ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4086/2017

Asupra contestației recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/1/2017, contestatoarea A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii anularea Hotărârii nr. 257 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă contestația formulată de către contestatoare împotriva Hotărârii nr. 51/03.02.2017 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus încetarea detașării contestatoarei.

În motivarea contestației, s-au susținut următoarele:

În data de 5 ianuarie 2017 secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 4/2017, a dispus detașarea contestatoarei în cadrul Ministerului Justiției, începând cu data de 07.01.2017, la solicitarea Ministerului Justiției, care a avut la bază experiența profesională a contestatoarei. În susținerea hotărârii adoptate au fost reținute următoarele:

"față de solicitarea formulată de Ministerului Justiției, de importanța atribuțiilor pe care doamna procuror urmează să le exercite în cadrul ministerului, având în vedere acordul scris exprimat de doamna procuror, precum și punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, secția pentru procurori urmează să dispună detașarea în cadrul Ministerului Justiției a doamnei A., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 07.01.2017".

Urmare a solicitării formulate de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru procurori prin Hotărârea nr. 51 din 03 februarie 2017 a dispus în mod nelegal și abuziv încetarea detașării începând cu aceeași dată.

Împotriva Hotărârii de încetare a detașării, a fost formulată contestația în temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a solicitat desființarea hotărârii anterior menționate ca nelegală și restabilirea situației anterioare.

În vederea asigurării imparțialității în luarea de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a unei hotărâri corecte, contestatoarea a invocat ca aspect prealabil abținerea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care în opinia contestatoarei avea o obligația de rezervă în participarea la votul din cadrul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Prin încălcarea acestei obligații legale de abținere în procedura de votare a contestației s-a adus o gravă atingere drepturilor contestatoarei prin raportare la prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În data de 21 martie 2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus în mod nelegal respingerea contestației formulate cu încălcarea gravă a prevederilor legale aplicabile prin hotărârea a cărei anulare se solicită, constituind un act emis cu exces de putere prin încălcarea gravă a prevederilor legale aplicabile, intimatul atribuindu-și în mod abuziv competențe din oficiu în procedura de încetare a unei detașări, cu eludarea gravă a prevederilor legale aplicabile, procedând la o interpretare proprie, arbitrară a textului normativ.

Dispozițiile art. 9 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, stabilesc în mod expres următoarele:

"Detașarea judecătorului sau a procurorului poate înceta anterior duratei pentru care a fost dispusă, prin hotărârea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la cererea celui care a solicitat detașarea ori a judecătorului sau procurorului detașat".

Norma juridică invocată stabilește, fără echivoc, persoanele solicitante pentru încetarea detașării, respectiv entitatea care a solicitat detașarea, Ministerul Justiției și procurorul detașat. Orice altă interpretare conduce la emiterea unui act nelegal, cu nesocotirea gravă a dispozițiilor legale imperativ aplicabile, a principiilor constituționale ale legalității și separației și echilibrului puterilor în stat.

Analizând textul legal aplicabil, se constată că sunt identificați în mod limitativ și expres subiecții de drept care pot solicita încetarea măsurii, în deplin acord cu sfera subiectelor a căror manifestare de voință stă la baza detașării magistratului în conformitate cu prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, art. 5 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Regulament, respectiv instanța, parchetul ori autoritatea publică în cadrul căreia urmează să își desfășoare activitatea magistratul, precum și însuși magistratul al cărui acord se solicită.

Chiar Hotărârea nr. 283 pronunțată în data de 20 martie 2008, invocată în cadrul contestației formulate, stabilește în mod expres următoarele:

"încetarea detașării se face în aceleași condiții ca și detașarea, la solicitarea instituțiilor la care magistratul este detașat ori dacă acordul acestuia nu mai există".

Hotărârea indicată are la baza analiza efectuată de către secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a luat act de numărul procurorilor detașați și s-a dispus întocmirea unui punct de vedere cu privire la măsurile ce pot fi dispuse. Prin această hotărâre s-au menționat următoarele:

"O a doua problemă analizată se referă la posibilitatea secției pentru procurori de a dispune încetarea detașării judecătorilor și procurorilor, din oficiu. Cu privire la acest aspect, Plenul constată că Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții speciale în ceea ce privește încetarea detașării judecătorilor și procurorilor. În acest caz, făcând aplicarea principiului simetriei în drept, Plenul apreciază că, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din legea menționată, încetarea detașării se face în aceleași condiții ca și detașarea, la solicitarea instituțiilor la care magistratul este detașat ori dacă acordul acestuia nu mai există.

În acest sens, potrivit art. 9 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193 din 09.03.2006, detașarea judecătorului sau a procurorului poate înceta anterior duratei pentru care a fost dispusă, prin hotărârea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la cererea celui care a solicitat detașarea ori a judecătorului sau a procurorului detașat. Detașarea poate înceta și la solicitarea motivată a președintelui instanței sau a conducătorului parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul în cauză."

Pe aceste premise juridice, Plenul reține că, Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii nu pot dispune, din oficiu, încetarea detașării, cu excepția situației în care judecătorul sau procurorul este detașat la Consiliul Superior al Magistraturii.

Considerentele reținute în cadrul Hotărârii nr. 257 din 21.03.2017, a cărei anulare se solicită, preluate din Nota Direcției Resurse Umane și Organizare nr. 5209/2017 conturează excesul de putere cu care pârâta a acționat, prin conferirea unei competențe nelegale în procedura de încetare a detașării, pe baza invocării unei practici proprii, dezvoltată contrar prevederilor legale exprese și limitative.

Astfel se reține:

"Plenul reține că ulterior pronunțării Hotărârii nr. 283 din 20.03.2008, citată de doamna procuror, s-a înregistrat o schimbare a practicii, determinată de apariția unor situații noi, cum ar fi promovarea domnului procuror B. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila când, secția pentru procurori fiind chemată să aprecieze asupra detașării domnului procuror la Școala Superioră de Grefieri prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 799 din 29 decembrie 2016 a dispus încetarea detașării, fără existența cererii magistratului vizat sau a Școlii Superiore de Grefieri".

Motivarea cuprinsă în cadrul hotărârii a cărei anulare se solicită conturează acceptul pârâtei că decizia de încetare a detașării nu are niciun temei legal, reprezentând în opinia contestatoarei crearea a unei competențe "ex oficii" artificiale, abuzivă, contrară chiar cu rolul constituțional și legal pe care Consiliului Superior al Magistraturii îl are. Gravitatea Hotărârii pronunțate este determinată de statuarea practicii pârâtei, superior normei de drept, exprese și limitative. Cu atât mai mult cu cât actele emise de către pârâtă prezintă caracter administrativ, considerăm că pârâta trebuia să ia în considerare aplicarea principiului securității actelor emise și să nu procedeze la modificarea practicii, contrar prevederilor legale exprese, conform propriilor interese.

Aplicarea unei norme de drept, respectiv a prevederilor art. 9 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor trebuie să fie unitară, nefiind permisă crearea unei insecurități juridice. Modificarea practicii Consiliului Superior al Magistraturii în anul 2016, prin Hotărârea nr. 799/2017 invocată și în cadrul Hotărârii a cărei anulare se solicită este de natură a aduce o gravă atingere principiilor constituționale privind securitatea juridică, încrederea legitimă în norma de drept aplicabilă cu efecte directe și imediate asupra stabilității și inamovibilității magistratului procuror.

De asemenea, efectuând chiar și o analiză a Hotărârii nr. 799/2017 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se constată că aceasta nu prezintă nicio similitudine din punct de vedere faptic sau legal cu încetarea detașării nelegale dispusă în cazul contestatoarei. Cazul citat prezintă particularitatea deciziei exclusive a magistratului de promovare la un alt Parchet, ceea ce a determinat analiza oportunității menținerii detașării în raport de situația posturilor Parchetului la care procurorul a înțeles să participe pentru concursul de promovare. Această situație faptică nu prezintă nicio legătură cu situația contestatoarei, împotriva căreia s-a dispus încetarea detașării în mod arbitrar și abuziv.

Justificarea privind aspectul că "situațiile nou apărute au determinat o schimbare a practicii Plenului CSM" nu este de natură a conferi legalitate hotărârii emise în condițiile în care această competență "ex oficii" în cadrul procedurii de încetare a detașării nu este expres consacrată într-o normă de drept, întrucât practica intimatului nu dobândește caracter de normă imperativă.

Interpretarea conferită de secția pentru procurori, susținută de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiilor din legea organică și din Regulament contravine în mod flagrant și grav principiului stabilității procurorului, ca parte a principiului consacrat constituțional de independență a magistraturii.

Se învederează de către contestatoare că, sub aspectul analizei contestației formulate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii era obligat să efectueze o analiză a Hotărârii secției pentru procurori prin raportare efectivă la Decizia nr. 63 din 08 februarie 2017 referitoare la referitoare la cererile de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritatea executivă - Guvernul României, pe de o parte, și autoritatea legiuitoare - Parlamentul României, pe de altă parte, precum și dintre autoritatea executivă - Guvernul României, pe de o parte, și autoritatea judecătorească - Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, cereri formulate de președintele Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv de Președintele României și la Decizia nr. 68/27.02.2017 referitoare la cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României și Ministerul Public - PICCJ - DNA, cerere formulată de președintele Senatului, ambele pronunțate de către Curtea Constituțională a României.

Rolul și atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii sunt concret determinate în cadrul prevederilor constituționale și legale aplicabile, astfel că determinarea unei situații de analiză "ex oficii" a încetării detașării din partea Consiliului Superior al Magistraturii conduce la o ineficacitate juridică a prevederilor exprese privind procedura de încetare a detașării, care stabilesc titularii cererii de încetare, respectiv la cererea celui care a solicitat detașarea ori a procurorului detașat.

Susținerea unei "situații" generatoare de conflict constituțional între instituțiile statului care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 257 din 21.03.2017 conturează excesul de putere cu care pârâta a acționat.

Conferirea unor atribuții și competențe cu exces de putere, nemotivarea actului, nerespectarea dreptului la apărare, determină că prin Hotărârea atacată, pârâta a ignorat garanțiile legale și constituționale privind stabilitatea și predictibilitatea carierei magistratului procuror, precum și principiile legalității, separației și echilibrului puterilor în stat.

În drept se invocă art. 1 alin. (4), (5), art. 24 alin. (1), art. 131, 133 și 146 din Constituția României, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, Regulamentul de organizare și funcționare a CSM, Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 6), Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, C. proc. civ.

Prin întâmpinare intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației formulate de contestatoare ca neîntemeiată, apreciind că Hotărârea Plenului nr. 257 din 21 martie 2017 și Hotărârea secției pentru procurori nr. 51 din 03 februarie 2017 sunt legale și temeinice, fiind adoptate în limitele și condițiile stabilite de legiuitor și potrivit competențelor recunoscute acestor organe colegiale.

În justificarea opțiunii sale procesuale intimatul a susținut următoarele:

Referitor la critica privind încălcarea de către procurorul general a obligației de abținere în procedura de votare de către Plen a soluției cu privire la contestația formulată de doamna procuror, este apreciată ca nefondată.

În acest sens, se arătă că potrivit art. 123 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, "(1) Cererile privind abținerea de la vot a unor membri se înregistrează înaintea dezbaterii punctului de pe ordinea de zi în legătură cu care se formulează cererea de abținere. (2) Cererile de abținere privind probleme înscrise pe ordinea de zi a Plenului se soluționează în aceeași ședință de către acesta, iar cele privind puncte ale ordinii de zi a secțiilor se soluționează în aceeași ședință de către secția din care face parte membrul care declară că se abține. (3) În cazul în care, din cauza abținerii unui membru, nu se poate asigura cvorumul într-una din secții în vederea soluționării cererilor de abținere, acestea se soluționează de cealaltă secție, cel mai târziu în următoarea ședință a acesteia. (4) În procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului, cazurile de abținere sunt cele prevăzute de C. proc. civ. (5) Abținerea unora dintre membri semnifică neparticiparea acestora la vot, neputând fi echivalată cu un vot pozitiv sau negativ".

Textul legal citat reglementează instituția abținerii de la vot, precum și procedura de urmat în privința unei cereri de abținere.

Abținerea, potrivit textului legal mai sus citat, poate interveni doar cu privire la votul pe care membrii Consiliului Superior al Magistraturii îl exprimă cu privire la un punct aflat pe ordinea de zi a ședinței.

Curtea Constituțională s-a pronunțat, în mod constant (Deciziile nr. 433/2004, 518/2007, 779/2009. 1556/2011), în sensul că factorii ce asigură independența și imparțialitatea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt reprezentați de modul de desemnare a membrilor, durata mandatului și inamovibilitatea membrilor în cursul mandatului, precum și existența unei protecții adecvate împotriva presiunilor exterioare.

Imparțialitatea membrului Consiliului, ca și în cazul oricărui magistrat, presupune ca acesta să fie echidistant.

Din punct de vedere subiectiv, imparțialitatea impune ca membrul C.S.M. să nu aibă motiv pentru a favoriza sau defavoriza magistratul a cărui carieră este vizată de hotărârea adoptată, iar din punct de vedere obiectiv, imparțialitatea presupune a se analiza dacă există fapte determinate și verificabile care pot ridica îndoieli cu privire la imparțialitatea membrului C.S.M., independent de comportamentul său personal.

Aplicând principiile reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Le Comte și alții împotriva Belgiei), imparțialitatea trebuie prezumată și nicidecum înlăturată, iar cel care invocă încălcarea art. 6 din Convenție trebuie să facă dovada ca magistratul, membru al Consiliului, a fost influențat în mod personal, că a avut interes să soluționeze contestația într-un anumit mod.

În speță, se susține că nu se poate considera că a existat o lipsă de imparțialitate a procurorului general, ca titular al unei inițiative publice, cum greșit susține contestatoarea.

Faptul că procurorul general a adus la cunoștința secției pentru procurori, prin adresa nr. x/C/2017 situațiile nou apărute cu privire la activitatea desfășurată de partea contestatoare, nu reprezintă o împrejurare de natură să nască îndoieli cu privire la imparțialitatea persoanei în cauză.

Secția pentru procurori s-a sesizat din oficiu cu privire la oportunitatea încetării detașării contestatoarei, dat fiind caracterul public al anchetei penale în curs de desfășurare, situațiile indicate de procurorul general prin adresă fiind deja cunoscute publicului larg.

În același timp, hotărârea de încetare a detașării a fost adoptată cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor în materia detașării unui magistrat.

În aceste condiții, prin participarea la votul exprimat cu privire la contestația declarată de parte, nu se poate reține că procurorul general ar fi avut vreun motiv de natură a defavoriza contestatoarea.

Neexistând niciun indiciu cu privire la afectarea imparțialității membrului C.S.M. indicat, părții contestatoare nu i s-a produs nicio vătămare care să conducă la constatarea nelegalității hotărârii atacate în cauză.

Referitor la critica privind adoptarea hotărârii cu încălcarea competențelor legale ale secției pentru procurori în materia detașării, se apreciază că nici aceasta nu poate fi reținută.

Secția pentru procurori a dispus încetarea detașării doamnei procuror la Ministerul Justiției, cu respectarea atribuțiilor stabilite de legiuitor în materia detașării, fără a-și conferi în mod abuziv competențe din oficiu în această procedură, cum greșit susține contestatoarea.

Indicarea de legiuitor, prin art. 9 din Regulament, a persoanelor care pot solicita încetarea detașării unui judecător sau procuror, nu înlătură dreptul secției corespunzătoare de a analiza oportunitatea încetării detașării unui magistrat anterior expirării perioadei pentru care a fost dispusă.

Astfel, secția pentru procurori este autoritatea decidentă în materie și are atribuții importante în gestionarea resurselor umane din cadrul Ministerului Public și a carierei acestora.

În acest context, în mod legal a apreciat Plenul prin hotărârea atacată că interpretarea restrictivă a dispozițiilor legale ce reglementează instituția detașării, astfel cum solicită contestatoarea, ar conduce la limitarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii la un simplu canal de comunicare între instituția solicitantă și magistratul detașat, ceea ce contravine atribuțiilor sale exclusive cu privire la cariera magistraților și organizarea instanțelor și parchetelor.

Interpretarea propusă de parte în ceea ce privește rolul limitat al Consiliului în analiza detașării sau încetării detașării nu poate fi acceptată, având în vedere că secțiile sale corespunzătoare fac o analiză riguroasă a condițiilor de legalitate și oportunitate a măsurilor dispuse.

De altfel, prin însăși Hotărârea Plenului nr. 283 din 20 martie 2008, invocată de contestatoare, a fost recunoscută posibilitatea secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune, din oficiu, încetarea detașării unui magistrat.

Chiar dacă măsura putea fi adoptată doar în cazul judecătorilor și procurorilor detașați în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, dreptul secțiilor de a verifica din oficiu detașarea unui magistrat, anterior expirării duratei acesteia, a fost exercitat, în mod constant, de organele colegiale menționate.

O dovadă în acest sens, este și Hotărârea nr. 799 din 29 decembrie 2016 a secției pentru procurori, prin care s-a dispus încetarea detașării la Școala Superioră de Grefieri a domnului B., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, începând cu data de 01.01.2017. Această hotărâre a fost menținută prin Hotărârea Plenului nr. 46 din 17.01.2017.

Este adevărat că situațiile premise în adoptarea Hotărârilor nr. 799 din 29.12.2016 și nr. 51 din 03 februarie 2017 sunt diferite, însă ambele acte administrative recunosc posibilitatea secției de a analiza din oficiu încetarea detașării unui magistrat.

De altfel, nu trebuie ignorat faptul că însăși contestatoarea a participat la adoptarea Hotărârii nr. 799 din 29 decembrie 2016 a secției pentru procurori, acceptând, astfel, în mod explicit, extinderea competenței secției corespunzătoare de a verifica detașarea și a altor magistrați, în afară de cei detașați la Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin urmare, din practica administrativă mai sus expusă, reiese că, la apariția unei situații noi, necunoscute la momentul analizării solicitării de detașare (cum este promovarea magistratului sau inițierea unei anchete penale cu influență asupra activității magistratului detașat), secția, din oficiu, se poate pronunța cu privire la oportunitatea menținerii detașării.

De altfel, inclusiv normele generale în materia detașării, cu care se completează normele speciale cuprinse în Legea nr. 303/2004, recunosc posibilitatea angajatorului de a dispune încetarea detașării unui angajat, prin aplicarea principiului simetriei actelor juridice, având în vedere că măsura detașării se dispune la inițiativa angajatorului. În acest sens, sunt dispozițiile art. 45 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Raporturile de serviciu ale magistraților au un specific aparte, Consiliului Superior al Magistraturii fiindu-i recunoscută la nivel constituțional (art. 134 din Constituția României, republicată), precum și la nivel intra-constituțional, competența gestionării carierei magistraților.

Astfel, în ce privește raporturile de serviciu ale magistraților, atribuțiile "angajatorului" prevăzute de Codul muncii se exercită de către Consiliul Superior al Magistraturii care este autoritate decidentă, atât în privința dispunerii măsurii detașării, cât și referitor la încetarea acesteia.

Nici modificarea art. 9 din Regulament prin Hotărârea Plenului nr. 727 din 23.04.2009, în sensul înlăturării posibilității președintelui instanței sau a conducătorului parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul în cauză de a solicita încetarea detașării magistratului, nu dovedește intenția legiuitorului secundar de a restrânge dreptul secției corespunzătoare, ca autoritate decidentă în materie, de a verifica, din oficiu, încetarea detașării unui judecător sau procuror.

Nu se poate reține, în opinia intimatului, că hotărârea de încetare a detașării doamnei procuror la Ministerul Justiției a fost adoptată în mod arbitrar și abuziv.

Secția pentru procurori și Plenul au realizat o analiză efectivă a situațiilor nou apărute de natură a influența măsura detașării părții la Ministerul Justiției.

Astfel, prin adresa nr. x/C/2017, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a adus la cunoștința secției pentru procurori existența unei anchete în curs de derulare la Direcția Superioară Anticorupție în legătură cu împrejurările elaborării proiectului de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea C. pen. și Codului de procedură penală, precum și a proiectului de lege pentru grațierea unor pedepse.

În raport de aspectele învederate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la existența unei anchete în curs a organelor de urmărire penală, ce viza și activitatea desfășurată de doamna procuror în cadrul Ministerului Justiției, secția pentru procurori a apreciat că interesul general al bunei înfăptuiri a justiției reclamă necesitatea desfășurării în condiții de deplină imparțialitate a anchetei respective.

A apreciat secția că în contextul adoptării unor acte normative, al căror inițiator este Ministerul Justiției, funcționarea în cadrul instituției a unor procurori la a căror expertiză s-a apelat, poate genera o aparență de lipsă de imparțialitate.

În același timp, secția pentru procurori a reliefat obligația oricărui magistrat de a adopta un comportament din care să rezulte chiar și aparența imparțialității (în sensul ca aceasta să fie vizibilă pentru justițiabili), tocmai pentru a înlătura orice îndoială cu privire la îndeplinirea corectă a îndatoririlor profesionale.

Prin urmare, se constată o analiză efectivă, realizată de secția pentru procurori și de Plen, cu privire la situațiile nou apărute de natură să afecteze detașarea contestatoarei la Ministerul Justiției.

Totodată, un argument în plus în sensul caracterului nediscreționar al măsurii adoptate este și acela că încetarea detașării s-a dispus nu numai cu privire la contestatoare, ci și cu privire la domnul procuror C., aflat într-o situație asemănătoare cu cea a contestatoarei.

În consecință, ținând cont de rațiunea detașării doamnei procuror, situațiile nou apărute au fost apreciate de secția pentru procurori ca având o influență hotărâtoare în adoptarea măsurii de încetare a detașării.

Contrar aprecierii contestatoarei, Deciziile Curții Constituționale nr. 63 din 08.02.2017 și nr. 68 din 27 februarie 2017 nu au influență în ceea ce privește măsura dispusă de secția pentru procurori prin Hotărârea nr. 51/2017 și menținută de Plen prin Hotărârea nr. 257/2017.

În acest sens, se constată, pentru început, că aceste decizii au fost adoptate de instanța de contencios constituțional ulterior emiterii Hotărârii secției pentru judecători nr. 51 din 03 februarie 2017.

Independent de această împrejurare, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției și are atribuții exclusive cu privire la cariera magistraților.

Aceste atribuții se exercită inclusiv în considerarea interesului general al bunei înfăptuiri a justiției și cu luarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea imparțialității, inclusiv a aparenței de imparțialitate a magistraților.

Și critica referitoare la nesocotirea principiilor stabilității și independenței procurorilor, este apreciată ca neîntemeiată.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 303/2004, conform cărora "(1) Procurorii numiți de Președintele României se bucură de stabilitate și sunt independenți, în condițiile legii. (2) Procurorii care se bucură de stabilitate pot fi mutați prin transfer, detașare sau promovare, numai cu acordul lor. Ei pot fi delegați, suspendați sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de prezenta lege".

Din aceste texte legale, reiese că acordul magistratului este solicitat numai la dispunerea măsurii detașării și nu cu ocazia încetării acesteia.

Un argument în acest sens, este reprezentat și de prevederile art. 58 alin. (5) din același act normativ, conform cărora "după încetarea detașării, judecătorul sau procurorul revine în funcția deținută anterior", astfel că, în privința instituției detașării, principiul stabilității se manifestă în acordul exprimat de procuror cu ocazia detașării, iar nu la încetarea acesteia, cu excepția cazului când este la inițiativa sa, în acest sens fiind și jurisprudența instanței supreme.

Astfel, prin Decizia nr. 4350 din 26 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a arătat că detașarea magistraților, ca de altfel și delegarea și transferul, este o măsură administrativă care poate fi dispusă numai cu acordul acestora.

Cerința imperativă a acordului magistraților în cazul celor trei forme de modificare a raportului juridic dintre aceștia, pe de o parte, și instanța, parchetul sau instituția în cadrul căreia își desfășoară activitatea, pe de altă parte, își găsește rațiunea în chiar principiile constituționale ale inamovibilității, stabilității și independenței judecătorilor și procurorilor, a căror protecție este menită să o asigure.

A mai constatat instanța supremă că dintre cele trei forme de modificare a raportului juridic de muncă al magistratului, numai transferul se dispune la cererea magistratului.

Delegarea și detașarea fiind dispuse exclusiv la solicitarea instanțelor, parchetelor sau instituțiilor la care, din cauze obiective, se impune delegarea sau detașarea. Transferul se dispune, așadar, "în interesul magistratului", pe când delegarea și detașarea se dispun "în interesul instituției".

Astfel, a subliniat instanța că fundamentul (cauza) instituției detașării nu îl constituie acordul părților, ci situația obiectivă privind volumul de activitate, invocată de instanța, parchetul sau instituția solicitantă și constatată de autoritatea competentă să dispună detașarea. Odată încetată această situație obiectivă, încetează și rațiunea detașării, legea necondiționând de acordul magistratului decât începutul, nu și încetarea acestei măsuri.

Înalta Curte a concluzionat că detașarea nu este rezultatul unui acord de voință între părți, în sensul dreptului comun, ci o măsură administrativă dispusă din inițiativa și în interesul instanței, parchetului sau instituției publice în care urmează să-și desfășoare activitatea magistratul, dacă acesta își exprimă acordul. Detașarea este, așadar, o măsură administrativă al cărei caracter rămâne unilateral, condiția acordului de voință al magistratului vizat, care este liber să consimtă sau nu, nefiind de natură să confere un caracter bilateral, sinalagmatic acestei măsuri, impuse de necesități obiective legate de buna desfășurare a activității din cadrul instanței, parchetului sau instituției publice care o solicită, iar nu de motive subiective.

În raport de cele statuate de instanța supremă, rezultă că nu poate fi reținută nici susținerea contestatoarei privind încălcarea dreptului la apărare, pentru că nu i s-a dat posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu ocazia analizării oportunității încetării detașării.

Astfel, se consideră că, nu este necesar acordul magistratului pentru încetarea detașării sale.

În același timp, partea contestatoare a avut posibilitatea de a formula contestație împotriva hotărârii secției pentru procurori privind încetarea detașării sale, criticile sale fiind efectiv analizate de Plen, iar împotriva hotărârii Plenului a introdus prezenta cerere de chemare în judecată, dreptul la apărare al acesteia nefiind nesocotit.

În fine, cu privire la critica referitoare la nemotivarea actului administrativ, se susține că, secția pentru procurori și Plenul, în considerentele hotărârilor adoptate, au analizat normele incidente în materia detașării, făcând o efectivă apreciere a împrejurărilor de natură a genera încetarea detașării contestatoarei.

Prin cererea de chemare în judecată contestatoarea a solicitat instanței sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în raport de art. 1 alin. (5) din Constituția României, republicată.

Prin încheierea de ședință din 22 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de contestatoarea A., concomitent dispunând în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. suspendarea soluționării prezentei contestații până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Prin Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a constatat că soluția legislativă care nu precizează condițiile încetării detașării judecătorilor sau procurorilor este neconstituțională.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, cu luarea în considerare a criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată și a apărărilor invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că contestația formulată în cauză este fondată, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:

Prin Hotărârea secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 4 din 05 ianuarie 2017 s-a dispus detașarea în cadrul Ministerului Justiției a contestatoarei, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 07.01.2017.

La adoptarea acestei hotărâri s-au avut în vedere punctul de vedere favorabil al conducerii Curții de Apel Bacău, solicitarea scrisă a Ministerului Justiției, precum și acordul scris al doamnei procuror A..

Ulterior, prin Hotărârea nr. 51 din 03 februarie 2017, secția pentru procurori a dispus încetarea detașării contestatoarei în cadrul Ministerului Justiției, începând cu data de 03.02.2017.

În considerentele acestei hotărâri, secția a reținut că, în contextul adoptării anumitor acte normative, al căror inițiator este Ministerul Justiției, funcționarea în cadrul instituției a unor procurori la a căror expertiză s-a apelat, printre care și contestatoarea, poate genera o aparență de lipsă de imparțialitate, precum și justul echilibru ce trebuia asigurat între interesul instituției, de neignorat de altfel, și interesul general al societății.

Împotriva acestei hotărâri, doamna procuror A. a formulat contestație, care a fost respinsă prin Hotărârea Plenului nr. 257 din 21 martie 2017, a cărei anulare face obiectul prezetului litigiu.

În motivarea hotărârii adoptate, Plenul a reținut în esență schimbarea practicii administrative a acestei instituții, determinată de apariția unor situații noi, în sensul posibilității încetării detașării a unui magistrat, fără existența cererii acestuia sau a instituției la care s-a dispus detașarea. S-a mai reținut că prin această practică administrativă nu este încălcat principiul stabilității procurorului, apreciind că, în privința instituției detașării, acest principiu se manifestă în acordul exprimat de procuror cu ocazia detașării, iar nu la încetarea acesteia, cu excepția cazului când este la inițiativa sa.

Potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Consiliul Superior al Magistraturii dispune detașarea judecătorilor și procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanțe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestuia ori la alte autorități publice, în orice funcții, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituții, precum și la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale."

Prin Decizia nr. 588 din 21.09.2017 pronunțată de Curtea Constituțională a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de A. în Dosar nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și s-a constatat că soluția legislativă care nu precizează condițiile încetării detașării judecătorilor sau procurorilor este neconstituțională.

În aceste condiții, instanța supremă are obligația aplicării dispozițiilor prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție conform cărora "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Fiind îndeplinită ipoteza acestei norme, instanța nu va ține cont de dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor la pronunțarea acestei hotărâri, întrucât aceste dispoziții legale și-au încetat efectele urmare a constatării neconstituționalității lor.

Cu toate acestea, din fondul normativ, chiar dacă infralegal, nu au fost înlăturate dispozițiile Hotărârii Plenului nr. 193/2006, cu modificările și completările ulterioare, de aprobare a Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, act normativ cu relevanță în cauză și care continuă să-și producă efectele în continuare.

Potrivit art. 5 din regulamentul menționat mai sus "(1) Detașarea judecătorilor la alte instanțe și a procurorilor la alte parchete se dispune de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu acordul scris al acestora, la cererea motivată a președintelui instanței sau a conducătorului parchetului la care se solicită detașarea. (2) Detașarea nu poate fi dispusă decât la o instanță sau la un parchet la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze."

Detașarea mai poate fi dispusă, conform art. 7 din regulament, și la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Scoala Națională de Grefieri, Ministerul Justiției și unitățile subordonate acestuia ori la alte autorități publice la cererea motivată a instituției la care se solicită detașarea.

Cererea de detașare însoțită de acordul scris al judecătorului sau al procurorului a cărui detașare se solicită, potrivit art. 6 din regulament, se depune la Consiliul Superior al Magistraturii, această măsură administrativă fiind dispusă de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit art. 9 din Regulament detașarea judecătorului sau a procurorului poate înceta anterior duratei pentru care a fost dispusă, prin hotărârea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la cererea celui care a solicitat detașarea ori a judecătorului sau procurorului detașat.

Din cele ce preced rezultă că, detașarea judecătorului sau procurorului constituie o măsură administrativă prin care se modifică raportul de serviciu al magistratului în sensul schimbării temporare a locului de muncă a acestuia în cadrul unui alt organism sau instituții publice decât cel în care este încadrat.

Pentru validitatea acestei măsuri, spre respectarea principiului inamovibilității pentru judecători și a principiului stabilității pentru procurori, este necesar acordul scris al judecătorului sau procurorului în privința căruia se preconizează luarea acestei măsuri, alături de cererea motivată a instituției la care se solicită detașarea, pentru că această măsură este în interesul ei.

Corelativ, legiutorul infralegal, reglementează situațiile specifice în care poate înceta măsura detașării judecătorului sau procurorului, dispunând că înaintea expirării termenului încetarea detașării poate avea loc la cererea magistratului, aceasta tot pentru respectarea celor două principii care guvernează și protejează statutul acestuia, sau la cererea instituției la care este detașat, în interesul căreia a fost luată această măsură.

Nu se poate nega aplicabilitatea în cauză a dreptului comun în materie de detașare, respectiv a Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii, pentru că legea cu forță juridică inferioară nu poate deroga de la legea cu forță juridică superioară, așa încât situațiile de încetare a detașării nu se rezumă la cele reglementate de Hotărârea Plenului nr. 193/2006, cum susține contestatoarea. Cauze de încetare a detașării mai pot fi expirarea termenului detașării, demisia judecătorului sau procurorului din funcția de bază, revocarea ei de către angajatorul cedent, evenimente sau manifestări de voință, care duc în mod logic la încetarea raporturilor de serviciu cu instituția la care este detașat.

Însă spre deosebire de dreptul comun, unde detașarea implică numai doi actori, angajatorul care dă dispoziția obligatorie, și angajatorul solicitant, acordul salariatului pentru o asemenea operațiune fiind fără relevanță, statutul magistraților implică și acordul magistratului spre respectarea principiului inamovibilității la judecători și a principiului stabilității la procurori.

Tot cu caracter specific, în statutul magistraților, dispoziția de detașare are o structură dihotomică incluzând acordul angajatorului și decizia de detașare, prima fiind o condiție a celei din urmă, cele două manifestări de voință aparținând unor subiecți diferiți. Acordul la detașare este dat de instanța sau parchetul unde este angajat magistratul, iar dispoziția de detașare este dată de Consiliul Superior al Magistraturii, aceasta fiind instituția care gestionează exclusiv cariera judecătorilor sau procurorilor, și care este competentă conform art. 40 din Legea nr. 317/2004 ca prin secțiile sale să dispună delegarea și detașarea judecătorilor și procurorilor, în condițiile legii.

Însă așa cum detașarea se dispune la cererea instituției publice interesate și revocarea măsurii se poate dispune doar la cererea subiecților care se încadrează în categoriile prevăzute de legiuitor (angajator, magistrat sau instituția la care este detașat), fără ca aceasta să poată fi dispusă din oficiu de Consiliul Superior al Magistraturii, prin secția sa corespunzătoare, care este îndrituit numai la a verifica îndeplinirea condițiilor legale pentru detașare sau pentru încetarea ei și a dispune în consecință.

Consiliul Superior al Magistraturii nu poate fi încadrat în categoria angajatorului magistratului, pentru a justifica sesizarea sa din oficiu, numai pentru simplu motiv că în aparatul său de lucru funcționează magistrați detașați, măsură care nu era necesară în situația în care ar fi fost angajatorul acestora.

Angajatorul contestatoarei A. este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, instituție care și-a dat acordul pentru detașarea acesteia, despre care însă nu există date că ar fi solicitat revocarea acestei măsuri, așa cum reiese din considerentele Hotărârii secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 4 din 05 ianuarie 2017.

De asemenea, la baza hotărârii contestate nu stau nici cererea Ministerul Justiției, ca instituție la care fusese detașată, și nici cererea contestatoarei, așa încât încetarea detașării acesteia prin Hotărârea nr. 51/03.02.2017 adoptată de secția pentru procurori, cât și Hotărârea Plenului nr. 257 din 21 martie 2017 care o confirmă, prin respingerea contestației, este nelegală.

Schimbarea practicii administrative a Consiliului Superior al Magistraturii nu este de natură a o valida, revirimentul acestei practici neconstituind un reper în raport de care se analizează legalitatea activității sale administrative. Consiliul Superior al Magistraturii, în lipsa unor dispoziții legale exprese, nu are competența de a se pronunța din oficiu asupra încetării detașării unui magistrat, cum de altfel nu se poate pronunța de această manieră la detașarea unui judecător sau procuror, pentru că prin ipoteză nu are calitatea de angajator, calitate care i-ar justifica acest demers administrativ.

Este adevărat că, la revocarea detașării nu este necesar în toate cazurile acordul magistratului, pentru că inamovibilitatea/stabilitatea îl protejează numai în funcția de bază, de angajat în exercițiu la instanța sau unitatea de parchet, însă acordul acestuia constituie una dintre situațiile legale în care se poate dispune revocarea detașării, așa cum s-a arătat mai sus, care nu se regăsește în cauză, alături de celelalte situații în care Consiliul Superior al Magistraturii mai putea dispune o asemenea măsură.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 va dispune anularea Hotărârii nr. 257 din 21 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și anularea Hotărârii nr. 51 din 03 februarie 2017 adoptată de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Având în vedere că prin soluția preconizată a se da contestației se face dovada culpei procesuale a intimatului, în temeiul art. 453 C. proc. civ. va fi obligat să plătească contestatoarei suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciate ca necesare, dovedite și rezonabile în raport cu complexitatea cauzei și prestația apărătorului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 257 din 21 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 257 din 21 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 51 din 3.02.2017 a secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Obligă intimatul la plata sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către contestatoare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2017.