ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 207/2016

Decizia nr. 207/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 decembrie 2013, sub nr. x/2/2013, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 03 aprilie 2012 până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința nr. 677 din 26 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., s-a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 03 aprilie 2012 până la pronunțarea instanței de fond și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței nr. 677 din 26 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâtul B. - D., solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, iar, în subsidiar, casarea hotărârii recurate și respingerea cererii de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare din 03 aprilie 2012.

Cu titlu preliminar, recurentul a învederat instanței ca, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 9/2014, D. a trecut de la B. la E.

În consecință, s-a solicitat introducerea în cauză a E., care se substituie în toate drepturile și obligațiile ce decurg din preluarea personalului, precum și din actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele în care B. prin C., este parte, inclusiv în litigiile aferente activităților acestora.

În motivarea cererii de recurs, au fost invocate următoarele aspecte de nelegalitate privind hotărârea primei instanțe:

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ trebuie întrunite cumulativ două condiții: existența unui caz bine justificat, în sensul unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, de natură a înfrânge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, și necesitatea prevenirii unei pagube iminente, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În privința cazului bine justificat, instanța are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în această procedură nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Sub acest aspect, se impune a se constata că reclamanta nu a furnizat elemente de fapt și de drept pe baza cărora, la o cercetare sumară, să rezulte că aparența dreptului este de partea sa.

În ceea ce privește cealaltă condiție respectiv prevenirea unei pagube iminente, prima instanță nu a motivat în niciun fel de ce consideră că această condiție este îndeplinită, făcând referire doar la cuantumul ridicat al sumei.

Paguba la care se referă art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie să fie consecința executării actului administrativ a cărui suspendare se solicită sau să se afle într-un raport de conexitate cu aceasta. Ea nu poate consta în însăși executarea actului administrativ.

În cauză nu s-a demonstrat o pagubă efectivă, întrucât reclamanta contribuie la proiect cu un procent de doar 5% din buget, iar diferența de 95% reprezintă contribuția Uniunii Europene și contribuția națională aferentă. Debitul stabilit în sarcina reclamantei are în vedere exclusiv sumele primite ca finanțare nerambursabilă. Reclamanta nu pierde și nici nu profită din aceste proiecte, deoarece 95% din bugetul proiectului nu îi aparține.

În concluzie, pentru motivele expuse, recurentul a solicitat casarea hotărârii primei instanțe și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, respingerea cererii de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare din 03 aprilie 2012.

Intimata A. a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei de interes și a solicitat respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 677 din 26 februarie 2014, ca fiind lipsit de interes.

În motivarea acestei excepții, intimata a susținut că scopul urmărit prin exercitarea căii de atac a recursului împotriva sentinței civile nr. 677 din 26 februarie 2014 este acela al invalidării hotărârii instanței privind suspendarea executării Procesului - verbal, în vederea inițierii procedurii de executare silită împotriva Fundației în temeiul acestui act administrativ.

Or, poziția C. este în sensul că, urmare a emiterii (i) Deciziei nr. 16 din 21 martie 2014, prin care s-a admis în parte contestația administrativă formulată de A. împotriva Procesului-verbal și a (ii) Procesului-verbal din 15 aprilie 2014, prin care s-a stabilit în sarcina A. o creanță bugetară în cuantum de 622.849,10 lei, date fiind dispozițiile art. 50 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, Procesul-verbal a fost anulat.

De altfel, C., în Adresa din 12 aprilie 2014, face referire, în mod expres, la anularea Procesului-verbal, după cum urmează: „în art. 2 din Decizia nr. 16 din 21 martie 2014, comisia de contestații anulează în temeiul art. 50 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 03 aprilie 2012 și dispune emiterea unui nou proces-verbal”; „în noul proces-verbal din 15 aprilie 2014 emis ca urmare a anulării procesului-verbal inițial din 03 aprilie 2012 (...)”.

În contextul în care C., ca urmare a anulării Procesului-verbal, este lipsită de posibilitatea executării silite a Fundației în temeiul acestui act administrativ, interesul în promovarea recursului împotriva sentinței civile nr. 677 din 26 februarie 2014 nu subzistă, sens în care se impune admiterea excepției lipsei de interes și, în consecință, respingerea recursului, ca fiind lipsit de interes.

În situația în care se va aprecia că recurentul are interes în continuare în susținerea recursului, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză;

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul dedus judecății are ca obiect suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 03 aprilie 2012, aferent proiectului C./13/5.2/S/8, cod SMIS  cu titlul „Rural manager”, până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Examinând cu prioritate excepția lipsei de interes a recursului, Înalta Curte constată că susținerile intimatei sunt neîntemeiate, în considerarea următoarelor argumente:

Justificarea interesului, ca una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, este supusă cerințelor generale privind caracterul legitim, personal, născut și actual.

În literatura de specialitate este unanim admis că interesul este o condiție generală necesară nu numai în ceea ce privește promovarea acțiunii, ci și pentru îndeplinirea oricărui act procedural, în orice fază a litigiului.

În cauza de față, se impune a se stabili dacă subzistă sau nu interesul în promovarea recursului, în contextul emiterii Deciziei nr. 16 din 21 martie 2014 privind soluționarea contestației formulate împotriva Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 03 aprilie 2012.

Prin această decizie a fost admisă în parte contestația formulată de beneficiarul proiectului, A., în sensul că suma de 229.672,09 lei (reținută deja din cererea de rambursare finală) să fie dedusă din debitul total de 694.407,66 lei stabilit prin Procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 03 aprilie 2012.

Totodată, în temeiul art. 50 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, precum și a prevederilor art. 1 din Instrucțiunea nr. 88 din 14 februarie 2014 a D., s-a dispus ca echipa de soluționare a contestației să emită un nou proces verbal.

Potrivit art. 50 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 „În cazul admiterii contestației, se decide anularea titlului de creanță atacat și, după caz, emiterea unui nou titlu, care va avea în vedere strict considerentele deciziei”.

Din examinarea dispozitivului Deciziei nr. 16 din 21 martie 2014, prin raportare la considerentele pe care aceasta s-a fundamentat și la prevederile art. 50 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, se observă că organul de soluționare a contestației a dispus admiterea în parte a contestației și emiterea unui nou proces-verbal prin care să fie dedusă suma de 229.672,09 lei din debitul total de 694.407,66 lei.

În privința motivelor de nelegalitate circumscrise celorlalte categorii de cheltuieli stabilite ca fiind neeligibile, comisia de soluționare a contestației a apreciat că susținerile beneficiarului proiectului sunt neîntemeiate și că se impune admiterea în parte a contestației.

Deși art. 50 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 face referire la „anularea titlului de creanță”, o astfel de măsură nu a fost dispusă de organul de soluționare a contestației prin decizia examinată.

Fiind vorba de o sancțiune juridică, anularea Procesului-verbal din 03 aprilie 2012 în procedura administrativă trebuia stipulată expres în decizia de soluționare a contestației. O astfel de măsură nu poate fi dedusă din interpretarea dispoziției de emitere a unui nou proces verbal și nici din aprecierile furnizate ulterior de autoritatea pârâtă prin adresa din 12 iunie 2014.

Prin urmare, subzistă interesul recurentei în a solicita desființarea hotărârii primei instanței și respingerea cererii de suspendare a executării procesului verbal contestat, astfel că excepția lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă va fi respinsă, ca neîntemeiată.

Referitor la cererea de suspendare a executării, Înalta Curte constată că, în mod legal prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, în privința cazului bine justificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de întocmirea procesului verbal contestat la aproximativ doi ani și jumătate de la întocmirea raportului de audit care a stat la baza emiterii acestuia, prin care s-a reținut că a fost atins grupul țintă și au fost realizați indicatorii proiectului, precum și faptul că aceleași categorii de cheltuieli au mai făcut obiectul analizei și corecției printr-un proces-verbal anterior, în anul 2010, sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității procesului verbal a cărui executare se solicită a fi suspendată.

Un argument suplimentar din perspectiva analizată este reprezentat de însăși atitudinea adoptată de autoritatea pârâtă care, reevaluând în procedura administrativă constatările și măsurile instituite prin Procesul verbal din 03 aprilie 2012, a apreciat că se impune emiterea unui nou proces verbal în care suma de 229.672,09 lei, reținută deja din cererea de rambursare finală, să fie dedusă din debitul total de 694.407,66 lei.

Prin urmare, este neîntemeiată critica recurentei privitoare la neîndeplinirea în cauză a condiției cazului bine justificat.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, susținerile recurentei sunt, de asemenea, neîntemeiate, în considerarea consecințelor pe care executarea titlului de creanță le-ar produce în privința intimatei-reclamante, legate de intrarea în incapacitate de plată și de riscul descalificării în situația altor proiecte, în condițiile în care activitatea sa vizează, în principal, implementarea de proiecte finanțate din fonduri nerambursabile.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanței este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. (2010).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes, invocată de intimata-reclamantă A.

Respinge recursul declarat de pârâtul E. - D. împotriva sentinței civile nr. 677 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2016.