ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5439/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5439/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub

nr. 751/42/2011, reclamanții A.I., C.M., D.M., I.E., S.P., V.C., M.L., O.E., D.M.,

M.M., P.V., P.V.I., A.L., N.P.E., I.M., D.M., D.V., T.F., I.C., J.I., C.E., C.D.A.

și D.M.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat anularea

O.U.G. nr. 59/2011.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că

intimatul a elaborat O.U.G. nr. 59/2011 cu încălcarea flagranta a legislației privind

transparența decizională și nu a fost supusă dezbaterii publice, nu există avizul

CES, această ordonanță este nelegală, întrucât contravine atât prevederilor

art. 15 din Constituția României, cât și prevederilor art. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, au arătat reclamanții că O.U.G. nr. 59/2011,

este o normă retroactivă, în condițiile în care afectează drepturi patrimoniale

stabilite anterior intrării sale în vigoare, fiind perfect adevărat că norma juridică

nouă nu afectează pensia pentru lunile scurse anterior intrării în vigoare, urmând

să afecteze pensia începând cu septembrie 2010, însă acest fapt nu se datorează

faptului că legea nu are caracter retroactiv, ci a însăși naturii obligației pe

care și-a asumat-o prin art. 68 din Legea nr. 567/2004, deoarece pensia specială

este o prestație periodică, lunară, pe care statul s-a angajat să o plătească foștilor

angajați în serviciile auxiliare din justiție, nu o sumă stabilită lunar, prin acte

normative diferite, obligația statului fiind unică, cu executare periodică nu o

serie de obligații care pot fi modificate de la lună la lună.

Reclamanții au susținut, față de jurisprudența

Curții Constituționale, că o normă care conduce la reducerea pensiilor este în vădită

contradicție cu Constituția României, astfel încât se impune anularea acesteia.

Faptul că prin Decizia nr. 873/2010, Curtea Constituțională

a respins obiecția de neconstituționalitate a Legii nr. 119/2010, nu poate conduce

la o altă concluzie, întrucât, potrivit art. 147 din Constituție, numai deciziile

prin care se constată neconstituționalitatea unei legi produc efecte în plan juridic.

Au arătat reclamanții că argumentele reținute

prin decizia instanței constituționale sunt extrem de criticabile, aceasta reținând

că pensia specială are un alt regim juridic decât pensia de asigurări sociale pentru

că are la bază un sistem contributiv și pentru că se achită din bugetul de stat,

nu din bugetul de asigurări sociale.

În fine, au învederat faptul că art. 68 din Legea

nr. 567/2004 este în vigoare, acest text legal nefiind încă abrogat, astfel încât

reducerea cuantumului pensiilor este și din acest punct de vedere, lipsit de orice

bază legală în dreptul intern.

De asemenea, O.U.G. nr. 59/2011 contravine și

dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr, 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

care se aplică cu prioritate, față de orice altă dispoziție de drept intern, în

temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, întrucât impune o privare de proprietate

discriminatoriu și lipsită de proporționalitate. Nimeni nu neagă dificultățile bugetare

ale României, însă trebuie subliniat faptul că, într-un final, dintre toate categoriile

de pensionari, singurii care au astfel de reduceri ale pensiilor sunt persoanele

ce au făcut parte din aparatul auxiliar al justiției, plus foștii militari și polițiști.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare,

invocând excepția nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului, față de dispozițiile

art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 20 alin. (2) și (3) din Legea

nr. 146/1997, solicitând a se anula acțiunea pentru netimbrare.

Totodată, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității

cererii de anulare a O.U.G. nr. 59/2011, arătând că ordonanțele guvernului nu sunt

acte administrative, ci sunt acte normative cu caracter de lege, adoptate în temeiul

delegării legislative stabilite de aceste dispoziții, astfel încât instanțele de

judecată nu au posibilitatea de a cenzura actele emise de către puterea executivă,

deoarece potrivit art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituție, ordonanțele se

supun cenzurii numai în fața Curții Constituționale.

Prin sentința nr. 320 din 16 noiembrie 2011, Curtea

de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României

și a respins acțiunea formulată de reclamanții D.M., C.D.A., M.M., P.V., P.V.I.,

A.L., D.M.A., V.C., S.P., N.P., I.M., D.M., D.V., T.F., M.L., I.C., D.M., I.E.,

A.I., C.M., J.I., O.E. și C.E. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

În ceea ce privește excepția de netimbrare a acțiunii

de pârât prin întâmpinare, instanța de fond a reținut că la dosar există depusă

dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 RON și timbrul judiciar

de 0,3 RON.

Referitor la excepția inadmisibilității invocată,

de asemenea, de către pârât, Curtea a reținut că, din dispozițiile art. 9 alin.

(1) și (5) din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunile împotriva ordonanțelor guvernului

pot fi atacate pe calea acțiunii la instanța de contencios administrativ numai însoțite

de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este

constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

Ori, prin acțiunea formulată de reclamanți, aceștia

au solicitat anularea O.U.G. nr. 59/2011, ceea ce nu este posibil, atâta timp cât

acțiunea nu a fost însoțită de excepția de neconstituționalitate, iar obiectul principal

al acțiunii nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a vreunei

dispoziții din ordonanță.

Potrivit dispozițiilor art. 108 alin. (3) și

art. 115 din Constituție, ordonanțele și ordonanțele de urgență se supun cenzurii

Curții Constituționale și respectiv Parlamentului, atunci când sunt supuse spre

aprobare acestuia, admiterea unei soluții contrare ar reprezenta extinderea nejustificată

a competențelor puterii judecătorești și încălcarea principiului separației și echilibrului

puterilor în stat.

Totodată, a reținut că dispozițiile art. 9

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prevăd că dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia

a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz

contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat

recurs pârâții A.I., C.M., D.M., I.E., S.P. și V.C., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței

atacate și, pe cale de consecință, sesizarea Curții Constituționale în vederea judecării

excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2011.

În susținerea recursului, recurenții-reclamanți

au arătat, în esență, că au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale

în vederea soluționării excepției de nelegalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2011,

însă instanța de fond a respins cererea ca fiind inadmisibilă.

Au menționat că Legea nr. 119/2010 a fost adoptată

de Parlamentul României în procedură de urgență, la data de 29 iunie 2010 și a fost

trimisă Președintelui României în aceeași zi, fiind promulgată tot la data de

29 iunie 2010, prin Decretul Prezidențial nr. 604/2010.

Recurenții au susținut că Legea privind stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor trebuia depusă la Secretarul General al Camerei

Deputaților și la cel al Senatului și comunicată Guvernului, Înaltei Curți de Casație

și Justiție, precum și Avocatului Poporului, cu 2 zile înainte de a fi trimisă spre

promulgare. Numai după expirarea unui termen de două zile, actul adoptat de Parlament

putea fi trimis Președintelui României în vederea exercitării dreptului constituțional

de a sesiza Curtea Constituțională, în vederea verificării modalității de punere

de acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 873/2010 ori pentru a promulga actul

normativ.

Au arătat că această procedură, cât și termenul

de două zile nu au fost respectate, atâta timp cât legea a fost promulgată în aceeași

zi în care a fost adoptată, și anume la data de 29 iunie 2010.

Recurenții au mai susținut că, prin nerespectarea

prevederilor art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind controlul constituționalității

legilor înainte de promulgarea acestora, Legea nr. 119/2010 înfrânge prevederile

art. 146 din Constituție, fiind astfel pe deplin neconstituțională.

Au precizat faptul că cuantumul pensiilor din

sistemul asigurărilor sociale a fost calculat în baza H.G. nr. 737/2010, deja abrogată

de executiv și anulată de instanțe, iar revizuirea cuantumului pensie recalculate

s-a realizat în baza O.U.G. nr. 59/2011, emisă în aplicarea unei legi neconstituționale.

Recalcularea pensiei în temeiul Legii nr. 119/2010

a condus la pierderea totală a dreptului la pensie specială, prin măsura luată aducându-se

atingere chiar substanței dreptului de proprietate, atingere care este incompatibilă

cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 17 din Carta Drepturilor

Fundamentale a Uniunii Europene.

Legat de distincția între partea contributivă

și suplimentul din partea statului ca și componente ale pensiei de serviciu, au

precizat că în practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a ajuns la concluzia

că „pensia reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, indiferent daca

aceasta are la bază principiul contributivității sau este stabilită în baza unei

legi speciale”.

În ceea ce privește Convenția europeană privind

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca principiu general,

dispozițiile acesteia au forță constituțională și supralegislativă.

În concluzie, au apreciat că, în cazul în care,

instanțele de judecată naționale constată că legile interne încalcă pactele și tratatele

privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând

dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore

aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai

favorabilă.

Constatarea de către Curtea Constituțională, în

cuprinsul Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, că Legea nr. 119/2010 nu încalcă dispozițiile

Constituției României, nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor

art. 20 din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare

la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

II. Decizia instanței de recurs

Examinând cauza și sentința atacată, în raport

cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță

nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect

situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat

o încadrare juridică adecvată.

Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul

acțiunii judiciare din prezenta cauză l-a constituit anularea O.U.G. nr. 59/2011.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004, „(1) Persoana

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții

din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită

de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este

constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

(2) Instanța de contencios administrativ, dacă

apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și

(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă

soluționarea cauzei pe fond (…).

(5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate

avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe

ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și,

după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau

la realizarea unei anumite operațiuni administrative”.

Analiza legislației aplicabile în materia dedusă

judecății în prezenta cauză relevă că obiectul acțiunii judiciare îl poate constitui,

în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, cererea privind anularea unui act administrativ

și/sau despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe declarate neconstituționale.

În cauza de față, obiectul acțiunii îl constituie

anularea unei ordonanțe de urgență a Guvernului și nu anularea unui act administrativ

sau obligarea la despăgubiri.

Înalta Curte precizează că din dispozițiile

art. 115 din Constituția României rezultă că ordonanțele Guvernului nu sunt acte

administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ, ci sunt acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării

legislative.

Conform alin. (5) din art. 9 din Legea nr. 554/2004,

obiectul litigiilor întemeiate pe dispozițiile acestui articol îl reprezintă acordarea

de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului sau anularea

actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei

autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite

operațiuni administrative.

Cu alte cuvinte, instanța de contencios administrativ

se pronunță doar în privința efectelor vătămătoare ale unei ordonanțe sau dispoziții

a acesteia, declarate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională, în procedura

constituțională.

Legile și ordonanțele sunt acte normative care

nu pot forma obiectul controlului instanței de contencios administrativ, întrucât

acestea constituie sorgintea dreptului pozitiv.

Judecătorul nu este în drept să judece modul de

adoptare al unei legi sau ordonanțe guvernamentale care are caracter de lege în

perioada cât este în vigoare, competența acestuia fiind aceea de a aplica și interpreta

legea.

Criticile recurenților vizează soluția de respingere

a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției

de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2011, însă Curtea de apel nu a fost învestită

cu o astfel de cerere, iar soluția pronunțată de către instanța de fond privește

cererea de anulare a prevederilor acestei ordonanțe, cerere ce constituie obiectul

acțiunii formulate de reclamanții-recurenți.

În orice caz, excepția de neconstituționalitate

se putea invoca, iar instanța ar fi trebuit să sesizeze Curtea Constituțională,

dacă obiectul acțiunii l-ar fi constituit anularea unui act administrativ emis ca

urmare a adoptării ordonanței de urgență sau despăgubiri pentru pagubele cauzate

prin ordonanța de urgență.

Prin urmare, cum obiectul acțiunii nu se circumscrie

reglementării cuprinse în art. 9 din Legea nr. 554/2004, în mod legal instanța a

reținut inadmisibilitatea acțiunii, cu obiectul precizat de reclamanți.

Având în vedere considerentele prezentei decizii,

în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentința atacată fiind

legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.I., C.M., D.M.,

I.E., S.P. și V.C. împotriva sentinței nr. 320 din 16 noiembrie 2011 a Curții de

Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai

2013.