ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5350/2013

Asupra cererii de recurs

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta

D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

,

anularea O.U.G nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor, precum și a anexei la aceasta, respectiv a Metodologiei

de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea

nr. 119/2010 și suspendarea executării (aplicării) dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2011

și a Metodologiei de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit.

c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul

pensiilor.

Prin Sentința nr. 56

din 22 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea

formulată în baza Legii nr. 554/2004 de reclamanta D.A., în contradictoriu cu

pârâții Guvernul României și

Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale

, reținând, în esență, următoarele:

Ordonanțele

Guvernului sunt acte administrative de autoritate cu putere de lege, emise în

temeiul art. 115 din Constituție, potrivit principiului delegării legislative,

având forme specifice de control.

Calea de contestare a

ordonanțelor de guvern este prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar,

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, a reținut că

textul de lege este neconstituțional în măsura în care prevederile sale permit

ca acțiunea introdusă la instanța de contencios administrativ să aibă ca obiect

principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau a unei

dispoziții din ordonanță.

În consecință,

ordonanțele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acțiune

introdusă exclusiv în acest scop la instanța de judecată, ci numai pe cale de

excepție, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim,

invocată într-un litigiu de competența instanțelor judiciare, potrivit art. 146

lit. d) din Constituție.

Pe cale de

consecință, excepția de neconstituționalitate nu poate forma obiectul unei

acțiuni principale, nici în fața instanțelor de judecată sau de arbitraj, unde

constituie întotdeauna un mijloc de apărare, într-un litigiu în curs de

soluționare.

Din coroborarea

dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu ale art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992, rezultă că persoana vătămată într-un drept sau într-un

interes legitim prin ordonanțe și dispoziții din ordonanțe, poate introduce

acțiune la instanța de contencios administrativ însoțită de excepția de

neconstituționalitate, cu condiția ca obiectul acțiunii principale să nu fie constatarea

neconstituționalității ordonanței sau a dispozițiilor din ordonanță, excepție

ce este de competența Curții Constituționale, pentru că instanța de contencios

administrativ este competentă doar să se pronunțe exclusiv asupra efectelor

vătămătoare ale unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, declarate neconstituționale,

potrivit art. 9 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ.

Prin acțiunea

formulată reclamanta a solicitat anularea O.U.G. nr. 59/2011 și a anexei la

Metodologia de calcul, fără a fi însoțită de excepția de neconstituționalitate,

astfel că acțiunea este inadmisibilă.

Cu privire la

suspendarea executării dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2011 și a Metodologiei de

calcul, Curtea de apel a reținut că și acest capăt de cerere este inadmisibil,

nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004,

întrucât aceste dispoziții vizează exclusiv actele administrative nu și

ordonanțele de guvern simple sau de urgență, ordonanța de urgență, nu este un

act administrativ, ci un act cu putere de lege adoptat de guvern în virtutea

delegării legislative, reglementată de art. 115 alin. (4)-(8) din Constituție.

Împotriva Sentinței nr.

56 din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta D.A., invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin criticile din

recurs, recurenta-reclamantă susține că în mod legal a sesizat instanța în

temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, întrucât acțiunea vizează chiar

neconstituționalitatea O.U.G. nr. 59/2011, invocând în acest sens: art. 1 C.

civ. cu referire la principiul neretroactivității legii; Decizia Curții

Constituționale nr. 87/1990 cu referire la principiul nediscriminării;

jurisprudența C.E.D.O. în raport cu dispozițiile art. 1 din Protocolul

adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale cu referire la noțiunea de „bun” în raport cu dreptul

la pensie.

Examinând cauza, prin

prisma criticilor formulate de recurentă și în raport cu prevederile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

După cum rezultă din

expunerea rezumativă, reclamanta a învestit instanța de contencios

administrativ prin care solicită anularea și suspendarea executării aplicării

O.U.G. nr. 59/2011

pentru stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și a anexei la

ordonanța de urgență - „Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor

prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor”.

În

aplicarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-a reținut în mod constant că, d

eși emană de la o

autoritate publică, ordonanțele Guvernului nu sunt acte administrative, supuse

controlului de legalitate exercitat de instanța de instanța de contencios

administrativ. Ele sunt acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării

legislative, în condițiile prevăzute de art. 115 din Constituția României, iar

instanța de contencios administrativ se poate pronunța numai asupra efectelor

vătămătoare ale unei ordonanțe sau dispoziții a acesteia, declarate

neconstituționale prin decizie a Curții Constituționale, potrivit art. 9 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004.

În acord cu

jurisprudența Înaltei Curți, prima instanță în mod temeinic și legal a reținut

că este inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ având ca obiect

anularea unei ordonanțe emise de Guvern, aceeași soluție fiind impusă, cu

caracter subsecvent, și în privința capătului de cerere prin care se solicită

suspendarea executării ordonanței.

Pentru considerentele

expuse, constatând că este temeinică și legală hotărârea recurată, în temeiul art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.A. împotriva Sentinței nr. 56 din 22 februarie 2012 a Curții de

Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 mai 2013.