ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2465/2017

Acțiunea judiciară; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2014 , reclamanta II, A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 2986 din 28 ianuarie 2014, a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la B. din 28 noiembrie 2013, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum și a actelor subsecvente, cu consecința stingerii creanței în cuantum de 843.162,54 lei și a penalităților de întârziere.

Soluția instanței de fond; Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3148 din 18 noiembrie 2014 , a admis acțiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 2986 din 28 ianuarie 2014 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 28 noiembrie 2013, acte emise de pârâta B.

Calea de atac exercitată; Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta C. (fosta B.), care a solicitat casarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, recurenta a prezentat istoricul litigiului și a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a celor care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, partea a menționat următoarele: - Instanța de fond a apreciat, în mod greșit, că nelegalitatea procesului-verbal contestat în cauză rezultă din faptul că autoritatea publică emitentă ar fi constatat că, prin implementarea proiectului de către reclamantă, nu au fost realizate obiectivele generale, specifice și operaționale ale Măsurii 312. Recurenta a precizat că întreaga motivare a sentinței atacate se bazează pe considerentele ce se regăsesc în Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-343/12, având ca obiect o cerere de decizie preliminară, formulată în temeiul art. 267, din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, și a arătat că aceasta constituie un exemplu în ceea ce privește modul de aplicare a art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene confirmând jurisprudența anterioară potrivit căreia condițiile care contravin obiectivelor schemei necesită atât elemente obiective cât și subiective. Recurenta a prezentat legăturile existente între beneficiarii II, A., II, D. și II, E. - nominalizate în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 28 noiembrie 2013 - legături care indică faptul că reprezentanții acestor entități juridice au acționat concertat spre realizarea obiectivelor și scopului unei entități juridice unice care în mod legal nu ar fi fost în măsură să obțină un ajutor peste 200.000 euro în decursul a trei ani. Autoarea memoriului de recurs a considerat că particularitățile pe care le-a identificat, prin verificarea încrucișată a celor trei contracte de finanțare, nu pot conduce decât la concluzia că s-a urmărit depășirea plafonului de minimis (achiziționarea tuturor utilajelor necesare care, în realitate, să deservească un singur grup) prin fracționarea artificială a investiției. Ca atare, recurenta a arătat că sunt nefondate aprecierile primei instanțe potrivit cărora în cauză nu sunt dovedite elementele menționate în Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-343/12, în condițiile în care investiția gestionată de intimată este funcțională și nu există o normă legală care să interzică membrilor familiei titularului întreprinderii reclamante să obțină fonduri în cadrul aceleași scheme de ajutor. Recurenta a apreciat că judecătorul fondului avea obligația să analizeze elementele de fapt, legale, economice, funcționale și personale înainte de a concluziona că există sau nu condiții artificiale, nefiind suficient să menționeze că nu există cadrul normativ care să interzică obținerea fondurilor în cadrul aceleiași scheme de ajutor de către membrii unei singure familii. De asemenea, recurenta a susținut faptul că prima instanță nu a avut în vedere Nota directoare pentru auditori nr. 22 ce are ca subiect crearea de condiții artificiale în vederea obținerii în mod repetat de fonduri din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală pentru proiectele de investiții. În opinia recurentei, îndeplinirea obiectivului specific Măsurii 312 nu a fost atins, întrucât cei doi beneficiari aflați in discuție au prestat servicii către societăți aparținând aceleiași familii, deturnând finalitatea contractelor de finanțare de la scopul inițial declarat. - Recurenta a menționat că obligația sa de a proceda la recuperarea integrală a sumelor acordate beneficiarilor care au încercat eludarea prevederilor legale este stipulată în dispozițiile art. 5 alin. (1) din Regulamentul (Uniunea Europeană) nr. 65/2011, în art. 9 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (Comisia Europeană) nr. 1689/2005, precum și în art. 17 alin. (3) din Ordinul nr. 567/2008.

Apărările formulate în cauză; Intimata a formulat întâmpinare în care, în principal, a invocat excepția nulității recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Partea a apreciat că recurenta a indicat doar formal prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât, în realitate, a avut în vedere doar motive de temeinicie cu privire la hotărârea atacată. Intimata a arătat, în esență, că sunt neîntemeiate criticile aduse de recurentă sentinței, deoarece: - concluzia primei instanțe privind inexistența în cauză a condițiilor artificiale s-a bazat, în principal, pe prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011; - deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în interpretarea normelor comunitare sunt obligatorii pentru toate statele membre, situație în care instanța de fond era obligată să țină seama de dezlegările date prin Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-343/12; - în speța de față, nu există elementul obiectiv, constând în crearea de condiții artificiale pentru obținerea plăților, întrucât cele trei proiecte propuse de II, A., II, D. și II, E. sunt autonome și fiecare în parte respectă obiectivele schemei de ajutor în cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală; - în cauză, nu se regăsește nici elementul subiectiv, deoarece niciunul dintre cei trei beneficiari analizați nu a urmărit obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei, în concret, nu a avut în vedere încălcarea regulii de ajutor de minimis; - prin activitățile desfășurate de fiecare dintre cei trei beneficiari cu ajutorul utilajelor achiziționate cu sprijin financiar nerambursabil s-a realizat atât obiectivul general al Măsurii 312 cât și obiectivele specifice și cele operaționale, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță; - “stegulețele roșii” la care se referă recurenta “prin natura lor nu reprezintă dovezi”, ci simplii indicatori de fraudă sau de neregulă, în prezența cărora autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene trebuie să continue verificările și să realizeze o analiză de ansamblu a proiectelor, “ținând cont de toate realitățile cazului respectiv”; or, în speța de față, nu se regăsește niciuna dintre situațiile premisă avute în vedere de Comisia Europeană în Nota Directoare. În altă ordine de idei, intimata a precizat faptul că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 și cele ale art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, în raport de dezlegarea dată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 66/2015 și de faptul că data săvârșirii neregulii reținute de către C. în sarcina sa este data depunerii cererii de finanțare, întrucât acesta este momentul în timp în care s-au materializat pretinsele “condiții artificiale”; or, cererea de finanțare a fost depusă la data de 10 decembrie 2009, când era în vigoare O.G. nr. 79/2003. În plus, intimata a arătat că ajutorul financiar nerambursabil i-a fost acordat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală care este reglementat de Regulamentul CE nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005, Regulament care nu prevede o definiție a neregulii; ulterior, a fost adoptat Regulamentul Uniunii Europene nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social, Fondul de coeziune, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime și de abrogare a Regulamentului Consiliului Europei nr. 1083/2006; nici acest din urmă Regulament nu conține o definiție a neregulii. Intimata a mai arătat faptul că partea adversă a reținut în procesul-verbal contestat că a săvârșit o neregulă, în lipsa oricărei dovezi privind producerea unui prejudiciu efectiv bugetului general al Comunităților Europene sau bugetelor administrate de acestea ori în numele lor și a bugetului național, ca urmare a încălcării de către aceasta a normelor contractuale sau legale.

Procedura derulată în recurs; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Prin încheierea de ședință din data de 02 martie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 09 iunie 2017. Cu ocazia dezbaterilor orale, precum și prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata a invocat excepția puterii de lucru judecat față de efectele Deciziei nr. 3459 din 04 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/57/2013 prin care s-a respins recursul declarat de recurenta C. în contradictoriu cu intimata II, F. În motivare, intimata a susținut că problemele de drept analizate în acel dosar sunt similare cu cele din prezenta cauză. A fost depus la dosar Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 11 martie 2013 emis de B. Recurenta C. a formulat concluzii scrise în care a prezentat similitudinile și diferențele existente între prezenta cauză și cea la care a făcut referire intimata în susținerea excepției puterii de lucru judecat. De asemenea, partea a prezentat argumentele pentru care consideră că se impune admiterea prezentei căi de atac și casarea sentinței atacate.

Soluția instanței de recurs; 6.1. Referitor la excepția puterii de lucru judecat; Analizând excepția puterii de lucru judecat invocată de recurent, Înalta Curte apreciază că este nefondată. Puterea lucrului judecat este o prezumție legală, iuris et de iure. Ceea ce poate proba prezumția de lucru judecat ca mijloc de probă (factum probans) ar fi chestiunea pe care instanța a decis-o (factum probandum). Așadar, prezumția de lucru judecat înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. Prezumția de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat - ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut - și constituie, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției lucrului judecat, care are la bază două reguli fundamentale: a) o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) și b) o constatare (în sensul de soluție privind raporturile juridice deduse judecății) făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur). După cum s-a arătat anterior, prezumția operează atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase. De aceea, prezumția nu oprește judecata celei de a doua acțiuni, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare de care trebuie să se țină seama. Într-adevăr, după cum a susținut intimata II, E., prin Decizia nr. 3459 din 04 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/57/2013, s-a respins recursul declarat de recurenta C. în contradictoriu cu intimata II, F.. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut faptul că “în cauză nu rezultă legături juridice, economice și/ sau personale între persoanele implicate în proiectele de investiții similare, care să permită concluzia că a existat o coordonare deliberată între aceste persoane, la nivel funcțional, organizatoric sau economic; proiectele sunt independente și împrejurarea că utilajele achiziționate sunt identice sau ar putea fi complementare în cazul celor cinci proiecte de finanțare analizate nu înseamnă că întreprinderile individuale nu își pot desfășura activitatea decât în mod complementar sau că bunurile achiziționate nu ar putea funcționa decât ca ansamblu, respectiv că activitatea uneia dintre societăți ar depinde de activitatea celeilalte (situație în care ar rezulta o fracționare artificială a investiției); faptul că mai multe întreprinderi individuale au același sediu social sau au formulat cererile de finanțare în aceeași zi sau au primit folosința terenului necesar desfășurării activității de la aceleași persoane (dacă amplasamentul este separat în cazul fiecărei investiții, așa cum este cazul de față) nu încalcă dispozițiile legale în materie de acces la finanțare; nu rezultă astfel că s-a urmărit obținerea unui avantaj care ar contraveni obiectivelor schemei de sprijin și nici că finalitatea urmărită de această schemă nu ar putea fi atinsă.” Înalta Curte consideră că argumentele anterior citate au un grad mare de generalitate, nu analizează în concret elementele prezentate în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la B. din 28 noiembrie 2013, motiv pentru care dezlegarea dată în cauza invocată de intimată nu se poate impune cu putere de lucru judecat. Suplimentar, pe această chestiune, Înalta Curte are în vedere și următoarele aspecte care diferențiază cele două spețe aflate în discuție: - verificarea proiectelor nu a avut loc concomitent: în cazul II, F., Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare a fost emis la data de 11 martie 2013; în cazul Întreprinderii Individuale G., Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare a fost emis la data de 28 noiembrie 2013; - Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis pentru II, F. a fost demarat și finalizat în perioada de implementare a proiectului, în cazul său fiind decontate 2 tranșe de plată; în situația proiectelor având ca beneficiari II, E. și II, A., la data efectuării controlului, toate plățile erau efectuate, fiind finalizate la datele de 30 mai 2012 și, respectiv, 28 decembrie 2011; - în cazul beneficiarilor II, E., II, A. și II, D. s-au constatat în plus față de beneficiarul II, F. următoarele elemente: - pentru fiecare dintre acești beneficiari a fost numită aceeași comisie de evaluare a ofertelor pentru bunuri, formată din G., H. și I.; - la selecția de oferte pentru achiziția de bunuri au participat aceeași ofertanți, iar ofertantul câștigător a fost același la fiecare dintre beneficiari; - există legături de rudenie între persoanele implicate: dl. I. este nepot de soră al dl. J. care este căsătorit cu d-na K., aceștia din urmă fiind proprietarii terenului; - H. este soră cu L., iar acestea sunt fiicele lui J. și K.; - H. este soția dl. G.; - angajarea titularilor celor 3 întreprinderi individuale beneficiare ale finanțării sau a rudelor acestora în firmele create ca urmare a derulării contractelor Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală; - cei trei beneficiari au încheiat contracte de prestări servicii cu SC M. SRL care are ca administrator pe N., mama lui G. și soacra lui H.; - în perioada 2011-2012, au existat relații financiare între H. și G. În concluzie, pentru toate argumentele anterior prezentate, Înalta Curte nu poate reține existența puterii de lucru judecat. 6.2. Referitor la recurs; Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Intimata-reclamantă a supus controlului instanței specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr. 2986 din 28 ianuarie 2014 emisă de B. și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la B. din 28 noiembrie 2013, privind proiectul “Achiziție utilaje pentru pregătirea terenului la II, A., ce face obiectul Contractului de finanțare din 06 iulie 2010. Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și de anulare a actelor contestate este nelegală, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. 6.2.1. Referitor la neregulile constatate; Prin actele administrative contestate în cauză s-a reținut conduita defectuoasă a intimatei în derularea Contractului de finanțare din 06 iulie 2010, constând în “crearea de condiții artificiale pentru a beneficia de plăți în cadrul Programului Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cu scopul de a depăși plafonul maxim nerambursabil și a eluda dispozițiile care impun respectarea regulii “ajutorului de minimis” în cadrul Măsurii 312”. Pe cale de consecință, emitentul a dispus încetarea contractului de finanțare aflat în discuție, precum și recuperarea ajutorului financiar nerambursabil încasat în valoare de 843.162,54 lei, din care 674.530,03 lei (80%) contribuție din fonduri ale Uniunii Europene și 168.632,51 lei (20%) contribuție publică națională de la bugetul de stat. Art. 4 alin. (8) din Regulamentul (Uniunea Europeană) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 prevede că: „Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.” Prin Hotărârea din 12 septembrie 2013 pronunțată în cauza C - 434/12 Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond “Zemedelie” Razplashtatelna agentsia, Curtea de Justiția a Uniunii Europene a statuat că: "1) Art. 4 alin. (8) din Regulamentul (Uniunea Europeană) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că, condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane. 2) Art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare.” Înalta Curte apreciază că este greșită concluzia primei instanțe potrivit căreia în cazul proiectului analizat nu sunt îndeplinite cele două elemente la care face referire instanța europeană. În concret, în ceea ce privește elementul obiectiv, judecătorul fondului a arătat că “prin implementarea proiectului s-a realizat atât obiectivul general al Măsurii 312, cât și obiectivele specifice și cele operaționale.” Instanța de control judiciar reține că, în temeiul pct. 2 din Anexa la Ordinul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 567/2008, Schema de ajutor de minimis urmărește realizarea unui obiectiv general - care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale (conform fișei tehnice a Măsurii 312) -, a unor obiective specifice, respectiv crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural; creșterea valorii adăugate în activități non-agricole; crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către micro-întreprinderi, precum și a unor obiective operaționale, respectiv crearea de micro-întreprinderi, precum și dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol, în spațiul rural; reducerea gradului de dependență față de agricultură. Art. 52 din Regulamentul (Comisia Europeană) nr. 1698/2005 - în baza căruia a fost solicitat ajutorul financiar nerambursabil pentru proiectul intimatei, dar și pentru celelalte două proiecte de investiții - are ca obiectiv susținerea măsurilor de diversificare a economiei rurale și cuprinde ajutoarele pentru înființarea și dezvoltarea micro-întreprinderilor, în scopul promovării spiritului antreprenorial și consolidării mediului economic. Înalta Curte consideră că II, A., II, D. și II, E. au acționat concertat pentru realizarea scopului unei singure entități juridice care, potrivit legislației aplicabile, nu ar fi putut obține finanțare peste pragul valoric de 200.000 euro și nu pentru altă persoană juridică, ce nu a fost nominalizată în actele administrative deduse judecății, după cum a susținut intimata. În concret, obiectivul specific al Măsurii 312 nu a fost îndeplinit, în condițiile în care cei 3 beneficiari aflați în discuție au prestat servicii către societăți în care membrii familiilor lor sunt acționari (e.g.: SC M. SRL care are ca administrator pe N., mama lui G. și soacra lui H.); o parte importantă din contractele de prestări servicii au fost încheiate între firmele deținute de membrii familiilor I. și G. De asemenea, Criteriul de selecție S.2 “Proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă la 25.000 euro investiții în funcție de tipul solicitantului” nu a fost respectat. Mai precis, din conținutul cererii de finanțare și anexelor la aceasta rezultă că intimata s-a angajat să creeze 8 noi locuri de muncă. Conform extrasului de pe REVISAL, respectiv a Registrului salariaților la data de 23 octombrie 2013 și a contractelor individuale de muncă prezentate echipei de control s-au constatat următoarele: în anul 2012 au fost angajate 10 persoane, însă, la momentul efectuării ultimei plăți de către B., respectiv 30 mai 2012, intimata nu avea create 8 noi locuri de muncă. În anul 2013, intimata a prezentat ștatele de plată lunare din care rezulta ca avea 8 angajați, însă nu a arătat și documentele care să ateste plata contribuțiilor la stat pentru persoanele angajate. Mai mult decât atât, după cum s-a precizat în Procesul-verbal contestat în cauză, dl. G. este angajat la II, D.; d-na L. este angajată atât la II, E. cât și la G. în același timp; O., tatăl dl. G., este angajat la II, A. În legătură cu obiectivul operațional, instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, cei trei beneficiari au fost organizați ca micro-întreprinderi care desfășoară activități în sectorul non-agricol, în spațiul rural, însă este de observat faptul că aceștia au un obiect de activitate similar, mai precis, “lucrări de pregătire a terenului”, iar pentru derularea acestor lucrări, cu finanțarea primită, beneficiarii aflați în discuție au achiziționat utilaje identice sau complementare. În altă ordine de idei, existența elementului subiectiv presupune intenția beneficiarului de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru dobândirea acestuia. Contrar celor arătate de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că din probatoriul administrat în cauză rezultă în mod indubitabil faptul că a existat o coordonare deliberată între membrii familiei G. cu scopul de a obține fonduri nerambursabile peste pragul de 200.000 euro admis de lege. Pe aspectul analizat, prezintă relevanță cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea din 12 septembrie 2013: “Astfel, fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanța menționată pentru a stabili caracterul artificial al creării condițiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală legăturile de natură juridică, economică și/ sau personală dintre persoanele implicate în operațiunea de investiții respectivă. Existența acestui element subiectiv poate fi de asemenea stabilită prin dovedirea unei coluziuni care poate să ia forma unei coordonări deliberate, între diferiți investitori candidați la acordarea unui ajutor în temeiul unei scheme de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, în special atunci când proiectele de investiții sunt identice și când există o legătură geografică, economică, funcțională, juridică și/sau personală între aceste proiecte” (parag. 40, 41 din hotărâre). De asemenea, prin Nota directoare pentru auditori data de 10 octombrie 2013 emisă de Comisia Europeană - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală s-a arătat că, pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal și real al cererii de finanțare; adică, elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condițiilor create în vederea obținerii de finanțare a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală sunt legăturile juridice, economice și/ sau personale între persoanele implicate în investiția respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna și situația în care mai mulți investitori solicită sprijin prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, dar proiectele sunt identice și prezintă legături geografice, economice, funcționale, legale sau legături de ordin personal. Înalta Curte reține că, în speța de față, s-a dovedit faptul că cei trei beneficiari au același sediu social, aceleași date de contact, au încheiat contracte de comodat cu aceeași persoană, la aceeași dată, la același birou notarial, folosesc aceeași suprafață de garare a utilajelor. În plus, după cum s-a prezentat anterior, între reprezentanții celor trei beneficiari există relații de rudenie. Toate aceste aspecte confirmă existența elementului subiectiv. Importante pe chestiunea aflată în discuție sunt și precizările făcute în Ghidul solicitantului aferent Măsurii 312: “acționarii majoritari ai unei societăți comerciale nu pot avea mai multe proiecte în derulare, în același timp și pentru aceleași tipuri de investiții, în cadrul Măsurii 312.” În legătură cu noțiunea de acționar majoritar, în Ghidul solicitantului se arată că acesta este "o persoană fizică/persoană juridică care este acționar/asociat majoritar în sensul majorității absolute (reprezintă mai mult de jumătate plus unu din totalul acțiunilor/părților sociale) din punct de vedere al acțiunilor/părților sociale în două sau mai multe societăți nu poate solicita fonduri din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, în același timp și în cadrul aceleiași măsuri, decât în cadrul unei singure societăți". Potrivit art. 1 din Anexa la Recomandarea nr. 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea micro-întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, este considerată “întreprindere orice entitate, indiferent de forma juridică, care desfășoară o activitate economică, inclusiv entitățile care desfășoară o activitate artizanală și alte activități cu titlu individual sau familial, societățile de persoane sau asociațiile care desfășoară în mod obișnuit o activitate economică". Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 27 februarie 2014 pronunțată în cauza C-110/13 HaTeFo GmbH împotriva Finanzamt Haldensleben, s-au precizat următoarele aspecte: "Art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea nr. 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate „afiliate”, în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre relațiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă. Se consideră că acționează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu este în mod necesar subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări". În cauza de față, având în vedere calitățile deținute de reprezentanții celor 3 beneficiari, se constată că aceste întreprinderi beneficiare au acționat concertat, ca o entitate economică unică. Cu alte cuvinte, nu s-au realizat entități juridice de sine stătătoare, apte să îndeplinească obiectivul general al Măsurii 312 - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă și de a consolida în această modalitate structura economică în zona rurală -, ci entități menite de a obține în mod artificial o intensitate mai mare a sprijinului financiar nerambursabil, după cum în mod corect a susținut autoritatea recurentă. Înalta Curte nu poate primi apărarea intimatei în sensul că partea adversă nu putea emite procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare în condițiile în care aceasta a avut cunoștință de similitudinile dintre cele 3 proiecte chiar de la momentul selectării cererilor de finanțare. În art. 1 alin. (3) din Contractul de finanțare semnat de părți a fost prevăzută o “perioadă de monitorizare de 5 ani de la data ultimei plăți efectuate de autoritatea contractantă”; verificările ex post derulate în speța de față se încadrează în această perioadă și nu pot fi limitate de faptul că proiectul a fost supus unor verificări de eligibilitate și selecție. Totodată, nu poate fi incidentă situația reglementată de dispozițiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul Uniunii Europene nr. 65/2011, deoarece autoritatea publică competentă în acest domeniu nu a putut stabili încă de la depunerea cererilor de finanțare intenția de eludare a schemei de ajutor de minimis. Este de observat faptul că numai după efectuarea controalelor la beneficiarii aflați in discuție s-a putut identifica prestarea serviciilor reciproce, angajarea reprezentanților unor beneficiari în firmele celorlalți beneficiari analizați. În fine, Înalta Curte nu poate primi nici apărarea intimatei referitoare la inexistența prejudiciului. Conform art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, prin “neregularitate” se înțelege orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. În mod corect, autoritatea recurentă a invocat caracterul potențial al prejudiciului rezultat ca urmare a încălcării unei norme comunitare; în speța de față, eludarea dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (Uniunea Europeană) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 reprezintă o neregulă cu potențial dăunător, luând în considerare faptul că obiectivele propuse la momentul depunerii cererii de finanțare nu au fost atinse de către societatea intimată. Pe aspectul analizat, prezintă relevanță și considerentele expuse de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-199/03 și C-465/10, potrivit cărora “inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii”. În consecință, instanța de control judiciar apreciază că este fondat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs; Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.