ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 853/2017

Decizia nr.

853/2017

Asupra

cererii de revizuire de față;

Din

examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată sub nr. x/33/2013 pe rolul Curții de Apel

Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, reclamanta SC A. SRL Baia Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Economiei și Departamentul pentru Energie, obligarea

pârâților la plata sumei de 30.050 RON, reprezentând cheltuieli de

judecată efectuate în Dosarul nr. x/33/2011 al Curții de Apel Cluj,

precum și la plata sumei de 10.958.995 RON, echivalentul a 2.525.405 euro,

reprezentând prejudiciul direct cauzat de emiterea actului administrativ

ilegal, cu cheltuieli de judecată.

Prin

Sentința nr. 568 din 22 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca

nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de

reclamanta SC A. SRL Baia Mare, în contradictoriu Ministerul Economiei și

Departamentul pentru Energie.

Prin Decizia

nr. 1640 pronunțată în data de 12 mai 2016, Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul declarat de SC A. SRL

împotriva Sentinței nr. 568 din 22 noiembrie 2013 a Curții de Apel

Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a casat sentința atacată și rejudecând cauza, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL și a obligat

pârâții Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Energiei,

Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri la plata

sumei de 30.050 lei, cu titlu de despăgubiri către reclamanta SC A.

SRL.

Împotriva

acestei decizii, la data de 25 ianuarie 2017, a formulat cerere de revizuire

Ministerul Energiei, care invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ. a solicitat admiterea revizuirii, cu consecința schimbării

Deciziei nr. 1640/2016 în sensul înlăturării obligației de

plată a despăgubirilor din sarcina Ministerului Energiei.

În

susținerea cererii s-a arătat că suma de 30.050 lei la plata

căreia Ministerul Energiei a fost obligat își are izvorul într-un

litigiu propriu al unei pârâte - Ministerul Economiei, care la Înalta Curte de

Casație și Justiție nu a mai figurat în citativ. Mai mult,

litigiul în urma căruia au rezultat aceste cheltuieli de judecată s-a

soluționat doar în contradictoriu cu Ministerul Economiei, anterior

înființării Ministerului Energiei și preluării

atribuțiilor Organismului Intermediar pentru Energie.

S-a

susținut că angajând cheltuielile de judecată printr-o atitudine

procesuală defectuoasă, Ministerului Economiei îi revenea și

obligația de a dispune plata acestora.

Totodată

revizuentul a apreciat că instanța de recurs a acordat intimatei

reclamante despăgubiri, în condițiile în care aceasta a solicitat

cheltuieli de judecată, regimul acestora fiind distinct.

A solicitat

admiterea revizuirii astfel cum a fost formulată, schimbarea deciziei cu

consecința înlăturării obligației de plată a

despăgubirilor din sarcina Ministerului Energiei.

Din

verificarea sistemului Ecris s-a constatat că cererea de revizuire a fost

înregistrată, din eroare, de două ori. Prima cerere de revizuire

înregistrată în data de 18 ianuarie 2017 sub nr. x/1/2017 a fost

soluționată la data de 1 martie 2017 prin Decizia nr. 754.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Asupra

condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire, Înalta Curte constată

următoarele:

Revizuirea

este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o

reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că

exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile

prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit art.

509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri

rămase definitive în apel sau prin neapelare, ori a unei hotărâri

date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, dacă

instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu

s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a

cerut.

Pentru a fi

aplicabilă această prevedere legală este necesar ca

hotărârea atacată să tranșeze fondul unui litigiu într-un

mod care nu concordă obiectului concret al cererii reclamantului, pentru

că revizuirea este o cale de atac extraordinară care vizează

îndreptarea erorilor de fapt.

Astfel spus,

motivul prevăzut în art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ca un remediu

în cazul încălcării principiului disponibilității se

referă exclusiv la obiectul cererii deduse judecății, la

pretențiile concrete formulate de reclamant prin cererea de chemare în

judecată.

Demersul

revizuentului nu îndeplinește cerințele de admisibilitate deduse din

interpretarea art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru că

instanța de recurs s-a pronunțat în limitele învestirii, considerând

că motivele invocate de reclamantă pot fi repuse în discuție în

recurs, pentru că instanța de fond nu le-a reținut a fi

întemeiate.

Acest

considerent exprimă interpretarea unei chestiuni de drept privind limitele

devoluțiunii în recurs, iar nu un aspect de fapt care să fundamenteze

o cerere de revizuire.

Motivarea

cererii de revizuire cuprinde o amplă argumentație asupra fondului

cauzei și a calităților părților, revizuentul

susținând că prin decizie s-a dat ceva ce nu s-a cerut și

că, în realitate, cheltuielile de judecată acordate sunt

despăgubiri, care nu își găsesc justificare legală,

întrucât reclamanta nu a solicitat prin acțiune plata unor despăgubiri.

Într-adevăr,

Înalta Curte reține din cuprinsul minutei și dispozitivului Deciziei

nr. 1460/2016 că s-a acordat suma de 30.050 lei cu titlu de

despăgubire în favoarea recurentei-reclamante, dar din cuprinsul

motivării rezultă că această sumă reprezintă în

realitate cheltuieli de judecată.

Art. 261 C.

proc. civ. stabilește în mod expres elementele ce formează structura

unei hotărâri judecătorești, iar în ceea ce privește

considerentele acesteia se arată că ele trebuie să fie

deopotrivă în strictă concordanță cu măsurile luate de

instanță prin dispozitiv. În acest context, mențiunea "cu

titlu de despăgubire" din dispozitiv apare ca fiind o eroare

materială și nu o "acordare de lucruri care nu s-au cerut"

conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suma

indicată cu acest titlu fiind identică cu solicitată de

reclamantă prin cererea de chemare în judecată reprezentând

cheltuieli de judecată din Dosarul nr. x/33/2011.

Înalta Curte

are în vedere că revizuirea este o cale de atac extraordinară, de

retractare, prin intermediul căreia pot fi remediate unele erori în

stabilirea situației de fapt, cu respectarea strictă a cazurilor

și condițiilor prevăzute de 509 C. proc. civ., eroarea

materială nefăcând parte dintre acestea.

Constatând

că nu sunt întrunite cerințele cazului de revizuire prevăzut de

art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de către revizuent, în

temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de

revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul

Ministerul Energiei împotriva Deciziei nr. 1460 din 12 mai 2016 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 7 martie 2017.

Procesat de GGC - GV