ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 432/2017

Decizia nr. 432/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., C., următoarele:

- anularea Deciziei nr. 22022 din 15 iulie 2013 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Procesulul-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 22 martie 2013, privind proiectul D. Contract din 27 aprilie 2011;

- anularea Procesului Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat de pârâtă în data de 22 martie 2013, privind proiectul D. contract din 27 aprilie 2011;

- suspendarea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a executării Deciziei nr. 22022 din 15 iulie 2013 și a Procesului-Verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 22 martie 2013, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1293 din 23 aprilie 2014, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 22022 din 15 iulie 2013 și cererea de anulare a actelor administrative atacate, ca nefondate.

2.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac, recurenta a criticat sentința atacată, arătând, în ceea ce privește cererea de suspendare, că prima instanță în mod eronat a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 15 coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar pe fond hotărârea este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și cuprinde numai motive străine de natura pricinii.

În esență, a susținut că în mod greșit instanța de fond s-a referit la Contractul din 27 aprilie 2011, ca la un contract de finanțare din fonduri nerambursabile, deși acesta este unul de prestări servicii încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006.

Astfel, calificând greșit natura juridică a acestui contract, în mod eronat a făcut aplicarea dispozițiilor Regulamentului Comisiei Europene nr. 65/2011.

De asemenea, recurenta a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor HG nr. 224/2008, a Regulamentului Comisiei Europene nr. 1698/2005, Regulamentului Comisiei Europene nr. 65/2007, Regulamentului nr. 1983/2006 și Regulamentului nr. 2988/95.

Recurenta a mai arătat că reducerea reglementată de art. 30 pct. 1 din Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011 nu este o cheltuială rezultată din nereguli și ea nu putea forma obiectul unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis în condițiile O.U.G. nr. 66/2011.

În cuprinsul actelor administrative contestate nu au fost descrise cheltuielile pretins afectate de nereguli în sumă de 219.915,62 lei, nefiind prezentate argumentele de fapt și de drept care au condus la stabilirea acestei sume, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.

Instanța de fond trebuia să constate nelegalitatea Procesului - verbal de constatare a neregulilor din 14 mai 2013 determinată de încălcarea de către echipa de control a Deciziei de numire nr. 5237 din 22 februarie 2013 emisă de directorul general C., precum și nelegalitatea Procesului-verbal de constatare a neregulilor din 14 mai 2013 determinată de încălcarea de către intimată a art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv emiterea lui de către o structură de control aflată în situație de incompatibilitate.

A mai arătat recurenta că în cauze identice celei deduse judecății, Curtea de Apel București a constatat îndeplinite condițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și a dispus suspendarea și anularea altor două procese-verbale de constatare a neregulilor emise de intimată pentru alte două contracte de prestări servicii încheiate cu aceasta. Chiar dacă nu sunt definitive, hotărârile respective se bucură, sub aspectul considerentelor și al dispozitivului, de efectele lucrului judecat.

Au fost indicate în acest sens sentințele nr. 1241 din 15 aprilie 2014 și nr. 1285 din 22 aprilie 2014, pronunțate în Dosarul nr. x/2/2013 și respectiv Dosarul nr. x/2/2013 ale Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru;

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 10 iunie 2015.

Înalta Curte, analizând recursul formulat, reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Motivul de recurs prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. a fost doar invocat în cauză, fără a fi argumentat, fapt care face imposibilă analiza sa.

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu este întrunit, sentința recurată îndeplinind cerințele prevăzute de disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., acesta este nefondat.

Astfel cum s-a reținut la pct. 1 al prezentei decizii, reclamanta a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 22022 din 15 iulie 2013 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat de C. la 22 martie 2013 și comunicat prin adresa din 14 iunie 2013, precum și suspendarea executării acestora, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Analizând actele dosarului, se constată că recurenta-reclamantă în cuprinsul contestației administrative înregistrată sub nr. 404 din 13 iunie 2016 și sub nr. 17882 din 14 iunie 2013 la C. (denumită în continuare „Agenția”), a expus derularea evenimentelor în cadrul implementării proiectului și a susținut că în mod greșit s-a statuat că suma de 219.915,62 lei reprezintă cheltuieli neeligibile pentru că nu se poate reține în sarcina sa vreo neregulă, considerând și că nu este în culpă în raport de disp. art. 30 alin. (3) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011.

Contestația administrativă a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 (filele 128-140 dos. fond).

În cuprinsul contestației administrative recurentul-reclamant nu a pus în discuție/contestat stabilirea naturii juridice a contractului în litigiu și nici calitatea de beneficiar în accepțiunea O.U.G. nr. 66/2011, cu toate consecințele ce decurg din această calitate.

Se reține că aspectele invocate în recurs referitoare la calificarea greșită a contractului din 27 aprilie 2011, la calitatea de beneficiar conf. O.U.G. nr. 66/2011 cu toate consecințele ce decurg de aici, precum și toate celelalte critici care exced motivelor expuse în cuprinsul contestației administrative nu pot fi invocate/ analizate pentru prima dată în recurs.

Acțiunea se formulează la instanța de contencios administrativ în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, după parcurgerea procedurii prevăzută de disp. art. 47-51 din același act normativ, astfel că nu se pot invoca în cuprinsul acesteia sau în recurs alte motive de fapt și de drept care depășesc sfera contestației administrative, respectiv elementelor pe care aceasta trebuia să le conțină, conform, art. 47 alin. (1) lit. a)-e) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, toate criticile ulterioare, aduse de reclamantă actelor administrative atacate care nu se regăsesc în cuprinsul contestației administrative, printre care cele menționate anterior cât și cele de la pct. II5, II6, II7, II8 din cererea de recurs, depășesc cadrul procesual.

Dincolo de aceste aspecte, Contractul de prestări servicii din 27 aprilie 2011 a fost înregistrat în sistemul E. ca fiind contract de servicii încheiat și derulat conf. O.U.G. nr. 34/2006, în care plățile provin din D. reglementat de F. 2007-2013 aprobat prin Decizia Comisiei Curții Europene nr. 3831/2008, fiind astfel gestionate și monitorizate potrivit O.U.G. nr. 74/2009, O.U.G. nr. 66/2011 și Regulamentelor Uniunii Europene incidente.

În mod corect a susținut E./C. (conform scopului și atribuțiilor stipulate în actul privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției - O.U.G. nr. 41/2014, referitor la E. și O.U.G. nr. 13/2006 referitor la C.) că prevalează natura de contracte de finanțare având în vedere sursa financiară de realizare a acestora (sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene), precum și modalitatea de control și gestionare (O.U.G. nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din fondul european de garantare agricolă, E. și Fondul european pentru pescuit și a fondurilor alocate de la bugetul de stat privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană a fondurilor de la bugetul de stat aferente programului de colectare și gestionare a datelor necesare desfășurării politicii comune în domeniul pescuitului și a programului de control, inspecție și supraveghere în domeniul pescuitului și O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora).

Prin urmare, întrucât acordarea sumelor pentru derularea contractului provin din fonduri/finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, este evident că în cauză contractul menționat are natura juridică a unui contract de finanțare, cu toate consecințele/efectele care decurg din această calificare, inclusiv deținerea calității de beneficiar în accepțiunea O.U.G. nr. 66/2011.

În altă ordine, analizând decizia contestată se constată că aceasta respectă dispozițiile art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011, inclusiv cerința motivării în raport de care s-a formulat contestația administrativă, fără a se invoca în cuprinsul acesteia vreo critică în acest sens, nefiind invocată/ dovedită vreo vătămare din această perspectivă, implicit încălcarea principiului transparenței.

Pe fondul cauzei, instanța de recurs apreciază că soluția de respingere a acțiunii formulată de reclamantă este corectă.

Legalitatea și temeinicia actelor administrative atacate în cauză în mod corect a fost confirmată de prima instanță prin sentința nr. 1293/2014.

F. 2007-2013, aprobat

prin Decizia Comisiei Europene C/(2008) nr. 3831 din 16 iulie 2008, cu modificările și completările ulterioare, a fost elaborat în conformitate cu prevederile legislației comunitare și naționale în vigoare.

Accesarea sprijinului financiar nerambursabil pentru fiecare din măsurile din cadrul/PNDR se realizează prin încheierea de contracte de finanțare/decizii de finanțare între C. și solicitanții selectați pentru finanțare.

Deci, dată fiind natura juridică a acestor contracte, în cauză este necontestată situația de fapt potrivit căreia reclamanta a încheiat cu B., G. și C., Contractul de finanțare din 27 aprilie 2011 în baza căruia s-au desfășurat activității de prestare de servicii având denumirea „Consultanța acordată fermierilor care dețin ferme agricole de semi-subzistenta in vederea întocmirii planurilor de afaceri si a dosarului de aplicație pentru accesarea măsurii „141 - Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenta pentru regiunea Nord Est".

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare comunicat prin adresa din 14 mai 2013, C. a stabilit faptul ca o serie de cheltuieli în sumă de 219.915,62 lei, sunt afectate de nereguli.

Împotriva Procesului-verbal din 2013 a fost formulată contestație care a fost respinsă prin Decizia nr. 22022 din 15 iulie 2013, atacată la instanța de contencios administrativ, conform art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, care face obiectul cauzei de față.

Organele de control/ contestație au statuat că emiterea procesului verbal constatare din 14 mai 2013, titlu de creanță executoriu, potrivit O.U.G. nr. 66/2011 și Normelor Metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 875/2011, nu este consecința voinței unilaterale a C., ci rezultatul conduitei defectuoase a reclamantei în derularea Contractului de finanțare din 27 aprilie 2011, care nu a respectat obligațiile pe care și le-a asumat prin semnarea acestui contract.

Cheltuielile declarate neeligibile în cadrul cererii de plată nr. 1, au fost în sumă totală de 219.915,62 lei, compusă din:

- 213.959,25 lei - cheltuiala cu personalul neeligibilă conform caietului de sarcini;

- 60,99 lei - cheltuială care nu este aferentă perioadei activităților realizate;

- 5.681,10 lei - cheltuială leasing financiar auto;

- 214.28 lei - cheltuieli transport experți non cheie și consultanți - Raport de Asigurare necompletat cu documente justificative.

Cheltuielile considerate neeligibile de către a C. au constat, in ponderea lor cea mai mare, în cheltuieli de personal pentru manager de proiect, asistent implementare tehnic și personal tehnic implicat in implementarea proiectului.

Legat de cheltuiala cu personalul, considerată neeligibilă, recurenta-reclamantă a susținut, în contestația administrativă/ acțiune/recurs, că nu se află în culpă cu privire la stabilirea acestor cheltuieli de personal, fiind incidente disp. art. 30 alin. (3) din Regulamentul Uniunii Europene nr. 65/2011 potrivit căruia „nu se aplica nicio reducere daca beneficiarul poate demonstra ca nu se afla in culpa pentru includerea sumei neeligibile.

Recurenta-reclamantă justifică lipsa culpei prin tăcerea/ lipsa unui punct de vedere al H. privind derularea/ implementarea proiectului, inclusiv în ceea ce privește prezentarea structurii standard de personal tehnic implicat în desfășurarea proiectului.

Însă, respectarea obligațiilor asumate incumbă reclamantei, urmare a semnării contractului de finanțare, conform art. 9, art. 10, art. 11, art. 15.

De asemenea, conform art. 6.1. și 6.2. din contractul de finanțare, autorizarea cererilor de plată poate fi invalidată ulterior prin constatarea de nereguli.

Conform art. 15 din contractul de finanțare, prestatorul (reclamanta) avea obligația de a executa serviciile în conformitate cu cerințele Caietului de sarcini, acesta prevalând oricăror altor propuneri tehnice inferioare.

Întrucât chiar recurenta-reclamantă a recunoscut atât în cuprinsul acțiunii (fila 15 fond) cât și al contestației administrative (fila 139, dos. fond), că în caietul de sarcini nu apar ad literam toate denumirile de funcții pentru care s-au constatat cheltuielile ca fiind neeligibile, este evidentă abaterea de la caietul de sarcini și implicit culpa acesteia.

Prin urmare, dată fiind culpa prestatorului, în mod corect au fost aplicate disp. art. 30 din Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011, fiind stabilit corect caracterul neeligibil al cheltuielilor.

Se observă că în cuprinsul contestației administrative reclamanta nu a contestat și celelalte cheltuieli considerate ca neeligibile, respectiv cheltuiala de leasing pentru o mașină, făcând vorbire despre acestea doar în cuprinsul acțiunii la instanță.

Referitor la aceste cheltuieli neeligibile, tăiate cu leasingul pentru o mașină, reclamanta a menționat că erau eligibile, pentru că societatea utilizează o mașină achiziționată în leasing, o astfel de cheltuială este mai mică decât cea de închiriere, iar prin acest fapt nu a diminuat cheltuielile privind bugetul utilizat și nu a încălcat principiile cheltuielilor eligibile.

Însă, aceste susțineri/apărări sunt neîntemeiate pentru că nu sunt eligibile cheltuielile cu achiziția de mijloace fixe și implicit cheltuielile cu leasingul auto, nefiind convenite conform procedurilor derulate între părți.

Prin urmare, nu se poate invoca lipsa de culpă pentru includerea acestor cheltuieli în cererea de plată.

Neregula, astfel cum această noțiune este definită în cuprinsul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, a survenit ca urmare a solicitării la plată a unor cheltuieli neeligibile care depășesc cu mai mult de 3% suma admisă la plată, fiind corect aplicate disp. art. 30 din Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011 care prevăd următoarele: „1. Plățile se calculează în funcție de ceea ce se constată a fi eligibil cu ocazia controalelor administrative. Statul membru examinează cererea de plată primită de la beneficiar și stabilește sumele eligibile pentru ajutor. Acesta stabilește:

a) suma plătibilă beneficiarului numai pe baza cererii de plată;

b) suma plătibilă beneficiarului după verificarea eligibilității cererii de plată, în cazul în care suma stabilită în conformitate cu litera (a) depășește cu peste 3% suma stabilită în conformitate cu litera (b), se aplică o reducere sumei stabilite în conformitate cu litera (b). Valoarea reducerii este dată de diferența dintre cele două sume. Cu toate acestea, nu se aplică nicio reducere dacă beneficiarul poate demonstra că nu se află în culpă pentru includerea sumei neeligibile.

Astfel, conform acestor reglementări, în cazul în care diferența dintre suma solicitată de beneficiar și suma autorizată la plată este mai mare de 3% din suma solicitată, se va aplica o reducere egală cu valoarea diferenței dintre suma solicitată de beneficiar și suma autorizată la plată.

În cazul de față, suma refuzată la plată a fost de 219.915,62 lei reprezentând cheltuială neeligibilă, iar reducerea aplicată a fost egală cu suma de 219.915,62 lei.

Față de toate considerentele expuse, Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 14 mai 2013, respectiv Decizia de soluționare a contestațiilor nr. 22022 din data de 15 iulie 2013 emise de C. sunt temeinice și legale, neexistând motive concrete/legale care să atragă anularea acestora.

În consecință, este neîntemeiată acțiunea reclamantei, nefiind răsturnată prezumția de legalitate a actelor administrative contestate, evident că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat pentru a putea fi apreciată ca întemeiată cererea de suspendare formulată în cauză, pentru care este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, este neîntemeiată și cererea de suspendare formulată de reclamantă în cauză.

Având în vedere cele prezentate anterior, Înalta Curte reține ca fiind corectă soluția primei instanțe de respingere a acțiunii reclamantei și în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

Soluțiile jurisprudențiale menționate de reclamantă nu prezintă relevanță în cauză, nereprezentând hotărâri definitive cu privire la o practică constantă, consolidată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 1293 din 23 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2017.