ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 399/2017

Decizia nr. 399/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Deciziei nr. 10036 din 26 martie 2014; anularea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 28 ianuarie 2014, cu consecința exonerării sale de la plata sumei de 276.949 lei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, a solicitat suspendarea executării actelor administrative atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 2992 din 6 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 2992 din 06 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, următoarele:

- în mod eronat a considerat instanța de fond că simplele coincidențe apărute în derularea celor două proiecte finanțate prin accesarea unor măsuri diferite, reprezintă condiții artificiale create în vederea acordării sprijinului financiar;

- în mod greșit instanța de fond a reținut că recurenta nu are calitatea de întreprindere autonomă, fiind aplicate în mod greșit dispozițiile art. 4

4

din Legea nr. 346/2004;

- hotărârea recurată este lipsită de temei legal, întrucât legea nu prevede o definiție a noțiunii de „condiții artificiale”, iar instanța de fond nu a indicat în mod concret obligațiile contractuale încălcate;

- instanța de fond nu a respectat principiul neretroactivității legii, așa-numita abatere constatată fiind descoperită în anul 2013, anterior modificărilor și completărilor Anexei O.U.G. nr. 66/2011.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din 20 iulie 2016, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din 29 septembrie 2016, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma motivelor de recurs ce se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 10036 din 26 martie 2014 prin care B. (în prezent C. conform O.U.G. nr. 41/2014) a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 28 ianuarie 2014, prin care în sarcina recurentei-reclamante s-a stabilit o creanță bugetară în cuantum de 276.949 lei din care 221.559,20 lei (80%) contribuție din fonduri ale Uniunii Europene și 53.389,80 lei (20%) contribuție publică națională de la bugetul de stat.

Neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita recurentei-reclamante în încheierea și derularea contractului de finanțare din 9 august 2011 încheiat pentru investiția „Prestări servicii în com. Morteni, județul Dâmbovița” aparținând SC A. SRL, constând în nerespectarea obligațiilor asumate care au condus la neeligibilitatea investiției, precum și încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 și ale Regulamentului (Uniunii Europene) nr. 65/2011, respectiv a dispozițiilor art. 4 alin. (8) care interzic efectuarea de plăți către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Efectuând propria evaluare a întregului material probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a interpretat și aplicat corect prevederile legale incidente în cauză, reținând legalitatea actelor contestate.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la criticile formulate de recurenta-reclamantă referitoare la reținerea existenței condițiilor artificiale care au condus la obținerea de avantaje patrimoniale, instanța de control judiciar reține că potrivit art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65 din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului/Comisiei Europene) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, în vigoare la data semnării contractului de finanțare „nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor”.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din contractul de finanțare, beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate și de selecția înscrise în cererea de finanțare.

Or, în speță, în mod corect, instanța de fond a concluzionat că investiția realizată de către recurentă a devenit neeligibilă ca urmare a prevederilor legale și contractuale încălcate.

Astfel, motivarea actelor administrative contestate și documentația care a stat la baza acestora oferă suficiente elemente care, corelate între ele, conduc la concluzia că recurenta-reclamantă a participat la fracționarea artificială a unui proiect de investiții pentru a eluda normele în materie.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante în speță nu este vorba doar despre administratorul comun al societăților controlate, ci și despre utilizarea concentrată a utilajelor achiziționate în baza unor contracte de prestări servicii cu un singur beneficiar, respectiv SC D. SRL. Astfel, obiectul contractului de finanțare încheiat de recurenta-reclamantă cu autoritatea contractantă B. îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile pentru punerea în aplicare a cererii de finanțare privind proiectul „Prestare servicii în com. Morteni, județul Dâmbovița” beneficiarul proiectului propunându-și, prin cererea de finanțare și memoriul justificativ, dezvoltarea activității societății, prin achiziționarea de utilaje - tractor și grapă cu discuri - pentru prestări servicii (lucrări agricole) destinate populației rurale din zona com. Morteni, județul Dâmbovița. Contractul de finanțare din 2 septembrie 2008 încheiat de SC D. SRL are ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru punerea în aplicare a cererii de finanțare privind proiectul „Modernizarea exploatației agricole SC D. SRL din sat Morteni, com. Morteni, județul Dâmbovița prin achiziționarea de mașini și utilaje noi” în cadrul proiectului fiind achiziționate următoarele utilaje agricole: tractor, plug, semănătoare prășitoare, semănătoare păioase, culegător porumb, mașină tractată de erbicidat, combină, cositoare, culegător porumb și floarea soarelui.

Legăturile dintre aceste societăți sunt atestate și de datele referitoare la numărul și identitatea angajaților. Potrivit contractelor individuale de muncă pe perioadă nedeterminată pentru angajații societății (3 persoane), statelor de plată pentru cele 3 persoane aferente lunii august 2013 și extrasului Revisal - registrul salariați din data de 08 decembrie 2011 și 03 octombrie 2013, se constată că asociatul unic și unul dintre administratorii SC D. SRL - E. - figurează ca angajat pe perioadă nedeterminată al SC A. SRL în funcția de mecanic agricol începând cu data de 14 decembrie 2011.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond, în raport cu strânsa legătură între domeniile celor două proiecte supuse verificării încrucișate a concluzionat că, în vederea obținerii finanțării nerambursabile s-a procedat la separarea artificială a două proiecte, urmărindu-se achiziționarea tuturor utilajelor necesare care, în final, să deservească un singur grup, prin fracționarea artificială a proiectului.

Procedând astfel, prin crearea aparenței unor beneficiari diferiți, recurenta-reclamantă nu a îndeplinit scopul acordării finanțării, între obiective fiind și acela al creării și diversificării serviciilor pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că aceasta se află într-un raport juridic de tip „întreprindere legată” cu SC D. SRL, aspect ce rezultă atât din elementul obiectiv analizat prin prisma scopului instituit în cadrul Măsurii 312, cât și din condițiile subiective identificate în cadrul procesului-verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare din 28 ianuarie 2014.

Potrivit prevederilor art. 4

4

din Legea nr. 346/2004: „(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză.“

Prezintă relevanță în cauza de față prevederile art. 4

4

alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004 care au determinat reținerea de către autoritatea recurentă în cuprinsul actelor administrative contestate a existenței legăturilor de tip “întreprinderi legate”.

Interpretarea conferită de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene asupra prevederilor art. 3 alin. (3) parag. 4 din Recomandarea nr. 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin hotărârea din 27 februarie 2014 pronunțată în cauza Ha Te Fo Gmbh/Finanzamt Haldensleben este cea potrivit căreia: “Art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea nr. 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate,”afiliate”, în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acționează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poală fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări”.

În speță, elementele identificate de autoritatea intimată reprezintă criterii suficiente pentru a aprecia că societatea recurentă se află în raporturi juridice de tip „întreprindere legată” cu SC Flagrogen, în sensul prevăzut de art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, dat fiind faptul că societățile activează pe aceeași piață relevantă și nu se poate reține că societatea recurentă acționează într-o manieră independentă în cadrul proiectului aprobat spre finanțare.

Criteriile referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 72 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr. 1698/2005 sunt apreciate, de asemenea, ca nefondate.

Dispozițiile art. 72 „Perenitatea operațiunilor privind investițiile” din Regulamentul sus arătat prevăd următoarele: „(1) Fără a aduce atingere normelor privind libertatea de stabilire și libertatea de a presta servicii în sensul art. 43-49 din tratat, statul membru se asigură că contribuția Feadr nu rămâne blocată într-o operațiune de investiții cofinanțată decât în cazul în care operațiunea în cauză nu suferă, în termen de cinci ani de la data adoptării deciziei de finanțare de către autoritatea de management, nicio modificare importantă: (a) care îi afectează natura sau condițiile de punere în aplicare sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unei colectivități publice (…).”

Or, în speță, așa cum rezultă din considerentele de mai sus, recurenta-reclamantă a participat la crearea condițiilor artificiale pentru a eluda normele în materie.

Nefondate sunt și criticile referitoare la aplicarea retroactivă a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, întrucât la data săvârșirii neregulii era în vigoare Regulamentul Comisiei Europene nr. 1083/2006 care se aplică direct în legislația națională, astfel încât stabilirea unor corecții financiare în conformitate cu acesta respectă principiile securității juridice și principiul încrederii legitime.

Având în vedere că atât O.U.G. nr. 66/2011, cât și modificarea la care face referire recurenta-reclamantă - O.U.G. nr. 47/2014 - au fost emise în temeiul Regulamentului Comisiei Europene nr. 1083/2006, instanța de control judiciar constată că este corectă aplicarea unei corecții în baza noului act normativ.

Declanșarea controlului ex-post ulterior decontării tuturor tranșelor de plată, a avut ca obiectiv verificarea întregii documentații care a stat la baza semnării contractului de finanțare, la care s-au adăugat informațiile suplimentare rezultate din perioada de implementare a proiectului, autoritatea contractantă acționând în cadrul legal care îi conferă dreptul de a efectua un astfel de control.

Clauzele contractului de finanțare semnat de părțile litigante, conferă dreptul autorității contractante să monitorizeze proiectul pe o durată de 5 ani de la finalizarea acestuia și să recupereze sprijinul acordat, în situația identificării unor nereguli (art. 3 alin. (1) și art. 8 alin. (7) din Anexa 1 la contractul de finanțare).

Noțiunea de neregulă este definită la nivel național prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia: “orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit”.

În sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1083/2006, „neregularitate” înseamnă “orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general”.

Prin urmare, pentru a se constata existența unei nereguli, nu este necesară dovedirea unui prejudiciu ci doar caracterul potențial prejudiciabil al abaterii, cu efecte asupra bugetului Uniunii, aspect dovedit în speță, având în vedere că obiectivele propuse la momentul depunerii cererii de finanțare nu au fost atinse de reclamantă.

În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C - 465/10 pct. 47, C - 199/03 pct. 31), statul fiind în măsură “să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării” (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15).

Concluzionând, așadar, cu privire la aspectele analizate, întrucât sunt întemeiate constatările autorității recurente, în sensul săvârșirii de către intimatul-reclamant a unei nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, se reține că sunt legale actele administrative contestate, prin care, în raport de prevederile art. 11 și 17 din contractul de finanțare, art. 72 alin. (1) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1698/2005 și art. 4 alin. (8) din Regulamentul Uniunii Europene nr. 65/2011, s-a constituit în sarcina recurentei-reclamante un debit în cuantum de 276.949 lei.

6.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 2992 din 6 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 februarie 2017.