ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4402/2022

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 02 februarie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul"), a solicitat:

(i) obligarea pârâtului la plata sumei de 24.518 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material suferit de către reclamantă, constând în diferența dintre drepturile salariale cuvenite și neîncasate de către reclamantă urmare actelor administrative nelegale emise de către pârât, constând în Hotărârile nr. 257/21.03.2017 nr. 51/3.02.2017, anulate în mod definitiv prin Decizia nr. 4086/14.12.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, și drepturile salariale efectiv încasate de către reclamantă pe întreaga durată în care actele nelegale și-au produs efectele;

(ii) obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 RON reprezentând despăgubiri morale pentru repararea prejudiciului suferit prin lezarea gravă a drepturilor nepatrimoniale constând, în principal, în onoare, demnitate, reputație, stabilitate, securitate juridică și încredere legitimă, urmare actelor administrative nelegale emise de către pârât, constând în Hotărârile nr. 257/21.03.2017 nr. 51/3.02.2017 având ca obiect încetarea detașării reclamantei la Ministerul Justiției și care au fost anulate în mod definitiv prin Decizia nr. 4086/14.12.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin sentința civilă nr. 3350 din 13 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii;

(ii) a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei nete aferente sumei brute de 19.777,74 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material suferit și a sumei de 10.000 (zece mii) RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit;

(iii) a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat aferente părții din acțiune admisă, onorariul de avocat fiind redus în mod corespunzător, conform art. 451-453 C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile nr. 3350 din 13 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta A., cât și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.

A menționat recurenta-reclamantă că perioada pentru care a solicitat drepturi salariale este cuprinsă între data de 03.02.2017 și data de 14.12.2017, iar relevante în susținerea prejudiciului material cauzat recurentei sunt Ordinul MJ nr. 86C/06.01.2017, prin care s-a dispus încadrarea recurentei la Ministerul Justiției în funcția de personal de specialitate asimilat judecătorilor și procurorilor la Direcția pentru prevenirea criminalității, cu drepturi salariale constând în indemnizația de încadrare brută lunară de 14.057 RON, un cuantum al sporului pentru condiții grele de muncă, vătămătoare sau periculoase de 2.109 RON, un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru asigurarea confidențialității de 1.972 RON, în timp ce prin Ordinul nr. 191/11.02.2017 al procurorului general, drepturile salariale specifice funcției de procuror cu grad profesional de parchet de pe lângă curtea de apel au fost stabilite în cuantum de 12.577 RON (indemnizație de încadrare lunară), la care se adaugă sporul de risc și suprasolicitare nervoasă și sporul pentru asigurarea confidențialității de 1.764 RON și suma de 1.887 RON, reprezentând cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

În atare condiții, susține recurenta-reclamantă că se observă diferența de venituri salariale între cele două funcții, diferență ce rezultă din dispozițiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 și din împrejurarea că încadrarea s-a făcut conform nivelului maxim de salarizare în Ministerul Justiției, respectiv aferent gradului de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În intervalul 03.02.-14.12.2017, recurenta-reclamantă susține că a fost privată, din culpa exclusivă a CSM, de plata drepturilor salariale ce decurgeau din statutul de magistrat detașat la Ministerul Justiției.

Se afirmă, așadar, în calea recursului, că judecătorul fondului a realizat o determinare eronată a cuantumului despăgubirilor materiale reprezentate de diferența de venituri dintre cele două funcții.

În privința daunelor morale, a susținut recurenta-reclamantă că evaluarea lor trebuie să se raporteze inclusiv la impactul negativ produs de actele administrative nelegale, anulate de către instanța de judecată, avându-se în vedere pregătirea continuă a recurentei, evoluția carierei sale, expertiza sa profesională și preocuparea continuă pentru dezvoltarea carierei profesionale. În accepțiunea recurentei-reclamante, intimatul CSM i-a creat o stare de incertitudine juridică în ceea ce privește cariera sa, iar producerea efectelor de către aceste acte pentru o durată de 11 luni contravine drepturilor legal recunoscute privind stabilitatea procurorului, ca parte a principiului consacrat constituțional de independență a magistraturii. I se reproșează intimatului-pârât faptul că avea obligativitatea de a proceda la desființarea hotărârii de încetare a detașării și de restabilire a situației anterioare, cu efecte depline asupra recunoașterii drepturilor lezate aparținând recurentei, demers necesar pentru recunoașterea și consolidarea drepturilor recunoscute recurentei, în special prin raportare la statutul acesteia de procuror.

A susținut recurenta-reclamantă că i-a fost lezată imaginea sa, încetarea detașării având un puternic impact mediatic, fiind evident cauzată o discreditare a sa, astfel că judecătorul cauzei trebuia să țină seama, la determinarea prejudiciului moral, de aspecte referitoare la durata în care actele nelegale și-au produs efectele, consecințele negative suferite de reclamantă, atât la nivel profesional, cât și la nivel personal, importanța cu care au fost percepute consecințele negative suferite de către recurentă, cu atât mai mult cu cât a fost determinată o lezare a drepturilor fundamentale garantate procurorului, cu un puternic impact asupra carierei recurentei.

A concluzionat recurenta-reclamantă că este disproporționată valoarea de 10.000 euro acordată pentru daunele morale suferite, în raport de prejudiciul suferit, fapt pentru care a solicitat să fie admisă calea de atac declarată în cauză.

3.2. Pârâtul Consiliul Superior al magistraturii a întemeiat recursul său pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A susținut recurentul-pârât că, interpretând sistematic prevederile art. 8 alin. (1) și pe cele ale art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reiese că actul normativ reglementează o formă particulară de răspundere delictuală a autorității publice, grefată pe un anumit tip de conduită ilicită manifestată fie prin emiterea unui act normativ nelegal, fie prin nesoluționarea în termen sau cu refuzul de soluționare a unei cereri privitoare la un drept sau interes legitim, iar cererea de despăgubiri pentru vătămarea produsă prin emiterea unui act administrativ nelegal este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind anularea actului de către instanță, producerea unui prejudiciu și dovedirea legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciul suferit de reclamant.

A făcut trimitere recurentul-pârât la condițiile generale în materia răspunderii civile delictuale, regăsite în prevederile art. 1349 alin. (1)-(2), art. 1357-1371 și ale art. 1381-1395 C. civ., susținând, prin raportare la aceste prevederi legale, că nu sunt întrunite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorității publice chemate în judecată, deoarece autoritatea publică, prin hotărârile pronunțate, respectiv Hotărârea secției pentru procurori nr. 51/03.02.2017 și cea a Plenului CSM nr. 257/21.03.2017, nu a făcut altceva decât să interpreteze prevederile legale referitoare la încetarea detașării unui magistrat, astfel cum acestea erau în vigoare la data adoptării acestor hotărâri.

Arată recurentul-pârât că prin decizia nr. 4086/14.12.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-au reținut dezlegările date de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 588/2017, în privința dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Cu referire la acest text de lege, afirmă recurentul CSM că secția pentru procurori s-a sesizat din oficiu asupra oportunității încetării detașării intimatei-reclamante, dat fiind caracterul public al anchetei penale în curs de desfășurare, iar la momentul dispunerii încetării detașării textele normative incidente nu solicitau acordul magistratului în cauză decât la momentul detașării, nu și la încetare.

Se mai arată că încetarea detașării a fost justificată de necesitatea desfășurării în condiții de deplină imparțialitate a anchetei care o viza și pe intimată, dat fiind interesul general al bunei înfăptuiri a justiției, iar normele incidente în instituția detașării nu fuseseră declarate neconstituționale.

În acest context afirmă recurentul-reclamant că nu poate fi reținută vinovăția sa, care, în cadrul răspunderii reglementate de dispozițiile Legii nr. 554/2004, îmbracă forma emiterii cu vinovăție a unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat, iar aprecierile primei instanțe sunt eronate, atunci când reține că vinovăția se constată în cadrul acțiunii în anularea actului administrativ, "așa cum rezultă din articolele indicate din Legea nr. 554/2004 (care prevăd că anularea actului administrativ impune repararea pagubei)".

În contra acestor argumente ale primei instanțe, a susținut recurentul CSM că, în cadrul acțiunii întemeiate pe prevederile art. 19, coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, trebuie procedat la verificarea tuturor cerințelor legale prevăzute de art. 1381-1395 din C. civ., care reglementează cu titlu general regulile aplicabile reparării prejudiciului cauzat în condițiile răspunderii civile delictuale, iar anularea unui act administrativ nu conduce în mod automat la repararea prejudiciului, ci trebuie să se verifice îndeplinirea tuturor condițiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii autorității publice.

Susține recurentul-pârât că, neprocedând la o astfel de analiză, instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 19 coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reținând în mod nejustificat vinovăția CSM, ca element constitutiv al angajării răspunderii sale civile delictuale.

În privința celorlalte condiții, cele referitoare la producerea unui prejudiciu și la existența unui raport de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, a arătat recurentul-pârât că intimata-reclamantă nu a dovedit cuantumul prejudiciului solicitat și nici raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, întrucât magistratul în cauză și-a exercitat funcția de procuror și a primit indemnizația aferentă, cu toate sporurile, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar decizia ÎCCJ nr. 4086/14.12.2017 a fost pusă de îndată în executare.

Cât privește cuantumul despăgubirilor materiale solicitate, susține CSM că, deși intimata-reclamantă s-a raportat la perioada cuprinsă între data de 03.02.3017 (data încetării detașării la Ministerul Justiției) și data de 14.12.2017 (data continuării detașării acesteia la Ministerul Justiției, conform Hotărârii secției pentru procurori nr. 787/19.12.2017), aceasta nu a depus modalitatea de calcul a prejudiciului material suferit.

A precizat recurentul-pârât că de la data de 03.02.2017 intimata nu mai activa în cadrul Ministerului Justiției, iar la data de 2.02.2017, ultima zi în care intimata-reclamantă a funcționat la Ministerul Justiției, exercitând funcția de secretar de stat, a fost salarizată cu drepturile mai favorabile, aferente calității sale de procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel, conform Ordinului MJ nr. 205/C/30.01.2017.

A mai subliniat recurentul-pârât că drepturile salariale stabilite prin Ordinul nr. 86/C/06.01.2017 emis de Ministerul Justiției au fost primite de intimata-reclamantă anterior numirii sale în funcția de secretar de stat, iar Ordinul MJ nr. 3994/C/28.12.2017 atestă drepturi salariale de care intimata-reclamantă beneficia începând cu data de 14.12.2017, iar nu drepturile obținute anterior încetării detașării, respectiv până la data de 02.02.2017.

Nici în privința prejudiciului moral nu sunt dovezi, în accepțiunea recurentului CSM, cât timp intimata-reclamantă și-a exercitat funcția în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău pe parcursul celor 11 luni, cariera sa neavând de suferit sub acest aspect, iar în producerea pretinsului prejudiciu moral nu se poate reține nicio culpă a autorității publice pârâte.

Tot în referire la condiția culpei, arată recurentul CSM că în mod eronat a reținut prima instanță că se justifică această cerință în privința sa prin apariția în spațiul mediatic a unor articole de presă, și, prin urmare, vina în apariția acestora ar aparține Consiliului Superior al Magistraturii și unora dintre membrii acestuia, inclusiv membrii de drept. Or, afirmă recurentul-pârât că nu poate fi stabilită nicio legătură de cauzalitate între conținutul Hotărârii nr. 51/03.02.2017 a secției pentru procurori, prin care s-a dispus încetarea detașării intimatei-reclamante și a hotărârii Plenului CSM nr. 257/21.03.2017 și apariția în spațiul mediatic a unor articole ce au vizat măsura în discuție, lipsind cu desăvârșire culpa autorității publice, nefiind permis a se face o asimilare între pretinse acțiuni ale persoanelor fizice ce intră în componența Consiliului și acțiunile și demersurile instituției în sine.

În concluzie, reafirmă recurentul-pârât că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, iar intimata-reclamantă nu a făcut dovada că i s-a încălcat un drept subiectiv patrimonial sau vreun interes care să atragă răspunderea autorității publice pentru fapta proprie.

A solicitat recurentul CSM instanței de recurs să înlăture cheltuielile de judecată în cuantum de 5000 RON, în virtutea principiului "accesorium sequitur principale".

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, pârâtul CSM a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

Totodată, în ședința publică din 5 octombrie 2022, a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea căii de atac în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

A susținut intimatul CSM că prima instanță a arătat în considerentele hotărârii recurate modul de calcul al daunelor materiale acordate, în raport de ordinele de salarizare incidente în perioada de referință (03.02.2017-13.12.2017), iar recurenta nu a arătat în concret, în ce a constat eroarea de calcul a judecătorului fondului la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri.

Cu privire la aprecierea prejudiciului moral suferit, apărările intimatului-pârât s-au concretizat în aceleași critici pe care le-a formulat în calea proprie de atac declarată în cauză, rezumate anterior în cuprinsul prezentei decizii.

4.2. Reclamanta A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul CSM, ca nefondat, arătând că prima instanță a analizat temeinic întrunirea cumulativă a condițiilor privind răspunderea administrativ patrimonială a pârâtului și, găsind întrunite aceste condiții în privința CSM, l-a obligat la repararea prejudiciului material și moral suferit de persoana vătămată.

A susținut intimata-reclamantă că recurentul-pârât CSM și-a atribuit în mod abuziv competențe din oficiu în procedura de încetare a unei detașări, cu eludarea gravă, conștientizată și deliberată a prevederilor regulamentare aplicabile, respectiv cele ale art. 9 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006. Au fost reiterate ample argumente ale intimatei-reclamante privind existența răspunderii administrativ patrimoniale a recurentului-pârât CSM, ce a determinat repararea prejudiciului cauzat magistratului A., prima instanță reținând corect că se impune acordarea de daune materiale și morale, iar cuantumul acestora a fost criticat în calea de atac rezumată anterior.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Referitor la excepția nulității recursului declarat de reclamanta A., invocată de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte reține caracterul său nefondat, pentru următoarele argumente:

Excepția nulității recursului aparținând reclamantei a fost formulată pentru pretinsa neîncadrare a căii de atac respective în prevederile art. 488 C. proc. civ., susținând intimatul CSM că motivele arătate cuprind doar aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

În acest context, a făcut trimitere intimatul-pârât CSM la Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte într-un recurs în interesul legii, în care s-a stabilit că "(Î)n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Argumentele intimatului-pârât CSM nu pot fi primite, întrucât criticile reliefate în recursul declarat de reclamanta A. vizează aspecte care intră în sfera de legalitate a hotărârii ce formează obiectul recursului, din perspectiva temeiurilor de drept aplicate în vederea determinării cuantumului daunelor materiale și morale, nu doar în noțiunea de netemeinicie, astfel că instanța de control judiciar a fost sesizată nu numai cu analiza caracterului proporțional sau nu al sumelor acordate în cauză, ci și cu cercetarea pretinsei greșite interpretări și aplicări a normelor de drept material, de către judecătorul fondului, în acordarea despăgubirilor solicitate prin cererea de chemare în judecată. Statuările obligatorii ale Deciziei nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea unui recurs în interesul legii nu pot fi avute în vedere în prezenta cauză, în condițiile în care criticile vizând cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță reclamă examinarea lor și sub aspectul legalității, raportat la motivul de casare indicat în calea de atac.

Înalta Curte reține că aceste critici din recursul declarat de reclamantă se circumscriu motivului de casare indicat, respectiv prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., excepția nulității recursului fiind neîntemeiată.

II.2. Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor formulate, a motivelor de casare invocate și a probelor administrate, Înalta Curte reține caracterul lor nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

a) Recursul declarat de reclamanta A. a vizat modalitatea în care judecătorul fondului a stabilit cuantumul daunelor materiale și morale solicitate în acțiunea de reparare a pagubei produse ca urmare a emiterii de către intimatul-pârât CSM a unor acte nelegale, ce au fost anterior anulate de către instanța judecătorească, prin decizia nr. 4086/14.12.2017 pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2017.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a cuantificat prejudiciul material la suma de 24.518 RON, susținând că acesta ar reprezenta diferența dintre drepturile salariale cuvenite și neîncasate de către reclamantă urmare actelor administrative nelegale emise de către pârât, constând în Hotărârile nr. 257/21.03.2017 nr. 51/3.02.2017, anulate în mod definitiv prin decizia nr. 4086/14.12.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, și drepturile salariale efectiv încasate de către reclamantă pe întreaga durată în care actele nelegale și-au produs efectele.

Perioada în care recurenta-reclamantă s-a aflat în situația de încetare a detașării ca efect al adoptării Hotărârii secției de procurori din cadrul CSM nr. 51/3.02.2017, menținută prin Hotărârea Plenului CSM nr. 257/21.03.2017, a fost cuprinsă între 3.02.2017 și 14.12.2017, dată la care s-a realizat punerea în executare a deciziei ICCJ nr. 4086/2017, prin emiterea Hotărârii CSM nr. 787/19.12.2017.

Drepturile salariale de care recurenta-reclamantă a fost privată în această perioadă sunt reprezentate de diferența dintre veniturile de această natură corespunzătoare funcției de execuție din cadrul Ministerului Justiției, nivelul maxim de salarizare în Ministerul Justiției, aferent gradului de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și drepturile salariale obținute în perioada în care și-au produs efectele hotărârile de încetare a detașării, respectiv cea de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Recurenta-reclamantă a evidențiat în cererea de recurs aceleași elemente salariale ca cele reținute de judecătorul fondului, arătând, totuși, că ar fi fost îndreptățită să primească suma de 24.518 RON, în loc de 19.777,74 RON. Se deduce, din modalitatea în care s-a menționat incidența Ordinului MJ nr. 3994/C din 28.12.2017, că recurenta-reclamantă a pretins calcularea diferențelor salariale în raport de sumele stabilite cu ocazia reîncadrării sale în cadrul Ministerului Justiției, urmare punerii în executare a deciziei nr. 4086/2017 a ÎCCJ.

Înalta Curte reține că stabilirea prejudiciului material s-a realizat în coordonatele solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin luarea în considerare a drepturilor salariale avute în funcția în care a fost detașată, din care au fost scăzute drepturile salariale efectiv încasate în perioada 03.02.2017-14.12.2017, interval de timp în care și-a produs efecte măsura nelegală de încetare a detașării.

Prima instanță a stabilit corect, în aplicarea prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, că veniturile salariale luate în calcul pentru stabilirea prejudiciului material sunt cele rezultate din diferența de salarizare între funcția pe care a fost detașată, aceea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor la Direcția pentru prevenirea criminalității din cadrul Ministerului Justiției, și cea de procuror cu grad de parchet de pe lângă curtea de apel, funcție exercitată în perioada 03.02.2017-14.12.2017.

Pentru a determina diferența efectivă între aceste venituri salariale, judecătorul fondului a avut în vedere ordinele de încadrare emise pentru recurenta-reclamantă, respectiv Ordinul ministrului justiției nr. 86/C/06.01.2017, prin care i s-a stabilit recurentei o indemnizație de încadrare brută lunară de 14.057 RON (corespunzătoare unei vechimi în funcție de 15-20 ani și gradației 4), un spor pentru condiții grele de muncă, vătămătoare sau periculoase de 2.109 RON și un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și un spor de confidențialitate de 1.972 RON, aceasta constituind indemnizația sa după ce s-a dispus detașarea la Ministerul Justiției, și Ordinul nr. 191/11.01.2017 al procurorului general, ce indică drepturile salariale aferente funcției de procuror cu grad profesional de parchet de pe lângă curtea de apel, compuse din indemnizația de încadrare lunară în cuantum de 12.577 RON, un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și un spor pentru asigurarea confidențialității în sumă de 1.764 RON și un spor pentru condiții grele de muncă, vătămătoare sau periculoase de 1.887 RON.

Ordinul nr. 3994/C/28.12.2017 dispune cu privire la salarizarea recurentei-reclamante începând cu data de 14.12.2017, pentru viitor, iar o eventuală aplicabilitate a acestuia în calcularea drepturilor salariale pretinse prin cererea de chemare în judecată se putea realiza doar în situația în care recurenta-reclamantă ar fi dovedit că acesta era nivelul de salarizare pe care l-ar fi avut dacă nu s-ar fi dispus nelegal încetarea detașării sale la Ministerul Justiției, pe întreaga perioadă în care au subzistat actele emise de CSM sau pentru o parte din această perioadă.

În lipsa oricărei probațiuni pe acest aspect, singurele repere avute în vedere în mod corect de către prima instanță au fost cele două ordine care individualizau indemnizația de încadrare și sporurile cuvenite recurentei-reclamante în funcția deținută anterior datei de 3.02.2017 și pe perioada 3.02.2017-14.12.2017.

Cât privește funcția de secretar de stat exercitată de recurenta-reclamantă, aceasta a demisionat din respectiva funcție, fiind un act de voință proprie, astfel că în cauză sunt relevante doar consecințele directe ale măsurii dispuse de intimatul CSM, acelea privind încetarea nelegală a detașării sale din cadrul Ministerului Justiției.

În privința daunelor morale solicitate prin cererea de chemare în judecată, prima instanță a procedat la evaluarea prejudiciului suferit de către reclamanta în cauză, luând în considerare toate reperele invocate de persoana vătămată, stabilind că au fost încălcate în mod substanțial prin actele nelegale ale intimatului CSM asigurarea dreptului la carieră, din perspectiva stabilității specifice funcției de procuror, respectarea dreptului la onoare, demnitate și reputație profesională.

Criticând cuantumul daunelor morale, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada unei disproporții vădite între suma acordată cu acest titlu de către prima instanță și valorile nepatrimoniale lezate, astfel că instanța de control judiciar va menține soluția stabilită prin hotărârea recurată, considerând că nu se impune o reapreciere a cuantumul acestor despăgubiri, prin raportare la aceleași repere de analiză a prejudiciului moral pretins, ce au fost avute în vedere, în mod corect, de către judecătorul fondului.

De altfel, solicitarea de acordare a daunelor morale nu trebuie să tindă, în nicio circumstanță, la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate, scopul lor fiind doar acela de a compensa, în măsura în care se poate realiza o evaluarea a intensității valorilor lezate, prejudiciul produs prin fapta ilicită a celui chemat să răspundă.

În consecință, se reține că soluția primei instanțe sub aspectul cuantificării prejudiciului moral este la adăpost de orice critică regăsită în recursul declarat de recurenta-reclamantă, fără a fi posibilă reformarea hotărârii atacate nici sub acest aspect.

b) Recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se greșita interpretare și aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 1349 și 1357 și urm. din C. civ., în corelație cu prevederile art. 1, art. 8, art. 18 și art. 19 din Legea nr. 554/2004.

A criticat recurentul-pârât soluția primei instanțe argumentând, în esență, că în mod greșit a fost obligat la plata de despăgubiri materiale și morale către intimata-reclamantă, în condițiile în care nu a existat culpa sa în emiterea actelor administrative ce au fost ulterior anulate de instanța de contencios administrativ, ca efect al aplicării Deciziei CCR nr. 588/2017. A subliniat recurentul-pârât că, la momentul adoptării hotărârilor prin care s-a dispus încetarea detașării intimatei-reclamante, art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 era în vigoare de un timp îndelungat, astfel încât nu s-a putut anticipa neconformitatea sa cu normele constituționale, neconformitate ce a fost avută în vedere de instanța supremă la pronunțarea deciziei nr. 4086/14.12.2017.

Totodată, susține recurentul CSM că vinovăția celui chemat să răspundă se verifică și în cadrul acțiunii de obligare a acestuia la plata despăgubirilor, nu doar în cadrul acțiunii în anulare, iar anularea unui act administrativ nu conduce în mod automat la repararea prejudiciului.

Contrar acestor susțineri ale recurentului CSM și în deplin acord cu judecătorul fondului, reține Înalta Curte că, în materia răspunderii administrativ-patrimoniale, condiția vinovăției nu trebuie dovedită distinct de condiția faptei ilicite, reprezentată de constatarea nelegalității unui act administrativ, răspunderea fiind considerată obiectivă. Astfel cum s-a statuat și în considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 22/2019, "(P)entru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorității publice pârâte este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții, deduse din interpretarea prevederilor art. 1.349 și art. 1.357 și următoarele din C. civ., în corelație cu normele care configurează regimul juridic al contenciosului administrativ: existența unei fapte ilicite constând într-un act administrativ nelegal anulat de instanță sau a unui refuz nejustificat ori a nerezolvării în termen a unei cereri, constatată ca atare de instanță; producerea unui prejudiciu; dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciul suferit de reclamant.

Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorității publice, în condițiile prevăzute de C. civ.."

Având în vedere statuările instanței supreme anterior enunțate, se reține că, în materia răspunderii administrativ-patrimoniale, premisa angajării acestui tip de răspundere o constituie anularea actului administrativ contestat sau refuzul nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept sau interes legitim, fără a distinge în raport de motivele pentru care se ajunge la sancționarea manifestării de voință a autorității publice prin soluția de anulare a actului administrativ nelegal sau de înlăturare a refuzului nejustificat, fiind necesar, în vederea reparării pagubei, să existe o faptă ilicită, constatată de instanța de contencios administrativ, ce a produs prejudicii în patrimoniul persoanei vătămate.

Așadar, nu pot fi acceptate susținerile recurentului-pârât CSM referitoare la necesitatea probării de către intimata-reclamantă a condiției referitoare la culpa autorității publice în emiterea actelor administrative anulate de instanță, o astfel de condiție fiind subînțeleasă în acțiunea în răspundere patrimonială întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Se afirmă în cadrul recursului declarat de CSM că instanța supremă, având de analizat legalitatea Hotărârii Plenului nr. 257/21.03.2017, în cadrul dosarului nr. x/2017, nu a stabilit vinovăția emitentului actului, ci doar a reținut dezlegările date de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 588/2017, având, de altfel, obligația de a aplica prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție. Acest fapt nu înlătură răspunderea administrativ patrimonială a recurentului CSM care, acționând în regim de putere publică, a emis un act administrativ întemeiat pe o normă infralegală, ce nu poate suplini lacuna legii în materia încetării detașării, fapt pentru care, de altfel, dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor au fost declarate parțial neconstituționale prin Decizia CCR nr. 588/2017.

A mai susținut recurentul CSM că jurisprudența constantă a Curții Constituționale consacră efectul ex-nunc al deciziilor sale nu doar în ceea ce privește activitatea judiciară, ci și în ceea ce privește actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile/instituțiile publice. Argumentul principal al recurentului-pârât pentru înlăturarea culpei sale este acela potrivit căruia, la data adoptării hotărârilor prin care s-a dispus încetarea detașării intimatei-reclamante, CSM a interpretat dispozițiile legale în vigoare referitoare la detașarea magistraților, dispoziții ce nu erau declarate neconstituționale.

Nici acest argument nu poate înlătura răspunderea administrativ patrimonială a autorității publice ale cărei acte au fost anulate de către instanța judecătorească în mod definitiv, întrucât pronunțarea deciziei Curții Constituționale în cauză s-a realizat ca urmare a sesizării instanței de contencios constituțional chiar în cadrul dosarului în care s-a solicitat anularea actelor emise de CSM, efectele producându-se în litigiul în care s-a ivit chestiunea prejudicială constând în excepția de neconstituționalitate, în care raporturile juridice analizate nu erau soluționate definitiv.

În privința celorlalte condiții care definesc răspunderea administrativ-patrimonială, respectiv producerea unui prejudiciu și existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, a susținut recurentul CSM că nu s-a făcut dovada îndeplinirii lor, întrucât intimata-reclamantă, pe toată perioada de aproximativ 11 luni în care a susținut că a fost prejudiciată, și-a exercitat funcția de procuror și a primit indemnizația de magistrat cu toate sporurile aferente.

Aceste argumente ale recurentului-intimat CSM nu pot fi primite, în condițiile în care prejudiciul material a fost corect stabilit de către prima instanță, prin aplicarea prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, fiind reprezentat de diferențele salariale dintre drepturile bănești cuvenite pentru funcția din care s-a dispus încetarea nelegală a detașării intimatei-reclamante și drepturile aaferente funcției pe care aceasta a exercitat-o pe durata cuprinsă între 3.02.2017-14.12.2017, perioadă în care au fost în ființă actele prin care CSM a dispus măsura anulată de instanță prin decizia nr. 4086/2017.

Nu se poate reține pretinsa lipsă a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, cât timp, în absența faptei ilicite a recurentului-intimat CSM, nu s-ar fi produs rezultatul care a determinat existența acestui prejudiciu, reflectat într-un nivel de salarizare inferior celui stabilit ca urmare a detașării intimatei A. la Ministerul Justiției.

Faptul că, pe perioada nelegalei încetări a detașării, magistratul în cauză și-a exercitat în continuare funcția în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nu echivalează cu absența unui prejudiciu, fiind relevant faptul că, anterior revenirii la această unitate, salarizarea sa era aferentă unui nivel superior de încadrare decât cel avut după încetarea detașării dispuse de CSM, aspect care nu poate fi ignorat de recurentul în cauză, fiind valorificat în mod corespunzător prin soluția pronunțată în mod corect de către judecătorul fondului.

Sub aspectul daunelor morale acordate intimatei-reclamante, a susținut recurentul CSM că i-a fost transferată în sarcina sa o culpă ce nu-i aparține, justificată prin apariția în spațiul mediatic a unor articole de presă ce au vizat măsura în discuție, astfel că instanța de fond a făcut o asimilare nejustificată între pretinsele acțiuni ale persoanelor fizice care intră în componența Consiliului și acțiunile și demersurile instituției în sine.

Contrar acestor alegații ale recurentului-pârât, Înalta Curte reține că prima instanță a stabilit corect că valorile de ordin nepatrimonial constând în asigurarea dreptului la carieră, respectarea onoarei și demnității și reputației profesionale au fost lezate prin măsura nelegală dispusă de CSM, această măsură fiind cea care a reverberat în spațiul mediatic, astfel că prejudiciu moral dovedit de către intimata-reclamantă a fost produs prin emiterea actelor nelegale, fiind obligată să răspundă autoritatea publică ce a dispus încetarea nelegală a detașării magistratului în cauză.

De altfel, intimata-reclamantă nu a solicitat daune morale produse ca urmare a expunerii sale mediatice, afirmând în mod constant că prejudiciul de ordin nepatrimonial ce o îndreptățește la solicitarea despăgubirilor este cel cauzat de măsura nelegală de încetare a detașării sale la Ministerul Justiției, dispusă prin actele emise de Consiliul Superior al Magistraturii, ce au fost anulate prin decizia nr. 4086/2017 a ÎCCJ.

Prin urmare, Înalta Curte reține că nici criticile formulate prin recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt apte să conducă la reformarea soluției pronunțate de prima instanță, soluție ce va fi menținută, fiind legală și temeinică.

Temeiul de drept al soluției pronunțate

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 3350 din 13 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului declarat de reclamanta A., invocată de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 3350 din 13 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

20/06/2017

Cerere de chemare în judecată

B.

13/06/2018

Motive de recurs

Recurent - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU

27/06/2018

Acte

Curtea de Apel BUCUREȘTI

09/07/2018

Întâmpinare

Intimat - B.

21/01/2019

Cerere de preschimbare a termenului de judecată

Intimat - B.

14/05/2019

Anunțarea schimbării sediului sau denumirii

Intimat - B.

13/05/2020

Cerere acces la dosar electronic

Intimat - B.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2022.