ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3514/2019

Ședința publică din data de 21 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea astfel cum a fost precizată reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, solicitând să se anuleze procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.07.2013, precum și decizia nr. 33655 din 18.10.2013, ambele emise de instituția pârâtă, ca fiind nelegale și înlăturarea debitului de 1.034.796,29 RON.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, judecând cauza în fond după casare, prin sentința nr. 330 din 13 decembrie 2016, a admis acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București și a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.07.2013, precum și Decizia nr. 33655/18.10.2013, emise de pârâtă privind debitul în sumă de 1.034.796,29 RON, exonerând reclamanta de la plata acestuia.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a declarat recurs.

Recursul a fost întemeiat inițial pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., ulterior, în fața instanței de recurs, recurenta a renunțat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

O primă critică adusă sentinței nr. 330/13.12.2016 are în vedere faptul că instanța de fond nu a luat în considerare dispozițiile art. 494 coroborat cu art. 153 C. proc. civ., potrivit cu care "instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel".

Recurenta precizează că nu a fost citată pentru termenul de judecată din data de 13.12.2016.

Al doilea motiv de recurs are în vedere faptul că prin sentința recurată instanța de fond a apreciat în mod eronat că se impune admiterea acțiunii prin invocarea unei alte hotărâri judecătorești, respectiv decizia civilă nr. 9878/22.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2009, decizie care nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză și care privește un alt titlu de creanță constituit pentru alte nereguli care privesc procedura de licitație organizată în cadrul proiectului finanțat prin Program SAPARD, ci nicidecum pentru nerespectarea planului de afaceri prevăzut în proiectul de finanțare, care a fost selectat astfel în detrimentul altor solcitanți de fonduri comunitare și naționale aferente Programului SAPARD, neregulă ce face obiectul procesului-verbal de constatare nr. x/25.07.2013. Totodată, în mod eronat, fără a analiza cele consemnate în procesul-verbal de constatare ce face obiectul cauzei, instanța de fond motivează că nu au fost prezentate în mod concret care sunt criteriile de eligibilitate care nu au fost îndeplinite de reclamantă.

Se mai susține că până la data de 23.07.2013, dată la care s-a inițiat procedura de stabilire a neregulilor și de recuperare debit, beneficiarul nu a putut prezenta documente care să ateste că are viabilitate economică conform prognozei de venituri și cheltuieli depusă la dosarul cererii de finanțare și nu mai înregistrează datorii restante.

Or, prin înregistrarea unor datorii către persoane juridice, precum si prin înregistrarea de pierderi în doi ani din cei cinci alocați implementării proiectului în valoare de 416.758 RON, respectiv de 317.112,04 RON, echipa de soluționare a contestației considera că a fost încălcat acest criteriu de eligibilitate, deci, prevederile Contractului cadru nr. x/21.06.2007.

Datorită faptului că beneficiarul a înregistrat pierderi reportate, echipa de control a apreciat că beneficiarul nu a respectat criteriile de eligibilitate menționate în cererea de finanțare și a încălcat Contractul de Finanțare x/21.06.2007, respectiv EG 2 si EG5, fiind astfel indicate în mod concret criteriile de eligibilitate și selecție încălcate de către beneficiar, ci nu cum în mod eronat reține instant de fond că nu ar fi fost indicate.

În situația analizată beneficiarul a înregistrat pierderi pe perioada de monitorizare, nerespectând criteriile de eligibilitate generale enunțate, și necontestate de reclamantă.

Așa cum s-a arătat anterior, una din obligațiile reclamantei, în calitate de beneficiar al programului SAPARD, era aceea de a se asigura că nu înregistrează pierderi financiare.

În mod evident beneficiarul a avut cunoștință despre aplicarea legislației în materia acordării fondurilor europene nerambursabile încă de la momentul întocmirii cererii de finanțare prin Ghidul informativ privind Programul SAPARD aferent măsurii 1.1, ghid pus la dispoziția potențialilor beneficiari în momentul lansării Programului SAPARD.

În baza studiului de fezabilitate din cadrul planului de afaceri pe care debitorul l-a depus la dosarul de selecție, acesta a fost declarat eligibil și selectat în detrimentul altor solicitanți, iar potrivit declarațiilor sale atașate cererii de finanțare, debitorul s-a angajat să desfășoare proiectul pe proprie răspundere, cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat conform art. 1 alin. (2) din Anexa I - Prevederi Generale din contract.

A treia critică adusă sentinței atacate are în vedere reținerile instanței de fond potrivit cărora pârâta nu a respectat principiului proporționalității.

Din aspectele învederate rezultă fără putință de tăgadă că este inadmisibil ca A.P.D.R.P. să fie obligată la virarea de fonduri publice nerambursabile în contul unui beneficiar care nu a respectat cerințele pentru acordarea finanțării, pe care le-a cunoscut în avans și pe care le-a agreat sub semnătură, obligându-se la respectarea acestora.

Recuperarea prejudiciului produs din culpa reclamantei este obligatorie pentru derularea Programului SAPARD în condițiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta și ratificate de Guvernul României, precum și pentru o judicioasă și legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate.

Primirea unui ajutor financiar nerambursabil incumbă tuturor persoanelor beneficiare respectarea cu strictețe a condițiilor de realizare a obiectivului subvenționat, fapt ce justifică aplicarea din partea Agenției de plată a unor măsuri corective, în scopul evitării pe viitor a punerii în dificultate a proiectelor.

Agenția trebuie să sancționeze dezinteresul și lipsa de diligentă manifestată atât de beneficiari, cât și de contractori în respectarea termenilor contractuali ai Programului SAPARD întrucât deficiențele de calitate si neexecutarea investițiilor finanțate prin Programul SAPARD afectează credibilitatea Programului SAPARD și a României privitor la capacitatea de administrare a fondurilor europene.

Mai mult, prin acțiunea formulată reclamanta nu a contestat faptul că investiția realizată prin Program SAPARD nu este producătoare de venit, astfel că reclamanta recunoaște că nu a avut profit conform prognozei de venituri și cheltuieli depusă la dosarul cererii de finanțare, cerere de finanțare selectată în detrimentul altor solicitanți de fonduri comunitare și naționale nerambursabile alocate prin Programul SAPARD.

De asemenea, se mai susține că în pofida faptului că reclamanta avea posibilitatea de a-și exprima un punct de vedere asupra proiectului de proces-verbal de constatare, beneficiarul nu a transmis un punct de vedere în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii proiectului.

În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs privind susținerea potrivit căreia recurenta nu a fost citată pentru termenul din 13.12.2010, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat având în vedere ca recurenta a avut termen dat în cunoștință, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință de la termenul din 15.11.2016, pentru când recurenta a fost legal citată luând la cunoștință despre acest termen prin semnătura și ștampila aplicată pe procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de către funcționarul său însărcinat cu primirea corespondenței.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motive contradictorii, aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivarea în fapt și în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătorești se regăsesc toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, astfel că sentința este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că în urma controlului efectuat de către recurentă privind condițiile de eligibilitate ale proiectului cu denumirea "Modernizare secție de Prelucrare Carne în localitatea Carani, comuna Sânandrei, județul Timiș" al cărui beneficiar este intimata s-a apreciat că ar exista suspiciuni de neregulă în activitatea de desfășurare a proiectului, respectiv că lipsa documentelor pe care recurenta le-a urmărit în verificarea exercitată ar putea constitui o nejustificare a eligibilității proiectului conform contractului cadru pentru cofinanțarea Uniunii Europene într-o perioadă de 5 ani de la data efectuării ultimei plăți.

Astfel, cu ocazia emiterii procesului-verbal contestat s-a reținut că reclamanta nu a demonstrat că activitatea desfășurată se încadrează în angajamentele asumate prin cererea de finanțare și prin contractul cadru în baza cărora s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil prin programul SAPARD.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că recurenta nu a făcut dovada neeligibilității proiectului, prin activitatea desfășurată de către intimată, până la data efectuării controlului și nici a încălcării clauzelor contractuale referitoare la prognoză și evoluția capacităților de producție, care să fi determinat ca beneficiarul să înregistreze la bugetul local datorii reeșalonate (așa cum se invocă în actul de control).

Astfel, în mod temeinic și legal s-a apreciat că cele constatate nu reprezintă fapte de încălcare a clauzelor contractului de finanțare și nu se înscriu în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte are în vedere faptul că ulterior încheierii procesului-verbal de constatare nr. x/03.07.2009 prin care pârâta a apreciat ca fiind neeligibil întregul proiect și a propus rezilierea contractului de finanțare, intimata a contestat astfel de măsuri atât pe cale administrativă, cât și în instanță, obținând restituirea debitului în sumă de 292.963,91 RON, la care s-au adăugat majorări de întârziere, iar recurenta a concluzionat din nou prin încheierea procesului-verbal nr. x/25.07.2013 că, întregul proiect este neeligibil, fără a prezenta în concret care dintre criteriile de eligibilitate nu au fost îndeplinite.

Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de fond, are în vedere rezultatele financiare înregistrate de către intimată în derularea proiectului, pe perioada 2010-2013, astfel că raportul dintre veniturile din exploatare și venitul net obținut nu poate fi considerat criteriu pentru stabilirea unei culpe sau a unei nereguli exclusive în sarcina intimatei pentru a aprecia că proiectul accesat ar fi neeligibil și pentru a se stabili că se impune stabilirea unui debit în sensul celor menționate în procesul-verbal contestat.

Este de necontestat că decizia civila nr. 9878/22.10.2013 a Curții de Apel Timișoara nu are autoritate de lucru judecat în prezența cauză deoarece privește un alt titlu de creanță constituit pentru pretinse alte nereguli imputate intimatei în cadrul proiectului finanțat prin proiect SAPARD.

Chiar dacă judecătorul fondului face referire la această hotărâre judecătorească, nu aceasta a stat la baza soluției de admitere a acțiunii.

În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a apreciat că recurenta nu a respectat principiul proporționalității, Înalta Curte constată că și acest motiv de recurs este neîntemeiat și nu poate fi primit.

Principiul proporționalității obligă autoritățile publice să ia numai acele măsuri care sunt necesare pentru atingerea scopului urmărit. O măsură națională care condiționează, în esență, dreptul la scutire de la plata unei contribuții de respectarea unor obligații de formă, fără a lua în considerare cerințele de fond și, mai ales, fără a se întreba dacă acestea erau îndeplinite, depășește ceea ce este necesar pentru a se asigura perceperea corectă a taxei (CEJ - Speța Collee - C 146/05).

Potrivit art. 148 alin. (4) din Constituția României, instanța judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul de aderare și din prevederile alin. (2).

Articolul 148 alin. (2) din Constituția României dispune că urmare a aderării, prevederile tratatelor Constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din dreptul intern.

Așadar, dreptul comunitar are prioritate față de oricare prevedere a dreptului național, așa încât, în baza principiului priorității de aplicare, norma de drept intern nu se aplică atunci când este în conflict cu normele comunitare.

Principiile dreptului comunitar, așa cum s-au consolidat în jurisprudența curții, sunt izvoare de drept comunitar, aplicabile cu prioritate în dreptul național.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că în mod corect curtea de apel a dat prioritate principiului proporționalității.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 330 din 13 decembrie 2016 a Curții de Ape Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2019.