ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5350/2013

Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale , anularea O.U.G nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și a anexei la aceasta, respectiv a Metodologiei de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 și suspendarea executării (aplicării) dispozițiilor O.U.G.

nr. 59/2011 și a Metodologiei de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor. Prin Sentința nr. 56 din 22 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată în baza Legii nr. 554/2004 de reclamanta D.A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale , reținând, în esență, următoarele: Ordonanțele Guvernului sunt acte administrative de autoritate cu putere de lege, emise în temeiul art. 115 din Constituție, potrivit principiului delegării legislative, având forme specifice de control.

Calea de contestare a ordonanțelor de guvern este prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, a reținut că textul de lege este neconstituțional în măsura în care prevederile sale permit ca acțiunea introdusă la instanța de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau a unei dispoziții din ordonanță. În consecință, ordonanțele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acțiune introdusă exclusiv în acest scop la instanța de judecată, ci numai pe cale de excepție, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, invocată într-un litigiu de competența instanțelor judiciare, potrivit art. 146 lit. d) din Constituție.

Pe cale de consecință, excepția de neconstituționalitate nu poate forma obiectul unei acțiuni principale, nici în fața instanțelor de judecată sau de arbitraj, unde constituie întotdeauna un mijloc de apărare, într-un litigiu în curs de soluționare.

Din coroborarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, rezultă că persoana vătămată într-un drept sau într-un interes legitim prin ordonanțe și dispoziții din ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituționalitate, cu condiția ca obiectul acțiunii principale să nu fie constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispozițiilor din ordonanță, excepție ce este de competența Curții Constituționale, pentru că instanța de contencios administrativ este competentă doar să se pronunțe exclusiv asupra efectelor vătămătoare ale unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, declarate neconstituționale, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ.

Prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat anularea O.U.G. nr. 59/2011 și a anexei la Metodologia de calcul, fără a fi însoțită de excepția de neconstituționalitate, astfel că acțiunea este inadmisibilă. Cu privire la suspendarea executării dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2011 și a Metodologiei de calcul, Curtea de apel a reținut că și acest capăt de cerere este inadmisibil, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât aceste dispoziții vizează exclusiv actele administrative nu și ordonanțele de guvern simple sau de urgență, ordonanța de urgență, nu este un act administrativ, ci un act cu putere de lege adoptat de guvern în virtutea delegării legislative, reglementată de art. 115 alin. (4)-(8) din Constituție.

Împotriva Sentinței nr. 56 din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta D.A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 și art. 304 1 C. proc. civ. Prin criticile din recurs, recurenta-reclamantă susține că în mod legal a sesizat instanța în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, întrucât acțiunea vizează chiar neconstituționalitatea O.U.G. nr. 59/2011, invocând în acest sens: art. 1 C. civ. cu referire la principiul neretroactivității legii; Decizia Curții Constituționale nr. 87/1990 cu referire la principiul nediscriminării; jurisprudența C.E.D.O. în raport cu dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu referire la noțiunea de „bun” în raport cu dreptul la pensie.

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate de recurentă și în raport cu prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. După cum rezultă din expunerea rezumativă, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ prin care solicită anularea și suspendarea executării aplicării O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și a anexei la ordonanța de urgență - „Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”.

În aplicarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut în mod constant că, d eși emană de la o autoritate publică, ordonanțele Guvernului nu sunt acte administrative, supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de instanța de contencios administrativ. Ele sunt acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative, în condițiile prevăzute de art. 115 din Constituția României, iar instanța de contencios administrativ se poate pronunța numai asupra efectelor vătămătoare ale unei ordonanțe sau dispoziții a acesteia, declarate neconstituționale prin decizie a Curții Constituționale, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În acord cu jurisprudența Înaltei Curți, prima instanță în mod temeinic și legal a reținut că este inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea unei ordonanțe emise de Guvern, aceeași soluție fiind impusă, cu caracter subsecvent, și în privința capătului de cerere prin care se solicită suspendarea executării ordonanței. Pentru considerentele expuse, constatând că este temeinică și legală hotărârea recurată, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.A. împotriva Sentinței nr. 56 din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2013.