ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4809/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 02.05.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune: anularea în parte a Ordinului MJ nr. 603/C/08.08.2018 referitor la drepturile salariale ale reclamantei; obligarea pârâtului Ministerul Justitiei la emiterea unui nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamantei cu începere din data de 01.01.2018, în baza Legii nr. 153/2017; obligarea pârâtului Ministerul Justitiei la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale; obligarea pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata către reclamantă a diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate în perioada 01.01.2018 până la zi, actualizate cu inflația și cu dobânda legală, calculate de la data scadenței fiecărei plăți lunare până la data achitării efective și integrale a diferențelor; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința civilă nr. 778 din 1 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune;

A obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului M.J. nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata despăgubirilor legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective;

A respins primele două capete de cerere ca rămase fără obiect;

A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 778 din 1 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea capătului de cerere privind plata diferențelor de drepturi salariale calculate potrivit Ordinului MJ. nr. 3396/C/2018, ca fiind rămas fără obiect, iar a celui privind actualizarea cu rata inflației și plata dobânzii legale, ca neîntemeiat.

În motivarea recursului arată că, în ceea ce privește soluția instanței de obligare la plata diferentelor de drepturi salariale, calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, Ordinul Ministrului Justiției nr. 603/C/2018 a cărui rectificare a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată a fost modificat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 3396/C/30.08.2018 și și-a produs efectele începând cu data de 01.01.2018, iar pentru perioada 01.01.2018 - 30.06.2018 diferențele de drepturi dintre Ordinul Ministrului Justiției nr. 3396/C/2018 și cele încasate conform OMJ nr. 603/C/2018 au fost achitate integral la data de 10.09.2018, odată cu drepturile salariale aferente lunii august 2018. Pentru luna iulie 2018, diferențele de drepturi dintre OMJ nr. 3396/C/2018 și cele încasate conform OMJ nr. 603/C/2018 au fost achitate integral la data de 10.10.2018, odată cu drepturile salariale aferente lunii septembrie 2018; pentru luna august 2018 și în continuare, drepturile salariale cuvenite în baza OMJ nr. 3396/C/2018 au fost achitate lunar, începând cu luna septembrie 2018, la data plății salariului.

Date fiind aceste aspecte, solicită respingerea cererii privind plata diferențelor de drepturi salariale, în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, ca fiind rămasă fără obiect.

În subsidiar, solicită să se constate că soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi salariale este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, care prevede că premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existența unui "refuz nejustificat" de soluționare a unei cereri, condiție ce nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune, conform art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018, care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018, fiind achitate intimatei-reclamante drepturile salariale acordate prin acest act administrativ. Prin urmare, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâților DNP și MJ, în sensul dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, hotărârea recurată este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la actualizarea cu rata inflației a diferentelor de drepturi salariale, potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv la plata dobânzii legale, invocă același motiv de casare, apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoașterii de către pârâți a pretențiilor reclamantei, conform OMJ nr. 3396/C/2018 și, pe cale de consecință, în mod greșit a fost obligată recurenta-pârâtă Direcția Naționale de Probațiune la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe.

Mai arată că începând cu data de 01.01.2018, de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază, așa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018, și, prin urmare, lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența faptei ilicite; suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază, conform art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în condițiile în care potrivit art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V - Familia Ocupațională "Justiție", sporurile care se cuvin intimatei-reclamante pot fi stabilite și în procent mai mic.

Consideră că în mod greșit a dispus instanța de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, în raport cu împrejurarea că nu exista o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor aferente sporurilor, astfel că nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii; în mod similar consideră că se impune a se aprecia și cu privire la obligarea DNP la plata dobânzilor legale, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat.

Deși a fost legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune: anularea în parte a Ordinului MJ nr. 603/C/08.08.2018 referitor la drepturile salariale ale reclamantei; obligarea pârâtului Ministerul Justitiei la emiterea unui nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamantei cu începere din data de 01.01.2018, în baza Legii nr. 153/2017; obligarea pârâtului Ministerul Justitiei la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale; obligarea pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata către reclamantă a diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate în perioada 01.01.2018 până la zi, actualizate cu inflația și cu dobânda legală, calculate de la data scadenței fiecărei plăți lunare până la data achitării efective și integrale a diferențelor.

Prima instanță a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind anularea în parte a Ordinului MJ nr. 603/C/08.08.2018 și obligării pârâtului Ministerul Justitiei la emiterea unui nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamantei cu începere din data de 01.01.2018, în baza Legii nr. 153/2017, în considerarea emiterii OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, soluție ce nu a fost recurată.

Înalta Curte constată că, ulterior introducerii acțiunii, pârâtul Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, astfel cum a solicitat reclamanta prin cererea introductivă.

Instanța de control judiciar constată că, subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține, în esență, că: hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat; prin OMJ nr. 3396/C/2018 s-a realizat recunoașterea de către pârâți a drepturilor solicitate de către reclamantă, astfel că instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii sale.

De asemenea, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că diferențele de drepturi dintre Ordinul Ministrului Justiției nr. 3396/C/2018 și cele încasate conform OMJ nr. 603/C/2018 au fost achitate integral la data de 10.09.2018, odată cu drepturile salariale aferente lunii august 2018; că pentru luna iulie 2018, diferențele de drepturi dintre OMJ nr. 3396/C/2018 și cele încasate conform OMJ nr. 603/C/2018 au fost achitate integral la data de 10.10.2018, odată cu drepturile salariale aferente lunii septembrie 2018; că pentru luna august 2018 și în continuare, drepturile salariale cuvenite în baza OMJ nr. 3396/C/2018 au fost achitate lunar, începând cu luna septembrie 2018, la data plății salariului.

În acest sens, recurenta-pârâtă a depus la dosar fluturașii de salariu ai intimatei-reclamante aferenți respectivelor luni, acesția fiind comunicați intimatei-reclamante odată cu cererea de recurs.

Deși intimata-reclamantă a fost citată cu mențiunea de a formula întâmpinare, aceasta nu a formulat apărări și nici nu a negat primirea diferențelor salariale, astfel cum au fost acestea precizate de către recurenta-pârâtă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin ordinul de mai sus s-a dispus recalcularea indemnizației intimatei-reclamante astfel cum aceasta a solicitat prin acțiunea de față, fiindu-i achitate și diferențele salariale conform dovezilor atașate cererii de recurs, respectiv fluturașul rectificativ de salariu pentru luna septembrie 2018 și a fluturașului de salariu pentru luna august 2018.

În consecință, Înalta Curte reține că, în prezent, acțiunea reclamantei a rămas fără obiect.

Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamanților, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Față de rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată și acordarea drepturilor salariale astfel cum au fost solicitate de către intimată, Înalta Curte consideră că nu se mai impune analizarea celorlalte critici din recurs.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 778 din 1 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 778 din 1 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2022.