ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.03.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 754/2017

HOTĂRÂRE
01.03.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 754/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 754/2017

Asupra cererii de revizuire de

față;

Din examinarea lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/33/2013 pe

rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL Baia Mare a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Departamentul

pentru Energie, obligarea pârâților la plata sumei de 30.050 RON,

reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x/33/2011 al

Curții de Apel Cluj, precum și la plata sumei de 10.958.995 RON,

echivalentul a 2.525.405 euro, reprezentând prejudiciul direct cauzat de

emiterea actului administrativ ilegal, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 568 din 22

noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea

de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL Baia Mare,

în contradictoriu Ministerul Economiei și Departamentul pentru Energie.

Prin Decizia nr. 1640

pronunțată în data de 12 mai 2016, Înalta Curte de Casație

și Justiție, a admis recursul declarat de SC A. SRL împotriva

Sentinței nr. 568 din 22 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

casat sentința atacată și rejudecând cauza, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL și a obligat

pârâții Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Energiei,

Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri la plata

sumei de 30.050 lei, cu titlu de despăgubiri către reclamanta SC A.

SRL.

Împotriva acestei decizii, la data de

25 ianuarie 2017, a formulat cerere de revizuire Ministerul Energiei, care

invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a solicitat

admiterea revizuirii, cu consecința schimbării Deciziei nr. 1640/2016

în sensul înlăturării obligației de plată a

despăgubirilor din sarcina Ministerului Energiei.

În susținerea cererii s-a

arătat că suma de 30.050 lei la plata căreia Ministerul Energiei

a fost obligat își are izvorul într-un litigiu propriu al unei pârâte -

Ministerul Economiei, care la I.C.C.J. nu a mai figurat în citativ. Mai mult,

litigiul în urma căruia au rezultat aceste cheltuieli de judecată s-a

soluționat doar în contradictoriu cu Ministerul Economiei, anterior

înființării Ministerului Energiei și preluării atribuțiilor

Organismului Intermediar pentru Energie.

S-a susținut că angajând

cheltuielile de judecată printr-o atitudine procesuală

defectuoasă, Ministerului Economiei îi revenea și obligația de a

dispune plata acestora.

Totodată revizuentul a apreciat

că instanța de recurs a acordat intimatei reclamante

despăgubiri, în condițiile în care aceasta a solicitat cheltuieli de

judecată, regimul acestora fiind distinct.

A solicitat admiterea revizuirii

astfel cum a fost formulată, schimbarea deciziei cu consecința înlăturării

obligației de plată a despăgubirilor din sarcina Ministerului

Energiei.

asupra cererii de revizuire

Revizuirea este o cale

extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează

fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea

loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres

de lege.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive

în apel sau prin neapelare, ori a unei hotărâri date de instanța de

recurs atunci când evocă fondul, "dacă instanța s-a

pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat

asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Pentru a fi aplicabilă

această prevedere legală este necesar ca hotărârea atacată

să tranșeze fondul unui litigiu într-un mod care nu concordă

obiectului concret al cererii reclamantului, pentru că revizuirea este o

cale de atac extraordinară care vizează îndreptarea erorilor de fapt.

Astfel spus, motivul prevăzut în

art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ca un remediu în cazul

încălcării principiului disponibilității se referă

exclusiv la obiectul cererii deduse judecății, la pretențiile

concrete formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Demersul revizuentului nu

îndeplinește cerințele de admisibilitate deduse din interpretarea

art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru că instanța de recurs

s-a pronunțat în limitele învestirii, considerând că motivele invocate

de reclamantă pot fi repuse în discuție în recurs, pentru că

instanța de fond nu le-a reținut a fi întemeiate.

Acest considerent exprimă

interpretarea unei chestiuni de drept privind limitele devoluțiunii în

recurs, iar nu un aspect de fapt care să fundamenteze o cerere de

revizuire.

Motivarea cererii de revizuire

cuprinde o amplă argumentație asupra fondului cauzei și a

calităților părților, revizuentul susținând că

prin decizie s-a dat ceva ce nu s-a cerut și că, în realitate, cheltuielile

de judecată acordate sunt despăgubiri, care nu își găsesc

justificare legală, întrucât reclamanta nu a solicitat prin acțiune

plata unor despăgubiri.

Într-adevăr, Înalta Curte

reține din cuprinsul minutei și dispozitivului Deciziei nr. 1460/2016

că s-a acordat suma de 30.050 lei cu titlu de despăgubire în favoarea

recurentei-reclamante, dar din cuprinsul motivării (dosar recurs)

rezultă că această sumă reprezintă în realitate

cheltuieli de judecată.

Art. 261 C. proc. civ. stabilește

în mod expres elementele ce formează structura unei hotărâri

judecătorești, iar în ceea ce privește considerentele acesteia

se arată că ele trebuie să fie deopotrivă în strictă

concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv.

În acest context, mențiunea "cu titlu de despăgubire" din

dispozitiv apare ca fiind o eroare materială și nu o "acordare

de lucruri care nu s-au cerut" conform dispozițiilor art. 509 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., suma indicată cu acest titlu fiind identică

cu cea solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată

reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul nr. x/33/2011.

Înalta Curte are în vedere că

revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, prin

intermediul căreia pot fi remediate unele erori în stabilirea

situației de fapt, cu respectarea strictă a cazurilor și

condițiilor prevăzute de art. 509 C. proc. civ., eroarea

materială nefăcând parte dintre acestea.

Constatând că nu sunt întrunite

cerințele cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1

LEGII

Respinge cererea de revizuire

formulată de revizuentul Ministerul Energiei împotriva Deciziei nr. 1460

din 12 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în

dosarul nr. x/33/2013.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 1 martie 2017.

Procesat

de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-03-07
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 853/2017
Decizia nr. 853/2017 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/33/2013 pe rolul Curții de Apel Cluj, secț
ÎCCJ 2019-04-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2007/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie 2014 în Dosarul nr. x/2014, pe rolul Curții de Apel C
ÎCCJ 2019-11-26
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5895/2019
ul acestui contract până la data adresei și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din data de 20.01.2015 emis de către DE-OIE cu privire la aceeași faptă imputată prin procesul-verbal in
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1314/2018
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I Cererea de chemare în judecată 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la dat
ÎCCJ 2017-03-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă,
Sursă