ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 853/2017

Decizia nr. 853/2017 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/33/2013 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL Baia Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Departamentul pentru Energie, obligarea pârâților la plata sumei de 30.050 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în Dosarul nr. x/33/2011 al Curții de Apel Cluj, precum și la plata sumei de 10.958.995 RON, echivalentul a 2.525.405 euro, reprezentând prejudiciul direct cauzat de emiterea actului administrativ ilegal, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 568 din 22 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL Baia Mare, în contradictoriu Ministerul Economiei și Departamentul pentru Energie. Prin Decizia nr. 1640 pronunțată în data de 12 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 568 din 22 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și rejudecând cauza, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL și a obligat pârâții Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri la plata sumei de 30.050 lei, cu titlu de despăgubiri către reclamanta SC A. SRL.

Împotriva acestei decizii, la data de 25 ianuarie 2017, a formulat cerere de revizuire Ministerul Energiei, care invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a solicitat admiterea revizuirii, cu consecința schimbării Deciziei nr. 1640/2016 în sensul înlăturării obligației de plată a despăgubirilor din sarcina Ministerului Energiei. În susținerea cererii s-a arătat că suma de 30.050 lei la plata căreia Ministerul Energiei a fost obligat își are izvorul într-un litigiu propriu al unei pârâte - Ministerul Economiei, care la Înalta Curte de Casație și Justiție nu a mai figurat în citativ. Mai mult, litigiul în urma căruia au rezultat aceste cheltuieli de judecată s-a soluționat doar în contradictoriu cu Ministerul Economiei, anterior înființării Ministerului Energiei și preluării atribuțiilor Organismului Intermediar pentru Energie.

S-a susținut că angajând cheltuielile de judecată printr-o atitudine procesuală defectuoasă, Ministerului Economiei îi revenea și obligația de a dispune plata acestora. Totodată revizuentul a apreciat că instanța de recurs a acordat intimatei reclamante despăgubiri, în condițiile în care aceasta a solicitat cheltuieli de judecată, regimul acestora fiind distinct. A solicitat admiterea revizuirii astfel cum a fost formulată, schimbarea deciziei cu consecința înlăturării obligației de plată a despăgubirilor din sarcina Ministerului Energiei. Din verificarea sistemului Ecris s-a constatat că cererea de revizuire a fost înregistrată, din eroare, de două ori. Prima cerere de revizuire înregistrată în data de 18 ianuarie 2017 sub nr. x/1/2017 a fost soluționată la data de 1 martie 2017 prin Decizia nr. 754. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Asupra condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele: Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, ori a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Pentru a fi aplicabilă această prevedere legală este necesar ca hotărârea atacată să tranșeze fondul unui litigiu într-un mod care nu concordă obiectului concret al cererii reclamantului, pentru că revizuirea este o cale de atac extraordinară care vizează îndreptarea erorilor de fapt. Astfel spus, motivul prevăzut în art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ca un remediu în cazul încălcării principiului disponibilității se referă exclusiv la obiectul cererii deduse judecății, la pretențiile concrete formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Demersul revizuentului nu îndeplinește cerințele de admisibilitate deduse din interpretarea art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru că instanța de recurs s-a pronunțat în limitele învestirii, considerând că motivele invocate de reclamantă pot fi repuse în discuție în recurs, pentru că instanța de fond nu le-a reținut a fi întemeiate.

Acest considerent exprimă interpretarea unei chestiuni de drept privind limitele devoluțiunii în recurs, iar nu un aspect de fapt care să fundamenteze o cerere de revizuire. Motivarea cererii de revizuire cuprinde o amplă argumentație asupra fondului cauzei și a calităților părților, revizuentul susținând că prin decizie s-a dat ceva ce nu s-a cerut și că, în realitate, cheltuielile de judecată acordate sunt despăgubiri, care nu își găsesc justificare legală, întrucât reclamanta nu a solicitat prin acțiune plata unor despăgubiri. Într-adevăr, Înalta Curte reține din cuprinsul minutei și dispozitivului Deciziei nr. 1460/2016 că s-a acordat suma de 30.050 lei cu titlu de despăgubire în favoarea recurentei-reclamante, dar din cuprinsul motivării rezultă că această sumă reprezintă în realitate cheltuieli de judecată.

Art. 261 C. proc. civ. stabilește în mod expres elementele ce formează structura unei hotărâri judecătorești, iar în ceea ce privește considerentele acesteia se arată că ele trebuie să fie deopotrivă în strictă concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv. În acest context, mențiunea "cu titlu de despăgubire" din dispozitiv apare ca fiind o eroare materială și nu o "acordare de lucruri care nu s-au cerut" conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suma indicată cu acest titlu fiind identică cu solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată reprezentând cheltuieli de judecată din Dosarul nr. x/33/2011. Înalta Curte are în vedere că revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, prin intermediul căreia pot fi remediate unele erori în stabilirea situației de fapt, cu respectarea strictă a cazurilor și condițiilor prevăzute de 509 C. proc.

civ., eroarea materială nefăcând parte dintre acestea. Constatând că nu sunt întrunite cerințele cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de către revizuent, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Ministerul Energiei împotriva Deciziei nr. 1460 din 12 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2017. Procesat de GGC - GV