ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 206/2016

Decizia nr. 206/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 septembrie 2013 reclamanta I.I., A. în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 27328 din 30 august 2013 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă și înregistrată la B. sub nr. 24368 din 02 august 2013;

- anularea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la B. din 26 iunie 2013 privind proiectul „Achiziția de echipamente pentru servicii rurale”, beneficiar reclamanta, a tuturor actelor care au stat la baza acestuia, precum și a actelor subsecvente, cu consecința stingerii creanței în cuantum de 638.700,49 lei și a penalităților de întârziere;

- obligarea pârâtei la continuarea executării Contractului de finanțare din 07 aprilie 2011, astfel cum a fost acesta modificat prin Actul adițional din 27 februarie 2012 și Actul adițional din 29 ianuarie 2013 precum și la prelungirea duratei de implementarea a proiectului cu o perioadă egală cu cea a soluționării prezentei cauze.

1.2. Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 306 din 31 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea precizată formulată de reclamanta I.I., A., în contradictoriu cu pârâta B. și a anulat Decizia nr. 27328 din 30 august 2013 și procesul verbal din 26 iunie 2013, exonerând petenta de plata sumelor stabilite în sarcina sa, obligând intimata să plătească petentei suma de 5.613,44 lei cheltuieli de judecată și onorariu de avocat.

1.3. Cererea de recurs;

Împotriva sentinței nr. 306 din 31 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Procedura de soluționare a recursului;

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) N.C.P.C., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 februarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) N.C.P.C.

Prin încheierea din 22 septembrie 2015 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) N.C.P.C., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se faptul că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, a O.U.G. nr. 66/2011, a H.G. nr. 224/2008 și a Ghidului Solicitantului în ceea ce privește condițiile de acordare a fondurilor nerambursabile prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurală.

Recurenta - pârâtă critică soluția de admitere a acțiunii, astfel cum a fost precizată, prin care s-a dispus anularea actelor contestate, apreciind ca nelegale și netemeinice concluziile instanței de fond în sensul că reclamanta - intimată s-a conformat cerințelor cererii de finanțare și a contractului de finanțare, iar în condițiile îndeplinirii scopului finanțării nu sunt îndeplinite condițiile rezilierii contractului ca sancțiune aplicată conform art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr.  66/2011.

Recurenta - pârâtă critică soluția instanței de fond ca nelegală, rezultat al unei greșite stabiliri a situației de fapt. Se arată că în mod greșit prima instanță a apreciat că în cauză reclamanta a respectat obligațiile din contractul de finanțare și din fișa beneficiarului și că în cauză nu a existat o neregulă în sensul delocalizării investiției din mediul rural de cafea, ca urmare a încheierii contractelor de închiriere au fost utilizate în final, de consumatori din mediul urban și nu rural.

Recurenta - pârâtă apreciază că obiectivele finanțate - expresoarele de cafea nu sunt folosite conform scopului destinat, respectiv pentru îmbunătățirea calității vieții exclusiv în mediul rural, motiv pentru care actele contestate prin care s-a propus recuperarea întregului ajutor nerambursabil acordat beneficiarului și încetarea valabilității contractului de finanțare din 8 aprilie 2001 sunt legal emise în raport de neregulile constatate în ceea ce privește implementarea investiției acordate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Se solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

La dosar intimata - reclamantă a formulat întâmpinare, în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În termenul de amânare a pronunțării, ambele părți au depus concluzii scrise. Curtea pe incidența cazului de suspendare prevăzut de art. 412 pct. 7 C. proc. civ., respectiv până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C260/2014 și C261/2014 apreciază pentru următoarele motive că în cauză nu se impune suspendarea, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 pct. 1 C. proc. civ.

În prezenta cauză autoritatea recurentă nu a aplicat intimatei - reclamante corecții financiare în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. o) din O.U.G. nr. 66/2011 pentru a fi aplicabile dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2015, neexistând o posibilă încălcare a principiului neretroactivității legii, motivul pentru care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Prezenta cauză are ca obiect verificarea legalității dispunerii unei sancțiuni administrative - rezilierea contractului de finanțare dispusă de autoritatea recurentă pentru pretinsa neîndeplinire de către reclamanta - intimată a unor obligații din contractul de finanțare.

În consecință, Curtea va constata că nu se impune suspendarea judecății cauzei în baza art. 413 pct. 1 C. proc. civ., până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexe C260/2014 și C261/2014.

Pe recursul declarat, Curtea analizând motivele invocate și susținerile părților apreciază pentru următoarele considerente că recursul este fondat, în cauză sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în raport de situația de fapt reținută eronat.

Prin sentința atacată s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - intimată, astfel cum a fost precizată dispunându-se anularea actelor administrativ contestate prin care se dispusese față de reclamant sancțiunea rezilierii contractului de finanțare și restituirea sprijinului acordat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență faptul că reclamantul s-a conformat cerințelor cererii de finanțare a contractului de finanțare și investiția și-a atins în principal scopurile contractuale. S-a apreciat că nu există încălcări ale contractului care să impună sancțiunea civilă severă a rezilierii conform prevederilor art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2001.

Curtea, în raport de actele depuse de către reclamanta - intimată anterioare încheierii contractului de finanțare intitulată Memoriu justificativ inițial și completarea sa de către reclamant, la solicitarea autorității recurente apreciază că în cauză instanța de fond a apreciat greșit în sensul existenței unui abuz pentru rezilierea contractului de finanțare, apreciind greșit asupra noțiunii de beneficiar al Măsurii 312 și de îndeplinire a obligațiilor asumate de reclamantă prin contractul de finanțare.

În cauză, Curtea apreciază că a existat o delocalizare a investiției și o schimbare a beneficiarului fiscal, care este conform programului Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală - populația din mediul rural, prin faptul că expresoarele de cafea, achiziționate prin program au fost închiriate de către societăți din mediul rural, dar au fost amplasate efectiv în mediul urban.

În concret ce i s-a imputat reclamantei - intimate prin aplicarea sancțiunii rezilierii contractului de finanțare este faptul că prestarea serviciilor a avut ca destinatar final - consumatorul de cafea din mediul urban și prin acesta a fost denaturat scopul investiției. Curtea nu are aceeași opinie. Aceasta deoarece activitatea finanțată de C. se referă strict la prestarea serviciilor către populația din mediul rural, ceea ce contribuie la îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale, acesta fiind scopul pentru care a fost adoptat Programul Național de Dezvoltare Rurală, situație ce exclude desfășurarea oricărei activități, finanțată prin acest program, în mediul urban.

Reclamanta - intimată a beneficiat de fonduri prin acest program indicând atât în Memoriul justificativ cât și în completarea la acesta ca beneficiar fiscal - populația și firmele din mediul rural. În caz contrar nu ar obține finanțarea prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Curtea nu va reține ca întemeiată susținerea reclamantei - intimate în sensul că beneficiar al Măsurii 312 este societatea beneficiară a ajutorului nerambursabil și că nu a existat o denaturare a scopului sprijinului acordat pentru faptul că cea mai mare parte din expresoarele de cafea 29 dintr-un total de 57, fapt necontestat de reclamantă au fost închiriate în spații din mediul urban Timișoara București și Craiova și folosite ca atare de populație și firme din mediul urban și nu rural.

Curtea apreciază că indiferent dacă societățile care au închiriat de la reclamantă expresoarele de cafea cu sediul în mediul rural, faptul că beneficiarul fiscal este consumatorul din mediul urban, acesta reprezintă o delocalizare a investiției și o modificare nelegală a scopului pentru care a fost obținută finanțarea prin acest program și anume dezvoltarea zonei rurale.

Aceasta rezultă din Memoriul Justificativ și completarea la acesta - filele 130 - 141 dosar fond din care reiese că beneficiarul Măsurii 312, respectiv beneficiarul unui program de finanțare destinat exclusiv zonei rurale a accesat fonduri pentru dezvoltarea unei zone economice defavorizate - zona rurală, dar a folosit bunurile achiziționate printr-un proiect finanțat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală într-un mod interzis și anume mediul urban.

Lipsa unor echipamente de acest gen sau uzura fizică și morala a celor existente nu poate fi compensată de existența unor contracte de închiriere. încheierea unor contracte de închiriere cu societăți din mediul rural dar, în fapt, livrarea acestora în mediul urban, nu satisface nevoia din mediul rural de astfel de echipamente și nu îmbunătățește calitatea vieții populației din mediul rural, așa cum se angajase I.I., A. în vederea obținerii finanțării.

Mutarea expresoarelor achiziționate prin proiect în mediul urban nu respectă memoriul justificativ care a stat la baza obținerii finanțării. Această delocalizare a investiției, corelată cu faptul că prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală nu sunt eligibile finanțării activitățile desfășurate în mediul urban, duce la neeligibilitatea proiectului, efectul direct al acestei acțiuni fiind de recuperare a întregului ajutor financiar acordat și reziliere a contractului de finanțare.

Mai mult, beneficiarul specifică : „Oportunitatea investiției este dată de faptul că investiția va fi cofinanțată prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. De aici posibilitatea solicitantului de a pătrunde pe piață cu prețuri competitive, semnificativ mai mici față de cele obișnuite. Acest lucru este benefic pentru consumatorul final din mediul rural".

Încă o dată, reiese clar faptul ca beneficiarul I.I., A. a fundamentat obținerea finanțării prin serviciile prestate către populația din mediul rural, considerând-o consumator final.

În fapt, consumatorul final al bunurilor comercializate prin intermediul expresoarelor de cafea se află în mediul urban, activitate neeligibilă finanțării din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

De altfel, chiar intimata-reclamantă precizează, în fundamentarea cererii de finanțare, că: „Potențialii clienți ai societății sunt reprezentați de populația rurală: din com. Maglovit și din împrejurimi" fiind evident că populația din mediul rural va fi clientul său, și nu cea din mediul urban, știind clar condițiile de accesare a Fondului European Agricol Pentru Dezvoltare Rurală. Este cât se poate de evident că o eventuală mențiune din Memoriul justificativ conform căreia aparatele achiziționate ar fi fost utilizate în mediul urban ar fi condus la declararea neeligibilă a cererii de finanțare.

Curtea apreciază că închirierea aparatelor de cafea către terțe persoane juridice - indiferent dacă ele au sediul în mediul rural care ulterior închirierii preiau obligațiile beneficiarului și amplasează echipamentele în mediul urban - destinatarul final fiind populația din mediul urban și nu cel din mediul rural reprezintă o nerespectare a cererii de finanțare și a contractului de finanțare.

În ceea ce privește încălcarea, de către reclamantă a prevederilor art. 11 alin. (3) - Conform definiției, neregula este orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, precum și orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanțare, acordurilor de finanțare, reglementarilor în vigoare privind asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeana, precum și a prevederilor contractului de finanțare, caz în care cheltuiala este neeligibilă și are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunitarilor Europene sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor și a bugetului național.

Având în vedere că activitatea desfășurată de beneficiar este neeligibilă în cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, acest fapt, în sine, reprezintă o neregulă.

În ceea ce privește somarea beneficiarului pentru remedierea deficiențelor că modul de desfășurare a activității pentru care beneficiarul a primit finanțare nerambursabilă reprezintă o gravă neregulă întrucât încalcă principiile de bază ale finanțării din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, drept pentru care C. a decis asupra măsurii de recuperare integrală, fără posibilitate de remediere a deficiențelor. Această măsură este confirmată inclusiv de faptul că beneficiarul a încercat să arate, prin materialul probator, că activitatea sa nu reprezintă o delocalizare, nemenționând că ar intenționa să reintre în limitele activităților eligibile.

Instanța de fond a interpretat greșit condițiile de acordare a finanțării prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, finanțare nerambursabilă care are la bază atât beneficiile aduse reclamantei - solicitant de fonduri - societate din mediul rural care este ajutată să existe și să-și desfășoare activitatea cât și beneficiile aduse comunității din zona de implementare a investiției. Deoarece de aparatele de cafea beneficiază în principal persoane din mediul urban, nu mai există beneficii pentru comunitatea rurală din localitatea în care se implementează proiectul.

Iar cerința asigurării unei investiții eficiente și profitabile nu poate reprezenta motiv pentru care clienții care utilizează expresoarele să fie persoane fizice și firme din mediul urban, unde cererea este mai mare și nu persoane din mediul rural, deoarece finanțarea prin programul accesat de către reclamantă este destinat exclusiv populației din mediul rural.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul și va casa sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantei astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată că nu se impune suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 413 pct. I din N.C.P.C., până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14.

Admite recursul declarat de pârâta C. împotriva sentinței civile nr. 306/CA din 31 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta I.I., A. astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2016.