ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 441/2015

HOTĂRÂRE

11.02.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 441/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 441/2015

Deliberând asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentin

ța nr. 569 din 19 februarie 2013,Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis în parte acțiunea și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 219.276,78 lei, reprezentând debit restant neachitat, la plata dobânzii legale aferente sumei datorate, calculată de la 01 ianuarie 2010 și până la 01 octombrie 2011 și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.400

lei,

reprezent

ând onorariu expert judiciar, respingând celelalte pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate.

Analiz

ând probatoriul administrat în cauză, tribunalul a reținut că reclamanta a probat executarea unor lucrări în cuantum de 219.276,78 lei, aferente situațiilor de lucrări nr. 6 și 7.a, lucrările aferente situației nr. 7 b fiind executate în afara cadrului procesual, motiv pentru care a admis în parte acțiunea, obligând-o pe pârâtă la plata contravalorii acestor lucrări.

Cu privire la cap

ătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere calculate în baza contractului, tribunalul a constatat că acest contract, fiind reziliat la 27 iulie 2009, nu poate constitui temei pentru acordarea penalităților, dar, având în vedere că este vorba despre o obligație având ca obiect o sumă de bani, în temeiul art. 1088 C. civ. a obligat-o pe pârâtă la plata dobânzii legale prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 9/2000, calculată de la 01 ianuarie 2010 și până la 01 octombrie 2011.

Împotriva acestei sentințe părțile au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 132/A din 25 noiembrie 2013, Curtea de Apel T

ârgu Mureș, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de pârâta SC A. SRL și a admis apelul declarat de reclamanta SC B. SPRL, în calitate de administrator judiciar al SC C. SRL și, în consecință, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 248.942,74 lei, la care se adaugă T.V.A., reprezentând lucrări de construcții efectuate și neachitate și la plata dobânzilor legale aferente, calculate de la 01 ianuarie 2010 și până la data pronunțării deciziei, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Pentru a decide astfel, instan

ța de apel a reținut, în esență, că tribunalul a apreciat corect probatoriul administrat în cauză, constatând

ă reclamanta a probat executarea unor lucrări în cuantum de 219.276,78 lei, aferente situațiilor de lucrări nr. 6 și 7.a, motiv pentru care a respins apelul intimatei - pârâte.

Not

ând că, deși lucrările în valoare de 29.665 lei cuprinse în situația de lucrări nr. 7.b nu sunt menționate în contractul părților ori în actele scrise întocmite în executarea contractului, totuși, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, acestea au fost executate de reclamantă, astfel că, în condițiile în care ele nu au fost desființate ori refăcute, rezultă că au fost apreciate ca fiind utile de pârâtă, impunându-se astfel admiterea apelului declarat de intimata-reclamantă și, în consecință, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei și la plata acestei sume.

În ce privește solicitarea apelantei-reclamante de a se dispune acordarea dobânzii legale în continuare, până la achitarea integrală a debitului, față de dispozițiile art. 294 alin. (1) și (2) C. proc. civ., care prevăd că în apel nu se pot face cereri noi, însă pot fi cerute dobânzile scadente după pronunțarea hotărârii, curtea de apel a apreciat că pot fi acordate în cauză numai dobânzile care au continuat să curgă, în virtutea caracterului lor succesiv, după pronunțarea hotărârii primei instanțe, fără a se putea dispune plata dobânzilor în alte condiții decât s-a solicitat prin cererea introductivă ori ar decurge din efectul art. 294 alin. (2) C. proc. civ. (dobânzi neajunse la termen); astfel, a obligat pârâta și la plata dobânzilor legale aferente debitului principal, calculate de la 01 ianuarie 2010 și până la data pronunțării deciziei, respectiv 25 noiembrie 2013.

Referitor la cererea apelantei-reclamante privind acordarea integrale a cheltuielilor de judecat

ă solicitate în fața primei instanțe, constând în onorariu de expert în cuantum de 12.800 lei, instanța de apel, observând că pretențiile reclamantei au fost primite numai în parte, până la concurența sumei de 219.276,78 lei, a apreciat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., conform cărora, în situația în care pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC A. SRL a declarat recurs, solicitând modificarea sa în tot, în sensul admiterii propriului apel și al respingerii apelului reclamantei și acțiunii introductive.

Înalta Curte, în conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., văzând dispozițiile art. 302

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată din oficiu.

Prin Decizia nr. 3260 din 24 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/96/2011 s-a constatat nul recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 132/A din 25 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

S-a reținut, că sanc

țiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu dezvoltă critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci se limitează la simpla afirmare a netemeiniciei și nelegalității deciziei atacate.

Împotriva deciziei pronunțată în recurs, contestatoarea SC A. SRL a formulat contestație în anulare.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea susține că recursul a fost motivat în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., după care învederează instanței modul în care s-a încheiat contractul dintre părțile în litigiu, prețul convenit și T.V.A. aferent. În continuare, contestatoarea arată că prima instanță a ignorat clauzele contractuale și mai precizează că decizia recurată este lipsită de temei legal. Invocă art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Cum instanța este învestită cu analizarea contestației în anulare, Înalta Curte urmează să examineze această cale extraordinară de atac, fără a analiza criticile vizând fondul recursului și cele vizând la fond și în apel.

Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de contestatoare o hotărâre irevocabilă poate fi atacată pe calea contestației în anulare atunci când procedura de citare cu partea nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, iar potrivit art. 318 din același cod. invocat de contestatoare, o hotărâre irevocabilă poate fi atacată pe calea contestației în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de recurs.

Pe de altă parte, atâta timp cât recursul a fost constatat nul, în temeiul prevederilor art. 302

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., nu pate fi asimilat cu o omisiune a instanței de a analiza criticile formulate. Dimpotrivă, instanța de recurs a constatat că motivele de recurs nu sunt motive de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., împrejurare pe care legiuitorul o sancționează cu nulitatea cererii de recurs, ceea ce înseamnă, că aceasta nu poate constitui o greșeală materială în sensul textului de lege evocat de contestatoare și nu echivalează cu omisiunea instanței de recurs de a examina vreun motiv de recurs.

Prin urmare, Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare formulată în prezenta cauză.