ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3026/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. Întreprindere Individuală a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:

- anularea Procesului-verbal nr. x din 30 octombrie 2013 de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, act emis de pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit;

- exonerarea sa de obligația de plată a sumei de 4.501,41 RON, stabilită în sarcina sa potrivit deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 434 din 8 ianuarie 2014;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 306 din 12.11.2014, a admis, în parte, acțiunea reclamantului, a anulat Procesul-verbal nr. x din 30 octombrie 2013 de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, precum și Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 434 din 8 ianuarie 2014, acte emise de pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (succesoarea în drepturi a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), care a solicitat casarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Procesul-verbal nr. x din 29 octombrie 2012 a fost executat de către AFP Jimbolia prin poprirea conturilor deschise de A. Întreprindere Individuală la B. - Sucursala Timișoara, conform titlului executoriu nr. 5638 din 12 februarie 2013. Suma executată a fost de 158.764,75 RON, reprezentând debit în valoare de 157.721,20 RON și dobânda legală în sumă de 1.043,55 RON, calculată până la data de 22.01.2013.

După recuperarea integrală a debitului constituit, prin plățile efectuate la datele de 14.08.2013, 25.09.2013 și 25.10.2013, au fost calculate și stabilite accesorii de întârziere în cuantum de 5.544,96 RON.

Conform Procesului-verbal nr. x din 30 octombrie 2013, suma de 5.544,96 RON reprezintă dobânda legală de 4,25%, calculată de la data scadentă 07.12.2012 până la data recuperării integrale a debitului, respectiv 25.10.2013, adică pentru o perioadă de 322 zile de întârziere.

Ca urmare a recuperării sumei de 86.918 RON la data de 25.10.2013, sumă compusă din 85.874,45 RON (contravaloare debit) și 1.043,55 RON (o fracțiune din accesoriile aferente debitului), valoarea datoriei beneficiarului rămasă de plată este de 4.501,41 RON.

Așadar, în mod greșit instanța de fond a considerat că nu a fost avută în vedere ultima plată și, pe cale de consecință, a fost stabilită obligația de plată a penalităților până la data de 25.10.2013 când suma a fost virată în contul său.

Prima instanță avea posibilitatea să cenzureze actul administrativ fiscal contestat pentru accesoriile aferente perioadei 23.09.2013-25.10.2013.

Intimatul a formulat întâmpinare, precum și concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la filele 13-15, 24-26 dosar recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25.11.2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 18.05.2016, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 04.11.2016.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea și concluziile scrise depuse de intimat, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant A. Întreprindere Individuală a supus controlului instanței specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr. 434 din 8 ianuarie 2014 prin care a fost respinsă contestația depusă de parte împotriva Procesului-verbal nr. x din 30 octombrie 2013, acte emise de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Soluția primei instanțe, de admitere, în parte, a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual la criticile prezentate în cadrul memoriului de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Intimatul a beneficiat de finanțare nerambursabilă prin FEADR pentru proiectul "Achiziție de utilaje A.", acordată în baza Contractului de finanțare nr. x din 8 iunie 2010. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 29 octombrie 2012 s-a reținut că intimatul a utilizat bunurile achiziționate în alte scopuri decât cele declarate în cererea de finanțare, motiv pentru care s-a stabilit în sarcina acestuia o creanță bugetară în sumă de 157.721,2 RON, ce urma a fi recuperată prin virarea în contul Direcției de trezorerie operativă a municipiului București, având cod IBAN x.

Acest titlu de creanță a fost menținut în urma respingerii acțiunii judiciare, iar suma nominalizată în cuprinsul său a fost supusă executării silite, sens în care AFP Jimbolia a emis titlul executoriu nr. 5638 din 12 februarie 2013, pentru suma totală de 158.764,75 RON, din care debit principal 157.721,2 RON și accesorii calculate până la data de 22.01.2013, în sumă de 1.043,55 RON. În procedura de executare silită a fost emisă adresa de înființare a popririi cu nr. 12587 din 9 aprilie 2013, comunicată de AFP Jimbolia la B. Timișoara la care intimatul avea deschis cont bancar. După cum rezultă din extrasele de cont emise de unitate bancară, contul intimatului a fost debitat, adică au fost operate trei decontări bancare, fiind virate sumele disponibile, intrate în cont, către Trezoreria Jimbolia, în contul indicat în adresa de înființare a popririi.

Extrasele de cont menționate atestă faptul că a fost debitat contul intimatului la datele de 17.04.2013, cu suma de 86.918 RON, la 7.08.2013, cu suma de 24.034 RON și la 23.09.2013 cu suma de 47.812,75 RON. De asemenea, extrasele aflate în discuție dovedesc faptul că Trezoreria Jimbolia a virat recurentei sumele obținute din executarea silită a intimatului cu întârziere, respectiv la 14.08.2013 s-a virat suma de 24.034 RON, la 25.09.2013 - suma de 47.812,75 RON, iar suma de 86.918 RON a fost virată cu O.P. nr. 169 din 15 mai 2013 în contul APIA.

La data de 9.10.2013, C. a solicitat îndreptarea erorii materiale din ordinul de plată anterior menționat, respectiv pentru virarea sumei încasate de la intimat la destinatarul APDRP, iar, în urma acestei cereri, APIA a virat în contul recurentei suma menționată la data de 25.10.2013.

După încasarea ultimei sume, recurenta a emis Procesul-verbal nr. x din 30 octombrie 2013 de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, prin care a impus în sarcina intimatului obligația de plată a dobânzilor în cuantum de 5.544,96 RON, prin aplicarea procentului de dobândă prevăzut de art. 42 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv de 4,25% p.a. Cu privire la modul de calcul a dobânzilor, în cuprinsul procesului-verbal s-a indicat că acestea sunt aferente debitului în sumă de 157.721,2 RON, evidențiat în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 29 octombrie 2012, că acest titlu de creanță a devenit executoriu la data de 8.12.2012, că debitul a fost recuperat integral la data de 25.10.2013 și că de la momentul la care titlul de creanță a devenit executoriu și până la încasarea debitului s-au înregistrat un număr de 322 zile de întârziere.

Prin Decizia nr. 434 din 8 ianuarie 2014, recurenta a respins contestația administrativă și a precizat faptul că intimatul trebuia să plătească cu titlu de dobânzi suma de 5.544,96 RON, însă, la momentul emiterii sale, partea mai datora doar suma de 4.501,41 RON, întrucât de la acesta ar fi fost încasate prin executare silită trei sume, respectiv, la 14.08.2013 - 24.034 RON, la 25.09.2013 - 47.812,75 RON și la 25.10.2013 - 86.918 RON, această din urmă sumă stingând debitul inițial de 157.721,2 RON în întregime, precum și o parte din accesoriile aferente acestuia, în limita sumei de 1.043,55 RON, rezultând astfel diferența de 4.501,41 RON, prin scăderea acelei sume din totalul de 5.544,96 RON.

Prima instanță a apreciat că Procesul-verbal nr. x din 30 octombrie 2013 constituie titlu de creanță pentru debitul accesoriu aferent sumei de 157.721,2 RON, că în mod corect emitentul său a calculat dobânzile datorate începând cu ziua imediat următoare datei scadentei debitului principal - 08.12.2012 -, indiferent de ce sume ar fi fost executate silit până la acel moment de către organul fiscal căruia i-a fost transmis titlul executoriu pentru debitul principal, în baza art. 40 din O.U.G. nr. 66/2011. În același timp, instanța a considerat că, prin același titlu de creanță, a fost stabilit în mod eronat momentul final al perioadei de calcul al accesoriilor ca fiind 25.10.2013.

Recurenta a criticat soluția instanței pe acest aspect, însă argumentația sa este lipsită de relevanță juridică.

În mod indiscutabil, nu se poate imputa intimatului culpa unei autorități publice, respectiv faptul că organul de executare (AFP Jimbolia) a virat banii în contul altei instituții a statului.

În concret, banca poprită (B.) a virat banii în contul de trezorerie indicat în adresa de înființare a popririi. Virarea acestor bani de către AFP Jimbolia din greșeală în contul APIA în loc de contul APDRP nu trebuie să producă consecințe cu privire la finalul perioadei de calcul al accesoriilor, în condițiile în care debitul a fost achitat integral de către partea debitoare la data de 23.09.2013.

Ca atare, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (succesoare în drepturi a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) împotriva sentinței civile nr. 306 din 12 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 noiembrie 2016.