ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5439/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 751/42/2011, reclamanții A.I., C.M., D.M., I.E., S.P., V.C., M.L., O.E., D.M., M.M., P.V., P.V.I., A.L., N.P.E., I.M., D.M., D.V., T.F., I.C., J.I., C.E., C.D.A. și D.M.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat anularea O.U.G. nr. 59/2011. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că intimatul a elaborat O.U.G. nr. 59/2011 cu încălcarea flagranta a legislației privind transparența decizională și nu a fost supusă dezbaterii publice, nu există avizul CES, această ordonanță este nelegală, întrucât contravine atât prevederilor art. 15 din Constituția României, cât și prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, au arătat reclamanții că O.U.G. nr. 59/2011, este o normă retroactivă, în condițiile în care afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare, fiind perfect adevărat că norma juridică nouă nu afectează pensia pentru lunile scurse anterior intrării în vigoare, urmând să afecteze pensia începând cu septembrie 2010, însă acest fapt nu se datorează faptului că legea nu are caracter retroactiv, ci a însăși naturii obligației pe care și-a asumat-o prin art. 68 din Legea nr. 567/2004, deoarece pensia specială este o prestație periodică, lunară, pe care statul s-a angajat să o plătească foștilor angajați în serviciile auxiliare din justiție, nu o sumă stabilită lunar, prin acte normative diferite, obligația statului fiind unică, cu executare periodică nu o serie de obligații care pot fi modificate de la lună la lună.

Reclamanții au susținut, față de jurisprudența Curții Constituționale, că o normă care conduce la reducerea pensiilor este în vădită contradicție cu Constituția României, astfel încât se impune anularea acesteia. Faptul că prin Decizia nr. 873/2010, Curtea Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate a Legii nr. 119/2010, nu poate conduce la o altă concluzie, întrucât, potrivit art. 147 din Constituție, numai deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei legi produc efecte în plan juridic. Au arătat reclamanții că argumentele reținute prin decizia instanței constituționale sunt extrem de criticabile, aceasta reținând că pensia specială are un alt regim juridic decât pensia de asigurări sociale pentru că are la bază un sistem contributiv și pentru că se achită din bugetul de stat, nu din bugetul de asigurări sociale.

În fine, au învederat faptul că art. 68 din Legea nr. 567/2004 este în vigoare, acest text legal nefiind încă abrogat, astfel încât reducerea cuantumului pensiilor este și din acest punct de vedere, lipsit de orice bază legală în dreptul intern. De asemenea, O.U.G. nr. 59/2011 contravine și dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr, 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică cu prioritate, față de orice altă dispoziție de drept intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, întrucât impune o privare de proprietate discriminatoriu și lipsită de proporționalitate. Nimeni nu neagă dificultățile bugetare ale României, însă trebuie subliniat faptul că, într-un final, dintre toate categoriile de pensionari, singurii care au astfel de reduceri ale pensiilor sunt persoanele ce au făcut parte din aparatul auxiliar al justiției, plus foștii militari și polițiști.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, invocând excepția nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului, față de dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997, solicitând a se anula acțiunea pentru netimbrare. Totodată, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității cererii de anulare a O.U.G. nr. 59/2011, arătând că ordonanțele guvernului nu sunt acte administrative, ci sunt acte normative cu caracter de lege, adoptate în temeiul delegării legislative stabilite de aceste dispoziții, astfel încât instanțele de judecată nu au posibilitatea de a cenzura actele emise de către puterea executivă, deoarece potrivit art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituție, ordonanțele se supun cenzurii numai în fața Curții Constituționale.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 320 din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României și a respins acțiunea formulată de reclamanții D.M., C.D.A., M.M., P.V., P.V.I., A.L., D.M.A., V.C., S.P., N.P., I.M., D.M., D.V., T.F., M.L., I.C., D.M., I.E., A.I., C.M., J.I., O.E. și C.E. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. În ceea ce privește excepția de netimbrare a acțiunii de pârât prin întâmpinare, instanța de fond a reținut că la dosar există depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 RON și timbrul judiciar de 0,3 RON.

Referitor la excepția inadmisibilității invocată, de asemenea, de către pârât, Curtea a reținut că, din dispozițiile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunile împotriva ordonanțelor guvernului pot fi atacate pe calea acțiunii la instanța de contencios administrativ numai însoțite de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. Ori, prin acțiunea formulată de reclamanți, aceștia au solicitat anularea O.U.G. nr. 59/2011, ceea ce nu este posibil, atâta timp cât acțiunea nu a fost însoțită de excepția de neconstituționalitate, iar obiectul principal al acțiunii nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a vreunei dispoziții din ordonanță.

Potrivit dispozițiilor art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituție, ordonanțele și ordonanțele de urgență se supun cenzurii Curții Constituționale și respectiv Parlamentului, atunci când sunt supuse spre aprobare acestuia, admiterea unei soluții contrare ar reprezenta extinderea nejustificată a competențelor puterii judecătorești și încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat. Totodată, a reținut că dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prevăd că dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă. 3. Recursul Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs pârâții A.I., C.M., D.M., I.E., S.P.

și V.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate și, pe cale de consecință, sesizarea Curții Constituționale în vederea judecării excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2011. În susținerea recursului, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de nelegalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2011, însă instanța de fond a respins cererea ca fiind inadmisibilă. Au menționat că Legea nr. 119/2010 a fost adoptată de Parlamentul României în procedură de urgență, la data de 29 iunie 2010 și a fost trimisă Președintelui României în aceeași zi, fiind promulgată tot la data de 29 iunie 2010, prin Decretul Prezidențial nr. 604/2010.

Recurenții au susținut că Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor trebuia depusă la Secretarul General al Camerei Deputaților și la cel al Senatului și comunicată Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Avocatului Poporului, cu 2 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare. Numai după expirarea unui termen de două zile, actul adoptat de Parlament putea fi trimis Președintelui României în vederea exercitării dreptului constituțional de a sesiza Curtea Constituțională, în vederea verificării modalității de punere de acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 873/2010 ori pentru a promulga actul normativ.

Au arătat că această procedură, cât și termenul de două zile nu au fost respectate, atâta timp cât legea a fost promulgată în aceeași zi în care a fost adoptată, și anume la data de 29 iunie 2010. Recurenții au mai susținut că, prin nerespectarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind controlul constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, Legea nr. 119/2010 înfrânge prevederile art. 146 din Constituție, fiind astfel pe deplin neconstituțională. Au precizat faptul că cuantumul pensiilor din sistemul asigurărilor sociale a fost calculat în baza H.G. nr. 737/2010, deja abrogată de executiv și anulată de instanțe, iar revizuirea cuantumului pensie recalculate s-a realizat în baza O.U.G.

nr. 59/2011, emisă în aplicarea unei legi neconstituționale. Recalcularea pensiei în temeiul Legii nr. 119/2010 a condus la pierderea totală a dreptului la pensie specială, prin măsura luată aducându-se atingere chiar substanței dreptului de proprietate, atingere care este incompatibilă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Legat de distincția între partea contributivă și suplimentul din partea statului ca și componente ale pensiei de serviciu, au precizat că în practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a ajuns la concluzia că „pensia reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, indiferent daca aceasta are la bază principiul contributivității sau este stabilită în baza unei legi speciale”.

În ceea ce privește Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca principiu general, dispozițiile acesteia au forță constituțională și supralegislativă. În concluzie, au apreciat că, în cazul în care, instanțele de judecată naționale constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă. Constatarea de către Curtea Constituțională, în cuprinsul Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, că Legea nr. 119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

II. Decizia instanței de recurs Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul acțiunii judiciare din prezenta cauză l-a constituit anularea O.U.G.

nr. 59/2011. Potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004, „(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

(2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond (…). (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”.

Analiza legislației aplicabile în materia dedusă judecății în prezenta cauză relevă că obiectul acțiunii judiciare îl poate constitui, în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, cererea privind anularea unui act administrativ și/sau despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe declarate neconstituționale. În cauza de față, obiectul acțiunii îl constituie anularea unei ordonanțe de urgență a Guvernului și nu anularea unui act administrativ sau obligarea la despăgubiri. Înalta Curte precizează că din dispozițiile art. 115 din Constituția României rezultă că ordonanțele Guvernului nu sunt acte administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, ci sunt acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative.

Conform alin. (5) din art. 9 din Legea nr. 554/2004, obiectul litigiilor întemeiate pe dispozițiile acestui articol îl reprezintă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului sau anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative. Cu alte cuvinte, instanța de contencios administrativ se pronunță doar în privința efectelor vătămătoare ale unei ordonanțe sau dispoziții a acesteia, declarate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională, în procedura constituțională. Legile și ordonanțele sunt acte normative care nu pot forma obiectul controlului instanței de contencios administrativ, întrucât acestea constituie sorgintea dreptului pozitiv.

Judecătorul nu este în drept să judece modul de adoptare al unei legi sau ordonanțe guvernamentale care are caracter de lege în perioada cât este în vigoare, competența acestuia fiind aceea de a aplica și interpreta legea. Criticile recurenților vizează soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2011, însă Curtea de apel nu a fost învestită cu o astfel de cerere, iar soluția pronunțată de către instanța de fond privește cererea de anulare a prevederilor acestei ordonanțe, cerere ce constituie obiectul acțiunii formulate de reclamanții-recurenți. În orice caz, excepția de neconstituționalitate se putea invoca, iar instanța ar fi trebuit să sesizeze Curtea Constituțională, dacă obiectul acțiunii l-ar fi constituit anularea unui act administrativ emis ca urmare a adoptării ordonanței de urgență sau despăgubiri pentru pagubele cauzate prin ordonanța de urgență.

Prin urmare, cum obiectul acțiunii nu se circumscrie reglementării cuprinse în art. 9 din Legea nr. 554/2004, în mod legal instanța a reținut inadmisibilitatea acțiunii, cu obiectul precizat de reclamanți. Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.I., C.M., D.M., I.E., S.P. și V.C. împotriva sentinței nr. 320 din 16 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2013.