ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1460/2016

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta SC A. SRL Baia Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.E.D.E., obligarea pârâților la plata sumei de 30.050 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în Dosarul nr. x/33/2011 al Curții de Apel Cluj, precum și la plata sumei de 10.958.995 RON, echivalentul a 2.525.405 euro, reprezentând prejudiciul direct cauzat de emiterea actului administrativ ilegal, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 568 din 22 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL Baia Mare, în contradictoriu M.E.D.E.

Cererea de recurs Reclamanta a atacat cu recurs sentința menționată criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că sentința a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 998 C. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a arătat că obligația de plată a cheltuielilor de judecată aferente unei acțiuni în contencios administrativ constituie o veritabilă sancțiune procedurală și o modalitate de despăgubire a părții care a câștigat procesul, în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, indicând, cu titlu de practică judiciară, hotărârea pronunțată în Dosarul nr. x/33/2011 al Curții de Apel Cluj. Cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 998 C. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a apreciat greșit că în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii administrativ-patrimoniale și a respins în mod nelegal proba cu expertiză contabilă propusă pentru a se stabili prejudiciul cert care i-a fost creat prin actul administrativ nelegal, invocând în acest sens încălcarea dreptului la un proces echitabil și hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Băcanu și SC R SA contra României.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât M.E.I.M.M.M.A. (succesor al Departamentului pentru Energie, în temeiul O.U.G. nr. 86/2014) a invocat excepțiile netimbrării recursului, lipsei calității procesuale pasive, inadmisibilității și tardivității formulării cererii de chemare în judecată și a formulat apărări cu privire la fondul raportului juridic litigios, răspunzând motivelor de recurs. M.E., înființat prin reorganizarea M.E.C.M.A., în temeiul O.U.G. nr. 96/2012 și H.G. nr. 47/2013, a solicitat citarea în cauză a Ministerului Fondurilor Europene, care i-a preluat drepturile și obligațiile procesuale potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 9/2014 pentru aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale, publicată în M. Of. nr. 151 din 28 februarie 2014. M.F.E. a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, pe de o parte, că acțiunea a fost formulată după împlinirea termenului de prescripție de 1 an, prevăzut în art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, a arătat că pentru antrenarea răspunderii invocate de reclamantă trebuie să fie întrunite condițiile răspunderii civile: actul administrativ să fie ilegal, existența unui prejudiciu cert, existența unei fapte ilicite extracontractuale și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. În sentința atacată, în mod corect s-a constatat că în cazul concret dedus judecații, cu excepția primei cerințe (existența unui act administrative nelegal), celelalte trei (existența unui prejudiciu cert, existența unei fapte ilicite extracontractuale și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu), nu se verifică.

Procedura derulată în recurs Prin Încheierea din 24 septembrie 2015, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității recursului, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., reținând că raportul a fost întocmit în conformitate cu dispozițiile alin. (2) și (3) din același articol. Recursul a fost admis în principiu prin încheierea din data de 18 martie 2016, când completul de filtru a reținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a căii de atac și că recursul nu poate fi soluționat potrivit art. 493 alin. (5) sau (6) C. proc. civ., motiv pentru care a fixat termen în ședință publică, pentru dezbateri contradictorii.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este fondat doar în limitele și potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare. Acțiunea în contencios administrativ subiectiv, astfel cum este reglementată în art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, implică, la nivel de principiu, și antrenarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorității publice emitente a actului administrativ vătămător, în scopul asigurării protecției efective a drepturilor și intereselor legitime ale persoanei vătămate și reparării pagubei produse prin conduita administrativă nelegală. Potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004, acțiunea în despăgubire poate fi formulată separat de acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ, tipic sau asimilat, nelegal, într-un termen de un an de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. În speță, recurenta-reclamantă a solicitat, pe cale separată, acoperirea prejudiciului care pretinde că i-a fost produs prin refuzul acordării finanțării solicitate prin Cererea nr. OIE 630 191, cod SMIS 20825 din 30 aprilie 2010, urmare a Sentinței nr. 250 din 29 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2011, prin care Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a anulat în parte raportul de selecție (lista de proiecte ierarhizate, aprobată de comitetul de selecție), actele subsecvente și punctajul privind proiectul "Amenajare hidroenergetică a râului Bradu, comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș", a obligat autoritatea să procedeze la o nouă evaluare a cererii de finanțare și a respins cererea reclamantei de a fi inclusă în raportul de selecție cu un anumit punctaj. Potrivit competenței administrative de la acea dată, cauza a fost soluționată în contradictoriu cu M.E.C.M.A., reorganizat ulterior, potrivit O.U.G. nr. 96/2012, în M.E., în cadrul căruia atribuțiile de Organism Intermediar pentru Energie au fost preluate de Departamentul pentru Energie, în baza art. 3 alin. (1) pct. 42 din H.G. nr. 429/2013. Codul procesual al acțiunii separate în despăgubire a fost stabilit corect de instanța de fond, în considerarea autorității emitente a actului administrativ vătămător și a reorganizărilor și transmisiunilor ulterioare. Având în vedere obiectul acțiunii inițiale, natura măsurilor administrative în litigiu și întregul conținut al raportului de drept administrativ creat între părți, nu se poate reține că reclamanta dispunea de elemente care să-i ofere în mod rezonabil posibilitatea de a cunoaște întinderea pagubei încă de la data comunicării Scrisorii din 30 iunie 2011, privind includerea proiectului în lista de rezervă, așa cum susțin intimații-pârâți în întâmpinările depuse la dosarul de recurs. Excepțiile privind termenul și îndeplinirea condițiilor de exercitare a acțiunii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 au fost, de altfel, respinse cu o motivare adecvată de instanța de fond, prin încheierile din datele de 6 septembrie 2013 și 18 octombrie 2013, care nu au fost atacate cu recurs de părțile interesate. Cu privire la aspecte de fond, prima instanță a reținut corect că pentru angajarea răspunderii administrative patrimoniale a autorității publice pârâte este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui act administrativ nelegal anulat de instanță sau a unui refuz nejustificat ori a nerezolvării în termen a unei cereri, constatate ca atare de instanță; producerea unui prejudiciu; dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciul suferit de reclamant. Date fiind circumstanțele cauzei, instanța de control judiciar împărtășește concluzia judecătorului fondului, în sensul că în speță nu poate fi reținută nici existența unui prejudiciu cert, nici legătura de cauzalitate între conduita nelegală a autorității publice și prejudiciul pretins de reclamantă. Relevantă este împrejurarea că prin hotărârea judecătorească irevocabilă de anulare a raportului de selecție și a actelor subsecvente acestuia, autoritatea publică nu a fost obligată să acorde finanțarea solicitată sau să emită un nou raport de selecție cu un anumit conținut stabilit de instanță, ci doar să procedeze la o nouă evaluare a cererii de finanțare, în condițiile în care, în evaluarea contestată, proiectul reclamantei primise 60,63 puncte și ocupase poziția 218 din lista de proiecte ierarhizate, aprobate de Comitetul de selecție; proiectul nu fusese respins de plano, ci inclus într-o listă de rezervă, întrucât prin poziția ocupată în ierarhie nu se încadrase în bugetul alocat sesiunii respective. Din înscrisurile depuse la dosarul de fond a rezultat că, urmare a noii evaluări, proiectul reclamantei a obținut un punctaj de 76,53 puncte, care nu a permis însă includerea în lista proiectelor aprobate pentru finanțare, ci tot în lista de rezervă, la poziția 65, după suplimentarea bugetului și completarea documentației fiind încheiat Contractul de finanțare din 22 aprilie 2013. În acest context faptic, prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 998 C. civ., sub aspectul inexistenței unui prejudiciu cert produs ca urmare a primei evaluări nelegale, prejudiciu pe care recurenta-reclamantă l-a indicat a fi beneficiul nerealizat în perioada 30 iunie 2011 - 22 aprilie 2013, din cauza imposibilității exploatării obiectivului de investiție, care urma a fi edificat după acordarea finanțării. Proiectul depus în vederea obținerii finanțării nerambursabile constă în finanțarea unei amenajări hidroenergetice noi, astfel că nu se putea pune problema exploatării obiectivului și producerii energiei electrice chiar de la momentul comunicării rezultatului evaluării; considerentele de fapt au fost prezentate clar și convingător în motivarea sentinței și nu pot face obiect al reevaluării în calea de atac a recursului. În ceea ce privește beneficiul nerealizat prin comercializarea certificatelor verzi, instanța de fond a reținut corect inexistența unui prejudiciu cert prin prisma neîndeplinirii condițiilor prevăzute în art. 4 alin. (6) din Legea nr. 220/2008 și în Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicare a sistemului de promovare prin certificate verzi, aspect de drept care nu a fost combătut prin motivele de recurs. Neîndeplinirea condiției caracterului cert al prejudiciului făcea inutilă proba cu expertiză contabilă, ale cărei obiective, astfel cum au fost ridicate de recurenta-reclamantă, tindeau la cuantificarea unui prejudiciu, iar nu la dovedirea existenței acestuia, motiv pentru care Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe nu este criticabilă nici sub acest aspect, subsumat de parte unei încălcări a dreptului prevăzut în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Referitor la sumele suportate de recurenta-reclamantă în Dosarul nr. x/33/2011, cu titlu de cheltuieli de judecată compuse din onorariul avocațial și onorariul de expertiză, prima instanță a reținut fără temei că acestea puteau fi solicitate numai în cadrul acelui proces, conform art. 274 C. proc. civ. din 1865, aplicabil la acea dată, sau pe cale separată, în condițiile dreptului comun. Contrar concluziei judecătorului fondului, instanța de control judiciar reține că nu există un impediment legal pentru valorificarea acestui drept pe calea prevăzută în art. 19 din Legea nr. 554/2004, declanșarea unei proceduri judiciare și cheltuielile ocazionate de aceasta fiind o consecință a conduitei nelegale a autorității publice. În acest sens, recurenta-reclamantă a invocat în mod pertinent, cu titlu de practică judiciară, Sentința nr. 980 din 6 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3372011, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2.451 din 27 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Prin urmare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va admite în parte acțiunea reclamantei, conform considerentelor arătate mai sus.