de ani și 8 luni, până la judecarea în fond a acțiunii formulate la Tribunalul București.

Hotărârea și considerentele Curții de Apel;

Prin sentința civilă nr. 5363 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă.

A reținut, în esență, prima instanță că din coroborarea prevederilor constituționale ale art. 108, 126 alin. 6 și ale art. 146 din Constituția României cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, rezultă că Ordonanțele de Guvern nu pot face obiectul unei acțiuni directe în contencios administrativ.

A mai reținut prima instanță că nelegalitatea unei ordonanțe de guvern nu se poate face decât pe calea controlului de constituționalitate, exercitat de Curtea Constituțională, în condițiile Legii nr. 47/1992, iar pe calea contenciosului administrativ, ordonanța de guvern nu poate face obiectul decât a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale excepției de neconstituționalitate care să însoțească, în mod obligatoriu, o acțiune ce vizează anularea/suspendarea unui act administrativ.

Calea de atac exercitată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Susține recurenta că, admițând excepția inadmisibilității, prima instanță s-a pronunțat, în fapt, asupra cererii de chemare în judecată aflate pe rolul Tribunalului București, care vizează fondul cauzei, respectiv Decizia de revizuire a pensiei.

Soluția și considerentele instanței de recurs.

Analizând recursul formulat, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile constituționale și legale incidente speței, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat suspendarea O.U.G. nr. 59/2011 a Guvernului României, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Din coroborarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 108 și art. 115 din Constituția României rezultă, fără putință de tăgadă, că ordonanțele de guvern sunt acte normative cu putere de lege, adoptarea lor de către Guvernul României fiind făcută în temeiul delegării legislative consacrate de Constituția României. Prin urmare, atunci când emite ordonanțe, Guvernul nu acționează ca putere executivă pentru a imprima caracter de act administrativ ordonanțelor de guvern, ci acționează ca putere legiuitoare, în locul Parlamentului, în situațiile strict reglementate de legea constituțională.

Potrivit Legii nr. 554/2004, pot face obiectul controlului instanței de contencios administrativ numai actele administrative normative sau individuale, astfel cum acestea sunt definite în art. 2 alin. (1) lit. c) din legea menționată.

Or, este evident că ordonanțele de guvern nu sunt acte emise în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a acesteia, ele fiind chiar legea însăși, susceptibile de fi controlate doar pe calea contenciosului constituțional a priori sau a posteriori emiterii lor.

În concluzie, în mod legal, a constatat prima instanță că ordonanțele de guvern nu intră în sfera actelor administrative, iar verificarea neconstituționalității lor excede competențelor instanței de contencios administrativ, o astfel de acțiune fiind inadmisibilă.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., împotriva sentinței civile nr. 5363 din 26 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2013.