Decizia nr. 2065/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 651/2015 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei; 1.1 Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Î.I., A., în contradictoriu cu pârâta B. - C. a solicitat: - anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. 1840/20 ianuarie 2014, comunicat reclamantei la data de 05 martie 2014, pentru netemeinicie si nelegalitate; - anularea Deciziei nr. 13362 din 25 martie 2014 de soluționare a contestației emisă de către pârâtă (prin care se respinge contestația formulata de către reclamanta împotriva procesului verbal mai sus amintit), pentru netemeinicie si nelegalitate; - anularea notificării din 24 ianuarie 2014 - menținerea în vigoare a contractului de finanțare, încheiat între reclamanta si parata in data de 25 iunie 2010; - suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 20 ianuarie 2014 și a Deciziei nr. 13362 din 25 martie 2014 până la soluționarea irevocabilă a cauzei;

Soluția instanței de fond; Prin sentința nr. 651 din 09 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea reclamantei pe capătul de cerere privind suspendarea și a restituit cauțiunea în cuantum de 700 lei către reclamantă, consemnată prin recipisa de consemnare din 03 octombrie 2014. A admis în rest acțiunea formulată de reclamanta Î.I., A., în contradictoriu cu pârâta C., și a anulat procesul-verbal din 20 ianuarie 2014, Decizia nr. 13362 din 25 martie 2014 și notificarea din 24 ianuarie 2014. Totodată, a obligat pârâta către reclamantă la 100 lei taxă timbru.

Cererea de recurs formulată în cauză; Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta C., criticând pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se greșita interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 4 4 din Legea nr. 346/2004, în ceea ce privește întreprinderile legate, cât și ale art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011 privind condițiile artificiale. În dezvoltarea criticilor formulate, sub primul aspect invocat, s-a arătat, în esență, că motivarea sentinței în sensul că situația de fapt reținută prin actele administrative contestate nu se circumscrie prevederilor art. 4 4 din Legea nr. 346/2004 încalcă normele de drept material, în condițiile în care aspectele evidențiate în cadrul controlului ex post desfășurat în cauză atestă o serie de legături existente între societățile beneficiare de fonduri Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, și anume SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL și intimata reclamantă SC G. SRL, faptele și raporturile constatate demonstrând că reprezentanții respectivelor entități juridice au acționat concertat spre realizarea obiectivelor și scopului unei entități juridice unice. De asemenea, s-a mai arătat că furnizarea de informații eronate în mod intenționat cu privire la tipul întreprinderii în numele căreia se formulase cererea de finanțare în cadrul Măsurii 312 constituie în sine o neregulă, dar și o dovadă concludentă în susținerea celei de-a doua nereguli referitoare la crearea cu intenție de condiții artificiale pentru obținerea finanțării nerambursabile, fiind îndeplinite condițiile de aplicare ale art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011, astfel cum acestea au fost interpretate în Hotărârea din 12 septembrie 2013 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD. Cu referire la acest ultim aspect, s-a arătat că examinarea criteriilor la care face referire jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene relevă existența în cauză a unor situații și elemente de legătură care permit să se concluzioneze în sensul că au fost create în mod artificial condițiile necesare pentru acordarea unei finanțări nerambursabile. Ca elemente de legătură identificate, au fost menționate următoarele fapte și împrejurări: la depunerea cererii de finanțare, trei din cei patru beneficiari își aveau sediu în aceeași locație, având încheiat contract de comodat cu același comodant; după semnarea contractului de finanțare, toate cele trei societăți și-au schimbat sediu social și terenul pentru gararea utilajelor pe amplasamente, de asemenea, alăturate; toate cele patru societăți au apelat la aceeași societate de consultanță; reprezentantul legal al unui proiect este membru în comisiile de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii de achiziție pentru un alt proiect; pe parcursul implementării celor patru proiecte, reprezentanții legali, prin procuri speciale, s-au mandat între ei, cu puteri depline, în relația cu Fondul European Agricol; locurile de muncă nou create pentru care s-a acordat punctaj nu respectă fișa măsurii (angajații fiind și din mediul urban), cât și existența unor clienți comuni pentru trei din cele patru societăți beneficiare. S-a solicitat să se constate că toate aceste elemente reprezintă indicatori care priviți separat nu constituie nereguli, dar însumați și priviți în ansamblul lor conduc la concluzia unei coordonări deliberate din partea intimatei reclamante împreună cu celelalte trei societăți legate. În fine, s-a arătat că prima instanță a reținut greșit și faptul că, în speță, nu ar fi fost încălcat criteriul de selecție S.2, în condițiile în care intimata reclamantă avea angajați și din mediu urban, și această abatere de la implementarea proiectului, constituind o dovadă în susținerea neregulii privind crearea condițiilor artificiale în scopul obținerii avantajului necuvenit. Pentru toate aceste motive, reluate și dezvoltate și în notele de concluzii scrise, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu consecința menținerii actelor administrative emise în privința intimatei reclamante. Apărările intimatei Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-reclamantă Î.I., A. a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței pronunțate în cauză. În esență, s-a arătat că judecătorul primei instanțe a făcut o corectă aplicare a legii la situația dedusă judecății, reținându-se în mod justificat că în cauză nu erau îndeplinite cerințele prevăzute de art. 4 4 din Legea nr. 346/2004, neexistând elemente pe baza cărora se poată reține că societățile menționate nu pot fi considerate independente, constituind o entitate economică unică. De asemenea, s-a arătat că nici faptele sau elementele de legătură invocate în cuprinsul actelor administrative contestate în cauză nu demonstrează pretinsa neregulă referitoare la crearea condițiilor artificiale pentru obținerea finanțării nerambursabile în cadrul măsurii 312, așa cum bine s-a reținut de judecătorul primei instanțe, soluția și sentința instanței de fond ținând seama de prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011 privind condițiile artificiale, în interpretarea dată de instanța Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD. Au fost reiterate apărările și susținerile de la judecata în fond a cauzei și s-a făcut referire la raționamentul și considerațiile primei instanțe, care a analizat și a oferit un răspuns specific și explicit fiecărei chestiuni în dezbatere.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru; Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data 08 decembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 09 martie 2017, fixând termen de judecată la data de 04 mai 2017.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului; Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, luând în considerare și observațiile prezentate prin întâmpinare, după reevaluarea probatoriului și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, având în vedere considerentele ce urmează: Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 20 ianuarie 2014 emis de autoritatea pârâtă, s-a stabilit în sarcina intimatei-reclamante Î.I. A., în calitate de beneficiar al contractului de finanțare din 25 iunie 2010, având ca obiect implementarea proiectului „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea microîntreprinderii Î.I., A.”, obligația de plată a unui debit în sumă de 373.911,24 lei, reprezentând finanțarea nerambursabilă acordată în cadrul măsurii 312 din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală, pentru nerespectarea de către intimata reclamantă a angajamentelor asumate prin semnarea cererii de finanțare și a contractului de finanțare. Verificările în cauză au avut la bază Nota întocmită de B. - H., înregistrată la autoritatea pârâtă din 17 octombrie 2013, prin care se solicita efectuarea unor controale asupra unui grup de patru beneficiari diferiți ai Programului Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală - Măsura 312, cu sediile în com. Valea Ciorii, județ Ialomița. Ca urmare, subsecvent controalelor ex-post efectuate în perioada 09 septembrie 2013 - 13 septembrie 2013 la SC E. SRL, SC F. SRL, SC D. SRL, s-a dispus realizarea unui control documentar și asupra beneficiarului Î.I., A., având ca obiectiv verificarea modului de respectare, în perioada de valabilitate a contractului de finanțare, a angajamentelor asumate. Verificările efectuate au stabilit că proiectul intimatei reclamante nu îndeplinea condițiile de eligibilitate pentru cofinanțare și, ca atare, era necesară recuperarea întregului sprijin financiar. S-a reținut că între societatea controlată și celelalte trei societăți menționate anterior, beneficiare de ajutor financiar nerambursabil în cadrul aceleiași Măsuri 312, existau o serie de legături și elemente comune care justificau concluzia că, în speță, fusese efectuată o plată necuvenită, cele patru societăți în discuție fiind „întreprinderi legate” în sensul art. 4 4 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, iar ajutorul financiar acordat în cauză având la bază condiții artificial create în scopul obținerii avantajului necuvenit. Ca indicatori de fraudă au fost menționate împrejurarea că societățile controlate aveau achiziționate același tip de utilaje, faptul că aveau un administrator comun - I., și sediile sociale în aceeași localitate, iar două dintre societăți la aceeași adresă, în incinte diferite, precum și faptul că serviciile prestate cu utilajele achiziționate prin proiect s-au realizat către aceeași clienți, comuni. De asemenea, s-a reținut că nu a fost îndeplinit criteriul de selecție S2 privind crearea locurilor de muncă, în sensul în care nu toți angajații aveau domiciliile legale în mediul rural. În considerarea acestor aspecte, s-a apreciat că au fost create condiții artificiale în ceea ce privește acordarea sprijinului financiar nerambursabil, fiind încălcat scopul Măsurii 312. Contestația administrativă formulată împotriva procesului verbal mai sus menționat a fost respinsă prin Decizia nr. 13362 din 22 aprilie 2014 emisă de autoritatea pârâtă. Actele administrative astfel emise au fost desființate prin hotărârea instanței de fond, constatându-se că acestea nu reflectă corecta aplicare a legii la situația de fapt existentă în cauză și că, pe baza aspectelor invocate, nu se putea concluziona în sensul că intimata reclamantă nu era o entitate de sine stătătoare, dimpotrivă, rezultând din probe, că toate societățile menționate în procesul verbal erau autonome, și nu „întreprinderi legate” în sensul art. 4 4 din Legea nr. 346/2004, cum greșit se reținuse de către autoritatea pârâtă, sau că elementele comune sau legăturile existente între aceste societăți confirmă pretinsa conduită ilicită din partea intimatei reclamante în obținerea unui avantaj necuvenit prin crearea artificială a condițiilor necesare acordării acestuia. În analiza efectuată, instanța de fond a avut în vedere criteriile de evaluare desprinse din jurisprudența Curtea de Justiție a Uniunii Europene în ceea ce privește noțiunea de „condiții artificiale” din cuprinsul art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011, astfel cum aceasta a fost interpretată prin Hotărârea din 12 septembrie 2013, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, cât și Nota directoare pentru Auditori nr. 22 emisă de Comisia Europeană - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, referitoare la elementele în raport de care se examinează și se stabilește existența condițiilor artificiale create în vederea obținerii repetate de fonduri Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiții. Efectuând propria examinare în cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, conținutul actelor administrative contestate și motivele și criticile din recurs, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind valabile și corect întemeiate soluția de anulare pronunțată în cauză și considerentele expuse în susținerea ei, argumentație însușită în totalitate de instanța de control judiciar. Și în aprecierea Înaltei Curți, analiza elementelor de „ legătură” invocate în susținerea tezei privind incidența în cauză a prevederilor art. 4 4 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii nu demonstrează pretinsa lipsă de autonomie a intimatei reclamante Î.I. A. ori faptul că respectiva societate deservește interesele economice ale altei societăți, prin intermediul unei persoane sau a unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, în scopul obținerii unui avantaj financiar nejustificat. Astfel, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că, în speță, nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 4 4 din Legea nr. 346/2004, în sensul în care intimata reclamantă nu deținea și nici nu deține majoritatea drepturilor de vot ale asociaților SC E. SRL, SC D. SRL și/sau SC F. SRL; nu avea drept de numire sau de revocare a majorității membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a (administratorul) a vreuneia dintre societățile de mai sus și nu putea exercita o influență dominantă asupra acestora, în statutul niciuneia dintre entități neexistând vreo prevedere în acest sens și neexistând niciun contract ale cărui clauze să prevadă sau să lase să se deducă acest fapt; nu deținea și nici nu deține părți sociale în cadrul SC E. SRL, SC D. SRL și/sau SC F. SRL și nici nu a încheiat vreodată un acord cu asociații acestor societăți în vederea deținerii unei majorități în ceea ce privește dreptul de a decide în numele și pe seama respectivelor entități. De asemenea, a rezultat că fiecare dintre entități/societățile comerciale menționate în procesul verbal contestat, mai sus arătate, au ca titular/administrator câte o persoană fizică distinctă. Ca urmare, și în opinia Înaltei Curți, toate aceste constatări, deosebit de relevante în ceea ce privește definirea noțiunii de „întreprindere legată” sau „afiliată” în sensul Recomandării nr. 2003/361/Comisia Europeană, în interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-110/13, invocată în prezenta cale de atac de însăși recurenta pârâtă C., determină concluzia că, în speță, intimata reclamantă constituie o entitate de sine stătătoare, întrunind caracteristicile după care se evaluează autonomia unei întreprinderi. Sub acest aspect, paragraful 39 din Hotărârea din 27 februarie 2014 a Curții de Justiție a Uniunii Europene menționează că „ unele întreprinderi pot fi considerate „afiliate”, în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea privind Întreprinderile Mici și Mijlocii, atunci când rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre relațiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă. Se consideră că acționează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Or, în speță, o asemenea condiție nu este îndeplinită, în contextul în care nu s-a putut stabili ca o singură persoană sau un grup de persoane fizice să fi exercitat asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care să excludă ca întreprinderile respective să poate fi considerate ca acționând în mod independent și în propriul interes economic. Este adevărat că, prin procura autentificată din 03 februarie 2011 de B.N.P., J., cu sediul în municipiul Brăila, județ Brăila, intimata reclamantă Î.I. A. a transferat către I. (asociat unic și administrator al SC D. SRL), dreptul de administrare cu puteri depline a societății sale, scop în care mandatara era împuternicită să reprezinte interesele întreprinderii individuale mandante în fața oricărei persoane fizice/ juridice, instituții și autorități ale statului, inclusiv în ceea ce privește îndeplinirea tuturor formalităților necesare în vederea obținerii de fonduri financiare și încheierea oricăror contracte necesare în acest scop cu Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală și desfășurarea finanțării acestora, cât și faptul că, pe parcursul implementării celor patru proiecte, a rezultat că reprezentanții legali, prin procuri notariale, s-au mandatat între ei pentru reprezentare în relația cu Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală, însă, aceste aspecte nu demonstrează în speță existența unei decizii comerciale unice care să fi stat la baza activității economice desfășurate la nivelul societăților între care s-a invocat pretinsa legătură de tipul întreprinderilor afiliate, inclusiv prin faptul că funcționează pe aceeași piață relevantă, așa cum se va arătă în continuare. În acest sens, Înalta Curte arată că legături de felul celor menționate nu înlătură de plano posibilitatea ca întreprinderile între care se constată să poată fi considerate legate, cu condiția ca evaluarea de ansamblu să conducă la concluzia existenței unei singure entități din punct de vedere economic, ceea ce nu se verifică în speță. Nu a rezultat ca mandatul acordat numitei I. în baza procurii notariale mai sus menționate să fi fost exercitat de manieră care să implice prerogative de administrare deplină a întreprinderii, conform împuternicirii primite, dimpotrivă, rezultând folosirea limitată a mandatului și în activități fără legătură cu puterea de decizie comercială (încheierea unui contract de locațiune autentificat și depunerea unui document la biroul județean al autorității pârâte, așa cum s-a subliniat de către intimata-reclamantă). De asemenea, faptul că intimata reclamantă și celelalte entități au înțeles să apeleze fiecare la ajutorul celeilalte în mod transparent, prin procuri notariale, și liber, conform propriei voințe, demonstrează că demersul realizat nu a avut ascuns intenții ilicite, ci exclusiv dorința de a se ajuta reciproc, fiind justificată observația instanței de fond, în sensul inexistenței vreunui text legal care să interzică beneficiarilor Măsurii 312 din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală posibilitatea de a mandata reprezentanți legali ai altor beneficiari ai aceleiași măsuri în ceea ce privește obținerea de ajutoare ale Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală. În raport de cele arătate, Înalta Curte constată corectă concluzia primei instanțe , conform căreia entitățile menționate în cuprinsul procesului verbal contestat sunt independente, iar nu „întreprinderi legate” în sensul art. 4 4 din Legea nr. 346 din 14 iulie 2014. Tot astfel, Înalta Curte constată că, în mod corect și în deplin acord cu jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța de fond a considerat că, în speță, autoritatea pârâtă nu a probat nici faptul că, prin proiectul de investiții propus, intimata reclamantă ar fi urmărit să beneficieze în mod abuziv de acordarea unui ajutor în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală. Și în aprecierea Înaltei Curți, aspectele invocate în cuprinsul actelor administrative contestate, nu confirmă fapta intimatei reclamante privind crearea condițiilor artificiale necesare pentru obținerea ajutorului financiar nerambursabil, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 4 alin. (8) din Regulamentul (Uniunea Europeană) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (Comisia Europeană) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, în interpretarea dată noțiunii de „condiții artificiale” prin Hotărârea din 12 septembrie 213 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD. Potrivit deciziei preliminarii evocate, „ art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane.” Înalta Curte constată că sentința instanței de fond cuprinde o analiză pertinentă a tuturor elementelor relevante, furnizate de circumstanțele și realitățile cazului, în ceea ce privește faptul de a stabili dacă investiția intimatei reclamante era sau nu autonomă din punct de vedere funcțional și juridic, concluzionându-se în mod judicios că proiectul de investiții al intimatei reclamante era unul autonom, care asigura și îndeplinește obiectivele Măsurii 312, fără să fi existat o acțiune de coordonare deliberată în scopul obținerii unui avantaj financiar necuvenit. Intimata reclamanta Î.I. A., SC E. SRL și SC D. SRL nu figurează ca având sedii sociale la aceeași adresă, cum eronat se invocă de către autoritatea pârâtă, înregistrarea referindu-se la același imobil situat în com. Valea Ciorii, județ Ialomița care însă prin structură și suprafața lui utilă permitea funcționarea respectivelor societăți în spatii distinct partajate. Mai exact, hala în care intimata reclamantă își desfășura activitatea era compartimentată în mai multe incinte (denumite A, B, C, D etc), amplasată pe un teren aferent, în suprafață totală de 14.853,19 mp, din care intimata reclamantă închiriase trei incinte, și anume G, H și F, distinct delimitate nu numai în teren, cât și din punct de vedere juridic, prin descrierea și schițele prevăzute în contractul de locațiune și anexele acestuia, celelalte două societăți avându-și sediile sociale în incinta A și, respectiv, incintele C și D ale aceleiași hale. De asemenea, a rezultat că cele patru societăți menționate ca reprezentând o singură entitate din punct de vedere economic nu aveau achiziționate utilaje identice sau complementare, cele deținute de intimata reclamantă fiind diferite ca tipologie și caracteristici tehnice față de utilajele celorlalte trei entități, aspect stabilit pe baza ofertele lor comerciale de prestări servicii disponibile pe piață. Apoi, nici faptul că existau unele similitudini între clienții celor patru entități nu putea fi interpretat ca o dovadă a pretinsei legături de ordin economic dintre societăți, de felul celor avute în vedere de art. 4 alin. (8) din Regulament, fiind corectă observația instanței de fond, în sensul că respectivul fapt este unul firesc în relațiile comerciale, mai ales raportat la specificul obiectului de activitate al intimatei reclamante, regiunea geografică restrânsă în care își desfășoară activitatea aceeași potențiali clienți au celor patru entități, ca și ai oricăror alte societăți sau întreprinderi individuale din zonă. Deopotrivă, nici împrejurarea că entitățile în discuție au beneficiat de consiliere din partea aceluiași consultant fonduri europene nu constituie un motiv sau o dovadă serioasă de suspiciune de neregulă sau de existență a unor condiții artificiale create în scopul accesării necuvenite a unei finanțări Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală. În fine, s-a arătat că situația indicată de autoritatea pârâtă în legătură cu faptul că reprezentantul legal al unui proiect apare în comisiile de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii de achiziție pentru alt proiect nu reprezintă un element care să configureze un posibil conflict de interese, definit, potrivit punctului 4.5 din anexa 4 la contractul de finanțare („Instrucțiuni de achiziții”), prin „existența unor legături între structurile acționariatului beneficiarului și ofertanți” sau prin faptul că „membrii comisiei de evaluare (conform declarației de confidențialitate și imparțialitate aferente dosarului de achiziții) dețin pachetul majoritar de acțiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanți sau subcontractați sau fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertați sau subcontractant”, cât și prin „deținerea de către una din firmele participante a pachetului majoritar de acțiuni la celelalte firme participante pentru același tip de achiziție”. Or, participarea reprezentantului legal al unui proiect în comisiile de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii de achiziție pentru alt proiect nu se încadrează în niciuna dintre situațiile mai sus menționate, prevăzute la pct. 4.5 din anexa 4 la contractul de finanțare, așa cum bine s-a reținut prin hotărârea instanței de fond. Având în vedere cele arătate, cât și conținutul Notei directoare pentru Auditori emisă de Comisia Europeană - Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, în care se arată că obiectivele măsurii 312 „ar putea fi puse sub semnul întrebării dacă o companie nou creată contribuie exclusiv la operațiunile economice altei companii fără a căuta să obțină profit propriu”, într-un asemenea caz compania nouă fiind mai degrabă „o firmă fantomă decât o entitate de sine stătătoare”, Înalta Curte constată că intimata reclamantă a înregistrat profit în perioada de implementare și finalizare a proiectului derulat prin Programul Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală, ceea ce demonstrează încă o dată caracterul autonom al investiției realizate, dar și caracterul profitabil al activității economice desfășurate în propriul interes și nu al altor societăți comerciale. De asemenea, se constată că, prin implementarea proiectului de investiții, s-a realizat obiectivul general al Măsurii 312, cât și obiectivele specifice urmărite, între acestea și crearea de locuri de muncă în spațiul rural, criteriu de selecție ce se consideră îndeplinit în cauză, chiar dacă unul din cei patru angajați are domiciliul în mediu urban. Prin cererea de finanțare, intimata reclamantă s-a obligat să creeze; patru locuri de muncă, obligație ce a fost respectată în cauză, făcându-se dovada angajării celor patru salariați, precum și menținerea lor în mediu rural. Or, în condițiile în care toți angajații își desfășoară activitatea în mediu rural, în zona de implementare a proiectului, iar prevederea din fișa tehnica a Măsurii 312, din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală, conform căreia se impune necesitatea creării de noi micro-întreprinderi care vor revitaliza economia rurală prin crearea de locuri de muncă pentru populația rurală în sectorul non-agricol și creșterea veniturilor acesteia, nu poate avea decât valoare de recomandare, o obligație în acest fiind discriminatorie în materia dreptului muncii, din perspectiva art. 3 C. muncii și reglementările europene, cu referire art. 15 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță, a considerat că aspectul menționat în susținerea neregulii invocate nu justifică valabil pretinsa încălcare reclamată prin actele administrative contestate. Prin însăși natura activității desfășurate, prestarea de lucrări agricole, aceasta se adresează exclusiv celor din spațiu rural, ceea ce înseamnă cu cele patru locuri de muncă au fost create spre a deservi populația din mediul rural. Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză și va menține sentința instanței de fond prin care au fost desființate actele administrative emise în privința intimatei reclamante Î.I., A.